Pleacă rândunelele...

 

 

Pleacă rândunelele, zbor lin,

Stă gândul în genunchi să le petreacă,

Din toate câte-n viața noastră vin,

La vremea cuvenită toate pleacă...

 

Dimineață, ca un sfânt obol,

Deasupra casei mele, gazdă bună,

S-a adunat tot neamul lor în stol

Și ciripitul în urechi îmi sună...

 

Am lăcrimat privindu-le din prag,

Orice plecare nu-i să nu mă doară,

La Anul vă aștept aici cu drag

S-aduceți pace și lumină-n Țară!

........................................................

Dintr-odată liniștea se sfarmă

Și cioburile din cuvinte dor,

Vrăbiile, trândave, fac larmă,

O să se mute-n cuiburile lor.

 

E-aproape toamna, pleacă și August,

Cum lăcrimează strugurii-n lumină

În lumina cu dureri de must

Și graurii în stoluri o să vină...

 

Nicolae Nicoară-Horia

O, mamă, orfană de mamă...

 

 

Mi-e sufletul tot mai aproape de vamă,

Umbra în urmă cât mi-a crescut!

Maica mea, orfană de mamă,

Astăzi e ziua din care te-ai născut!

 

Se frâng în mine-aducerile-aminte,

Cum așteptai să vin copchil Acasă!

Miroase-n cohea noastră a plăcinte

Și-a sărbătoare de atunci rămasă...

.......................................................

Te simt neliniștită, ce te doare?

Pe pământ sunt tot mai mulți orfani,

Azi unde ești, ce faci, acolo oare

Îți cântă îngerii întru mulți ani?

Joi, 27 August 2026

 

Ce mut e ceasul fără tic-tac,

Zadarnică-i pâinea fără de grâu!

De Ziua ta, Mamă, aș vrea să tac,

Mă cufund în durere ca într-un râu...

 

Dar apa-i adâncă din cugetul meu,

Mi-ai spus odată, de-atunci țin minte,

Porunca aceea mi-e povață mereu-

„Ai grijă de tine și de cuvinte...”

 

Când veneam acasă mă rugai deseori

Acolo pe Deal, în căsuța străbună,

„De ziua mea, Nicule, să nu-mi aduci flori,”

Ea-floarea orfană de mama ei bună...

 

Clipa aceasta miroase a scurm,

E ziua ta, Mamă, mi-e sufletul frânt,

Dumnezeu să te aibă în grijă de-acum,

Eu am avut cât ai fost pe pământ...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu mă simt bine...

 

 

Fără aripi, zadarnic, nu poți să zbori,

„Nu mă simt bine!” Aceste cuvinte,

Ce le-aud în viață de-atâtea ori,

Ca un jungher îmi stăruie-n minte...

 

Puterile Omului sunt tot mai slabe

Și Râul de Aur geme pe prund:

„Nu mă simt bine!” Despărțit în silabe

Gândul mă doare sub tâmple rotund.

................................................................

Libertatea de-afară e legată cu funii,

Legat de celula Speranței vă scriu,

Nu mă simt bine, se bucură unii,

De ce se bucură, încă nu știu...

 

Fie-le bucuria aceasta, Părinte,

Singura, dintre toate, ce le-a fost dată,

Nu m-am bucurat de-aceste cuvinte

Rostite de semenii mei, niciodată

 

Și nici nu m-am plâns că mi-e greu,

Cu dragoste le răspund celor care

Se-ntreabă acum despre binele meu:

„Nu mă simt bine!” Nimicul mă doare...

25 August 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

E-aproape toamna...

 

Și vara asta pleacă, nu se duce,

Cum au plecat și celelalte veri,

Lumina e din ce în ce mai dulce

Și via mea e plină de poveri!

 

Tot aerul din jur miroase-a toamnă

Și ființa ta miroase-a poezie,

Să te adun în versul meu mă-ndeamnă

Și-acolo să rămâi o veșnicie...

 

Și vara asta pleacă, nu fii tristă,

Să ne-adunăm recoltele pe rând,

Când fără vară, toamna nu există,

Nici fără tine gândul meu flămând...

...........................................................

Curge lumina dinspre Munți șuvoi,

Ci lasă-mă să te cuprind în vers,

E-atât de-aproape toamna între noi

Și rodul tot mai bun pentru cules!

 

Ca un prunc în Râul cald și rece

Aș vrea să mă cufund în cerul tău,

E-aproape toamna, vara o să plece

Și dacă pleacă să nu-ți pară rău

 

Și dacă-ți pare, o să vină alta,

Mai frumoasă poate și mai blândă,

Nu doare piatra când lovește dalta

Cioplindu-i chipul care stă la pândă...

.................................................

Și timpul parcă e bolnav de gută,

Nici vindecarea nu mai are rost,

E-aproape toamna, fie, Doamne-ajută

Să ne-adunăm risipa care-am fost...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Mă strâng în brațe Munții...

 

 

Am iubit Muntele de când îl știu,

Pe Munte S-a  schimbat Iisus la Față,

De-acolo-mi vin cuvintele când scriu

Cu toate diminețile din Viață!

 

Și Muntele din Adevăr mă știe

Atunci când pe Câmpie-mi este greu

Spre El își face gândul cărăruie,

Să-l alduiască Bunul Dumnezeu!

 

Am fost și în adânc, mi-aduc aminte,

Cât aur și argint aveam pe mâini...

În Munții din Apus, o, Doamne sfinte,

Nu ne lăsa ca să le fim străini!

Duminică, 23 August 2026

 

 Mă strâng în brațe Munții Apuseni,

Tu de Iubirea lor să nu te temi,

Eu știu că gelozia-i boală grea,

Dar noi ne-am lepădat de mult de ea!

 

Mă strâng în brațe Munții, cei de-Acasă,

Unde-i Copilăria mea rămasă

Pe Curătura unui Dor prelung,

Ce tânăr e! Nu pot să-l mai ajung...

 

Cuvântul mi se înalță tot mai sus,

M-or strânge-n brațe Munții din Apus

Când obosit de vreme mă voi duce

Să-mi odihnesc tăcerea sub o cruce.

 

Acolo, pe cărări de iarbă arsă,

Gândul meu flămând, precum o coasă,

Spre ei tot urcă-n orice dimineață,

Mă strâng în brațe Munții plini de viață...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Bogatul sărac...

 

Ev. Matei 19, 16-26

-Cuvinte duminicale-

 

Mă simt atât de sărac

Între bogățiile

Mele,

Atât de lumești!

„Spune-mi ce bine să fac”

Să am veșnicia

Sub stele?

Tu, care ești,

„Păzește poruncile”

Date!

„Le-am păzit, Doamne”,

Aici pe toate,

„Din copilăria mea”

Și n-am ieșit niciodată

De sub pavăza

Lor!

„Vinde averea și dă-o săracilor!”

Și bogatul acela,

Scrie în Carte,

S-a întristat

Foarte...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Jugul...

 

Spun Libertate! Și cuvântul doare,

Liniștea arde sângerând în maci

Și Cerul deasupra e plin de sudoare-

Române, învață să rabzi și să taci!

 

Spun Libertate! Libertatea augustă

N-am înțeles-o niciodată deplin,

Fericit e poetul care te gustă

Fără să știe de jugul străin!

 

Spun Libertate și încă nu-i bine,

Numele tău l-a iubit din belșug

Neamul acesta cu credința în tine,

Purtând prin istorie jug după jug...

 

Am tăcut, am răbdat și Fiul Tău,Tată

Din zările acestea atât de lumești

Și-a strigat înspre Tine durerea Lui toată-

„Dumnezeul Meu, de ce mă părăsești?"

                          * * *

Eu am crezut și cred în Libertate,

Noi ne-am eliberat atunci de-un jug,

Din câte, Doamne, nouă ne-au fost date

Și le-am avut în soartă din belșug!

 

Și-acum ne-apasă unul pe grumaz,

De-l suferim și parc-așa ne place

În viața noastră să n-avem răgaz

Ca să trăim în liniște și-n pace.

 

Jugul acesta nu-i un jug străin,

Purtarea lui e-atât de dureroasă!

Cât de nesuferit e orice chin

Dacă vine dinspre cei de-acasă!

 

Nicolae Nicoară-Horia