„O,
sfintele mele cărţi, mai bune şi mai rele,
pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte,
cât vă datoresc că sunt om,
că sunt om adevărat...,
biserica celor patruzeci de
mii de glasuri”.
Nicolae Iorga
„Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ce îți
trebuie!”
Cicero
Ca om ce sunt, supus harului,
Cărțile mele, v-am tot promis,
Bucurându-mă de lumina tiparului,
Nu vă mai număr câte v-am scris!
Vremurile de-afară sunt tot mai grele,
Pe suflet le simt apăsarea adâncă
Și-așa sertarele sunt pline și ele,
De manuscrisele ce-așteaptă încă...
.......................................................
E-atâta liniște prin Bibliotecă
Și liniștea miroase-a târziu!
Parcă mi-au pus pe gânduri ipotecă
Și-așa îmi vine să nu vă mai scriu...
Și totuși, în fiecare dimineață,
Când mă trezește îngerul din tărie,
Mă rog fericit, cu fața spre Viață:
Nu voia mea fie, nu voia mea fie!
Luni, 2 Martie 2026
Sunt
în viață adevăruri dezbrăcate care dor,
Prieteni
dragi, voi, cititorii care-mi stăruiți în gând,
Unii
adormiți degeaba, vă spun astăzi tuturor,
Cărțile
adună praful, ștergeți-l din când în când...
Știu
că e potrivnic timpul, vremurile-s tot mai sumbre,
Cărți
de proză necitite, de teatru, poezii,
Care
zac prin bibliotecă, ori prin locuri insalubre,
Fie-vă
de ele milă, ca de niște ființe vii!
Și
hârtia de o vreme parcă e tot mai puțină,
Tăietorilor
de lemne, guvernanți, să le-opriți jaful,
Până
încă se mai poate, până încă e lumină,
De
pe cărțile uitate, de pe viață, ștergeți praful...
Nicolae Nicoară-Horia
