DE NUNTĂ...

Vaţa de Jos, 19-20 septembrie 2009.


„Ce minunat a fost la voi, la nuntă!”
Aşa spun toţi mesenii care pleacă
Şi muzica, ce de atunci tot cântă,
Multă vreme o să ne petreacă...

Nuntaşii voştri, harnici şi frumoşi,
Cu voi alături v-au sporit surâsul,
Vă fie ochii minţii luminoşi,
În Adevăr să vă rodească visul;

Silvanus, coborât dintr-o poveste,
Andreea, nume vrednic de soţie,
Se tulburau pădurile pe creste
În calea voastră înspre cununie

Şi-acolo, lângă-altar de Mănăstire,
Cu nume scump românilor din Munţi,
Într-o sfântă, veşnică unire,
V-au pus coroana Cerului pe frunţi

Preoţi, călugări, naşii voştri buni
Ce nu-i puteţi plăti cu nici o zare,
Vă fie-aproape Dorul din străbuni,
De-acum, până la ultima suflare

Şi-aşa să vă rămână Legământul
Lăsat de Dumnezeu la voi în soartă,
Ce uneşte din tării Cuvântul
Omul pe pământ să nu despartă!

Vaţa de Jos, o „baie” pentru Moţi
Şi pentru cei ce omeneşte cântă,
În loc de „bună ziua” vă spun toţi-
„Aşa de fain a fost la voi, la nuntă...”

CULES...

15 septembrie 2009, la amiază...

Nu mă chema, ard strugurii în Vie,
E vremea lor de-acum în Calendar,
Saltă-n mine gândul şi mă-nvie
Frumos şi tânăr ca un căluşar...

Vreau să-i culeg cu grijă, bob cu bob,
Nimic să nu rămână de pierzare,
Ce liber mă simt, Doamne, ca un rob
Scăpat definitiv din închisoare!

Tu să-i zdrobeşti desculţă pe-nserate
Şi mustul să ne vindece de noi,
Miroase-a vin şi-a nuntă în cetate,
Tu fă-mă iarăşi tânăr înapoi...

Pe mâini, pe ochi, pe fiinţa mea deplină
Sunt plin de mierea strugurilor copţi
Şi chiar acum mă-nţeapă o albină,
Durerea ei tu nu o mai suporţi...

De bucurie ochii mei sunt uzi,
Din când în când se odihnesc şi scriu,
Vin graurii în stoluri, nu-i auzi?
Din care zări flămânde, nu mai ştiu...

Nu mă striga, ard strugurii în Vie,
E vremea lor de-acum în Calendar,
Saltă-n mine gândul şi mă-nvie
Frumos şi tânăr ca un căluşar...

FIECARE...

15 septembrie 2009, spre seară...

Fiecare şcolar are Tabăra lui
Şi ghiozdanul ce-l poartă în spate,
Fără partide azi nimenea nu-i,
Fără Dumnezeu, încă, se poate...

Câtă dezbinare şi ură ne paşte,
De ce mă fluieri când vorbesc eu,
De ce-njuri femeia care te naşte,
Nu vezi, sărmana, cât i-e de greu?

Dacă scriu, tu ai destule vocale
Să îmi critici Poemul antum,
Fă şi tu unul cu brâncile tale,
Prietene-prietene, vezi-ţi de drum!

Dacă îl ai şi dacă te are?
De existenţa lui mă îndoi,
Loc e destul pentru fiecare,
Şi înaintea noastră, şi între noi...

NU SUNT DE AJUNS...

13 Septembrie, mereu...

Nu sunt de ajuns cuvintele,
Nici tăcerile Moţilor nu-s!
Astăzi coboară în lut osemintele,
Sufletul se uită la noi de sus...

El ne ştie pe fiecare în parte
Cât suntem de români şi de buni,
Ce Dor ne adună, ce gând ne desparte
De Tricolorul dintre goruni...

Câmpiile Blajului, Târnavele gem,
Arieşul tău, Iancule-Avrame, e viu,
Astăzi din cerul acestui Poem
Cineva-mi spune că nu e târziu

Până mai este din Vis o fărâmă,
Până mai ard cucuruzii în brazi,
Până cad lacrimi şi stele-n ţărână,
Înseamnă că Ochiul acela e treaz!

Şi-acelora care îţi aduc osanale
Cu Numele tău lăudându-se-apoi,
Să le ieşi, Bunule, noaptea în cale
Şi tot Adevărul să ţi-l iei înapoi!

Nu-mi sunt de ajuns cuvintele,
Nici tăcerile voastre nu-s!
În pământ se întorc osemintele,
Sufletul Iancului coboară în sus...

TOT SUPĂRAT EŞTI...

10 Septembrie 1872-10 Septembrie 2009...


Tot supărat eşti, Iancule de-atunci,
Acelaşi Dor în zori ţi se destramă
Şi iarăşi vine vremea să te duci,
Ştie Cel de sus de ce te cheamă...

Cad stelele din Cerul tău polog,
Tăceri aprinse peste Munţii mei
Şi aşa îmi vine să te rog
Lângă tine-acolo să mă iei...

Eu ştiu că nu e timp şi nu e loc,
Nici tu nu ai hodină să te culci-
Geniu pustiu şi fără de noroc
Tot supărat eşti, Iancule de-atunci?...

ŢEBEA..., septembrie...

TOT MAI SEPTEMBRIE SE FACE...

09 .09. 2009.
Tot mai Septembrie se face
Prin fluierul durut sub humă,
Ce cântec iarăşi nu-i dă pace?
Pe dealuri mirosind a brumă

Se odihnesc trudiţi cosaşii,
Temuţii, bravii tăi feciori,
Înspre Zărand te mână paşii,
Acolo iar ai vrea să mori?

La Baia cea de Criş, eternă,
Pe prispa unui Dor bolând,
Iancule bun, în loc de pernă,
Îţi pun Poemul meu flămând...

Văz-duhul tău să îşi aline
Ultimul Dor întru cuvânt
Din dorul sfânt ce-l port cu mine,
Părinte-al meu în care sunt!

Tot mai Septembrie se face,
Tot mai departe de Gorun,
Sub umbra lui cât Iancu zace
Din cel care ne-a fost tribun?

DUMINICA FURATĂ...

06 septembrie 2009, spre seară...

Mi-a plecat Duminica de-acasă,
Cine ştie când o să mai vină,
De tăcere gura mea e arsă,
Pentru care nerostită vină?

Doamne, cât era de supărată,
Ce pustiu avea în ochii ei!
Sărbătoarea nu se mai arată,
Îi apasă chipul norii grei...

Mi-a fugit Duminica de-acasă,
Fără să-mi spună un cuvânt măcar?
Cine mi-a furat-o de mireasă
Nunta să le fie în zadar...

NU MAI AM AER...

03/34 septembrie 2009, ora 3.00.

Aş vrea să scriu un cântec despre Aer,
Eu ştiu că nu-mi va fi uşor defel,
Se-aude peste Munţi durutul vaier-
Nu ne lăsa, Doamne, fără el!

Azi-noapte l-am văzut cum se-mpuţină,
În ochii lui era atâta frig,
Şi-am început deodată în lumină
Peste tristeţea vântului să strig...

"Mi-e rău!", aşa mi-ai spus înlăcrimată
Şi lumea se-nvârtea în jurul tău,
Cuvintele acestea niciodată
N-au avut în ele-atâta hău...

"Nu mai am Aer!" Dacă aer nu-i
În Viaţa asta nu mai ai nimic...
Şi-aşa îmi vine-acum în locul lui
Spre Cerul din cuvânt să mă ridic...

DORINŢĂ...

03 Septembrie 2009.

Aşa îmi vine, Doamne, să m-ascund
Într-un Cântec tânăr şi „bolund”
Şi-acolo toată moartea să rămân,
Sufletul să nu mi-l ştiu bătrân,

Iar trupul meu, acesta, amărui,
Fie ori nu fie, treaba lui!
Cel ce zilnic îmi tot cere vamă,
Să nu-l mai bag de-a pururea în seamă.

Cu tine, Poezia mea, vorbesc acum,
Că nu ne-aude nimenea pe drum
Şi dacă, îi voi spune verde-n faţă,
Nu mă doare, -n cotul ei de Viaţă!
.......................................................
Aşa îmi vine, Doamne, să m-ascund,
Tăcerea să i-o beau, până la fund,
Dincolo de ea, când voi ajunge,
Să nu-l aud pe nimenea că plânge...

FRUMUSEŢEA TA...

01/02 Septembrie 2009.

Frumuseţea ta nu e „bolnavă”,
Nu-i adevărat şi nu e drept!
Şi îngerii când o privesc din slavă

Poartă oftatul Dorului în piept...

Ce har ţi-a pus în suflet Dumnezeu
Şi-n ochii dragi câtă nemărginire!
Se tulbură în tine Versul meu
Precum Lumina toamnei din potire...

Tu lasă-mă să o privesc măcar,
Până în Cerul meu să mă pătrundă,
Dacă o scriu să nu scriu în zadar,
Să nu mai fie mâna mea flămândă...

Acum ce vifor oare nu-mi dă pace?
Nici nu mai am cuvinte îndeajuns
Şi-acestea, Doamne, sunt tot mai sărace,
Când frumuseţea ta e tot mai sus...

Nu poate gândul meu să înţeleagă
Această sfântă, dulce Sărbătoare!
Ajută-mă, să o traduc, întreagă...
Să n-o deochi! Ce-i frumuseţea oare?

SUFLET RĂNIT...

1 Septembrie 2009, spre seară…

Se duc
Ţipând cocorii
Spre
Apus,
Unul a rămas
Doar,
Lângă tine.
Pansează-i sufletul,
Aşa mi-ai spus,
Pansează-i
Sufletul
Rănit,
De
Cine ?

DE TOAMNĂ...

Toate anotimpurile

Poartă lumina

NumeluiTău-

Femeie!

Numele Vieţii,

Sfânt

Şi

Fecund!

Tu,

Cea mai frumoasă

Şi împlinită

Rămâi!

Strugurele meu

Copt,

Vinul Poeziei

Limpezit

În

Zori...