Muntele Rugăciunii...

 

„Și precum voiți să vă facă vouă oamenii,

faceți-le și voi asemenea.”

Ev. Luca 6, 31-36

-Cuvinte duminicale-

 

S-a rugat Iisus pe Munte,

Astăzi încă se mai roagă

Pentru liniștea din Țară,

Pentru Pacea lumii-ntreagă!

 

Și așa Schimbat la Față

Lacrimi ard în Ochii lui,

Doamne, fără Rugăciune

Nicio împăcare nu-i!

 

De Copil îi simt puterea,

Ca lumina de sub pleoape

Facerea de bine-n Viață

Mi-a fost pururea aproape.

............................................

Le-am întins mereu o mână

Celor triști de lângă mine,

Câtă bucurie oarbă

Am primit în schimb știu bine...

Duminică, 4 Octombrie 2026

 

Am iubit Muntele întotdeauna în viață,

În drumul spre Cer e ultimul popas,

M-a născut Mama, într-o joi dimineață,

Cu fața spre El și așa mi-a rămas!

 

Mereu mi-a plăcut să-l privesc de departe,

Nu-i poți vedea frumusețea de-aproape,

Câtă liniște și câtă Iubire împarte!

Lumina Rugăciunii e vie sub pleoape.

 

Ca ea mai curată nicio flacără nu-i,

Iertat este pururea cel care iartă!

Să nu uitați niciodată cuvintele Lui,

Rostite acolo, pe-altarul de piatră!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Toamna de Acasă...

 

Sufletul meu e doldora de pace,

Mustește-n el atâta Poezie!

La unii Toamna asta nu le place

Și nicio toamnă câte-au fost să fie...

 

Ascultă-mă și vino lângă mine,

Iertată-mi fie această întrebare

Pe care-o port sub pleoape ca pe-un spine:

În locul ei ce-ar vrea să pună oare?

 

Sunt patru anotimpuri și nu trei,

Niciunul dintre ele nu m-apasă,

Miroase-a rozmarin în ochii mei

Și-n Gândul ce mă poartă înspre-Acasă.

Mă văd și-acum, pe Dealul plin de rouă,

Prin otava crudă, pus pe brânci,

În Cămașa întotdeauna nouă,

Păstor de miei, Copilul de atunci...

3 Octombrie 2026

 

Nu-i nicăieri în lume mai frumoasă

Precum e toamna, toamna mea de-Acasă,

Pe Dealul răzimat de veșnicie

Am scris acolo întâia poezie.

 

Plecase tata dincolo de stele,

Abia citise versurile mele,

Plecase tata, Doamne, dintre noi,

Îl tot aștept să vină înapoi,

 

S-a dus pe urmă și sărmana mamă

Cu văduvia strânsă în năframă

Și era toamnă când mi-a spus și ea-

„Ai de grijă, Nicule, de viața ta!”

 

Acolo, pe un Crâng de rai anume,

Părinții mei mi-au dat să port un nume,

Un nume poruncit de Dumnezeu

Și-l voi purta în umbra lor mereu

 

Ca pe o sfântă, vrednică merinde,

Ce liniște înaltă mă cuprinde!

Nu-i nicăieri în lume mai frumoasă

Precum e toamna, toamna mea de-Acasă!

 

Și-atâtea amintiri de ea mă leagă,

Că îmi ajung o veșnicie întreagă!

Când va fi vremea-n cerul ei rotund

Aș vrea din nou copil să mă ascund...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Pictura: IOAN NICOARĂ,

fie-i țărâna Sohodolului ușoară! 

Mă simt legat de ei...

 

 

Număr anii mei, cărunții,

Tot mai sus și tot mai sus

Mi-au crescut din suflet Munții,

De atâtea ori v-am spus.

 

Urce dar acel ce poate

Pe cărarea lor îngustă,

În genunchi, dar și pe coate

Frumusețile se gustă.

 

Aibă fiecare-n parte

Bucuria ce-o am eu!

Muntele nu mă desparte

De voi, nici de Dumnezeu...

Vineri, 2 Octombrie 2026

 

Mă simt legat de ei pentru vecie,

Precum sunt zalele de lanţul lor!

Dacă o fi s-adorm în Poezie

Tot înspre Munţi îmi voi trimite-un Dor

 

Ce l-a avut şi el atunci-Nebunul!

Cel mai înţelept de pe pământ!

Mă doare ne-odihna-i sub Gorunul

A cărui ramuri astăzi nu mai sunt...

 

Mă simt legat de ei şi ei de mine,

Cum gemenii de pieptul Maicii lor,

Senini de sunt şi mie-mi este bine,

De plâng Acolo, pleoapele mă dor!

 

Şi iarăşi vin să spun, nu-i întâmplare

Că versul meu miroase a răşină,

Mi-au dat un nume, dureros de mare,

Un nume de-Adevăr şi de Lumină!

 

Nu-i laudă, e mântuire poate

Fiorul care-l port prin trup mereu-

Mă simt legat de ei până la moarte,

Mă simt legat până la Dumnezeu!

 

El Este, va fi Singurul în stare

Să mă dezlege de Blestemul lor,

Cum nu e altul mai sublim sub soare-

Mă simt legat, ca Umbra Lui, de nor...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

 

 

Cântecel de Brumărel...

 

 

A venit iar Octombrie, Mamă,

Cade lumina obosită în zori,

De moartea aceea să nu-ți fie teamă,

Suflete-al meu, de ce te-nfiori?

 

Trupul din soartă nu-i temnicier!

Slovele-acestea îmi stăruie-n minte,

Spuse atunci, cu ochii spre cer:

„Ai grijă de tine și de cuvinte!”

 

A venit Octombrie, Noiembrie-așteaptă,

Acole pe prispă, din nou să mă naști,

Urc înspre tine, treaptă cu treaptă,

Cum urcă Învierea în Ziua de Paști...

1 Octombrie 2026

 

Și Septembrie s-a dus,

Pe-Arieș în jos și-n sus

Pluguri de lumină ară

Prin păduri cu frunza rară,

 

Ziua tot mai mică este,

Cade brumă peste creste,

Colo sus pe Dealul meu

Plânge-un pui de Dumnezeu:

 

Taci, puiule, nu mai plânge,

Toamna aurul și-l strânge

În cămările ei dulci,

Vine vremea să te culci,

 

Eu ți-oi spune iar povești,

Tu în pacea lor să crești

Din Căsuța de sub stele,

Martor al iubirii mele

 

Și Septembrie s-a dus

Pe Murăș în jos și-n sus

Și prin alte părți de țară

Pluguri de lumină ară

Amintiri cu umbra rară...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Acoperământul...

 

 

Ne-ncrezători au fost, vor fi mereu

Câtă vreme-i va răbda pământul,

În Maica Fiului de Dumnezeu

Prin care-n lume s-a-mplinit Cuvântul!

 

Nu-i judec eu, nici versurile mele

Care se frâng ca pâinea pentru ei,

Nu mă-ncovoi sub vremurile grele,

Nici nu sunt slugă altor dumnezei...

 

Nașterea mea n-a fost o întâmplare,

De-aceea, ca o Mamă care ești

Și-ai fost de-a pururea ocrotitoare,

Sub Acoperământul tău să mă primești!

......................................................................

Târziul pretutindeni mi se-arată,

E tot mai multă brumă în cuvânt,

Acoperă-l cu Dragoste curată,

Marie, Născătoare de Fiu sfânt!

 

Din Leagănul prunciei mi-ai fost dragă.

De tine-o mamă îmi cânta mereu,

Acoperă și-această lume-ntreagă

Pe care a făcut-o Dumnezeu

 

Și nu-ți lăsa Grădina părăsită

Cu florile plângând prin mărăcini

Și-acum Lumina lumii-i răstignită

                       * * *

Sunt copil crescut la țară printre păsări, printre moți,

M-a născut spre dimineață într-o toamnă maica mea,

Mereu Dragostea de Mamă să v-acopere pe toți,

Oriunde sunteți în lume să nu fiți orfani de ea!

Cu mânuțele curate mă rugam atunci pe-ascuns

Și-acum lacrimile-acelea îmi alunecă pe-obraz,

Eu, cât am umblat prin viață Rugii i-am primit răspuns,

M-a ferit întotdeauna de ispite, de necaz...

.....................................................................

Frigul, frica, ne pătrunde și în gânduri și în oase,

Ridicați-vă privirea înspre Cerul ei senin,

Să v-acopere Lumina peste suflet, peste case,

Maica Domnului, cea Sfântă, fie-n veci cu noi! Amin.

 

Nicolae Nicoară-Horia