Duminică, ora 5.38
„A plecat Mama”, trei cuvinte și-atât,
Fiecare plecăm când e clipa sortită
Cu cheia Casei legată de gât,
Acolo măcar să o simt fericită...
Cu ziua aceasta nu pot să mă-mpac,
Mintea mea s-o priceapă nu poate,
Aprind lumânarea de veghe și tac,
Să ardă-mpreună cu durerile toate...
Joi, 6 Octombrie 2022
Nicolae Nicoară-Horia
Trec anii, Mamă, m-apropiu de tine,
Cum se-apropie soarele de asfințit,
Ziua aceea din urmă ce vine
Mă doare prin gânduri ca un cuțit...
Căuse bruma pe dealuri, Acasă,
Octombrie șase, duminică-n zori,
Maica mea, dintre toate cea mai frumoasă
N-am crezut niciodată că o să mori!
......................................................
Îmi reazem poemul din lacrimi de cer,
Poemul acesta în care locuiesc
Era lângă tine acolo, stingher,
Iar tu surâdeai, ca surâs îngeresc!
5 Octombrie 2022
Nicolae Nicoară-Horia
Bate câmpii vântul prin cetate,
Parcă bate murgul din copite,
Nervi de toamnă, frunze împrăștiate,
Gânduri și cuvinte ruginite;
Nervi de toamnă, peste tot și-n toate
Dor și lăcrimează ochii mei,
Oamenii sunt plini de răutate
Și văzduhul plin de funigei...
Măcar tu să îmi asculți povestea,
Să te-aud oftându-mă: nu-mi pasă!
Nervi de toamnă și cu toate-acestea
Toamna noastră cât e de frumoasă!
Nicolae Nicoară-Horia
Mereu mai sus, de când e omenirea,
Mereu mai sus, aceasta e menirea,
Mă-ntreb și eu, gândindu-mă la tine,
Chemarea spre înălțimi de unde vine?
Cât mi-a plăcut ecoul din pruncie!
Știam că vine dinspre veșnicie,
Știam că toate-n lume au un capăt
Precum lumina care dă în scapăt...
Mereu mai sus, acolo printre stele,
Ce dor nebun de aripile mele,
Pe care simt că le-am avut în viață,
M-apucă-ntotdeauna și mă înalță!
Nicolae Nicoară-Horia
Păcatul, ce-i păcatul? Mă întrebai odată
Strângându-mă la pieptul înfiorat de fată,
De-atunci și toată viața nu știu să îți răspund,
Pe-aproape Arieșul se murmura pe prund
Și-acolo, lângă apa curată și fierbinte,
Pe trupul, ca zăpada, scriam încet cuvinte
Pe care fără grabă mereu ți le recit,
Eram cu tine-alături și-atât de fericit!
Și stelele pe boltă priveau la noi mirate,
Da, stelele acelea în veci nenumărate,
Păcatul, ce-i păcatul? Mă-ntreb mereu și-acum
Când mergem împreună de-atunci pe-același drum...
Nicolae Nicoară-Horia
„Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele,
în neamul acesta desfrânat şi păcătos,
şi Fiul Omului Se va ruşina de el,
când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri.”
Ev. Marcu 8, 38
-Cuvinte duminicale-
Eu nu mă rușinez de Tine, Tată,
Cuvintele, din leagăn mi-au fost dragi
Și le-am purtat cu mine viața toată
Cum poartă Moții cerul în desagi!
Acolo-n Munți, ori pe sub zări străine,
Cât m-au purtat prin lume pașii mei
Când a căzut ocara peste mine
Nu am gemut de sub povara ei!
Ispitele de-a valma vin și pleacă
Și mai ales când scriu îmi dau ocol,
Dar inima din piept nu mi-e săracă
Și sufletul nicicând nu mi-a fost gol!
E plin de primăveri, dar și de toamne,
Mi-e dragă iarna când Te-am cunoscut
Și nu mă rușinez de Tine, Doamne,
Ca de părinții care m-au născut!
Nicolae Nicoară-Horia
Suspină-n sinea lui Adam,
Ca flacăra dintr-o scânteie:
Prin Rai miroase a femeie
Și eu ce fericit eram!
O, Eva sufletului meu!
De ea tot Aerul mă leagă,
De ce mi-a fost atât de dragă
O știe bunul Dumnezeu!
...........................................
Îmi umblă Dragostea prin gând,
Prin Rai miroase a femeie,
Nu poate locului să-mi steie
Dorul de-atunci, tot mai flămând...
Nu-i Om pe lume să-l robească,
Pentru miros cătușe nu-s,
El vine pe pământ de sus
Minunea mea dumnezeiască!
Duminică, 18 Septembrie 2022
Nicolae Nicoară-Horia
