joi, august 13, 2026

Vine Ziua Adormirii tale...



 

La unii nu le ești pe plac,

Nu cred în tine, Maică sfântă,

Din Adevăr nu pot să tac:

Numele tău îi înspăimântă!

 

Stă necuratul să-i înhațe

Cu toată lăcomia-n prag,

Tu porți de-a pururea pe brațe

Odorul Vieții cel mai drag!

 

Ai Adormit și tu odată

Cu Fiul plâns la căpătâi,

O, Maică binecuvântată!

Rămâi în versul meu, rămâi!

Joi, 13 August 2026

 

Vine Ziua Adormirii tale

Această zi la fiecare vine,

Noi, ce suntem călători pe cale,

S-o așteptăm așa cum se cuvine!

 

Făptură, cea de-a pururi dumnezeie,

Fecioară-ntre femei, cea Născătoare,

Cea mai presus de orișice femeie,

Ziua aceasta, ca pe-un fiu, mă doare!

 

Am stat și eu la căpătâiul ei

Până și-a dat suflarea de pe urmă,

Maica mea, mai sunt destui atei

Ce în cenușa necredinței scurmă...

 

Da, peste tot potrivnici sunt destui

Ce nu cred în Viața ta, Marie,

Ai fost și vei rămâne Mama Lui

De-acum și până-n ultima vecie!

Învaţă-mă s-adorm şi eu...

 

Atunci când o să-mi fie greu

Sub raza Stelei prea-târzie,

Învaţă-mă s-adorm şi eu

Cu faţa înspre Poezie

 

Şi-acolo-n veşnicia ei

Să-mi odihnesc trudita frunte,

Precum de ploaie norii grei

În Rugăciunea mea pe Munte.

 

Câtă lumină mă-nveşmântă!

Smerit în faţa ei mă-nchin,

MARIE, Născătoare Sfântă,

Mormântul meu de viaţă plin,

 

Învaţă-mă s-adorm şi eu

Cu faţa înspre Veşnicie,

Atunci când o să-mi fie greu

Sub raza Stelei prea-târzie...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din Betleem,

singura icoană din lume în care Maica Domnului zâmbește... 

 


miercuri, august 12, 2026

Cărarea...

 


„Și aceasta v-o spun, fraților:

Că vremea s-a scurtat de acum...”

1 Corinteni 7, 29

 

Am iubit cărarea din copilărie

Și i-am înțeles rosturile firești,


Ea ne leagă gândul de veșnicie

Și de toate patimile omenești.

 

Fericit e cel ce în suflet o are

Mereu înainte, niciodată înapoi,

Îmi aduc aminte de prima cărare

Aceeași de-atunci între noi...

 

Acolo, Acasă, pe Dealul rămas

Cărările vremii sunt tot mai puține,

Doamne, până în cel de pe urmă popas

Cărarea din viață de Tine mă ține...

12 August 2026

 

Cum se duce vremea, vremea nemiloasă,

Omule-vremelnic, nu ai cum s-o-nfrunți!

Depărtarea doare, zările m-apasă,

Mi-a rămas cărarea, singura, spre Munți,

 

Mi-a rămas cărarea dintre azi și mâine,

Cea fără de care Viața n-are preț,

Ea e dintre toate ceea ce-i rămâne

Trecător prin lume oricărui drumeț...

...........................................................

Mi-a rămas cărarea, singura, spre-Acasă,

Simt cum se-ncovoaie Aerul sub nori,

Cum se duce vremea, de nimic nu-i pasă,

Doamne, fără aripi nu ai cum să zbori!

 

Nicolae Nicoară-Horia

duminică, august 09, 2026

Sa nu uitați...

 


 

La 9 August 1601 a fost asasinat unul dintre cei mai vrednici români ai neamului noastru, Domnitorul MIHAI VITEAZUL!

„Mă liberez în fața lui Dumnezeu și a voastră de toate îndatoririle și închinăciunile de până acum. O viață avem, români, și o cinste; deșteptați-vă, că am dormit destul.”

„Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia călare pe un cal, nu pe un câine...”

Nichita Stănescu

Cronicarul Szamoskozy îi povestește finalul:

„I-au târât trupul din cort și a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe leșul unui cal, care murise acolo în același timp, și a stat capul acolo multă vreme. Așa și-a găsit sfârșitul Domnul Mihai.”

 

Între Munte și Mare...

 



 

Între mare și munte e sufletul meu,

Fără odihnă și fără popas,

Pe drumul acesta căutați-l mereu,

Călător, de când îl știu, mi-a rămas!

 

Orice cuvânt care umblă e viu!

Din credința dată el nu se abate,

Între munte și mare e poemul ce-l scriu

Întotdeauna cu silabele neterminate...

 

Între Mare și Munte e sufletul meu

Și acolo o parte o să-mi rămână

Când îl va chema Acasă Dumnezeu,

Luându-l ca pe-un copil de mână...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Miluiește-mi țara...

 


„O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi?

Până când vă voi suferi pe voi?”

Ev. Matei 17, 17

-Cuvinte duminicale-

 

Precum sus pe munte Te-ai Schimbat la Față,

Schimbă-ne la suflet, Fiu de Dumnezeu,

Ceartă iarăși, Doamne, demonii din viață,

Pune împăcare între neamul meu!

 

Îmblânzind furtuna să îi potolească

Glasul Tău de-a pururi, cel vindecător,

Pe acei ce zilnic vreau să ne-nvrăjbească,

Pune post în gânduri și în gura lor!

 

Azi și-ntotdeauna, ca acel părinte

Vindecându-i fiul, cel lunatic, iată

Din această Vale, eu Te rog fierbinte,

Miluiește-mi Țara care mi-a fost dată!

 

Din adâncul firii mele, eu Te chem,

Rotunjește-i chipul cu Lumina Ta,

Ne mai rabdă, Doamne, răii ce suntem

Și pe toți ne-nvață, încă, a răbda...

 

Nicolae Nicoară-Horia

sâmbătă, august 08, 2026

Ce-i frumusețea oare...

 


 

Ce-i Frumusețea oare și de când,

Cine știe, Doamne, să-mi răspundă?

De ea am fost mereu și sunt flămând,

Aici e-atâta  dragoste fecundă!

 

Când o scriu, cuvintele suspină

Și se răzbună-n versuri împăcate,

Ca merele, acolo, în grădină,

În Grădina cea fără păcare...

 

Vederii mele, de când i-a fost dată,

Lumina ei în suflet o culeg,

Ce-i Frumusețea? Poate niciodată

Minunea asta n-am s-o înțeleg...

8 August 2026


Ce-i frumuseţea oare

Şi de când?

Ierusalimul gândului

Ce-mi eşti!

Privirea ta îmi vindecă

Pe rând

Ispitele acestea

Omeneşti...

Ce fericită-i Clipa

Ce m-ascultă!

Ea mi-a iertat păcatul

Că te ştiu,

Te uiţi la mine,

Frumuseţe multă

Şi mă rogi fierbinte

Să te scriu!...

Te uiţi la mine

Şi

Nu am cuvinte,

Dar tu le simţi cum urcă

Din abis

Precum izbucul

Tainic şi fierbinte

Şi fără veste

Ne-apucăm de scris...

Ce-i frumuseţea oare

Şi de unde?

Ierusalimul gândului

Ce-mi eşti!

E prea devreme-acum

Şi

Nu-mi răspunde

Acestor dulci

Ispite

Pământeşti...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Poetul roman Ovidiu, în a zecea carte a Metamorfozelor spune povestea unui sculptor cipriot care s-a îndrăgostit de propria operă.
Pygmalion, fiul lui Belus era un sculptor singuratic care a făcut din fildeș sculptura unei femei. El s-a rugat lui Venus (Afrodita), zeița frumuseții și a dragostei, care din milă, a dat viață sculpturii.
Din uniunea lui Pygmalion cu femeia sculptată în fildeș a rezultat un fiu denumit Pathos (suferință în greacă)

joi, august 06, 2026

Hulește, Omule...

 



Citesc pe Internet, e-atât de greu

Aerul din gânduri și de-afară!

Ce ușor să-njuri pe Dumnezeu,

S-arunci în El cu vorbe de ocară!

 

Cât mai sunt în gura ta cuvinte

Hulește, Omule, până mai poți,

El nu-ți răspunde, încă, ia aminte:

Ce oarbă e credința din roboți!

........................................................

Tu nu ai nicio față, ci figură!

Omul de-atunci nu-și mai cunoaște rangul,

Pe cel de lângă el dacă-l înjură

Se-ntoarce fără veste bumerangul...

Joi, 6 August 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia