N-am scris niciodată versuri mincinoase...

 

 

N-am scris niciodată versuri mincinoase,

Să mă vând minciunii, n-am știut, nu pot!

Ce cumplit mă doare sufletul din oase,

Sufletul din gânduri și de peste tot!

 

Dulce e durerea ce din somn te scoală,

Ascult de pe cruce Alduitul Glas:

În zadar Pilatul vremii se tot spală,

Mâinile murdare veșnic i-au rămas...

 

„Criticii” degeaba vor să mă acuze,

Pentru cei ce pleacă, pentru cei ce vin,

Adevărul, Doamne, lasă-mi-l pe buze,

Cât mai stau în Viață să-l rostesc deplin!

 

N-am scris niciodată versuri cu minciuni,

Îmi aduc aminte din acele zile

De porunca Mamei, cea dinspre străbuni:

„Sfânt e Adevărul, să nu minți, copile!”

Joi, 25 Iunie 2026

 

Aud cu bucurie, ori cu jale

Pe bunul meu, slăvitul cititor:

Versurile tale sunt reale,

Ele mângâie și ele dor!

 

Am învățat din Munții de Acasă,

Înlăcrimați și-nviforați și ei,

POEZIA nu e mincinoasă

Pentru creștini, dar și pentru atei!

 

Așa precum am spus și spun mereu,

Cititorul meu să nu te miri,

Poezia vine de la Dumnezeu,

Ca Aerul pe care îl respiri.

 

De Adevărul ei, oriunde sunt,

Pe pământ n-am unde mă ascunde,

Atunci când scriu îi simt fiorul sfânt

În suflet și în gânduri cum pătrunde...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu are Iancu ziua lui...

„Pe vremea cireșelor coapte...”

 

Mă doare tulnicul din gând, mă doare,

Nu are IANCU ziuă, Ziua lui

Ne-o pune, Doamne, ca pe-o sărbătoare,

În Calendarul meu și-al Neamului!

 

Îți spun și eu, cu sufletul amar:

„Nu-i  bună rânduiala asta, Tată!”

Mai bine lasă-l să se nască iar

Din pântec de Marie-ndurerată,

 

În Munții cei de Aur, printre Moți,

Pe Câmpul de la Blaj, pe cal să vină,

Să tremure-n mormânt dușmanii toți

Și cei de lângă noi ce n-au hodină...

..........................................................

Doina din fluier e tot mai beteagă,

Urlă furtuna pe sub norii grei,

Nu are Iancu ziua lui cea dragă,

Vai, cine i-a furat-o, frații mei?

23 Iunie 2026

 

Nu-i ziuă să nu vină după noapte,

Chiar dacă ele se-ngână mereu,

Acum, „la vremea cireșelor coapte”

Iancu se naște din chinul cel greu,

 

Precum lumina ce nu are frâu,

Cel pururi cu Dorul de Țară bolund,

Acolo, la Vidra, lângă un Râu

Cu o durere albastră pe prund.

 

Aceeași Marie cu dragoste-l strânge,

Iar Pruncul se uită la chipul ei dulce

Și înțelege acum de ce plânge

Ca Maica aceea cu Fiul pe cruce...

 

Spre Tine-mi ridic privirea de jos

Și Te rog, bunule, milostiv Dumnezeu,

Nașterea lui să-i fie cu folos,

Spre izbăvirea neamului meu!

 

La Vidra, într-o Casă țărănească,

Pe-același mal de Arieș durut,

Vrea Avrămuț al nostru să se nască,

Precum și-atunci acolo-n Munți

a vrut

 

La ceasul când cireșelor pe ram

Li se-mplinise vremea să se coacă,

N-am uitat cât de-oropsiți eram,

Ne ruginise lancea lui în teacă

 

Pe care Baciul Horea din Albac,

A ridicat-o înspre cer deodată:

Doamne sfinte, până când să tac,

Cine să-mi tragă sufletul pe roată?

 

Să te nască-n pace Avrămuț

Măicuța ta, cea dintre toate una,

Că și acum, în Patria din Munți

Bântuie în voia ei furtuna.

 

Nu-i cine să îi pună pumnii-n piept,

Nestingherită iar făcându-și treaba,

Izbăvitorule de neam, te-aștept,

Nașterea ta să nu fie degeaba!

 

Nicolae Nicoară-Horia

M-am visat cu tine, Poezie...

Eu cred că și Poezia e templul Duhului Sfânt...

 

M-am visat cu tine, Poezie,

Cum se visează slovele-n Cuvânt

Și acum, când mâna mea te scrie,

Se umple Gândul de fiorul sfânt...

 

Ce chip aveai, ce ochi dumne-zeiești!

Nu-i cine pe pământ să nu îi placă,

Din același Vis când mă privești

Se-oprește parcă Timpul să mai treacă...

 

Te port în suflet ca pe-o Rugăciune

Și vreau până la capăt să-i rămân,

M-am visat cu tine, ce minune!

Știu, Visul niciodată nu-i bătrân...

22 Iunie 2026

                        * * *

Atunci când tac și-atunci când scriu

Mi-e gândul martor că sunt viu

Și-aud cum bate-n pieptul meu

O inimă de Dumnezeu!

 

Mă simt ca rugul cel aprins

De focul dragostei cuprins,

De Dragostea primită-n dar,

Aici nimic nu-i în zadar!

 

Și-așa mi-e dor ca la-nceput

Când gânguream Adam din lut,

De ochii tăi să fiu învins,

Mă simt ca rugul cel aprins,

 

Ca apa limpede-n ulcioare

Și frumusețea ta nu doare;

Acum, când știu că mă citești

Ești mai frumoasă decât ești!

 

Tu vino dar în templul sfânt

Și-așa mistuitor cum sunt,

N-auzi cum bate-n pieptul meu

O inimă de Dumnezeu?

 

 

Nicolae Nicoară-Horia

Solstițiul de vară...

 

 

E cea mai lungă zi din an,

Tu m-ai trezit și azi devreme,

Trezirea nu mi-a fost în van,

Iubește-mă și nu te teme,

 

Până deseară e departe

Și timpul îndeajuns ne fie,

Numai mirarea ne desparte,

Ori ne adună, cine știe...

 

De-acum și ziua o să scadă

Și noaptea crește mai mereu...

Făptură albă de zăpadă

Cum te topești în versul meu!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Grijile zilei...

 

Ev. Matei 6, 22-33

-Cuvinte duminicale-

 

Citesc și eu ca voi din Sfânta Carte,

„Nu vă-ngrijiți de ziua cea de mâine”,

Și totuși gândul meu nu se desparte

De teama clipei strecurată-n pâine:

 

Ce voi mânca? Cu ce o să mă-mbrac?

Și-atâtea alte întrebări deșarte,

Când tot flămând voi fi și tot sărac

În ziua -n care voi pleca departe...

 

„Nu te-ngriji!” Aud și-acum îndemnul

Ce vine dinspre bunul Dumnezeu

Și grijile plutesc ca undelemnul

Pe heleșteul sufletului meu...

 

Grijile omului...

„Luați seama la crinii câmpului...”

Ev. Matei 6, 28

 

Felurite sunt grijile omului,

Unele dintre ele în zadar,

Pe pământul acesta nimenea nu-i

În stare să le pună hotar!

 

Cu ce ne-mbrăcăm, cu ce ne hrănim,

Cine sunt prietenii noștri, dușmanii?

Și uite așa, fără să știm

Ne trec în goană clipele, anii...

 

Numai de suflet n-avem grijă defel

Până când târziul o să se-ntâmple,

Ferice de cel care poartă cu el

Lumina Învierii sub tâmple!

.........................................................

Scrie în Carte, tot mai degeaba,

Nu poți adăuga staturii un cot

Și așa Omul nu-și termină treaba

Până pleacă din lumea aceasta de tot...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Trăind separați...

 

 

E-aceeași vreme pentru săraci și bogați!

Nu mai încape Timpul în tipare,

Tot mai mulți oameni trăiesc separați,

Nu mai merg în viață pe-aceeași cărare...

 

„Fericirea” aceasta n-o-nțeleg nicidecum,

Ce un vierme din măr care scurmă,

Am condus pe unul „pe ultimul drum,”

Vai, câtă durere lăsase în urmă!

 

Venise acolo aproape tot Satul

Și soarele, bunul, cobora-n asfințit

Și acum când scriu îi aud oftatul:

„Iartă-l, Doamne, ce mult l-am iubit!”

.............................................................

Dragostea laolaltă nu ne mai adună,

Cum sporește ura în sufletul viu!

Să ne iubim, cât suntem împreună,

Vine vremea când e prea târziu...

20 Iunie 2026

 

Prietenii mei să nu vă supărați,

Tot mai mulți bărbați și femei

Noaptea în pat dorm separați

Și-ntunericul geme între ei!

 

Parcă așteaptă  un „ceva” să-i înhațe,

Nu-și spun „noapte bună”, nici „bună dimineața!”

Fiecare își strânge târziul în brațe,

Ce crudă și cât de nedreaptă e viața!

 

Nu poți să dai tinerețea înapoi,

Bătrânețea din scripte nu o poți vinde,

Și-atunci când pleacă unul din doi,

Pe cel rămas ce jale-l cuprinde!

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Și valurile mării se iubesc...