Nu am somn...

Poeziei

 

Nu am somn, el, somnul, nu mai vine,

Precum venea odată ca un paj,

În brațele lui dulci să  îmi aline

Sufletul-poet cu Dor de Blaj...

 

Nu am somn și noaptea grea apasă

Gândul, încă tânăr și hoinar,

Măcar tu să mi-l primești în casă

Și „găzduirea” nu-i fie-n zadar...

Luni, 4 Mai 2026

 

Nu am somn și dacă n-am, nu-i bai!

Nici îngerii nu dorm acum în rai,

Afară-i noapte și prin bezna deasă

Nu-mi dă pace muza cea frumoasă

 

Și-acum când scriu simt mâna ei fierbinte

Pe fruntea mea înmiresmând cuvinte,

Nu am somn, nu-ți face griji degeaba,

O să mă culc atunci când termin treaba...

 

Nu-i nicio grabă, ce-i dacă sunt treaz?

În lume fie-mi singurul necaz,

Nu-i nicio hibă, nu e niciun plâns,

Odată, știu că voi dormi de-ajuns!

 

Nu am somn și dacă n-am, nu-i bai!

Nici îngerii nu dorm acum în rai,

Se face ziuă și prin roua deasă

Nu-mi dă pace muza mea frumoasă...

 

Nicolae Nicoară-Horia

CÂMPIA LIBERTĂŢII...

Blaj, 3/15 mai 1848

„Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi”.

Simion Bărnuțiu

 

E plină clipa de-ndoială

Și vremea-i ca un leopard,

Câmpia de la Blaj e goală,

Pe creste tulnice nu ard

 

Și Iancu de la Vidra tace,

Nu-și mai adună moții săi,

Ce liniște ciudată zace

Pe munți, pe dealuri și pe văi!

 

Doar gândul își urmează cursul,

De-aici, până la Dumnezeu,

Bărnuțiu și-a uitat Discursul,

Ce rătăcit e Neamul meu!

 

Tristețea mea e prea destulă,

Tu, Doamne, ia-o înapoi,

Când Teiul pe un Deal de Hulă

Își plânge floarea peste noi...

                   * * *

Patruzeci de mii erau atunci

Pe Câmpia Blajului românii

Şi Dumnezeu din cer le da porunci,

Aici să fie pentru veci stăpânii!

 

Şi-acum se înfioară Munţii toţi

De sfânta lor aducere aminte,

Cum trece IANCU tânăr printre Moţi,

Cu vorbele mulţimea o aprinde...

.............................................................

Dar liniştea-i acolo îndestulă

După atâtea aprige furtuni,

Sub Crucea Lui, de veghe sus pe Hulă,

Doar Aerul îngână rugăciuni...

 

Dă-ne, Doamne, minte şi răbdări,

Să ştim că suntem şi le aminteşte

Celor plecaţi de-aici spre alte zări,

Dorul de Ţară, scris în româneşte!

 

Ne fie Viaţa binecuvântată

De pe Câmpia Blajului, vă spun,

Patruzeci de mii erau odată,

Câţi au mai rămas din ei acum?

 

Nicolae Nicoară-Horia

Cântec dintre floare și rod...

 

 Și dacă-mbătrânesc nu-mi pasă,

Nu-i nimeni veșnic pe pământ,
Când Poezia mea frumoasă
Rămâne tânără-n cuvânt!

Ea nu se uită în oglindă,
Nici nu-i încape chipul ei,
Dragostea mea să te cuprindă,
Să-ți fie pururea temei!

Cu ea în viață mă răzbun,
Precum lumina-n largul zării,
Iubește! Tot mereu îți spun
Până la capătul mirării...
2 Mai 2026

 

N-am urât pe nimeni, niciodată,

Totdeauna am fost om întreg,

Nu te-mplinește ura, nici blestemul,

Ce-am semănat aceea și culeg!

 

Nu spun că nu mă doare și nu-mi pasă

De tot ce se întâmplă-n jurul meu,

Dar cerul de deasupra nu m-apasă,

E mâna-ntinsă dinspre Dumnezeu

 

Când cei de jos de mine se agață

Să mă cufunde în mocirla lor!

Sunt plin de fericire și de viață,

Precum e plin de viață un izvor

 

Ce curge niciodată pentru sine

Din dragostea și plinătatea lui,

N-am urât pe nimeni și mi-e bine

Și altă fericire-n preajmă nu-i!

 

N-am urât pe nimeni, niciodată,

Chiar de-am avut adeseori motive,

Mi-e inima cuvântului curată,

Și ura și blestemul sunt nocive...

                   * * *

Gol e Raiul fără Eva,

Inima din Dor pustie,

Doamne, cât de crudă-i seva

Din cuvântul ce mă scrie!

 

Dragostea nu are vină,

Omul fără ea-i nerod,

Geme floarea prin grădină,

Floarea cu dureri de rod!

 

Fructul dintre noi se coace,

Niciodată fruct străin,

Plin mi-e sufletul de pace,

Gândul de-Înviere-i plin!

...............................................

Scriu din Umbra Crucii Tale,

Semnul viu al crucii sunt,

De aici, dintre petale,

Ocrotește-mi rodul sfânt!

 

Nicolae Nicoară-Horia

E luna Mai...

 

Azi e zi de-ntâi Florar,

Dragii mei, vă dau povață,

Să nu fie în zadar-

Bucurați-vă de viață,

 

Cum se bucură-n lumină

Floarea albă de gutui

Pentru fructul ce-o să vină,

Rodul fără floare nu-i!

 

Vă-ntreb, ce gândește oare

Floarea cu mirosul sfânt?

Precum ea, aici sub soare

E și viața pe pământ...

 

Azi e zi de-ntâi Florar,

Frații mei, vă dau povață,

Cu gust dulce sau amar-

Bucurați-vă de viață!

             * * *

Adam se-aude-n mine cum suspină

Împovărat de-o tainică lumină,

De bună seamă era luna Mai

În ziua izgonirii lui din Rai...

 

Iertat și împăcat între cuvinte

Omul cel nou și-aduce iar aminte

De toate frumusețile de-atunci

Pierdute prin călcarea din porunci!

 

E luna Mai, femeia mea iubită

Și iar mă duce gândul în ispită,

Ce sfântă-i floarea dintre noi acum!

Mai multă, știu, s-a scuturat pe drum...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Pleacă luna lui April...

 

Uite-așa, tiptil-tiptil,

Plină de miresme dulci

Pleacă luna lui April,

Drag Prier, unde te duci?

 

Eu întreb, dar nu-mi răspunde,

Poate nici nu are grai,

Dinspre Munți, de oareunde

Vine, vine-un june Mai!

 

Drumul de petale-i plin,

Cerul parcă-i plin de șoapte

Și m-apucă din senin

Un dor de cireșe coapte.

 

Dorul tainic mă apasă

Să merg iarăși la furat,

Dar vecina nu-i acasă

Și cireșul s-a uscat...

 

Plânge-un greiere bătrân,

Singur și el a rămas,

Iarba se visează fân,

Coasa nu mai are glas...

.............................

Tăcut ca o lumânare

Se topește Satul meu

Și se stinge pe altare

Ruga către Dumnezeu...

 

Gândul tainic mă-nfioară,

Acolo, printre uluci,

Te întreb, a câta oară?

Satule, unde te duci?

 

Vine, vine luna Mai...

Luciei

 

Vine, vine, luna Mai,

Tot ce-aștepți în viață vine,

Ce dumnezeiesc alai!

Zările de el sunt pline...

 

Toate gândurile tale

Ard acum ca-ntr-un sinod,

Ce risipă de petale!

Floarea se-mplinește-n rod.

 

Vine luna Mai cuminte,

Vine luna Mai frumoasă,

Știu că îți aduci aminte,

Cum erai în ea mireasă

 

Și m-ai vrut atunci de mire

Sus pe Dealul plin de stele

Și-ai rămas de-atunci-iubire,

Tu, mireasa vieții mele...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Și iarăși...

 

„Tăcerea este una dintre marile arte ale conversației.”

Marcus Tullius Cicero

„Ah! De câte ori voit-am

Ca să spânzur lira-n cui

Şi un capăt poeziei

Şi pustiului să pui!”

Mihai Eminescu-Singurătate

 

 

Şi iarăşi îmi vine de-o vreme să tac

Şi iarăşi îmi vine să urlu rotund,

În HOREA Ursu, cel din Albac,

Aş vrea câteodată să mă ascund!

 

Nu mă-ntrebaţi de ce şi de cine,

Nu e vremea, nici locul acum,

A început să mi se facă ruşine,

A început să mi se facă postum.

 

Prin Ţară când trec paşii mei tulburaţi

Vederea până la capăt mă doare,

Tricolorul demult nu mai arde-n bărbaţi,

Nici fântânile nu mai cred în izvoare.

 

De copil am băut întuneric de-ajuns

Aşteptând mântuirea ce o să vină

Şi totuşi la Ţebea din fluierul plâns

Mă umplu de-o sfântă şi dreaptă lumină.

 

Şi aici în văzduh Testamentele dor

Şi aici în pământ nu e linişte încă-

Şi iarăşi îmi vine să mă strecor

Ca o şopârlă de aur prin stâncă...

 

Nicolae Nicoară-Horia