Nunta din Cer...

 

Ev. Matei 22, 1-14

-Cuvinte duminicale-

 

Nu am haine ca să vin la nuntă,

Și împăratu-i plin de supărare,

Porunca, Doamne, e atât de cruntă:

Legat mă vrea de mâini și de picioare,

 

Acel ce „stăpânește”-această țară

Și aruncat, cum scrie-n Sfânta Carte,

În întunericul cel din afară,

De nunta, cea din Cer, avea-voi parte?

 

Nu am haine, Doamne, pe pământ,

Acolo, cred, credința nu mă-nșală,

În haina alduitului cuvânt

Făptura mea de-atunci nu va fi goală...

Duminică, 6 Septembrie 2026

 

„Veniți la nuntă, toate gata sunt,”

Nicio îndoială să nu vă frământe,

Veniți la nunta nunții din cuvânt,

Lăsați deoparte grijile mărunte;

 

Veniți la nuntă și vă bucurați!

Lăsați deoparte hainele murdare,

În haină nouă să vă îmbrăcați,

Să guste din bucate fiecare!

 

„Veniți la nuntă,” nunta celor vii,

Veniți cu dragoste și nu cu ură,

Mulți chemați, puțini aleși vor fi-

Ce sfânt e adevărul din Scriptură!

 

Nicolae Nicoara-Horia

Tot mai departe sunt...

„Un gând frumos poate fi ca o biserică
în care omul își odihnește sufletul.”
Regina Maria

 

Tot mai departe sunt de voi, de mine,

Tot mai târziu îmi pare-acest tărâm,

De ce să-mi cânt sfârșitul, știu că vine,

Nu pot cu niciun Cântec să-l amân...

 

Nu mi-am pironit pe cruce niciun gând,

Grădina sufletului cu iubiri e-arată,

Cei dinaintea mea s-au dus pe rând

Și calea cât de limpede se-arată!

.........................................................

Când îngerul mă va chema pe nume,

Plec liber și sărac la Dumnezeu,

N-am niciun piedestal aici pe lume

Și nici statuie după chipul meu...

 

În deznădejdea, care nu mă-ncape,

Ajută-mă, Părinte, să nu cad,

Tot mai departe sunt, tot mai aproape

De-Acasa mirosind a lemn de brad...

Vineri, 4 Septembrie 2026

Din volumul Întoarcerea Acasă... în curs de alcătuire

 

Nicolae Nicoară-Horia

Din Țara Ultimului Dor...

 

„Câtă lume am umblat eu, țară mai bună, mai dulce, mai bogată,

cu oameni mai primitori ca Țara Zarandului, n'am aflat.

Dacă voi muri, numai aici să mă îngropați.”

Avram Iancu

 

Azi-noapte m-am visat cu tine,

Ce viu erai în Visul meu,

Biet peregrin pe serpentine,

Între Zărand și Dumnezeu!

 

Cu fluierul orbit la brâu,

Nemaiștiind spre Doină calea,

În zori, un murg fără de frâu

Își necheza bezmetic jalea...

 

Și-acum când scriu se înfioară

Cuvintele din sinea lor:

„Poete, nu e bine-n Țară,

În Țara Ultimului Dor!”

2 Septembrie 2026

 

Septembrie, înspre Zarand de-acum

Pașii lui se tulbură pe drum,

Prietenii mei dragi să-l ascultați-

„De voi muri aici să mă îngropați...”

 

Din Unicul său Dor, cel în zadar,

Cu fluierul tăcut de sub șerpar,

Cu jalba scrisă către Împărat,

Iancu Avram e tot mai supărat...

 

Să nu îl întrebați de ce anume,

Cui nu-i plac silabele din nume,

Azi prin pădurea nemilos tăiată

Nu-și mai găsește liniștea furată

 

Și-așa prin toată Țara transilvană,

Regele nostru, fără de coroană,

Își caută de-o vreme adăpost-

„Eu sunt doar umbra celui care-am fost...”

 

Nicolae Nicoară-Horia

A venit toamna...

 

 

 

Nu poate nimeni gândul să-l dezbine,

Se face ziuă, Doamne, din cuvânt,

Nu la toți le ești pe plac, știu bine,

Ca tine, toamnă nici eu nu le sunt!

 

Nu-mi pasă, dar, de lume, îmi ești dragă,

Așa cum i-e drag Râului de val,

De tine-atâtea amintiri mă leagă,

Nașterea mea, acolo sus pe deal,

 

Pe Dealul plin de Dragoste și-alean,

A fost la vremea ei să se întâmple,

Bine-ai venit! În fiecare an

Te-aștept aici, tot mai brumat la tâmple...

1 Septembrie 2026

 

Ce limpede-i din dimineață roua!

Bine-ai venit Septembrie-Răpciune,

A șaptea lună-atunci, acum a noua,

Cea plină de-adevăr și-nțelepciune!

 

În fiecare an mi-aduci aminte

De Crăișorul nostru, scump și drag,

Tot rătăcind flămând printre cuvinte,

De la Vidra, la Stupină-n prag

 

Și-acum prin sânge-mi freamătă gorunul,

Septembrie din toamna vieții mele,

Acolo, i-a fost dat s-adoarmă Bunul

Sub Cerul plin de lacrimi și de stele...

 

Genunchii mei și sufletul se-nchină,

Acestui Rege până la suspin,

Acum când scriu se-aude prin grădină

Cum trece vântul cu miros de vin...

                       * * *

A venit toamna, ce cuvinte frumoase!

Răsună tulnicul, departe, în Munți,

E-atâta lumină peste pomi, peste case,

A venit toamna cu pașii desculți...

 

Închide ochii, să te cuminece gândul,

Gândul meu tânăr, cu mireasmă de mir,

Spre prispa Brutarului se-ndreaptă flămândul

Cu Ultimul Dor tăinuit sub chimir...

 

Nu credea nici el vreodată să-nvețe

Cum să adoarmă în Somnul cel greu,

A venit Toamna, adio tristețe,

De Ea să se bucure sufletul meu!

 

Inima mea dintre gânduri tresaltă,

Aceeași inimă din piept de haiduc,

Mă cuprinde o liniște sfântă, înaltă

Și curge prin mine ca un izbuc.

 

A venit toamna, Doamne ajută-mi,

Cuvântul acesta să mă nască din nou!

El nu cunoaște pustiul, nici vămi,

Se duce mereu din ecou în ecou...

...................................................................

A venit toamna, pe Dealul meu drag

Plugul din cer tot scurmă-n țărână,

Acolo m-așteaptă Copilul în prag,

Pruncul acela ce tot mă îngână...

 

Cămările Dragostei dacă sunt pline,

Nu poate Dorul flămând să se culce,

Nu ți-am spus că Septembrie vine,

Nu ți-am spus că August se duce?

 

Să trecem Dealul, ia-mă de mână,

Până nu cade bruma pe grui,

Te uiți în Poem, precum luna-n fântână,

Ce vezi acolo nu vrei să-mi spui?

                  

Nicolae Nicoară-Horia

Laudă ție, Limbă Română...

 

„Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”

Mirabila sămânță-Lucian Blaga

 

Vremea de-afară e tot mai păgână,

Îmi plouă în suflet cu lacrimi de mir,

A scris Eminescu în Limba Română,

În Limba Română a scris Radu Gyr...

 

Din inima ei își ia Cântecul zborul,

Îngerii-n ceruri se-aud cum colindă,

În ea se-odihnește și Doina și Dorul,

O alta nu poate să le cuprindă...

 

Poemul acesta mi-e plin de năduh,

Vin veneticii să o condamne,

Scrijelată pe pietre, pe aer, pe Duh,

În Limba Română mă rog Ție, Doamne!

31 August 2026

 

Laudă ție, Limbă Română,

Laudă cuvintelor,

Celor de față

Și-n veci tuturor!

Mirabile sunt semințele-

Cuvintele tale!

Poetul din Lancrăm

Psalmodiază

Mereu

Prin pustia

Din inima

Noastră;

Din ceruri îi ascultă

Și

Dumnezeu

Cântarea măiastră...

Laudă ție, Limbă Română!

În limba strămoșilor tăi

Daci,

Plină de dragoste,

Niciodată

De ură,

Oricâte botnițe

Îți vor pune

Dușmanii pe gură,

Tu

Nu ai voie

Să taci!

 

Doamne, ce gând înalt mă cuminecă

De toate păcatele pe care le știu,

Limba Română e ca o Duminică,

Oricât de mort aș fi în ea înviu!

 

Zilnic mă înalță și mă coboară,

Cu ea adoarme gândul meu pe liră

Și îngerul acela-ntâia oară

Pe limba mamei mi-a șoptit-respiră!

 

Ea niciodată nu a fost ocultă,

De i-am plătit silabele în rate,

Rugându-mă și Dumnezeu m-ascultă

Și-mi înțelege slovele sărate...

 

Nicolae Nicoară-Horia