„Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.”
Eminescu-Mai am un singur dor...
Ce tânăr și frumos erai!
Cu glas de dulce Cătălină
Te strigă sufletul: Mihai!
Luceafărul din cer suspină...
Tu, în Grădina Maicii sfinte
Trimis ai fost de Dumnezeu
Și ne-ai lăsat aici cuvinte
Pe care le citesc mereu
Și le-am citit o viață-ntreagă!
Din Dorul cel mistuitor,
Vai, cum aș vrea, Emine dragă,
Să-nvăț în locul tău să mor!
Duminică, 15 Iunie 2025
E Duminică acum când îți
scriu,
Doamne al versului de pe
pământ,
Mihai, EMINESCULE, Omule,
știu,
Se scutură floarea din teiul
cel sfânt.
Mirosul ei în suflet ne
pătrunde
Aducându-ne-aminte de tine, de
voi,
Veronica te cheamă, tu îi
răspunde,
În același Dor veșnicind
amândoi...
Se tulbură cerul pe-ntinsele
ape,
Suspină în codru frunza pe
ram,
O lacrimă vie îți arde sub
pleoape
Din Dragoste pentru țară și
neam!
Acolo, în marginea Mării, ce
mare
Nimeni n-o știe din sufletul
tău,
Păgânii nu pot să te-ngroape-n
uitare,
Luceafărul cum să-l zdrobești
pe ilău?
Sunt năruit...
„Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?”
Stelele-n cer-Mihai Eminescu
„Sunt năruit!” Aceste cuvinte
Le-a rostit Poetul atunci în
spital,
Când Râul vieții, încă
fierbinte,
Îl ducea spre Mare cu ultimul
val...
„Dă-mi lapte!” Ce sete ciudată
Îl cuprinse pe Sărmanul Poet!
Și Celui de pe crucea
înlăcrimată
În loc de apă i-au dat oțet...
„Nebuni” amândoi, trimiși pe
pământ
Să ne vorbească despre lumină
Și-n loc de Dragostea scrisă-n
cuvânt
Au fost judecați fără vină!
Doamne-al Poeziei care ne
Ești,
Eminescului nostru și-al
tuturor
Iartă-i păcatele, cele lumești
Și dă-i odihna din Ultimul
Dor!
„Sunt năruit!” În cer, nu în
hău,
Pentru el nicio cădere nu-i!
Celor ce încă îl vorbesc de
rău
Dă-le setea de pe buzele
lui...
Nicolae Nicoară-Horia
Grafica: Mihai Cătrună
