Nu-i nimic fără tine...

 

„Nu este bine ca omul să fie singur;

am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”

Facerea 2, 18

 

Tu ești întotdeauna ceea ce vine,

Numele tău veșnic nu pleacă,

Femeie, știu, nu-i nimic fără tine

În Viața aceasta bogată, săracă!

 

Sufletul cu duhul tău se cuminecă,

Tot ce-i dumnezeiesc nu piere,

Tu ești și ai fost un fel de duminică,

Fără tine nu există nici Înviere!

 

Omul nu se naște singur pe lume!

Femeie, mamă Născătoare de prunci

Și Fiul Omului te-a strigat pe nume

Și te strigă, Maica mea, de-atunci...

Duminică, 8 Martie 2026

                   * * *

„Și a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viață...”

Facerea 3, 20

E ziua ta, femeie, din ziua-n care sunt,

Neprihănită-ți fie lumina din cuvânt,

Lângă Adamul singur de-a pururi să rămâi

În numele vieții, ca Eva cea dintâi!

 

Marie, Maică sfântă, tu vergură Fecioară,

Multrăutatea lumii nicicând să nu te doară,

Acum și întotdeauna eu știu atât de bine

Poemul meu acesta nimic nu-i fără tine!

 

Azi râd cu bucurie în lacrimi ghioceii,

E-atâta rugăciune în sufletul femeii,

Cum fericit e grâul cel frământat în pâine

Și ziua ta, aceeași, va fi și cea de mâine!

 

E-o primăvară-n toate, s-a risipit zăpada

Și Ciprian îți cântă neostenit Balada,

De ziua ta, Femeie, ascultă cum vin zorii,

Din ceruri cade rouă pe sufletul viorii...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 Raphael-Femeia cu voal

Cutremurul din Duh...

 

„În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ...”

Apocalipsa

 

Mi se cutremură Duhul de câte văd și aud,

Moartea și-a dat jos masca de pe față,

De la Nordul Cuvântului, până la sud,

Umblă flămândă, bezmetică prin viață,

 

Prin Viața aceasta, dumnezeiescul dar!

Buncărele speranței sunt tot mai deșarte

Și Aerul, Doamne, e-atât de murdar!

Blestemată să fii de-a pururea, moarte,

 

Să nu aibă cine să te-ngroape!

Râul își plânge durerea pe prund,

Vuietul Mării e tot mai aproape,

Mi-a mai rămas Poezia în care m-ascund...

Miercuri, 4 Martie 2026

 

Mi-e sufletul când vă scriu ca un miel

Vinovat în fața celor zece porunci,

Mi-am adus astăzi aminte de el,

De cutremurul cel groaznic de-atunci...

 

Pământule, vai, cât de vremelnic ne ești

Cu toate bucuriile și tristețile tale!

De cutremurul Tău, Doamne, să ne ferești

Oriunde suntem în viață pe vale!

 

Dă-ne liniștea sfântă dintre cuvinte,

Din Postul cel Mare, merinde pe drum,

Clipa aceea mai amân-o, Părinte,

Catapeteasma din templu e întreagă acum.

 

Câte vederi ni se-arată din Apocalipsă!

Plăpânda noastră, pământeasca fire,

De prea multe în viață duce lipsă,

De respectul aproapelui și de iubire...

                      * * *

Ia-le, Doamne, răilor, cuvântul,

Dă-le, dar, cutremurul din Duh,

Dacă o fi să ne scufunzi Pământul,

Să ne rămână Dorul în Văzduh!

 

Iartă-mă dacă-n această noapte

Am dormit atâta de puţin

Şi-am ascultat de vorbele deşarte,

Lasă-mă de Tine să mă ţin!

 

Mai jos decât mă ştiu, unde să cad,

Sunt Om şi eu, supus Aici greşelii,

Ce-o fi acolo, dedesubt de iad?

Iartă-mi, Doamne, cumpăna-ndoielii...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Ștergeți praful...

 

 „O, sfintele mele cărţi, mai bune şi mai rele,

 pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte,

cât vă datoresc că sunt om, că sunt om adevărat...,

biserica celor patruzeci de mii de glasuri”.

Nicolae Iorga

„Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ce îți trebuie!”

Cicero

Ca om ce sunt, supus harului,

Cărțile mele, v-am tot promis,

Bucurându-mă de lumina tiparului,

Nu vă mai număr câte v-am scris!

 

Vremurile de-afară sunt tot mai grele,

Pe suflet le simt apăsarea adâncă

Și-așa sertarele sunt pline și ele,

De manuscrisele ce-așteaptă încă...

.......................................................

E-atâta liniște prin Bibliotecă

Și liniștea miroase-a târziu!

Parcă mi-au pus pe gânduri ipotecă

Și-așa îmi vine să nu vă mai scriu...

 

Și totuși, în fiecare dimineață,

Când mă trezește îngerul din tărie,

Mă rog fericit, cu fața spre Viață:

Nu voia mea fie, nu voia mea fie!

Luni, 2 Martie 2026

 

Sunt în viață adevăruri dezbrăcate care dor,

Prieteni dragi, voi, cititorii care-mi stăruiți în gând,

Unii adormiți degeaba, vă spun astăzi tuturor,

Cărțile adună praful, ștergeți-l din când în când...

 

Știu că e potrivnic timpul, vremurile-s tot mai sumbre,

Cărți de proză necitite, de teatru, poezii,

Care zac prin bibliotecă, ori prin locuri insalubre,

Fie-vă de ele milă, ca de niște ființe vii!

 

Și hârtia de o vreme parcă e tot mai puțină,

Tăietorilor de lemne, guvernanți, să le-opriți jaful,

Până încă se mai poate, până încă e lumină,

De pe cărțile uitate, de pe viață, ștergeți praful...

 

Nicolae Nicoară-Horia

A venit primăvara...

-Versuri cu miros de primăvară-

 

Silvanus al pădurii și-al primăverii,

Seva Iubirii dintre Om și Dumnezeu,

Niciodată zeul războiului și al durerii,

Bucuria re-nașterii din sufletul meu!

Duminică, 1 Martie 2026

 

Toate anotimpurile de pe pământ

Sunt

De genul feminin!

Veșnicia-

La fel...

Bine-ai venit

În suflet

Și în casă,

Martie-

Femeie frumoasă!

 

A venit primăvara, să te bucuri de ea,

Omule-frate din aceeași lumină,

Iarna din viață, oricât e de grea,

Ea nu uită niciodată să vină!

 

A venit primăvara, ce femeie frumoasă!

Cu dragoste sfântă și cu respect

Primește-o în suflet, primește-o în casă

Și pune-i mărțișorul la piept!

 

A venit primăvara! Cum râd ghioceii,

Mugurii tresaltă și ei prin livezi,

În inima mea dă colțul ideii,

Hai, pune mâna dacă nu crezi!

 

Primăvara mea...

 

Ce dragă-mi ești! Mereu așa mi-ai fost,

Cu freamătul dumnezeiesc pe buze,

Primăvara mea, sfânt adăpost

Mugurii tăi având...dureri de frunze!

 

E Post acum, între Adam și Eva

Șarpele a adormit pe drum,

Psalmodiind se-aude-n vie seva

Și vinul vechi se tulbură-n podrum...

 

De tine-atâta Dragoste mă leagă!

Lumina dă năvală-n ochii mei,

Te-am așteptat să vii o iarnă-ntreagă

Și sufletul mi-e plin de ghiocei!

 

Acum, când mâna harnică te scrie

Și din Poemul meu când mă privești,

Te-aud înmugurind, minune vie,

Ce tânără și ce frumoasă-mi ești!

...................................................................

Se duce iarna, vine primăvara

Și liniștea înmugurește-n crâng,

Nu le mai simt durerilor povara

Și-așa îmi vine-n brațe să te strâng!

 

Dar mi-e un fel teamă că te-oi frânge,

Și tu atât de fragedă îmi ești,

Se-aude-un înger pe genunchi cum plânge,

Ori tu îmi spui, de ce mă eminești?

 

Nicolae Nicoară-Horia

Horea, Cloșca și Crișan...

 

28 Februarie 1785

-Zi de post-

 

Să știe cei ce sunt și cei ce vin,

Degeaba vor să-i tragă iar pe roată,

Degeaba-i condamnați la orice chin,

Sufletul nu moare niciodată,

 

Cum horele din fluier nu ne pier!

Inima lor, sub cer de Detunate,

De la Albac și până lângă cer

Se-aude tot mai limpede cum bate...

 

În lancea de acum, cu chip de cruce,

Se odihnesc în pacea din cuvânt,

În veci nu poate nimeni să le spurce

Silabele din Numele lor sfânt!

Sâmbătă, 28 Februarie 2026

 

M-am trezit în zori cu voi în gând

Și cât de necuprins e gândul meu!

Mi-e sufletul de Dragoste flămând,

De pâinea ce mi-a dat-o Dumnezeu!

 

Se-aude clopotul din turn cum bate,

Lumina stă-n genunchi pe eșafod,

Ce zarvă e la Alba în Cetate

Și-n jur prea oropsitul ei norod,

 

Când trupurile voastre pământești

O să le tragă mârșavii pe roată,

Sfântă Dreptate, spune-mi unde ești?

Nici nu știu dacă ai fost vreodată...

                 * * *

Astăzi e o zi neagră de post

Și gura mea nu mai spune nimic,

În inima lui îmi caut adăpost,

Eu, Nicolae-Horia, cel mic!

 

Oasele scrâșnesc de-o cumplită durere,

Blestemul acela tot mușcă din frig,

Sufletul nici nu mai are putere

Horea, Horia, să te mai strig!

 

Pe Dealul furcilor, acolo sub roată,

Cuvintele tale mă dor fulgerate:

Ele nu vor amuți niciodată:

„Mor pentru popor” și pentru dreptate!

 

Niciun călău nu poate să șteargă

Istoria Neamului, scrisă atunci,

Astăzi e o zi de post neagră,

Se tânguie lumina pe Dealul cu furci...

 

Nicolae Nicoară-Horia