Ce-i Viața asta și de unde
vine?
Nedezlegată-n veci e taina ei,
Mă gândesc la voi, dar și la
mine,
Oameni suntem pe pământ, nu
zei!
Venim pe rând și stăm aici o
vreme,
Ne adunăm comori peste comori,
Pleci întotdeauna prea
devreme,
Suflete-al meu, neînvățând să
mori...
Acum când scriu cu mâna
tremurândă,
Ca lancea Horii fulgerând din
teacă,
Aceeași întrebare stă la pândă:
Ce-i Viața asta și spre unde
pleacă?
Duminică, 19 Ianuarie 2025
Nicolae Nicoară-Horia
„Nu te aştepta să ţi se mulţumească atunci când faci un bine poporului:
dintre toate dobitoacele, el este cel mai nerecunoscător. ”
PITAGORA
-Cuvinte duminicale-
„Fie-ți milă de noi”,
I-au zis leproșii,
și toți
cei zece,
s-au curățat de boală
dar numai unul
și-acela străin
de neamul
Lui
s-a întors din drum
umil, să-i mulțumească.
Și azi mă întreb,
cum se întreba
Iisus-
„Au unde sunt cei nouă”,
vindecații,
spre care zări bezmetice
s-au dus?
Învățătorule,
acum
din urmă
leproșii ce vin
ei sunt,
ori sunt alții
pe drum?
Nicolae Nicoară-Horia
Fiului meu, Silvanus-Niculin
Abrud, 15 Ianuarie 1979
De Ziua ta se năștea fiul meu,
Acolo-n Munții Geniului pustiu,
Să te-alduiască bunul Dumnezeu,
În veci, dintre noi cel mai viu!
Depărtarea nu-mi învinge
Gândul dintru care scriu,
Ninge, în ce limbă ninge
Niciodată n-o să știu!
Azi e ziua ta, Copile,
Scâncetul de-atunci l-aud
Cum răzbate dintre file,
Ninge și peste Abrud...
Ochii mei, plini de mirare,
Înspre ceruri îi ridic,
La mulți ani! Ce Sărbătoare!
Tu ești tată, eu...Bu-nic!
Nicolae Nicoară-Horia
De Ziua lui ce-aș mai putea
să-i spun
Din vremea vremii tot mai
tulburată?
El, EMINESCU, n-a murit nebun
Și nici nu cred că a murit
vreodată!
Nici fratele din Munții din
Apus,
Iancu al nostru, Crăișorul
sfânt,
Pe amândoi, din lumea cea de
sus,
Nu-i mai încape Veacul pe
pământ!
Acum s-au întâlnit de bună
seamă,
Ce mult aș vrea să fiu la cina
lor,
Vorbind de Patrie ca despre-o
mamă
Din Unicul și cel din urmă
dor!
Un Dor ce știu că nu îi lasă-n
pace,
Ca focul mistuindu-se-n
tăciune,
De Ziua lui, Duminică se face
Și sufletul mi-e plin de
rugăciune!
Ridică-te, tu neam al meu ce
cazi,
N-auzi cum bate inima-n gorun?
Cine-și iubește Patria și azi
Îi spune gura lumii că-i
nebun!
Azi, de ziua ta...
Azi, de Ziua ta cea sfântă,
Știu, ar trebui să tac,
Să ascult cum îți descântă
Ursitoarele din veac,
Însă inima nu poate,
Alduitul nostru Domn,
Buga de la Putna bate,
Ștefan s-a trezit din somn,
Geniul cel pustiu din Munți,
Strânge lancea-n pumni, no
hai!
Îngerii prin cer desculți
Cântă-n slava lor: Mihai!
Azi, de Ziua ta întreagă
Sufletul mi-e plin de Dor,
Doamne, ce-Adevăr ne leagă!
Tu, învață-mă să mor,
Sus, în Țara mea Moțească,
Unde Bunul Dumnezeu
I-a fost dat ca să se nască
Din Cuvânt, cuvântul meu!
El stie că Este...
De-un Veac şi mai bine
modelăm
între palmele
Limbii Române
statuia firească a Numelui
Tău,
niciodată deplină
după puterile noastre.
Pe-aici trecură paşii
purtându-ţi trupul de Aer,
zeiesc,
mistuitorul tău trup -
E M I N E S C U !
Prea tânăr mereu, prea
neştiind
a muri vreodată!
Sfioasă alunecă luna
pe urmele tale,
ea, cea de- atunci
şi de-acuma,
pe de rost recitându-ţi
nesfârşitul Poem.
Teii arzând
în neliniştea lor ancestrală
iluminează auzul-
cum dureroasă se frânge
nemarginea Mării
din Ultimul Dor...
Ziua Ta-
E M I N E S C U,
fie
Ziua Naţională
a
Poeziei Române!
În anul 2009, scriam acest
poem.
Cineva, cred, l-a citit cu
atenția cuvenită...
În urma Legii 238/2010,
începând din anul 2011, în 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este
celebrată Ziua Culturii Naţionale.
Nicolae Nicoară-Horia
Tot mai rar vorbim
cu tine, tot mai rar și mai în grabă
Când cu alte dulci
nimicuri mintea, inima se zdroabă,
Cât de-apatici, de
slugarnici, îți rostim cerescul nume,
Iarna, când te
naști, Emine, vara când te duci din lume...
Mă cuprinde o
tristețe și mă strânge-n cercul ei,
În sălașul tău din
ceruri așa-mi vine să mă iei,
Aici parcă de o
vreme mă simt tot mai în zadar
Când le văd în jur
pe toate cum se sfarmă, cum dispar!
Citesc în târziu
de noapte, plin mi-e duhul de fiori,
Slovele Limbii
Române lăcrimează din Scrisori,
Amiroase a
cerneală proaspătă, de parc-acum
Le-a scris mâna
ta, stăpâne, dintre flacără și scrum...
Unii „critici”,
plini de vâlve, seamănă-ntre noi zâzanii,
Potolească-i
Demiurgul, pună-le în trup litanii,
Înspre zori mă
poartă gândul, peste Munți și peste văi,
Precum magii din
Scriptură, până-n Botoșanii tăi...
Nicolae
Nicoară-Horia
Sabin Bălașa- LUCEAFĂRUL
Atunci când șarpele
I-a întins mărul
Evei,
Când Eva
L-a dăruit lui Adam,
Nici ea,
Nici
El
Nu își mai aduc aminte
Cine a spus
Întâiul-
Mulțumesc...
Harul primit îmi stăruie-n
minte!
Mulțumesc și dăruiesc mereu,
De copil am crescut cu aceste
cuvinte
Acolo în inima Satului meu!
Mulțumesc, mamă, mulțumesc,
tată,
Mulțumesc, fratele meu drag,
Nu uit, nu vă uit niciodată,
Cu dimineața așteptându-vă-n
prag...
Mulțumesc așa cu mânuțele mele
Ca două aripi întinse spre voi,
Mulțumesc, Doamne, pentru
toate cele,
Deplină să fie mulțumirea-ntre
noi!
Mulțumesc totdeauna atunci
când Te chem
Și mâna Ta o simt părintește
pe frunte,
Mulțumesc pentru sufletul
acestui Poem
Dimineața mereu, cu privirea
spre Munte...
Mulțumesc! Și cuvântul acum
lăcrimează,
Fie-i Lacrima binecuvântată în
veac,
Mulțumesc îngerului care-mi
dictează
Ce să scriu din Viață și ce să
tac...
Nicolae Nicoară-Horia
Mă-ntreabă ea, ca marmora pe
daltă,
Urcând sau coborând treaptă cu
treaptă,
Mergând pe drumul vieții laolaltă:
Omenirea încotro se-ndreaptă?
Și întrebarea tot mai des mă
doare
În pieptul meu flămând ca un
jungher,
Ce-i dincolo
de-această...îndreptare,
Cât de devreme-i, de târziu,
sub cer?
Spre-acolo sus, unde mă poartă
gândul,
Atât de-aproape sunt de
Dumnezeu!
Răspunsul căutându-l și aflându-l
Ce fericit de-acum e versul
meu!
Joi, 9 Ianuarie 2025
Nicolae Nicoară-Horia
