Nu mă simt bine...

 

 

Fără aripi, zadarnic, nu poți să zbori,

„Nu mă simt bine!” Aceste cuvinte,

Ce le-aud în viață de-atâtea ori,

Ca un jungher îmi stăruie-n minte...

 

Puterile Omului sunt tot mai slabe

Și Râul de Aur geme pe prund:

„Nu mă simt bine!” Despărțit în silabe

Gândul mă doare sub tâmple rotund.

................................................................

Libertatea de-afară e legată cu funii,

Legat de celula Speranței vă scriu,

Nu mă simt bine, se bucură unii,

De ce se bucură, încă nu știu...

 

Fie-le bucuria aceasta, Părinte,

Singura, dintre toate, ce le-a fost dată,

Nu m-am bucurat de-aceste cuvinte

Rostite de semenii mei, niciodată

 

Și nici nu m-am plâns că mi-e greu,

Cu dragoste le răspund celor care

Se-ntreabă acum despre binele meu:

„Nu mă simt bine!” Nimicul mă doare...

25 August 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

E-aproape toamna...

 

Și vara asta pleacă, nu se duce,

Cum au plecat și celelalte veri,

Lumina e din ce în ce mai dulce

Și via mea e plină de poveri!

 

Tot aerul din jur miroase-a toamnă

Și ființa ta miroase-a poezie,

Să te adun în versul meu mă-ndeamnă

Și-acolo să rămâi o veșnicie...

 

Și vara asta pleacă, nu fii tristă,

Să ne-adunăm recoltele pe rând,

Când fără vară, toamna nu există,

Nici fără tine gândul meu flămând...

...........................................................

Curge lumina dinspre Munți șuvoi,

Ci lasă-mă să te cuprind în vers,

E-atât de-aproape toamna între noi

Și rodul tot mai bun pentru cules!

 

Ca un prunc în Râul cald și rece

Aș vrea să mă cufund în cerul tău,

E-aproape toamna, vara o să plece

Și dacă pleacă să nu-ți pară rău

 

Și dacă-ți pare, o să vină alta,

Mai frumoasă poate și mai blândă,

Nu doare piatra când lovește dalta

Cioplindu-i chipul care stă la pândă...

.................................................

Și timpul parcă e bolnav de gută,

Nici vindecarea nu mai are rost,

E-aproape toamna, fie, Doamne-ajută

Să ne-adunăm risipa care-am fost...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Mă strâng în brațe Munții...

 

 

Am iubit Muntele de când îl știu,

Pe Munte S-a  schimbat Iisus la Față,

De-acolo-mi vin cuvintele când scriu

Cu toate diminețile din Viață!

 

Și Muntele din Adevăr mă știe

Atunci când pe Câmpie-mi este greu

Spre El își face gândul cărăruie,

Să-l alduiască Bunul Dumnezeu!

 

Am fost și în adânc, mi-aduc aminte,

Cât aur și argint aveam pe mâini...

În Munții din Apus, o, Doamne sfinte,

Nu ne lăsa ca să le fim străini!

Duminică, 23 August 2026

 

 Mă strâng în brațe Munții Apuseni,

Tu de Iubirea lor să nu te temi,

Eu știu că gelozia-i boală grea,

Dar noi ne-am lepădat de mult de ea!

 

Mă strâng în brațe Munții, cei de-Acasă,

Unde-i Copilăria mea rămasă

Pe Curătura unui Dor prelung,

Ce tânăr e! Nu pot să-l mai ajung...

 

Cuvântul mi se înalță tot mai sus,

M-or strânge-n brațe Munții din Apus

Când obosit de vreme mă voi duce

Să-mi odihnesc tăcerea sub o cruce.

 

Acolo, pe cărări de iarbă arsă,

Gândul meu flămând, precum o coasă,

Spre ei tot urcă-n orice dimineață,

Mă strâng în brațe Munții plini de viață...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Bogatul sărac...

 

Ev. Matei 19, 16-26

-Cuvinte duminicale-

 

Mă simt atât de sărac

Între bogățiile

Mele,

Atât de lumești!

„Spune-mi ce bine să fac”

Să am veșnicia

Sub stele?

Tu, care ești,

„Păzește poruncile”

Date!

„Le-am păzit, Doamne”,

Aici pe toate,

„Din copilăria mea”

Și n-am ieșit niciodată

De sub pavăza

Lor!

„Vinde averea și dă-o săracilor!”

Și bogatul acela,

Scrie în Carte,

S-a întristat

Foarte...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Jugul...

 

Spun Libertate! Și cuvântul doare,

Liniștea arde sângerând în maci

Și Cerul deasupra e plin de sudoare-

Române, învață să rabzi și să taci!

 

Spun Libertate! Libertatea augustă

N-am înțeles-o niciodată deplin,

Fericit e poetul care te gustă

Fără să știe de jugul străin!

 

Spun Libertate și încă nu-i bine,

Numele tău l-a iubit din belșug

Neamul acesta cu credința în tine,

Purtând prin istorie jug după jug...

 

Am tăcut, am răbdat și Fiul Tău,Tată

Din zările acestea atât de lumești

Și-a strigat înspre Tine durerea Lui toată-

„Dumnezeul Meu, de ce mă părăsești?"

                          * * *

Eu am crezut și cred în Libertate,

Noi ne-am eliberat atunci de-un jug,

Din câte, Doamne, nouă ne-au fost date

Și le-am avut în soartă din belșug!

 

Și-acum ne-apasă unul pe grumaz,

De-l suferim și parc-așa ne place

În viața noastră să n-avem răgaz

Ca să trăim în liniște și-n pace.

 

Jugul acesta nu-i un jug străin,

Purtarea lui e-atât de dureroasă!

Cât de nesuferit e orice chin

Dacă vine dinspre cei de-acasă!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Cine nu iubește...

 

„Dacă vrei sa fii iubit, iubește.”

Seneca

 

Iubește și-atunci când ești trist

Și ura lumii te-mpresoară!

Cu tine, Dragoste, exist

Și-am înviat a câta oară?

 

Cred în puterea Ființei tale!

Oriunde merg pe drum posac

De peste gând îmi ieși în cale

Și te-ntâlnesc în tot ce fac!

 

De tine-i gura mea flămândă,

Poemul ce mi-l fericești,

Nimicul stă mereu la pândă,

Dar tu netemătoare-mi ești!

 

Lumina ta mă înveșmântă,

Sufletul meu în ea încape,

Iubește! Ce poruncă sfântă!

Și biruința e aproape...

                  * * *

Cine nu iubește, nici să nu mănânce,

Să mă ierte Cerul, nu pot să-l îndur,

Pâinea nu e pâine dacă nu se frânge

Cu ardoare sfântă pentru cei din jur!

 

Cine nu iubește, nici să nu urască,

Fie precum vântul, fără simț și mut,

Aibă dar de-a pururi sufletul de iască,

Vai și-amar de mama care l-a născut!

 

Dragostea există și-ntre dobitoace

Și e îndrăgostită fiecare floare,

Cine nu iubește nu e om și pace,

Nici măcar nu poartă altă-asemănare,

 

El despre Iubire să nu-mi spună mie

Și-așa lumea asta-i plină de ereți,

Cine nu iubește, ducă-se-n pustie

Și să stea acolo patruzeci de vieți!

                  

 

 

Nicolae Nicoară-Horia

Să crești mare...

„Şi cine dintre voi, îngrijindu-se,

poate să adauge staturii sale un cot?”

Ev. Matei 6,27

 

Așa-mi ziceau sătenii: „Să crești mare!”

Nu uit cuvintele ce mi le-au spus,

E-atâta pace-n ele și culoare!

Voi crește cât o vrea Acel de Sus...

 

E-un cer curat în vorba lor adâncă!

Spre el încerc statornic să mă sui,

De am crescut și voi mai crește încă

Pe umbră mi-au călcat „amici” destui.

 

„Să crești mare!” Se ruga o Mamă

Acolo-n Munții cei mai din Apus,

De prea înalt odată mi-a fost teamă,

Să cresc, atât voiam și mi-e de-ajuns.

 

Cine-a vrut și vrea să înțeleagă,

E-un singur adevăr întru cuvânt-

Întotdeauna-n viața asta întreagă

Mi-a plăcut să fiu atât cât sunt,

 

La creștet să ajung mereu cu mâna

Și cu gândul pân’ la Dumnezeu,

Ce plină de Iubire mi-e fântâna

Și lângă ea același curcubeu!

.........................................................

„Să crești mare!” Tot așa le-am spus

Și celor dragi când au venit sub stele,

Nu știu cât sunt de jos și nici de sus,

Nu-i port  grija-n veci staturii mele!

 

Nicolae Nicoară-Horia