duminică, octombrie 18, 2026

ROMÂNIA, deocamdată...

 


 „România va fi înconjurată de foc, vă vor pune taxe și alte îngrădiri, vă vor cerne, vă vor lua totul!”

Arsenie Boca

 

Se-aude Vremea din turn cum se zbate,

E-atâta ură, între noi și pe hărți!

Lucrează de zor „ciobitorii” de toate

Și liniștea mea e spartă-n bucăți...

 

Nu cerșesc îndurare și milă nimănui!

Zadarnică-i truda să-mi sfărâme ulciorul,

Cel făcut de olar cu mâinile Lui,

Din adâncul de sus nu-mi seacă izvorul.

 

Vor să-mi ciobească și versul ce-l scriu!

Îi simt și aici cum îi stau împotrivă,

Cine-i plătește, Doamne, nu știu,

Fie-le câ


știgul bun de colivă...

Duminică, 18 Octombrie 2026

 

,,România, deocamdată!” Sunt cuvinte care dor...

Doamne, marginile tale nu le ştiu, le simt acum,

Ţara asta măritată cu văzduhul tricolor

Nu-i privata nimănuia de la margine de drum!

 

Între Dunăre şi Tisa ea ne-a fost de la-nceputuri,

Patria fără de care nu era nici Europa.

Aici doarme veşnicia Dorului rănit pe scuturi,

Aici, unde trepăduşii tot jucară hopa-tropa...

 

Din grădina Maicii Tale, pururi binecuvântată,

Înviatule Iisuse, de pe crucea de sub ploi,

Nu lăsa să-i smulgă plugul, cel străin, nicio bucată,

Potoleşte-ne vrăjmaşii, pune Dragoste-ntre noi!

 

„România, deocamdată?” Nu-i de azi şi nici de mâine,

Nu-i cadoul nimănuia pentru nuntă sau botez,

ROMÂNIA „dodoloaţă”, precum lacrima din pâine

Ea e trinitatea noastră din fiinţă şi din Crez !

 

Nicolae Nicoară -Horia

 

Trăim vremuri grele, vremurile dez-integrării...

Situl istoric „Movila lui Burcel”- harta României dodoloațe (Județul Vaslui)

sâmbătă, octombrie 17, 2026

Bio-grafică...

 


 



 

Nu mă tângui, Doamne, la ce bun?

Viața asta scurtă, oricum trece!

În Poezie gândul mi-l răzbun

Și sufletul în pace își petrece...

 

Griji nu-mi fac de-averea ce rămâne

Pe urme și din față, deopotrivă,

Ziua de azi e-n Ziua cea de mâine,

Ce niciodată nu mi-e împotrivă...

 

Nu îi condamn pe cei ce-mi spun „maestru,”

Și-așa cuvântul știu că nu mă-ncape,

Nu-mi pun cenușă-n cap și nici sechestru

Pe visele poetizând sub pleoape...

 

Nu mă tângui, Doamne, nu mă tângui,

Ca Horea pe roată, din Albac,

Nici el n-a cerut milă nimănui:

„Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”

Sâmbătă, 17 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia


joi, octombrie 15, 2026

Suflet de Copil...

 



 

Binecuvântată fie

Clipa de la Dumnezeu,

Din a mea Copilărie,

Acasă, în Satul meu!

 

Bucuria, cea deplină!

Tot Copil, precum eram

Și se umple de lumină

Sufletul pe care-l am.

 

Doamne, el de unde vine?

Din cuvântul sfânt Acasă

Crește iarba pe coline

Și mai fragedă sub coasă...

 

Omule, trăit sub stele,

Cine nu a fost Copil?

Într-un leagăn de nuiele

Doarme Dorul meu tiptil,

 

Dar nu doarme, se preface,

Leagănă-mi-l, tu, la sân,

Sufletul, cel plin de pace,

Niciodată nu-i bătrân...

 

Poate-așa de tine-ascultă,

Poezia mea cea dragă,

Dragostea i-a fost prea multă

Și de ea pe veci mă leagă!

 

Binecuvântată fie

Clipa de la Dumnezeu,

Din a lui Copilărie,

Acolo, în Satul meu!

Joi, 15 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Din volumul Cămașa Copilăriei, tot în lucru...

Coperta: George Roca-Australia

miercuri, octombrie 14, 2026

Lacrimile Cuvioasei Parascheva...



 

Aud lumea cum cuvântă,

Când în sus și când în jos:

„A fost sfântă, nu e sfântă,

Sfânt Este numai Hristos!”

 

Și pe El această lume

Îl hulește deseori,

Plină-i gura ei de spune,

Suflete, cum te-nfiori!

 

Nu mai plânge-n vie seva,

Frunzele se-aștern duium,

Înspre tine, Parascheva,

Urcă versul meu acum

 

Printre spini ce-i stau în cale,

Niciodată ca hotar,

Sfinte-s lacrimile tale

Pline de-adevăr și Har!

Miercuri, 14 Octombrie 2026

 

Fiți cuvioși,

Precum a fost ea,

Parascheva

Aici pe pământ!

Dezbrăcați-vă de hainele Voastre

Și îmbrăcați cu ele Aproapele,

Pe cel gol și flămând,

Cum se îmbracă în fiecare Dimineață

Poezia,

Cuvânt cu cuvânt!

Lacrimile ei,

Picurând din icoană,

Credincioși

Sau atei,

Oricare sunt ei,

Să le vindece din suflet

Orișice rană!

De la primul,

Până la ultimul laș,

Recunoaște,

Luminează și astăzi la Iași

Sfintele-i moaște...

Unii, încă, vor să-i Condamne

Străbuna Credință,

Stropindu-i Adevărul

Cu noroi;

Deșartă să le fie în veci

Biruința!

Plâng ochii ei, Doamne,

Limpezește Vederea

Din noi!

                     * * *

Ce vremuri, Doamne, ne-au fost date nouă,

Ne mușcă șarpele flămând din soartă,

E împărțită omenirea-n două

Și pe Hristosul Tău vor să-l împartă!

 

E Sărbătoare sfântă, pentru unii,

Ceilalți batjocoresc aceste moaște,

Umblă liberi peste tot nebunii

Și Anticristul astăzi recunoaște!

 

Aceeași teamă zilnic ne împarte,

Moartea stă la pândă-n cotitură,

Semănători de amăgiri deșarte

Pământul, oare, cât vă mai îndură?

 

Nicolae Nicoară-Horia

marți, octombrie 13, 2026

Fierbe mustul...

 



Când fierbe mustul

cine să-i învingă

bucuria limpezită-n vin?

Atunci când scriu

tu lasă-mi să te ningă

cuvintele venite din senin...

E Toamna mea

din care plec şi vin,

ca frunzele

pe ramurile goale,

aici să-mi fie

ultimul suspin

lângă surâsul primăverii tale...

 

Să vină graurii de-acum,

Struguri nu mai sunt în vie,

Fierbe mustul în podrum,

Sfântă voia lui să fie.

 

Las' să fiarbă, n-am ce-i face,

„Supărat” fără-ndoială,

Doamne, cât de mult îmi place

Sfânta lui bolboroseală!

 

Ca un prunc recită parcă

Tema vieții pe de rost,

Sufletul de Dor se-ncarcă,

Amintiri din zi de post...

 

N-am să uit, să uit vreodată,

Când Eram acolo-n Munți

Strugurii aceia, tată,

Struguri galbeni și mărunți!

 

Toamnă plină de poeme

Înaintea ta mă-nchin

Și cuvintele de-o vreme

Parcă au miros de vin...

               * * *

Neliniștea cu plugul ei îmi ară

Gândul acesta care-abia mă-ncape,

Fierbe mustul peste tot în țară,

Fierbe mustul, vinul e aproape!

 

Mi-e fruntea brobonită de sudoare,

Suflete, cât poți să mai înduri?

Scurmă rugina-n frunze și mă doare

Freamătul ce trece prin păduri

 

Și vântul parcă e un vânt străin...

Mi-e dor de toamna cea adevărată,

Copil, născut din ea, de-acolo vin,

Din Munții mei de aur și de piatră.

 

Fierbe mustul peste tot în țară,

Prin Țara asta plină de nevoi,

Neliniștea cu plugul ei îmi ară

Risipa ce se-așterne între noi.

 

Nicolae Nicoară-Horia

luni, octombrie 12, 2026

Gândul face omul sănătos...

 



 

Multe boli pe lume nici nu sunt,

Iar unele din ele-s cu folos,

Vă spun un adevăr atât de sfânt:

Gândul face omul sănătos!

 

Cel ce se vede părăsit de prieteni,

În inimă să-i fie-același gângur

Ca vântul ce adie printre cetini:

„Nu sunt singur!” „Nu sunt singur!”

 

Și nu-i bolnavă mâna care scrie,

Doar palma ce lovește în zadar,

„Nu vă îngrijorați!” în Carte scrie

Și nicio slovă nu e fără har!

 

Din gânduri vine pacea, vin dezastre,

Orice vă doare, mai ușor, mai grav,

Să repetați în ciuda „bolii” voastre:

„Nu sunt bolnav!” Nu sunt bolnav!”

 

Nicolae Nicoară-Horia