Necredinciosul...

 

Duminica Tomii

din Săptămâna Luminată

 „..și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta sa...”

Ev. Ioan 20, 19-31

 

Simt urmele piroanelor străpunse

Și gustul fierei care Ți-a fost dată,

Cred în Învierea Ta, Iisuse,

De ea nu m-am îndoit niciodată!

 

Nu înțeleg moartea nicidecum,

Moartea Ta, ca Fiu de Dumnezeu,

Acolo, lângă cruce, stă și-acum

Pironit în versuri gândul meu...

 

Mă urmărește peste tot fantoma

Acestui timp fățarnic și anost,

Lângă mine îl aud pe Toma

Recitând Poemul pe de rost...

Duminica Tomii, 19 Aprilie 2026

 

E Duminică-n suflet şi-n calendar,

Întotdeauna Duminica nu e târziu,

Hristos a Înviat! Dacă nu, e-n zadar

Poemul acesta pe care îl scriu...

 

Tot pipăindu-i urma cuielor Sale,

Urmele cuielor din ceea ce vezi,

Mă uit la tine cu atâta jale-

Nici astăzi, Toma, tu nu mai crezi?

........................................................

Cu „Pace vouă” între ucenici

Dacă Hristos când a venit în lume

A doua oară Înviat aici

De nu vedeau însemnele anume

 

Din coasta Lui, din mâini și din picioare,

Cum nu văzuse „cel” de mai târziu,

Mă-ntreb nedumerit- credeau ei oare

Că este El, Învățătorul viu?

 

”Luați Duh Sfânt!” Le-a glăsuit Iisus

Dar, „Domnul meu și Dumnezeul meu”

Nimenea de frică nu I-a spus

Decât acel...Necredincios mereu...

 

Am crezut în cuvânt...

 

Am crezut totdeauna în cuvântul cel viu,

Îl simt în auz și acum când îl scriu

Cum izvorăște din sufletul meu,

Cu el mă trezesc dimineața mereu,

 

Cu el adorm seara în Rugăciune,

Cuvântul e cea mai curată minune,

De-aceea vă spun cu iubire și zel,

Totdeauna în viață s-aveți grijă de el!

 

Și atunci când vă arde pe buze tăcerea

Cuvântul din ea se revarsă ca mierea,

În aer, în apă, în foc și în vânt,

Pretutindeni lumina îl murmură-Sunt!

 

Am crezut în cuvântul cel dat să îl spun,

Azi și de-a pururea lui mă supun,

Cu bucurie rostită vi-l dărui și vouă,

Cum se dăruie norii din ceruri când plouă...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Izvorul Tămăduirii...

„Dă-Mi să beau!”

Ev. Ioan 4:7

 

Poezia

E ca izbucul din stâncă!

Și apa

Ei,

Doamne,

E vindecătoare!

Fără ea lumea

E-atât de bolnavă

Și de săracă!

Niciodată

Nu știu când vine,

Când pleacă...

 

Întotdeauna am crezut în izvoare,

Acolo, între ele, am venit pe pământ,

Cuprins de-o sete mistuitoare,

Nu mă lăsa, Doamne, fără ele-n cuvânt!

 

Ascultă-mi, Te rog, rugăciunea curată,

Cu ea nu sunt singur pe cale,

De-or seca toate, din văzduh niciodată

Izvorul Tămăduirii Tale!

 

Apa cea vie să curgă din stâncă,

Din ea să-și astâmpere setea și dorul

De pe Valea Plângerii, tot mai adâncă,

Sufletul Omului, mereu călătorul.

 

Îmi stăruie-n suflet acele cuvinte,

Spuse acolo lângă fântână,

Cine nu crede-n izvoare, Părinte,

Setea prin viață să-l ducă de mână...

                     * * *

Cât de mult am iubit izvoarele!

Copil, acolo în Munți,

îmi spălam în ele

fața,

picioarele...

Toată copilăria

mi-am petrecut-o

între aceste

sfinte odoare.

Se umple sufletul meu

când scriu

de o lumină vindecătoare!

De arșița vremii

nici nu-mi mai pasă;

mă simt și acum

atât de viu

în brațele lor!

Fericit e cel ce lasă

în urma lui

un drum

și

un izvor!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu mai scrie poezie tristă...

 

Gândul tău de-o vreme tot insistă

Și așteaptă să îi pun hotar:

Nu mai scrie poezie tristă

Și-așa lumea-i plină de amar!

 

Scrie despre păsări, despre soare,

Scrie despre ierburi, despre ploi,

Despre Dragostea nepieritoare,

Ce-nvlăstărește pururi între noi...

 

Hai să ne-amintim, ți-aduci aminte

Cum te jucai cu părul meu bălai

De-a v-ați ascunselea printre cuvinte

Să mă duci cu tine-acolo-n rai?

 

Cum te rugam cuminte să mă ierți

Și îți spuneam că încă sunt fecioară

Și nu știu drumul care mi-l arăți,

Drumul acela pentru-ntâia oară;

 

Depun azi mărturie, el există,

Precum există cetină în brazi,

Nu mai scrie poezie tristă

Și-așa lumea-i plină de necaz...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Săptămână Luminată...

 

 

Mi-e sufletul curat precum hermina,

Ca aurul trecut prin bobotăi,

Lumină din lumină, ce-i Lumina,

Mă-ntreabă plini de soare ochii tăi?

 

Întreagă întrebarea mi-o acum,

Sunt flacără și-n Umbra ei ți-e bine,

Citește-mi versul ce mă scrie-acum,

Răspunsul meu tu nu-l auzi cum vine?

Luni, 13 Aprilie 2026, din Săptămâna Luminată

 

Luminată

Şi

Binecuvântată

Săptămână!

Ce

Izvor

Tămăduitor

Curge din

Vinerea

Ta!

Ochii orbilor

Au început

Să vadă,

Cerurile deschizându-se

Deasupra

Lor!

De mult atâta Lumină

Împăcată

Nu s-a aşternut

Peste bucatele noastre!

Bucuraţi-vă

De toată floarea

Ei!

Duminică o să vină el,

Necredinciosul

Mereu,

Să-i pipăie urmele

Cuielor

Sale...

Și totuși

să ne aducem aminte

de strigătul

lui:

„Domnul meu și Dumnezeul meu!”

 

O, Săptămână Luminată,

Cu bucurie ne-ai fost dată

Ca pe o haină pururi nouă,

Hristos vă spune: „Pace vouă!”

 

Și eu vă spun cu gând curat-

IISUS HRISTOS A ÎNVIAT!

Să nu vă temeți, dragii mei,

Vă fie Dragostea temei;

 

Degeaba-L răstignim mereu,

El Este Fiu de Dumnezeu

Și-atâtea semne astăzi sunt!

În viața noastră pe pământ

 

Nu poate nimenea să-L frângă,

Sub umărul din partea stângă

Nu-L auziți cu dor cum bate?

El este viu în tot și-n toate!

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Din bucuria Învierii Lui...

 

 Duminică, 12 Aprilie 2026, Duminica  Învierii

 

Trist e sufletul din mine ca o lacrimă de miel,

Scriu acest poem fierbinte pentru cei ce cred în El,

Versurile, ca lumina, nu mi-au fost nicicând oculte,

Paștele nu e catolic, ortodox, ori de-alte culte!

 

BIBLIA, lăsată nouă, frații mei, nu-i o poveste,

Paștele e unul singur, precum Unul Singur Este!

Cine vrea să îl „traducă” veșnicit din Sfânta Carte:

Orice ÎNVIERE-n lume nu există fără moarte!

 

De la leagănul prunciei, până-n asfințit de stea,

Fiecare om din lume să se bucure de ea,

Limpezită mi-e Vederea, cea lăsată din porunci,

Paștele e unul singur, precum El era atunci!

 

Hristos a Înviat! Întâia dată

Am rostit în Munții mei, Acasă

Și-o Mamă-mi răspundea înfiorată

Cu ouă roșii luminând pe masă...

 

„Duminica nicicând să nu te doară!”

Acum nu-mi mai răspunde pe pământ,

Din cer  i-aud lumina cum pogoară

Și versul meu se umple de Duh Sfânt!

 

Toți pomii din grădina mea cu rouă

Se bucură de toată floarea lor,

„Hristos a Înviat!” Cu drag și vouă

Vă spun acum în parte, tuturor!

 

Un curcubeu peste fântâni se frânge,

Fără de jertfă nici Iubire nu-i-

„Hristos a Înviat!” O Maică plânge

De bucuria Învierii Lui...

 

Hristos a Înviat! Iisus există,

Cu „Pace vouă” o să vină iar,

Să nu fie creştin cu faţa tristă,

Nici cel fără de Paşti în calendar.

 

Hristos a Înviat! Lumina mea,

Cu tine-n veşnicie mă voi duce-

Cei însetaţi de Adevăr să bea

Din apa vie izvorând în cruce.

 

Frate-al meu de-aici, de oareunde,

Primeşte-mi, dar, salutul cel mai sfânt-

Hristos a Înviat! De crezi, răspunde-

E „bună ziua” mea de pe pământ...

                  * * *

Omule, din orice colț de lume,

De la Oraș de ești, ori de la Sat,

Din orice cult strigându-te pe nume,

Pentru noi toți HRISTOS A ÎNVIAT

 

Și pentru cel care nu crede încă,

De scuipă, blestematul, în cuvânt

Și cu noroi în ființa mea aruncă,

El Este Unul Singur pe pământ!

 

Eu nu mă cert în viață cu ateii,

Nici după moartea morții n-am s-o fac,

Slăvit să fie pântecul femeii

Ce L-a născut în staulul sărac!

 

Nu îmi ridic potrivnicilor spada,

Ca Horea pe vremuri dintre moți

Oricând și la oricine-i dau dovada:

Hristos a Înviat pentru noi toți!

 

Hristos a Înviat! Cântați popoare

Cu bucuria Învierii-n glas,

Dintre toate cele trecătoare

Această Bucurie ne-a rămas!

 

Hristos a Înviat! Luați lumină

Din Lumina fără de apus!

Iar bucuria fie-vă deplină

Și sufletul de dragoste străpuns

 

Până în ziua-n care îl veți pierde,

Hristos a Înviat! Luați aminte,

Să se cutremure cine nu crede,

Mustrându-l Adevărul din cuvinte!

 

De El nu poate nimeni să se-ascundă

Și nicio vizuină-n lume nu-i,

Hristos a Înviat! Să nu-mi răspundă

Cel ce hulește Învierea Lui!

 

Nicolae Nicoară-Horia