VINE TOAMNA...

Vine toamna, vine ca un Rug,
Vine Toamna, vine ca o coasă,
Vara a plecat demult de-acasă,
Cine ştie dac-o mai ajung...

Cade vântul obosit pe ape,
Nourii sunt grei de-atâtea ploi,
Vine toamna, iarna e aproape,
Viscoleşte cu amurg în noi...

Vine toamna mirosind a frică,
În cuvinte s-a făcut târziu,
Vine toamna, frunza asta pică
Frunza cealată nu mai ştiu...

ŞTIU...

31 august 2009.

Făptura ta mi-e dragă, nu spun nu
Şi Creatorului de-atunci i-e dragă!
De-aici, în Veşnicia ei mă du,
Măcar acolo s-o traduc întreagă...

M-aşteaptă iadul, fie, în zadar,
N-am fost şi nu sunt chiriaşul lui,
La mine niciodată-n Calendar
O Sărbătoare pentru el nu îi!

Iertată-mi fie Clipa de-ndoială
Dintre măr şi şarpele răpus,
Ştiu că voi da odată scoteală
Că n-am iubit în Viaţă îndeajuns..

RĂSPUNS...

31 august 2009, spre seară...

Sunt trist atunci când nu-mi răspunzi,
Prietene drag, nici nu mai ştiu
Cât eşti din cel ce mă ascunzi,
Din Cel pe jumătate viu...

De-atâtea ori mă simt plecat
Spre destinari ce nu există,
Mereu răspunsul amânat
Îmi face aşteptarea tristă...

Adresa mea e cunoscută,
De-aceeea, prietene, îţi cer
Şi nu-i prea mult, o, Doamne-ajută!
Răspunsul, nu îl vreau în Cer...

NU VĂ MAI SCRIU...

Prietenilor mei...
Duminică, 30 august 2009.

Nu vă mai scriu de-acum, ce Sărbătoare!
Dinspre voi nu mai aştept răspuns!
De ultima, nespusa întrebare,
Cât de aproape, Doamne, am ajuns!

Nu vă mai scriu şi dacă, ce folos!
Alte facturi, mereu nerambursate,
Vă-ntorc acum amiezile pe dos
Şi nopţile din gânduri supărate!

Nu vă mai scriu şi totuşi câteodată
Aşa îmi vine, Doamne, să mă spun-
Dar nu îmi trageţi Sufletul pe roată
Ca Celuilalt, uitat de sub Gorun...

ŢEBEA...

13 septembrie, mereu...


E noapte, nici o candelă aprinsă
La Ţebea pe Mormântul Celui Viu!
Durută, ca o lacrimă neplânsă,
Inima ta, mereu, aşa o ştiu...

Prin fluier trece vântul şi suspină,
Pe sub gorun se-aud păreri de rău,
E Sărbătoare-aici şi ei se-nchină
Unui dor străin de Dorul tău!

Ei, patrioţii noştri de o Clipă,
Luându-te blazon în pieptul lor,
IANCULE- duruta mea risipă,
Tu lasă-mă în locul tău să mor...

Mă tulbură nespusa ta Poveste
Şi Munţii-n veşnicia ei se mută-
Aici, Acum, atâta lipsă-mi este
De Numele rămas pe crucea mută!

TREZIE...

Duminică, 30 august 2009.

Ochii tăi, amirosind a floare,
M-au trezit din somn, ce Sărbătoare!
Îmi venea sub pleoape să îi strâng,
Era atâta linişte în crâng

Cum nu mai auzisem niciodată,
Din zarea ta, aceea-ndepărtată,
Curgea un Cântec dureros de-ncet,
E pentru tine, dragul meu Poet!

Cum stam uimit şi-nduioşat ca piatra
Se luminase sufletul şi vatra
Şi-acolo, în Poiana dintre Munţi,
Noi ne jucam, ca doi copii cuminţi,

Cu ierburi şi cu păsări şi cu stele
Din leagănul Copilăriei mele...
Se zvonea dinspre păduri a toamnă,
Paşii mei spre ce cărări mă-ndeamnă?

Tu poate că m-asculţi din gândul meu,
Cel dintre tine-acum şi Dumnezeu,
Cum zorile flămânde se revarsă
Peste tăcerea mea, de Cântec arsă...

SĂRACUL BOGAT...

Duminică, 30 august 2009.

Săracul, Doamne, s-a făcut bogat,
Nu mai crede întru cel de ieri,
Pomeni nu are nimănui de dat,
Nebunul strânge-averi după averi...

Cum sta atunci, cu mâna lui întinsă
Omul acesta, trist şi zdrenţuros,
Rugându-se cu dragoste aprinsă
În Numele Preabunului Hristos!

Milă-mi era de trupul lui sărman
Şi zdrenţuit la umbra unui câine,
Din preapuţinul meu i-am dat un ban
Să-şi mântuiască lacrima din pâine...
.........................................................

Săracul, iată, s-a făcut bogat
Şi nu mai crede întru cel flămând,
Azi de la poarta lui, sfios când bat,
El mă alungă, Doamne, până când?...

DANS...

29 aug. 29- 29 august 2009.

Prin Versul meu ce nu-mi dă pace,
Dansează încă Salomeea,
Acelaşi IOAN în lanţuri zace-
Tot Capul lui îl vrea femeia?

În ochii ei flămânzi ca iadul
Irod se uită şi nu ştie,
Frumoasa îi şopteşte-„adu-l,
Îl vreau, stăpâne, pe tipsie...”
...............................................
În Dragoste s-aveţi măsură,
Voi, fiii mei, luaţi aminte,
Vă fie dar, învăţătură-
Scriptura, cea dintâi, nu minte!

Dansează Salomeea încă,
Cu trup mistuitor ca focul,
În temniţa de jos, adâncă,
Aşteaptă-nlăcrimat Proorocul...

NU MAI AM LOC...

28 aug. 2009, spre dimineaţă...

Nu mai am loc de mine, iată
Mă ştiu din ce în ce mai strâmt
Şi-aşa mă doare câteodată
Cămaşa mea în care sunt...

Când l-a trimis aici anume,
Cel de atunci nu erau doi,
Pe unul dintre ei din lume
Îl cheamă Cerul înapoi...

Şi-aşa, precum într-un caval
Stă Cântecul în sinea lui,
Mă simt ca Râul dus de val
Înspre un Dor al nimănui...

Nu mai am loc de mine, Tată,
De cel amirosind a lut
Şi-aşa îmi vine câteodată
În altul, Doamne, să mă mut...

VÂRSTA MAMEI...

27 aug. 1925- 27 aug. 2009.

Cine nu are Maică pe pământ?
Cine uită c-a avut vreodată
Nu e vrednic, Doamne, de cuvânt,
Nici de tăcerea lui ne-vindecată...

Tu, care Eşti aici şi vei rămâne,
Slăvit să fie Numele tău drag,
Lumina dintre lacrimă şi pâine,
Cerul uitat de-a pururea în prag,

Maica mea, întâia mea minune,
Copchilul care sunt mereu pe drum
Vin să-ţi sărut cu Dor şi Rugăciune
Vârsta la care ai ajuns acum.

Cadoul, când cu grijă-l vei desface,
POEMUL meu, cu slovele dintâi,
Să te găsească-n linişte şi-n pace
Şi-n Duhul lui o Viaţă să rămâi!

Cine nu are Maică din cuvânt,
Cine uită c-a avut vreodată,
Păcatul, cel mai greu de pe pământ,
Acesta, dintre toate, nu se iartă...

NĂFRAMA MAICII...

26 august 2009, spre seară...

Năframa ei,
Pătată
Cu sângele
Lui
De
Pe
Cruce...
Şi ea,
Sărutându-i
Mereu
Urmele rănilor,
Uitate
În icoana
Din sufletul meu...

AER VIRGIN...

august 2009.

Efemer,
Tolănit în iarbă,
Cu faţa
Spre
Cer,
Stau
Să-i număr
Norii
Şi păsările
Lui...
Doamne,
Ce
Aer
Virgin
Mă-nfioară!...
Între mine
Şi
El
Nu-i
Decât
Respiraţia mea
Necesară...

Săcuieu, 24 august 2009.

Am venit,
Am văzut Munţii,
Dealurile
Din jur,
Casele,
Oamenii
Şi gândurile lor...
Aici locuiesc
De o vreme,
În veşicia unui vers...
În fiecare zi
Îmi scald Poemul
În roua
Cuvintelor,
Căzută
Pe sufletul ierbii
În zori...
Seara adorm
Cu tâmpla odihnită
Pe o căpiţă
Proaspătă
De fân...
Aici frumuseţea
E atât
De aproape,
De simţi
Cum te doare
Sub
Pleoape
Surâsul ei,
Îngeresc...

Dor de Sat...

SĂCUIEU - „APUSENI- legendă, tradiţie şi spiritualitate”
Duminică, 23 august 2009, ora 3.00

Mi-e dor să dorm pe-o plapumă de-otavă,
Să mă umplu de-amirosul sfânt,
Cum se umple şarpele de-otravă
Spre apusul soarelui de pe pământ...

Şi-acolo, între linişte şi stele,
Să mi te-aud în suflet cum cobori
Şi să te joci cu gândurile mele
O noapte-ntreagă, până către zori,

POEZIA mea, ce nu-mi dai pace
Şi-atât de mult mă bucur să nu-mi dai,
Când eşti tu, Aici e-atâta pace
De parcă trece Dumnezeu prin Rai...

Vai, Satul meu din tine cum se duce
Lumina, de orbesc acum când scriu,
Am văzut un Crist uitat pe-o cruce,
Un Crist înlăcrimat şi Era viu!

Ne-a mai rămas din toate Rugăciunea
Şi ea acum din ce în ce mai rară,-
Fă, Doamne-Sfinte, pe pământ minunea
Şi dă-ne Satul înapoi în Ţară!
...............................................................

Mi-e Dor să dorm pe-o perină de-otavă,
Dar şi cosaşii sunt tot mai puţini,
Cei mulţi sunt duşi acolo sus, în slavă
Şi-n loc de coase poartă stele-n mâini...

Ce singur e Satul...

22 august 2009, Săcuieu-”APUSENI-Legendă, tradiţie şi spiritualitate”

Ce singur e Satul şi-atât de bătrân,
Casele lui sunt tot mai supărate,
I-am auzit sufletul în căpiţa de fân
Cum gemea de linişte şi de Singurătate...

Pe la porţile lui, obosite de Dor
Stau laviţe roase de carii şi vreme,
Departe, în zări, un ultim cocor,
Cine, Doamne, înapoi să îl cheme?

Tot mai aproape pădurile vin,
Nici grâul aici nu se mai seamănă,
Ochiul meu, totul, de tine e plin
Tristeţe albastră-sora mea geamănă.

Fie-mi Clipa de Dor mântuită,
Nu-i răbdare destulă cine s-o dreagă,
Numai Anica Moaşii încă mai recită
Poemele ei de o Viaţă întreagă...

Ce singur e Satul şi-atât de-obosit,
Casele lui sunt tot mai apăsate,
I-am auzit Sufletul răstignit
Pe o cruce de linişte şi de singurătate...

LUMINA MEA...

21 august 2009.
Lumina mea de ce-o striveşti sub pleoape,
Oftatul ei de tine nu-l auzi?
E-atât de-albastru Cerul şi de-aproape
Ca Sufletul în care te ascunzi!...

Zână frumoasă, tulburând poveşti,
De suferinţa Clipei nu îţi pasă?
Ce dragă şi ce ne-miloasă eşti!
Aerul meu nu simţi cum te apasă?...

DOR FĂRĂ SAŢIU...

21 august 2009.

În pieptul meu un Dor ca un suspin
Îl simt cum se aprinde uneori,
Aş vrea s-adorm în Umbra unui spin
O noapte-ntreagă, până către nori...

Pe dealuri toată ziua am cosit,
În urma mea e iarba mai bogată,
Nu mă-ntreba de ce sunt obosit,
De tine şi de Viaţă, niciodată!

Pe lume e atâta uscăciune
Şi setea doare în căuşul mâinii-
Simt şi eu un fel de rugăciune
Cum suie-ncet, în cumpăna fântânii...

COLOCATARI...

19 august 2009.

Noi amândoi suntem colocatari,
Chiar locuim şi pe aceeaşi scară,
Tu nu mă crezi acum, de ce tresari?
Unul urcă, celălalt coboară...

Ne-am salutat în treacăt deseori
Şi dacă, nu a fost din întâmplare,
Aici, în casa noastră de sub nori
Are loc în gânduri fiecare...

Şi totuşi, de o vreme, cam demultă,
Ne facem unul altuia bruiaj,
Limba noastră e tot mai ocultă
În gâlceava Clipei de partaj...

Insultele, din ce în ce mai mari,
Între noi e-atâta dezbinare,
Aici am fost, suntem colocatari
În Casa vremii, unica sub soare...

CLIPA...

18 august 2009.

E Clipa dintre noi tot mai sărată,
În zborul din cocori tot mai târziu,
Nu mă-ntreba de ce sunt supărată,
Nici eu răspunsul, încă, nu îl ştiu...

Aşa mi-ai spus aseară şi-ai plecat,
În cerul tău amirosea a toamnă,
Acum, când scriu, şi eu sunt supărat,

Cât de curând o să îmi treacă, doamnă

Gloria de-o clipă şi năpasta,
Seceta din gânduri şi din ploi,
Toate vin şi trec în lumea asta-
Din ea odată vom pleca şi noi...

IMPONDERABILITATE...

17 august 2009, spre seară.

Aşa mă simt, când mâna mea nu scrie,
Ca un ceasornic fără minutare,
Ca o fereastră înspre veşnicie
Şi Aerul ne-inspirat mă doare...

Când nu rosteşte gura mea cuvânt,
Parcă un şarpe calea mi-o aţine,
Trupul acesta întru care sunt
În marginile lui abia mă ţine...

POEM DUS LA BISERICĂ...

15 august 2009.
C...

Duminică.
Ce fericit era
Poemul
Meu
Cu tine de mână,
Spre Biserica
Lui
Dumnezeu!
Cum
Se ruga
El
Fierbinte,
Cu tine deodată,
Apostolic
Şi
Rar,
La Icoana Maicii,
Îndurerată,
De lângă
Altar...

Mi-ai spus că mă invidiezi...

Duminică, 16 august 2009.

Mi-ai spus că mă invidiezi
Şi n-am crezut în vorba ta-
Poetul meu, tu nu mă crezi,
Invidia e-aşa de grea!

Dar eu nu am în suflet ură
Ci numai Dragoste şi Zbor,
Când mă citeşti peste măsură
Toate-aşteptările mă dor...

E-atâta linişte în Casă,
Prin versul tău aud cum suie
Ca o hlamidă de mireasă
Lumina toamnei prin gutuie...

De-o vreme nu mai am cuvinte,
Dar am ce n-ai şi nu-i de-ajuns,
Tu lasă-mă să stau cuminte
În Umbra Flăcării ascuns...

Mi-ai spus că mă invidiezi,
Eu n-am crezut şi nu cred încă-
Poetul meu, tu nu mă crezi,
Un Munte nu e numai stâncă...

Tot mai Duminică se face...

16 august 2009, ora 1.30.

Tot mai Duminică se face
Asurzitor în Cerul meu,
Ce linişte nu îmi dă pace
De mi-l întunecă mereu?

Ştiu, nu e Ceasul de hodină
Şi nici de resemnare nu-i!
Prin trupul meu de Dor şi vină
Geme tăcerea din statui...

Ci mâna ta vindecătoare
Pe frunte s-o aşezi încet,
Sub jarul ei nu simţi cum doare
Însingurarea de Poet?

Să o duminici fără milă-
Afară lupii sunt flămânzi,
Ce taci, ai adormit Copilă
În Somnul meu şi nu m-auzi?
...............................................

Trezeşte-mă şi nu-mi dă pace,
Lasă-mi cuvântul să te scrie-
Tot mai Duminică se face,
Bat clopotele-a liturghie...

MAMA LUI...

15 August 2009, spre dimineaţă...

Cu sufletul de Poezie plin
Ca floarea hohotind între petale
Lângă icoana Plânsului mă-nchin
Acum, în Ziua Adormirii Tale!

O, Maică Făcătoare de minuni,
Fecioară Născătoare de Hristos,
Din pulberea tăcerii să m-aduni,
Fă Ruga să îmi fie cu folos!

Limba mea, până mai sunt cuvinte,
Să le rostească Adevărul viu,
Din Viaţa asta cât o fi înainte
În Ochiul meu vreau trează să te ştiu!

Mistuitor e Aerul ca para-
Cel Răstignit în lume iarăşi vine,
Dă-mi răbdare să îndur ocara
Acelora care nu cred în tine

Şi-oricâte îndoieli mă înconjoară
Nici una să mă umilească nu-i!
Ave Maria! Pururea Fecioară
Ai fost şi vei rămâne-Mama Lui!

Vindecătoare fie-aceste ploi,
Clipa de-Aici miroase a tămâie,
Tu roagă-L să se-ndure pentru noi,
Apocalipsa lumii s-o amâie...

Copilului IISUS poate i-e Dor
Dumnezeiesc la piept să îl poţi strânge,
La căpătâiul tău mântuitor
De bună seamă că acum El plânge...

MĂ CEARTĂ LIMBA...

14 august 2009.
Mă ceară limba şi de bună seamă
Învinuirea are un temei,
Că prea puţin şi-adeseori cu teamă
Am scris şoptit despre-adevărul ei...

Această „hartă” plină de repere,
Simptomul bolilor de pe pământ,
Cum să te bucuri, Doamne, în tăcere,
Ce-i Răgăciunea mea fără cuvânt,

Ce-i Poezia ce-au lăsat-o mie
Părinţii care astăzi nu mai sunt?
Mă înfioară gândul- harfă vie,
Când trece peste coarde Duhul sfânt...

Mă ceartă limba, cea din cerul gurii,
Mă ceartă limba Patriei de jos,
Părinte-al îndurării şi-al măsurii,
Fă să îmi fie cearta de folos...

PLIMBARE...

14 august 2009.

Ei
Se plimbau,
Singuri
De
Doi,
Eu-
De
Unul
Şi mai singur...

ODĂ OMULUI...

13 august 2009, spre seară…

E-atât de minunată a ta alcătuire,
O alta pe măsură în lumea asta nu-i!
„A pus în tine Domnul nemargini de gândire”,
Nemargini de blândeţe din bunătatea Lui...

Mă uit cu resemnare în ochii tăi adânci
Şi simt cum mă cuprinde un ne-nţeles fior,
Sunt cei în care Cerul se oglindea atunci,
Ori alta e, străină acum lumina lor?

Mă uit cu-nfrigurare la vorba ta ciudată,
Neologisme oarbe ce nu le înţeleg,
Cât ţi-a rămas cuvântul din ce era odată,
Tu cât mai eşti în lume din Marele Întreg?

Fratele meu, şi totuşi, nu-i nimenea ca tine,
Tu, OMULE, în toate Aici e gândul tău,
Nicicând de tine însuţi să nu-ţi fie ruşine,
De numele tău biblic să nu îţi pară rău...

De mii de ani te-asemeni la chip cu Dumnezeu,
Dacă mai porţi în cuget şi-acum aceeaşi vină,
Păcatul, cel adamic, să nu îţi pară greu-
E-atât de minunată Făptura ta divină!

VĂ SALUT, PRIETENI...

13 august 2009, spre dimineaţă...

Şi se face Ziuă şi se face noapte,
Bună vreme, prieteni, vă spun tuturora,
Timpul amiroase a secunde coapte,
Din tăcerea noastră oare cât e ora?

Unde îmi încetini paşii mei, desculţii?
Drumul înspre tine fără capăt este,
Sufletul se roagă colo sus pe Munţii
Unde mă tot spune lumii o poveste...

Vă salut, prieteni, cu noroc în Viaţă,
Timpul de o vreme e tot mai fierbinte
Şi se face noapte, până dimineaţă
Mâna mea adună scrumul din cuvinte...

Fiecare vorbă n-o păstra ascunsă,
Ce ascunzi Lumina o va urgisi,
Tu de vraja Clipei lasă-te pătrunsă,
Şi se face noapte şi se faceZi...

NU SUNT TRISTE VERSURILE MELE...

12 august 2009, ora 12.00

Triste nu sunt versurile mele,
Nici vesele nu ştiu dacă mai sunt,
În fiecare Zi mă plimb cu ele
Pe Calea mea spre Cer, dinspre pământ...

Când le citeşti, de o să ai răbdare,
(Cititul nu mai e la modă-acum!)
În verbul lor de au puţină sare
Sunt lacrimile stelelor pe drum,

În verbul lor de au puţină miere,
E tot ce mi-a lăsat din plinul ei
Această Viaţă- Dor şi mângâiere,
Mirosul sfânt al florilor de tei...


Melancolii rănite în batiste
Ce flutură uitate în azur-
Versurile mele nu sunt triste,
Se-aseamănă cu Aerul din jur...

MARTORUL MEU...

12 august 2009, spre ziuă...
„Mi-e dor de-un cuvânt
Pe care nu l-a rostit
Nimeni...”
GRIGORE VIERU

El
E martorul
Meu
Din Cerul
Acestui cuvânt-
Umblu,
De-o vreme,
În jurul
Tău,
Poezie,
„Precum preotul
În jurul bisericii
Din Noaptea
Învierii...”

OFTATUL...

11 august 2009.

Nu mă-ntreba de ce oftez mereu
Când faţa mea e veselă, ori tristă,
Oftatul vine de la Dumnezeu,
De la-nceputul Zilei el există,

Până se face seară în cuvânt,

E zarea celuilalt, ce nu mai vine,
Oftatul este zbaterea de vânt
Din Dorul meu crucificat în tine...

E mâna mea ce scrie-nfiorată
La porunca Duhului divin,
Şi soarele ce din tării se-arată
Când Cerul meu de nouri e prea plin...

E puntea dintre floare şi parfum,
Gândul ei de-a vieţui fecundă,
Semnul că sunt, că te inspir acum,
Nesăţios, ca ultima secundă...

Tu uită-te la pruncul ce visează,
La bobul care poartă chipul sfânt,
Şi îngerii în slava lor oftează
Când îşi aduc aminte de pământ...

Mă arde Aerul...

09 august 2009, ora 02.12.

Minunea mea,
Tu,
Negrăită vrajă,
Din Ochiul izbăvirii-
Un ecou,
Nu simţi cum bate
Sufletul
Sub coajă,
Precum puiul Dorului
În ou?
De vrei să-l pipăi,
Încă
Nu e Vis,
Îl cheamă
Înapoi
De o vreme
Zborul,
Spre Cerul lui,
De unde
L-a trimis
În lutul
Meu
Vremelnic-
Creatorul...
Mă arde Aerul
Când
Îl respir,
Focul lui,
Cel nelumesc,
Mi-l stinge,
Unge-mi Vederea gândului
Cu mir,
Singurătăţi
Să nu mai poată
Plânge...

DEZLEGARE...

08. august. , ora 15.15

Mă pipăi, Doamne
Şi
Sunt
Viu!
Aşa mi-e
Dor
Să
Nu
Mai
Fiu!
De-acela
Care
Încă sunt,
Tu
Mă dezleagă
De
Pământ...
Atâta doar
Acum
Îţi
Cer,
Mă
Leagă
Pururea
De
Cer...

AMÂNARE...

07 august 2009.

Din tot ce scriu,
Cât oare-o
Să
Rămînă?
Din tot
Ce
Sunt,
Şi nu
Sunt îndeajuns,
Tu
Mai amână,
Doamne,
Mai amână-mi
Sufletul
Chemat
Pentru
Răspuns...

JOC...

06/07 august 2009.

Sunt copila Poeziei,
Uită-te, din ochii ei
Nu simţi Cerul cum te fură,
Nu-i aşa că tu o vrei?

La-ntrebare nu-mi răspunde,
Nu e vreme îndeajuns,
Duce-m-ai spre oareunde,
Printre nori, acolo sus

Nu sunt stele, ci cuvinte,
Cum de-atâtea ori o faci,
Tu, sărută-mă cuminte,
Tu, iubeşte-mă şi taci...

Sunt copila Ei, cea dulce
Şi Mireasa ta mereu-
Nu simţi Cerul cum te duce
Până lângă Dumnezeu?...

CUVINTELE, VORBELE...

06 august 2009.

În afară de toate, nu mă doare nimic,
Sunt fericit ca pasărea zburând în ou,
Ea mă iubeşte cu atâta ură,
În Cel vechi de ascunde Cel nou...

Nu-i aşa că ţi se par ciudate
Vorbele acestea şi fără sens?
Adevărul lor- e mult mai departe,
Important e să nu mergi invers...

În Poezie, dacă ea e curată,
Totul se-ntâmplă cum nici nu gândeşti,
Mă uit la tine şi dintr-o dată
Versul te ştie cât şi cum eşti!

De nu le-nţelegi, e devreme în toate,
Unele mângâie, altele dor,
Doamne, dă-mi timp să le scriu cumpătate,
Aşa cum au fost de la facerea lor...

PENSIONARII...

06 august 2009, ora 7.51.

Dimineaţă.
Pe
Bulevard.
Eu,
În drum grăbit
Spre
Bibliotecă,
Ei,
Păşind agale
Spre
Nicăieri,
Cu punga de plastic
În
Mână...
Înlăuntrul ei,
Vântul-
Gemând
A
Singurătate...

RUGĂ ÎN ZIUA SCHIMBĂRII LA FAŢĂ...

06 august 2009.

Doamne, când va fi să-mi treacă

Umbra crucii peste Dor,

În Coliba cea săracă,

Sus pe Muntele Tabor,

Unde Te-ai schimbat la faţă

Şi de-atunci Te schimbi mereu,

Să mă pleci tăcut din viată,

Doamne, Dumnezeul meu!

Şi din slava Ta cerească,

Unde întristare nu-i,

Norul sfânt să–mi adumbrească

Pururi cu lumina lui

Raiul meu de Poezie

Şi-Adevăr, precum ai spus,

Doamne, când va fi să-mi fie

Ceasul pomenit mai sus...

STRUGURII...

05 august 2009, ora 12.00
Cu mama lui de mână trecea plângând prin piaţă,
Vreau struguri, spunea pruncul, cu glasul rugător,
Sunt acri, dragu' mamii, ca toate cele-n viaţă,
De pepenii cei galbeni şi de căpşuni mi-e dor!...
Mi-a asurzit Auzul, vederea mea atunci
Era aşa de tristă şi-atâta de sărată...
Ei, uite, are nenea aici din cei mai dulci
Şi strugurii aceia l-au luminat deodată...
Mi-am amintit de Tata şi de ciorchinii grei
De o Copilărie ce nu mă mai încape,
Acum, când mâna scrie, mi-e sufletul ca ei
Şi mustul lor sălbatic mă vinuie sub pleoape...

DE CE MĂ TACI?...

04/05 august 2009.

De ce mă taci, vorbeşte-mă acum,
Nu, încă nu e vremea să mă mut,
Ce voi lăsa în urma mea pe drum?
Tot ce-am luat din Viaţă cu-mprumut...

Cuvintele, pe fiecare-n parte
Le-am aşezat la locurile lor,
Doar Unul singur mi-a rămas departe,
De care veşnic o să-mi fie dor,

Doar Unul singur şi nu-l spun anume
Să nu te doară Adevărul lui,
Când voi pleca, de voi pleca din lume,
La capătul tăcerii să mi-l pui...

CÂND...

04 august. 2009.
CEZAREI

Când mi-e bolnav un prieten
Şi eu
Aşa mă simt,
Pustiul nepăsării
Nu poate
Să m-ascundă,
Voi pipăiţi-mi rana
Din care
Nu vă mint,
Mi-e trupul ars
De sete
Şi inima flămândă...
Când mi-e bolnav un prieten
Coboară-n mine
Sara,
Precum el, fântânarul,
Acolo în adânc,
Prin ochii mei nisipul
Îşi mântuie
Sahara,
Când mi-e bolnav un prieten
Nu pot
Nici să mănânc...
Când mi-e bolnavă Mama,
Aş vrea
Să nu mai fie!
De ea
Să nu se-atingă durerea
Din cuvânt,
Se surpă Cerul,
Doamne,
Întreg,

În Poezie,
Bolnavă fie pururi
Tristeţea
Pe pământ...

RESPIRAŢIA MAMEI...

Duminică, 02 august 2009, ora 1.21

Îi văd Respiraţia
Împăcată...
Nici nu mai ştiu
Dacă
O Mamă
Poate s-adoarmă
În Viaţă
Vreodată...
La capătul Somnului,
Cel
Dinspre lume,
Poemul meu,
Încă,
O strigă pe nume...
De ce nu dormi, Mamă?
Ea, respiră
Şi
Tace,
Mâinile ei
Au semnul de Pace,
Aşa cum stau
Ele-
Ce dulce minune!
Ca o biserică
În
Rugăciune...
Îi pipăi cuvântul
Albastru
Şi
Doare-
Mama e trează,
Acolo
În zare
Ca un abur subţire,
Treaptă
Cu treaptă,
Ea urcă
Spre Cerul
Care-o aşteaptă...

VINĂ...

Sunt vinovat pentru tăcere,
Sunt vinovat pentru că sunt,
Dar nu e Maica vinovată
De naşterea întru cuvânt...

În toate-mi căutaţi o vină,
De vă întreb, dar vina, ce-i?
Sunt vinovat pentru Lumină,
Sunt vinovat de Umbra ei...

M-am săturat de libertate
Şi de mirare uneori,
Încătuşaţi-mă cu Aer,
Înlăcrimaţi-mă cu flori,

Ori împuşcaţi-mă cu stele,
Sau cu uitare, dacă vreţi,
Dar prin cătarea vorbei voastre
Nu sunt acela ce-l vedeţi...

Mă doare o durere-albastră,
Dintre fântâni şi curcubeu,
Sunt vinovat de vina voastră
De-a fi contemporani mereu...