De Ziua Adormirii tale...

 

 

Mi-e sufletul de Liniște cuprins,

E Zi de doliu și de resemnare,

De ce bați cuie, Omule-n adins?

Și lemnul pironit din cruce doare!

 

Nu-i tulbura Somnul pe pământ,

Te rog din toată ființa omenească,

Ea, Maica Adormită în Cuvânt,

În Pacea Fiului să se-odihnească!

 

Acolo sus, în ceruri, ea e vie,

Creștinii de-Adevăr nu sunt orfani,

Iertată-mi fie această „bucurie,”

Eu n-o să vă spun, prieteni,

„La mulți ani!”

Sâmbătă, 15 August 2026

 

Cum să nu cred în Dragostea luminii?

Azi, de Ziua Adormirii tale,

Când se cutremură sub cer măslinii,

Da, sunt mâhnit și obosit pe cale...

 

De peste tot acum sporește hula

Și lumea-ntreagă parcă e sub drog,

Te văd plângând, acolo la Nicula,

Sub coarnele de bour la Bodrog...

 

Cei fără mamă nu te lasă-n pace

Nici să adormi și te hulesc mereu,

O, Maică sfântă, lumea-ntreagă zace

Cu-atâtea legiuni în jurul meu!

...................................................................

Voi, bârfitorilor, luați aminte,

Saul cel din urmă e pe drum,

Cine nu crede-n lacrimile sfinte

Ce picură din ochii ei acum?

                * * *
Nu-i nimeni pe pământ să nu adoarmă!
A adormit Maria, Mama Lui,
Vă rog, prieteni, nu mai faceți larmă,
Dușmanii ei și astăzi sunt destui,

Dușmanii ei au fost dintotdeauna
Ce n-au crezut în Adevărul sfânt,
Fecioara-ntre fecioare este Una
Și a născut pe Fiul din Cuvânt!

Acolo-n ceruri, lângă El, ea plânge
Și lacrimile-i picură fierbinți,
Ca Mamă, sufletul rănit se frânge-
Vai de copiii fără de părinți,

Vai de părinții fără de copii!
Și stelele pe boltă se-nfioară,
Tu între noi de-a pururea să fii
Și Adormirea ta să nu ne doară!
...................................................
Pe-un pat de crini stă trupul ei-lumină!
În rugăciune gândul meu se sfarmă
Și sufletul poemului suspină-
Nu-i nimeni pe pământ să nu adoarmă...

Nicolae Nicoară-Horia

 

Nu toate obiceiurile de pe pământ sunt bune și folositoare, chiar dacă ele sunt frumoase!

Cu toată Dragostea și cu tot respectul de care dăm dovadă, astăzi, în Ziua Adormirii Maicii Domnului, nu se apune celor dragi-LA MULȚI ANI!

Sentimentul acesta unic în viața unei fiice, al unui fiu, l-am trăit și eu, cu lacrimile topite în cuvinte, la căpătâiul mut al mamei mele și nimeni dintre apropiații sau depărtații mei nu mi-au spus atunci decât aceste trei cuvinte, atât de simple și de curate : „Dumnezeu s-o odihnească în Pacea Lui!”

Icoană vie...

 

Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului

Mă întrebau

Copiii

Mei

În Rugăciunea lor

Curată,

De ce e Maica

Supărată,

De ce plâng din icoană,

Tată,

Lacrimi de sânge

Ochii ei?

Şi cu mânuţele

Plăpânde

O mângâiau pe chip

Uşor

Şi-acum când scriu

Mă înfior!

Zadarnic,

La-ntrebarea lor

Nici astăzi

Nu le pot răspunde...

 

Privindu-ți chipul din icoana vie,

Ne-nvinsă niciodată pe pământ

Și dracii se cutremură, Marie,

Slăvit să fie numele tău sfânt!

 

Slăvită fie Clipa dumnezeie

Când din ceruri îngerul Gavriil

Te-a binecuvântat atunci, Femeie,

Cu Vestea că vei naște un Copil

 

Și ai rămas de-a pururi Mama Lui,

La care astăzi versul meu se-nchină

Și nu dă socoteală nimănui

La Adormirea ta ce o să vină!

 

Spre Apusenii mei mă duce-un gând,

Privindu-ți chipul din icoana vie

Parcă o văd pe mama lăcrimând

Pe dealul meu, cel dinspre veșnicie...

                    ** * *

„Nimic fără iubire nu-i!”

Același crez mă înveșmântă,

Să ne-amintim de Maica Lui,

Ea, dintre toate-i cea mai sfântă!

 

Celui ce vrea să mă condamne

Că-i o „femeie” ca oricare,

Să-i veșnicești în suflet, Doamne,

Lumina, cea biruitoare!

 

Și-oricărui om cu mintea întreagă,

Aceeași Dragoste s-o pui,

Aș vrea și el să înțeleagă

Că fără ea nici Viață nu-i!

 

Pe Fiul cel de Dumnezeu,

Ea a știut aici să-L crească,

Pe brațe L-a purtat mereu,

Măcar acum să se-odihnească.

 

Să-nvețe Adormirea ce-i,

Cu lacrima-i curgând pe față

Cel ce nu crede-n somnul ei

Și în trezirea spre viață...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Icoanele Maicii Domnului din Mănăstirea Hodoș-Bodrog (Arad)

și Nicula

Vine Ziua Adormirii tale...

 

La unii nu le ești pe plac,

Nu cred în tine, Maică sfântă,

Din Adevăr nu pot să tac:

Numele tău îi înspăimântă!

 

Stă necuratul să-i înhațe

Cu toată lăcomia-n prag,

Tu porți de-a pururea pe brațe

Odorul Vieții cel mai drag!

 

Ai Adormit și tu odată

Cu Fiul plâns la căpătâi,

O, Maică binecuvântată!

Rămâi în versul meu, rămâi!

Joi, 13 August 2026

 

Vine Ziua Adormirii tale

Această zi la fiecare vine,

Noi, ce suntem călători pe cale,

S-o așteptăm așa cum se cuvine!

 

Făptură, cea de-a pururi dumnezeie,

Fecioară-ntre femei, cea Născătoare,

Cea mai presus de orișice femeie,

Ziua aceasta, ca pe-un fiu, mă doare!

 

Am stat și eu la căpătâiul ei

Până și-a dat suflarea de pe urmă,

Maica mea, mai sunt destui atei

Ce în cenușa necredinței scurmă...

 

Da, peste tot potrivnici sunt destui

Ce nu cred în Viața ta, Marie,

Ai fost și vei rămâne Mama Lui

De-acum și până-n ultima vecie!

Învaţă-mă s-adorm şi eu...

 

Atunci când o să-mi fie greu

Sub raza Stelei prea-târzie,

Învaţă-mă s-adorm şi eu

Cu faţa înspre Poezie

 

Şi-acolo-n veşnicia ei

Să-mi odihnesc trudita frunte,

Precum de ploaie norii grei

În Rugăciunea mea pe Munte.

 

Câtă lumină mă-nveşmântă!

Smerit în faţa ei mă-nchin,

MARIE, Născătoare Sfântă,

Mormântul meu de viaţă plin,

 

Învaţă-mă s-adorm şi eu

Cu faţa înspre Veşnicie,

Atunci când o să-mi fie greu

Sub raza Stelei prea-târzie...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din Betleem,

singura icoană din lume în care Maica Domnului zâmbește... 

 

Cărarea...

 

„Și aceasta v-o spun, fraților:

Că vremea s-a scurtat de acum...”

1 Corinteni 7, 29

 

Am iubit cărarea din copilărie

Și i-am înțeles rosturile firești,

Ea ne leagă gândul de veșnicie

Și de toate patimile omenești.

 

Fericit e cel ce în suflet o are

Mereu înainte, niciodată înapoi,

Îmi aduc aminte de prima cărare

Aceeași de-atunci între noi...

 

Acolo, Acasă, pe Dealul rămas

Cărările vremii sunt tot mai puține,

Doamne, până în cel de pe urmă popas

Cărarea din viață de Tine mă ține...

12 August 2026

 

Cum se duce vremea, vremea nemiloasă,

Omule-vremelnic, nu ai cum s-o-nfrunți!

Depărtarea doare, zările m-apasă,

Mi-a rămas cărarea, singura, spre Munți,

 

Mi-a rămas cărarea dintre azi și mâine,

Cea fără de care Viața n-are preț,

Ea e dintre toate ceea ce-i rămâne

Trecător prin lume oricărui drumeț...

...........................................................

Mi-a rămas cărarea, singura, spre-Acasă,

Simt cum se-ncovoaie Aerul sub nori,

Cum se duce vremea, de nimic nu-i pasă,

Doamne, fără aripi nu ai cum să zbori!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Sa nu uitați...

 

 

La 9 August 1601 a fost asasinat unul dintre cei mai vrednici români ai neamului noastru, Domnitorul MIHAI VITEAZUL!

„Mă liberez în fața lui Dumnezeu și a voastră de toate îndatoririle și închinăciunile de până acum. O viață avem, români, și o cinste; deșteptați-vă, că am dormit destul.”

„Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia călare pe un cal, nu pe un câine...”

Nichita Stănescu

Cronicarul Szamoskozy îi povestește finalul:

„I-au târât trupul din cort și a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe leșul unui cal, care murise acolo în același timp, și a stat capul acolo multă vreme. Așa și-a găsit sfârșitul Domnul Mihai.”