Spune-mi tu...

 

„Și-atunci, dacă lui Dumnezeu îi spui Tu,

mie de ce-mi zici dumneavoastră?”

Nichita Stănescu

 

Când îmi spune cineva „maestru,”

Domnule...Poet, ori Dumneavoastră,

Mă simt ca Libertatea sub căpăstru,

Ca storul prăbușit peste-o fereastră...

 

Acolo-n Satul meu, un sat anume,

Din Adevăr și nu din întâmplare

Maica mea atunci mi-a dat un nume,

Un Nume care știe că mă are...

Vineri, 25 Septembrie 2026

 

Spune-mi tu, mă simt atât de bine

În acest pronume personal,

Cum se simte matca între albine,

Cum se simte Râul într-un val.

 

Și ea de la început așa mi-a spus

Și de-atunci îi spun mereu pe nume,

Poezia mea, cea mai presus

De toate bucuriile din lume!

 

Spune-mi tu, cât încă nu-i târziu

Și dacă va veni nu sunt de vină,

Respectă-mi dar cuvântul care-l scriu,

Cuvânt învederat întru lumină.

 

Spune-mi tu, atât doar îți mai cer,

Spune-i tu nimicului ce sunt,

Precum îi spun Părintelui din cer

În Rugăciunea mea de pe pământ!

Nicolae Nicoară-Horia

Cresc amintirile...

 

Amintiri sunt toate pe pământ,

Învlăstărite pe aceeași roată

Și eu poate Amintire sunt

A unui înger care-am fost odată...

 

Văzându-te pentru întâia oară

Mi-am amintit de tine-Dor sublim!

Și-acum întreabă sufletul-fecioară:

Mirele meu drag, de când ne știm?

.......................................................

Amintire-i focul din poeme,

Dragostea ce arde-ntre cuvinte,

Amintiri vom fi noi la vreme,

De care cine-și va aduce-aminte?

 

Cresc amintirile

Precum

Crește iarba

Peste Satul meu,

Tot mai singur,

Mai bătrân de-acum,

Între Copilăria lui

Și Dumnezeu!

Cuvântul are gust

De veșnicie;

Tot mai aproape

De

Zarea

Albastră!

Ce-i dincolo,

Nimeni nu știe,

Cresc

Amintirile

În urma noastră...

 

Îmi bate luna tânără-n fereastră

Precum bătea adeseori discret,

Cresc amintirile în urma noastră

Și noi ne risipim în ele-ncet...

 

Cresc amintirile și-n umbra lor,

Tot mai spre asfințit și tot mai lungă,

Cuvintele nespuse azi ne dor,

Cine din ele oare ne alungă?

 

Așa cum sunt eu știu că le iubești,

Chiar dac'odată o să se întâmple,

Despre tăcere-acum să nu-mi vorbești

Și Dorul arde limpezit sub tâmple...

...........................................................

Închide-albumul și ascultă, doamnă,

Culcându-mi fruntea de poet la sân,

Cum cad acum lovindu-se de toamnă

Nucile din nucul cel bătrân...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Mi-a plăcut să fiu egal cu mine...

 

Poezia

este egală

cu

veșnicia.

Aerul

dintre mine

și tine,

la fel...

Gândurile mele te răsfață,

Precum culorile din curcubeu,

Mi-a plăcut întotdeauna-n viață

Să fii în toate echinocțiul meu!

 

Cuvintele, amirosind a toamnă,

Te înveșmântă cu lumina lor,

Nu te întrista, iubită doamnă,

Nu sunt frumuseți care nu dor!

 

Cade frunza veștedă pe cale,

Strugurii de sinea lor se-mbată,

Mă-nchin în fața frumuseții tale,

Ea nu se ofilește niciodată...

 

Binecuvântată fie dimineața

Când mă trezește îngerul: sunt viu!

Mi-a plăcut să fiu egal cu viața,

Niciodată-n urma ei să fiu!

                   * * *

Mi-a plăcut să fiu egal cu mine,

Nici mai jos și nici mai cocoțat,

De Echinocțiu nu mi-a fost rușine

Din pruncia mea l-am învățat...

 

Cum sunt egale cele trei culori,

Așa am fost și-așa o să rămân,

Chiar dacă mi se spune-adeseori,

„Teologule, ești prea român!”

 

Nu-i nimeni pe pământ egal cu Tine,

De-a pururi să rămâi deasupra lor!

De „micime” nu mi-a fost rușine,

Sunt cât sunt în văzul tuturor...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Cules...

 

 

Dimineață m-au trezit din vis

Cuvintele acestea argintii,

Nici acum nu știu cine le-a zis-

„Vino să culegem nostalgii!”

 

Era un glas venit din zări cărunte,

Chemarea lui m-a luminat la față

Și se făcea că eram sus pe-un Munte

Ce-l mai urcasem într-o altă viață...

 

Și luminau cuvintele în noapte

Așa precum ard strugurii în vii,

E vremea lor de-acum și sunt răscoapte-

„Vino să culegem nostalgii!

                 * * *

Nu mă chema, ard strugurii în vie,

E vremea lor de-acum în Calendar,

Saltă-n mine gândul şi mă-nvie

Frumos şi tânăr ca un căluşar...

 

Vreau să-i culeg cu grijă, bob cu bob,

Nimic să nu rămână de pierzare,

Ce liber mă simt, Doamne, ca un rob

Scăpat definitiv din închisoare!

 

Tu să-i zdrobeşti desculţă pe-nserate

Şi mustul să ne vindece de noi,

Miroase-a vin şi-a nuntă în cetate,

Tu fă-mă iarăşi tânăr înapoi...

 

Pe mâini, pe ochi, pe fiinţa mea deplină

Sunt plin de mierea strugurilor copţi

Şi chiar acum mă-nţeapă o albină,

Durerea ei tu nu o mai suporţi...

 

De bucurie ochii mei sunt uzi,

Din când în când se odihnesc şi scriu,

Vin graurii în stoluri, nu-i auzi?

Din care zări flămânde, nu mai ştiu...

 

Nu mă striga, ard strugurii în Vie,

E vremea lor de-acum în Calendar,

Saltă-n mine gândul şi mă-nvie

Frumos şi tânăr ca un căluşar...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Lepădarea de sine...

 

Ev. Marcu 8, 34-38

-Cuvinte duminicale-

 

„Oricine voiește să vină după Mine,

(Ferice de cei ce pot să-nțeleagă!)

Să-și ia crucea, să se lepede de sine,

Ce-i folosește omului câștigând lumea-ntreagă

 

Dacă își pierde sufletul său?”

Lepădarea de sine nu e ușoară, știu,

Pe fiecare îl va cuprinde părerea de rău,

Dar târziul de-atunci va fi prea târziu!

 

Omul cu cât are mai mult, nu-i împăcat,

Grija lui, cea zilnică, e bogăția,

Când mândria de sine e un păcat

Și păcatul acesta se-ntinde ca râia...

 

Urmează-Mi...

Ev. Ioan 1, 43

 

Cum se uită omul mereu înapoi!

„Urmează-Mi!” Ce minunat îndemn

Pentru mine, pentru tine, pentru voi,

Fie-ne Răspunsul întotdeauna demn!

 

Ajunși la răspântie se-ntunecă pașii,

Gândul te-ntreabă încotro să apuci?

Adeseori în grabă gângurim ca lașii,

Obosiți la Umbra Sfintei Cruci,

 

Iar Glasul Acela se-aude din nou:

„Urmează-Mi!” Lasă-ndoiala deoparte,

Nu-i Omul aceasta ca un ecou

Rătăcit între Viață și moarte?

 

Din zarea deschisă spre veșnicie,

Pentru prieten și pentru dușman

Răsună Chemarea, statornică, vie:

„Urmează-Mi!” Altă cărare e-n van!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Politica...

 

„Iubiți-vă țara și neamul, că dacă nu vă bate Dumnezău!”

Avram Iancu

 

Cei ce vor să te-amăgească,

Cu promisiuni deșarte,

Ei n-am timp să mă citească,

Nici nu au citit vreo carte!

 

Dar vorbesc, traduc într-una

Vorbele ce vin de-afară,

Țara mea frumoasă, Una,

Binecuvântată Țară!

 

Chiar dacă mă doare brânca,

De cuvântul ce cutează,

Eu te scriu, așa-i porunca,

Dumnezeu te aibă-n pază!

Vineri, 18 Septembrie 2026

 

N-am să mai scriu despre tine, politică-muie,

Să-ți facă nemernicii vremii statuie,

Să se pișe pe tine în goană toți câinii,

Tu ai dezbinat din origini românii

 

Și poeții au început să se urască-ntre ei,

Din Văzul meu, curvă bătrână, să piei!

Ochii tăi hulpavi sunt roșii de sânge,

Strig Dumnezeului Păcii-ajunge!

 

Tu le cunoști gândul celor ce vor

Să ne pună în suflet binele lor,

Pentru „binele”acesta, la vremea cea dată,

Cu vârf și-ndesat, plătește-le, Tată!

....................................................................

Țara mea, singura, Țara mea dragă,

Românii mei, frații, nu vor să-nțeleagă,

O alta ca tine n-a fost și nu-i,

Oricât vor umbla prin lume hai-hui...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Cainiștii...

 

 

Sângele lui Abel strigă din pământ,

Nu mă-ntreba de ce mi-s ochii triști,

În cercul acesta tot mai strâmt,

Lumea e plină de cainiști!

 

Să taci nu-i bine, să vorbești la fel,

La tot și la toate ei sunt împotrivă,

Așa e sufletul lor mișel

Neminiștit ca apa în pivă

 

Și-așa a rămas din neam în neam,

Invidios, cu bolovanul în mâini,

Fiul Evei  și-al lui Adam

Umblă bezmetic și printre români...

                  * * *

Îmi aud inima în piept cum bate

Ca un clopot duminica la liturghie:

Dreptate și-adevăr, adevăr și dreptate,

Fără ele zadarnică e orice poezie!

 

Așa m-au născut părinții anume

Să le port pretutindeni prin viață povara,

De-aceea mai presus decât orice pronume

Îmi iubesc neamul acesta și țara!

 

Aud inima în piept cum se zbate,

Inima mea, tot mai durută de-acum:

Dreptate și-adevăr, Adevăr și Dreptate

Și cuvântul mă arde până la scrum...

 

Nicolae Nicoară-Horia