Nu-mbătrânește Dragostea...

 

24 Februarie 1978

Cununia noastră...

 

Se cunună Gândul meu cu tine,

Sufletul de mult s-a-ncununat!

„Omul nu trăieşte pentru sine,”

Nunta fără mire e-un păcat!

 

Mireasa mea- să fii mereu povaţă,

Azi e Ziua celui beat de Dor,

Celui beat de Dragoste de viaţă,

Dragobete-al tău şi-al tuturor...

 

Anii vin şi trec spre oare-unde

Şi rămâne-n urmă un suspin...

Cine-i norul care ne ascunde

Vârsta amintirii într-un spin?

 

„Omul nu trăieşte pentru sine”,

Sinea nu trăieşte-n sinea ei,

Când iubeşti, să nu-ţi fie ruşine-

Una şi cu Unul de fac...trei!

 

Mă ceartă dumnezeiește Părintele,

Vin și se-așează în suflet cuvintele,

„Cearta” aceasta îmi face mult bine,

Scriu Dragoste, cu gândul la tine,

 

Cum scrie albina nectarul din floare,

Scriu întotdeauna după dictare!

Lumina dă năvală ca seva sub pleoape

Când primăvara din noi e pe-aproape...

 

Când orice dragoste nu e târzie,

„Iubiți-vă!” Porunca aceasta e vie,

Niciodată în viață nu este grea,

Ferice de cel ce ascultă de ea!

 

Dătătoare de liniște, dătătoare de pace,

Scriu, Dragoste și nu au ce-mi face

Sub cerul acesta „împietrit și sur”

Acei care seamănă vrajbă-mprejur...

* * *

Precum e matca într-un stup de-albine,

De-a pururi slujitoare și stăpână,

Nu-mbătrânește Dragostea, știu bine,

Nici Poezia mea nu e bătrână,

 

Precum scânteia dintre-amnar și iască,

Duhul viu, mistuitor și sfânt,

Omul ce nu știe să iubească

Zadarnic pribegește pe pământ!

 

Dragostea e-un legământ divin,

Ce inspirat e Aerul când vine!

Numai rostindu-i numele deplin

Și se-nfioară sufletul din mine...

 

Nu-mbătrânește Dragostea, cărunți

La tâmple, dar în gânduri niciodată,

De din Vale până sus în Munți,

Chipul ei ce tânăr mi se-arată!

 

De tot ce-i românesc ne e rușine,

Până și limba parcă e un chin,

Tu nu auzi Logodnicul cum vine?

E Dragobetul nostru, nu-i străin!

 

Zeu tânăr și frumos peste măsură,

Lui Valentin venit aici anume

El nu îi poartă niciun fel de ură,

Au loc destul îndrăgostiții-n lume!

 

De ziua lui, îți mai aduci aminte?

A fost logodna noastră pe pământ

Și cununia, cea dintre cuvinte,

Când ai spus „da” acelui care sunt!

 

Cu Dragostea înmugurită-n prag

Noi să-l întâmpinăm cum se cuvine

Și mi-ai șoptit: îmi ești atât de drag!

Tu nu auzi Năvalnicul cum vine?

 

Nicolae Nicoară-Horia

Adamul și Eva...

 

Nu știu dacă Adam

I-a spus vreodată Evei:

„Te iubesc!”

De bună seamă,

Între ei era

Ceva

Dumnezeiesc!

Atât vă scriu,

Mi-e sufletul poemului

Împăcat

Și viu!

Dragostea adevărată,

Nu este

Niciodată

Un păcat!

În cuvântul Dragoste,

Acolo te știu

Și erai...

Cred că izgonirea Omului

Din Rai,

Din alte pricini

S-a întâmplat...

            * * *

Mi se umple Versul de lumină,

Cum ne copilăream ca doi prunci!

Să fie oare Șarpele de vină

Pentru Izgonirea de atunci?

 

Cu-ntrebarea nu sunt împăcat,

Răspunsul, Doamne, cine îl știe?

DRAGOSTEA nu este un păcat,

Nici aici și nici în Veșnicie!

Spune-mi inimă: nu-i așa că iubim!

Fericit e cuvântul care mă crede

Să nu ne ascundem, Vedere să fim,

Oriunde suntem, Cerul ne vede!

............................................................

Mă cuprinde fiorul dinspre-Adevăr,

Trupul tău fraged e plin de cuvinte,

Femeie frumoasă, acolo sub măr

Îndemnul tău, încă, îmi stăruie-n minte...

Duminică, 22 Februarie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Limba maternă...

 

 

Sufletul meu cu tine se-nveșmântă,

Cu tine m-am ridicat din scâncetul de jos,

Fiecare pasăre...pre limba ei cântă

Și Cântecul, Doamne, e-atât e de frumos!

 

Numai împreună mi-e bine, mi-e greu,

Aici au învățat ochii mei să plângă,

Cu tine mă înalț până la Dumnezeu

Și Înălțarea nu-i cine să mi-o frângă...

 

Vorbitul în limbi nu-i de ieri, nici de-acum,

Binecuvântat e cuvântul care o știe,

Ea, Poezia, nu se traduce nicidecum,

Ce fericită e mâna care o scrie!

21 Februarie 2026

 

 

Oriunde prin lume

Dorul te duce

De mână,

El niciodată

Nu se traduce,

Decât

În Limba Română!

Doina

Nu-i Doină,

Nici colinda eternă,

Decât

În Limba noastră

Maternă.

Slăvită să-ți fie

Limba de-Acasă,

Ea,

Pururea vie,

Să rătăcești prin viață

Nu te lasă...

             * * *

Când vă scriu de neam, de țară,

Despre bunii mei străbuni,

Doamne, cum să nu mă doară?

Geme iarba sub goruni!

 

Din odihna Casei Tale

I-aș chema pe toți-napoi,

Satele se duc la vale,

Valea frângerii din noi,

 

Aerul din tulnic plânge

Pe-Arieș în jos și-n sus

Și șerparul greu mă strânge,

Dorului ce nu l-am spus;

 

Codrii se-nfioară-n mine,

Pe ei nimeni n-o să-i taie!

Umblă vâlvele prin mine,

Vremea e o vâlvătaie,

 

Dar mi-a mai rămas pe buze

Aer sfânt de ghiocei,

Mugurii visează frunze

Și visez și eu cu ei...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Ferește-te din calea celui rău...

 

„Răutatea a înfrânt pe Dumnezeul Iubirii,

dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecății. ”

ARSENIE BOCA

 

„Din calea celui rău să te ferești!”

Înjură, Omule, strigă, lovește,

E vremea ta, prietene, știu cine-mi ești,

Nu vezi din urmă umbra cum crește?

 

Se-ntunecă soarele peste numele tău,

Pe iarba cea verde o jinduie fânul,

Ciocanul se-aude lovind pe ilău,

Zadarnică-i truda, nu-mi ești Stăpânul!

 

Cu toată arvuna, ce târziu e câștigul,

Care ți-e merinde pân’ la Dumnezeu!

Pe Golgota vremii flămând mușcă frigul,

Din Crucea amară a neamului meu...

Vineri, 20 Februarie 2026

 

 „Ferește-te din calea celui rău!”

Așa mi-ai spus când ai plecat din viață

Și n-am uitat de-atunci cuvântul tău

Ce mi-a rămas de-a pururea povață!

 

Ca un creștin adevărat îndură,

Nimic din ființa ta nu se clintește,

Nu fi ecoul celui ce te-njură,

Nici bumerangul care te lovește!

 

Totul ce-i al tău e pus deoparte,

Pe Dumnezeu nu-i cine să-l învingă!

Și sufletul din tine-i fără moarte,

De el nu poate nimeni să se-atingă...

 

Ferește-te din fața celui slut

Pe drumul care duce înspre vamă,

Porunca ta, din aer și din lut,

N-am s-o uit în veci, slăvită Mamă!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Și ne iartă nouă...

 

 

Se risipesc speranțele care mă leagă

De trupul acesta în care mai sunt,

Numai Rugăciunea mi-a rămas întreagă,

Cine s-o despartă, Doamne, de cuvânt?

 

Prin sufletul meu, luat cu-mprumut,

Scurmă-ndoiala pentru ziua de mâine,

El niciodată nu mi-a fost mut,

Apostolic și viu, ca Duhul din pâine...

 

Trecutul mă arde, mă mustră prezentul,

Ah, fostele aripi, risipite în zbor!

Câteodată îmi vine să-mi scriu Testamentul,

Cum l-a scris Iancu din Ultimul Dor...

Mă întreb totuși, cu ce folos?

Pline de lacrimi sunt silabele, știu,

Nici Luceafărul nu mai coboară în jos

Și Geniul acesta e tot mai pustiu...

18 Februarie 2026

 

„Și ne iartă nouă greșelile noastre,”

Greșelile noastre de pe pământ,

Aici, sub tăriile Tale albastre,

Nu-i nimeni de-a pururea sfânt!

 

Nu-i nimeni să nu aibă vreo vină,

Și eu, vinovatul acesta mă știu,

Dar sufletul mi-e plin de lumină

Și mâna mea se-nfioară când scriu!

 

Fiecare, odată va da socoteală

Pentru toate faptele sale,

Izbăvește-mă, Tată, de orice îndoială

Și nu mă lăsa, singur pe cale!

 

Pune-Ți mâinile peste creștetul meu

Și peste țara aceasta prea tristă,

Nu cunosc pe lume un alt Dumnezeu,

Un altul ca Tine nici nu există!

 

Iartă-mi păcatul de ieri și de azi,

Iartă-mi păcatul de mâine,

Ca un Părinte știu că ne rabzi,

Dă-ne nouă cereasca Ta pâine!

 

Nicolae Nicoară-Horia