Pe drumul care duce spre Găina...

 

 

Drumul acesta câte nu le știe!

Numai s-asculți Povestea lui de poți,

Din Apuseni și până-n Veșnicie

Toată durerea neamului de Moți

 

Și toată bucuria pe-ndelete,

Îl urc și eu cu Gândul, fără frică,

Ce-a mai rămas din tine, Târg de Fete?

Fecioara de atunci e azi Bunică!

 

Toate-s praf din vremea de-altădată,

Ca Doina noastră, încă românească,

Drumul este drum și nu se gată,

Nu-i nimeni pe pământ să îl oprească...

Sâmbătă, 18 Iulie 2026

 

Am în mine-un fel de sârg,

Vara e atât de înaltă!

Să mă duc și eu la Târg

Cu toți moții laolaltă...

 

N-am nimica de vânzare,

Dar îmi place să mă sui

Sus pe Munte, colo-n zare

Lângă Găinușa lui...

 

Noaptea, pe sub luna plină,

Când dă somnul peste gene,

Ca un bulgăr de lumină

S-adorm și eu între pene,

 

Precum adormeam odată

Când eram un fel de pui,

Lâng-un puișor de fată,

Frumoasă cum alta nu-i!

 

Răsăritul mă găsească

Odihnit la pieptul ei.

Tu, puicuță îngerească,

Spune-mi, nu-i așa că vrei?

 

Cât de limpede-i vâltoarea

În care te scalzi când scriu!

Îți trimit de-aici chemarea,

Până încă nu-i târziu.

 

Am în mine-un fel de sârg,

Vara asta-i cât cuprinde !

Să mă duc și eu la Târg,

Poate cineva se vinde...

                   * * *

Ce plină de iubire e lumina,

Regală dăruindu-se la toți!

Pe drumul care duce spre Găina

Sunt și eu acolo printre Moți.

 

Le port în suflet sfânta lor poveste

Și gândurile mele se aprind

În dorul ce mă tulnică pe creste,

Iar cele patru zări nu-l mai cuprind

 

Și-acolo sus, aproape lângă nori,

Cu duhul Iancului-ce sărbătoare!

Voi sta de veghe noaptea până-n zori

Când soarele duminical răsare...

................................................

Ce plină de iubire e lumina,

Regală dăruindu-se la toți,

Veniți, români, pe Muntele Găina,

Veniți la Târgul fetelor de Moți!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Ne pregătim de Târg...

 

Doamne, ce cuvânt era atunci,

O unică și sfântă Sărbătoare!

Cu Râul, ca un mire dintre stânci

Și malurile pline de fecioare!

 

Ce târguială dulce! Oameni buni,

De Târgul povestit să aveți grijă,

Avem acum tot mai puțini străbuni

Și vremea de afară-i ca o schijă,

 

De parcă-i vremea Vremii de apoi

Și „piețele” de vânzători sunt pline,

Se „târguiesc” mai marii pentru noi,

Fecioarele-au plecat prin zări străine...

Vineri, 17 Iulie 2026

 

Ne pregătim de Târgul din poveste,

Din tot ce construim și dărâmăm,

Din tot ce-a fost, din ceea ce mai este

Ce-o să mai vindem, ce-o să cumpărăm?

 

Pe creste brazii sunt cuprinși de boală,

Până mai sunt veniți să îi vedeți,

Lada de zestre e aproape goală,

Ce-a mai rămas în ea mai are preț?

 

Departe sunt acum, nu mă voi duce,

Nu poți să faci în viață tot ce vrei!

Voi, moții mei, urcați încet spre cruce

Și Iancu-i supărat în umbra ei...

 

Vă-nvrednicească din înalt lumina,

Să nu vă mai apese niciun nor,

La Târgul de pe Muntele Găina

Vă fie răsăritul plin de dor.

 

Cu sufletul voi fi cu voi mereu,

Să vă rugați acolo în tăcere,

Aproape de-adevăr, de Dumnezeu,

Să vă mai dea răbdare și putere!

                      * * *

Simt câteodată, Doamne, pașii mei

Atâta de ciudați și de ușori,

Îmi pare că pășesc aici cu ei

Cum calcă dimineața peste nori...

 

Mi-e teamă, dar, să nu strivesc lumina

Din Gândul ce mă poartă până sus,

Acolo lângă Cruce, pe Găina,

În Rugăciunea ce o am de spus

 

Și într-un fluier cu durerea spartă

Să-l întâlnesc pe IANCU, iar și iar,

Câtă Iubire oare îi mai poartă

Unicul Dor legat pe sub șerpar?

 

Acolo sunt! În jur doar iarbă arsă

Și brazii murmurând în sinea lor-

Copchilul Avrămuț e dus Acasă,

Se naște iar la Vidra în pridvor...

 

Sunt fericit, precum e o poveste-

„Hai la cireșe negre și amare!”

Se-aud cum strigă Moții lui pe creste

Și tulnicele ard în depărtare...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Chemarea Muntelui...

 

 

Veniți la Târgul Muntelui în zori,

Când soarele din tulnic dă năvală,

Veniți, voi fete mândre și feciori,

Acolo sus, sub cer de catedrală.

 

Când aurul mai curge din poveste

Tot murmurând prin cele cinci izvoare,

Veniți la Târg cu lăzile de zestre,

La Crucea Iancului, cea iertătoare

 

Și Numelui cel Sfânt binețe dați-i,

E Aerul același pentru toți,

Drumeți din patru zări și alte spații

Veniți la Târgul fetelor de Moți

 

Din culmi și până-n bezna văgăunii,

Cu chipul lui de Om dumnezeit

Acolo sus, pe Muntele Minunii,

Stă Crăișorul nostru veșnicit!

 

Lăsați-vă tristețile-n pridvor

Și-nveșmântați în straiele luminii,

Veniți pe Munte, Muntele din Dor,

Muntele cel Unic, al Găinii...

 

Nicolae Nicoară-Horia 

Sunt împăcat...

 

Lui  Dumitru Mălin

 

Sunt unii mult mai necăjiți ca mine,

Sunt alții mult mai fericiți, îi știu,

M-am împăcat cu Viața și mi-e bine

Și-atât de sănătos atunci când scriu!

 

Mereu între tăcere și răscoală,

Pe drumul, nu întotdeauna drept,

Nu-mi coboară-n gânduri nicio boală,

Nici în tic-tacul inimii din piept,

 

Când Poezia mi-e atât dragă!

Să mă înțeleagă cel ce vrea:

Sunt împăcat cu sinea mea pribeagă,

În care locuim, și eu, și ea...

15 Iulie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Sunt împăcat cu lumea

 

M-aș duce undeva-ntr-un munte rece,

Pe-o vale neagră, lâng-un râu prelins,

Cu frunza și cu iarba mi-aș petrece,

Le-aș spune lor ce-amurguri m-au cuprins…

 

Nu-mi mai doresc petreceri necurmate,

Cu prieteni de pahar și cu femei;

De-acum sunt robul liniștilor toate,

Toți norii fără tunet sunt ai mei!

 

Sunt împăcat cu lumea și cu soarta,

Cu bătrânețea mea sunt împăcat;

Chiar și cu moartea, până una-alta,

Numai în pace să mai fiu lăsat:

 

Să-mi recitesc viața ca pe-o carte

Pe care-au scris-o alții-n voia lor,

Pe mine împingându-mă deoparte

De slavă și de glorii și de spor,

 

Pe mine amăgindu-mă cu graba

De-a căuta comori de negăsit:

Să-mi cheltuiesc speranțele degeaba,

Tot că voi fi vreodată fericit…

 

Dar vreau s-ajung cumva până la capăt

Și să mă sting apoi ca un ecou;

După-orizont, ca soarele, să scapăt

Și-n zori să-ncep a mă citi din nou!

14.07.2026

 

Dumitru Mălin

Vindecare...

„Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!”

Ev. Matei 9, 1-8

-Cuvinte duminicale-

 

Doamne, versul meu Te roagă,

Cel de-a pururi printre Moți,

Lumea-i tot mai slăbănoagă,

Vindecă-o, știu că poți!

 

Vindecarea prin Cuvânt

Ne-a rămas acum din toate,

Lumea-n care scriu și sunt

În amarul ei se zbate.

 

Mi-e bolnavă Țara toată

Din târziul care vine,

Aerul, cel plin odată

De miresmele divine;

 

Mi-e bolnav până și Dorul,

Numai Tu știi să-l traduci,

Doamne Sfinte-Salvatorul,

De la noi să nu te duci!

Duminică, 12 Iulie 2026

 

Vindecă-l, Doamne și pe-aproapele meu,

Din patul neputinței degrabă îl scoală,

Iartă-i păcatele, Fiu de Dumnezeu

Și-alungă-i din suflet orice-ndoială!

 

Eu cred în cea mai deplină putere

Și-n Dragostea Ta care vine de sus,

Cum crede Primăvara în Înviere

De fiecare dată când iarna s-a dus...

 

Pe lumea aceasta, tot mai bolnavă,

Credința e simplă, răutatea e dublă

Și totuși Porunca se-aude din slavă:

„Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!”

 

Cuvintele Tale îmi stăruie-n minte

Din rugăciune, atunci când mă rog

Și Rugăciunea întotdeauna-i fierbinte:

„Vindecă-mi, Doamne, gândul slăbănog!”

 

Nicolae Nicoară-Horia