joi, august 07, 2014

Poezia din dimineața aceasta...

7 August 2014

Poezia din dimineața aceasta
nu a venit încă,
ori cine știe,
poate
nici n-a plecat...
Aseară
târziu
am adormit în brațele
ei...
Știu!
Poezia nu pleacă
și nu vine
când
vrei...
Tu,
dacă mă iubești,
și ești
lângă mine
cu
adevărat
poți oricând să-mi citești
cuvântul nescris
care vine...

miercuri, august 06, 2014

E vară încă...

6 August 2014

E vară încă între noi
Și toamna e atât de-aproape!
Mă poartă gândul înapoi
Cu amintirile sub pleoape;

Întotdeauna tu mă crezi,
Precum atunci când erai fată,
Se coace fructul prin livezi
Din floarea care-am fost odată,

Se coc și dorurile noastre
Pe care le-am crescut în viață,
Pe Munte, sub tării albastre
Se schimbă iar Iisus la față...

Lumina peste noi coboară
Și se așterne lin pe pleoape-
Hai, să ne bucurăm de vară,
Când toamna e atât de-aproape!



luni, august 04, 2014

Prieten virtual...


4 August 2014

Prietenia e un dar anume,
De ea nu este vrednic orice ins,
Omul fără chip și fără nume
Vrea să-mi fie „prieten” dinadins;

Pe unul, mai la început se pare,
L-am acceptat așa cum era el,
Cam suspect la prima înfățișare,
Timid, cu mutra lui de șoricel
Și parcă cineva-mi spunea că nu-i,
Era un lup turbat, plin de mânie
Și numai spurcăciuni la gura lui,
L-am pus la colț și-acolo să rămâie...

Același, dar cu altă dulce mască
Așteaptă iar să intre-n cercul meu,
Dar până maica lui nu o să-l nască
Nu-l primesc, să fie Prometeu!

În viață am avut câțiva la fel
De-apropiați ca timbrul de scrisoare,
Dar cu răbdare multă și cu zel
M-am desprietenit de fiecare...

De omul fără chip și fără nume
Să te ferești că el miroase-a vid-
Prietenia e un dar anume,
De ea nu-i vrednic orice individ...