Și iarăși...

 

„Tăcerea este una dintre marile arte ale conversației.”

Marcus Tullius Cicero

„Ah! De câte ori voit-am

Ca să spânzur lira-n cui

Şi un capăt poeziei

Şi pustiului să pui!”

Mihai Eminescu-Singurătate

 

 

Şi iarăşi îmi vine de-o vreme să tac

Şi iarăşi îmi vine să urlu rotund,

În HOREA Ursu, cel din Albac,

Aş vrea câteodată să mă ascund!

 

Nu mă-ntrebaţi de ce şi de cine,

Nu e vremea, nici locul acum,

A început să mi se facă ruşine,

A început să mi se facă postum.

 

Prin Ţară când trec paşii mei tulburaţi

Vederea până la capăt mă doare,

Tricolorul demult nu mai arde-n bărbaţi,

Nici fântânile nu mai cred în izvoare.

 

De copil am băut întuneric de-ajuns

Aşteptând mântuirea ce o să vină

Şi totuşi la Ţebea din fluierul plâns

Mă umplu de-o sfântă şi dreaptă lumină.

 

Şi aici în văzduh Testamentele dor

Şi aici în pământ nu e linişte încă-

Şi iarăşi îmi vine să mă strecor

Ca o şopârlă de aur prin stâncă...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Hotarnicii...

„Mută hatul...”

Un vecin...

 

Omul întotdeauna

Se învecinează cu cineva.

Învecinarea

Nu este în zadar.

Noaptea

Cu dimineața,

Moartea cu Viața

Nimeni nu este fără hotar!

Și josul, cât e de jos,

Are un înalt.

Nemulțumitul se uită cu jind

La hatul celuilalt...

Unul,

Plin de inividie meagră

Mi-a spus:

Mută,

Vecine,

Hatul de sus...

28 Aprilie 2026

 

Omule cu gând turbat

Ce cauți dincolo de hat,

Ce cauți dincolo de tău,

Nu îți ajunge cât e-al tău?

 

În ochii mari ce patimi ard

Când te uiți lacom peste gard

Gem coardele de clavecin,

Cu vântul de-ai fi fost vecin

 

Măcar s-ar bucura și el

Că are-n preajmă un mișel!

Ce semeni fie-ți de cules,

Nu te-am ales, nu te-am ales!

 

Și nu e pururi vinovat

Acela care m-i te-a dat,

Cum nu sunt vinovați nici ei,

Părinții tăi, părinții mei,

 

Aceia care ne-au dat viață

Cum dă lumină dimineață

Din cer același soare sfânt,

Vecinul meu de pământ,

 

Tu, omule cu suflet slut

Ce cauți dincolo de lut,

Ce cauți dincolo de hău

Când nici acela  nu-i al tău?

 

Vecinul de lângă tine...

 

Oricând în viața asta, unde m-a pus destinul,

Știu fără el niciunde conviețuire nu-i!

Din frageda pruncie mi-am respectat vecinul,

Cu-aceeași prețuire și pe vecinul lui!

 

Această-nvecinare așa ne-a fost să fie,

Cine se mărginește cu sinea lui haină,

Acel om n-are parte de nicio bucurie,

Unde-i hotarul nopții, nu-i tot înspre lumină?

 

Un fel de-amărăciune în suflet îmi pătrunde

Și-o Doină parcă plânge pe limba mea străbună,

Spui „Bună dimineața, vecine!” „Noapte bună!”

Și te-ntristezi, desigur, atunci când nu-ți răspunde...

 

Îl pui flămând la masă, în pat dacă se poate,

Îi dai și la nevoie chiar haina de pe tine,

Prea multă toleranță! De-atâta bunătate

Vecinul o să-ți spună în casa ta-„străine!”

 

Nicolae Nicoară-Horia

Să te împaci cu gândul...

 

 

Să te împaci cu gândul care îți vine-n prag,

Că cineva ca tine e mult cu mult mai drag,

Să te împaci cu gândul și să îl strângi la piept,

Că cineva ca tine e mult cu mult mai drept!

 

Să te împaci cu gândul, statornic și străbun,

Că cineva ca tine e mult cu mult mai bun,

Să te împaci cu gândul, oricât ar fi de grav

Că cineva ca tine mereu e mai bolnav!

 

Să te împaci cu gândul pe care-aici l-am spus,

Că cineva ca tine e mult cu mult mai sus,

Să te împaci și gândul să-ți fie cu folos,

Că cineva ca tine e mult cu mult mai jos!

..............................................................

Cu gândurile-acestea degrabă să te-mpaci,

Să fii egal cu tine în tot ceea ce faci,

Degrabă să te lepezi de-aceste griji deșarte,

Cum viața de pe cruce s-a lepădat de moarte...

 

Omul...

„Homo homini lupus.”

„Omul e lup pentru om.”.

Plaut

 

I-am cunoscut în lumea aceasta pe-amândoi,

Pe lupul din pădure, dar și cioban la oi,

Cuvântul de pe buze îmi arde-acum ca para,

Am cunoscut și omul cel sacru, dar și fiara!

 

Când scriu, întotdeauna simt mușcătura ei,

Tu, care-mi dai târcoale din zarea mea să piei!

Pe Omul, cel minune, l-am prețuit în viață,

Știam că-ntotdeauna e schimbător la față.

 

De nouă ori ajută-l și de nu poți odată

Ca un dușman feroce îți uită jertfa toată!

Din fragedă pruncie am întâlnit jivina

Și de furia-i oarbă m-a ocrotit lumina.

 

De-atunci mă duce gândul mereu spre început,

Când Creatorul însuși m-a plămădit din lut

Și astăzi de sub zarea dumnezeiesc de-albastră

Mi-e dor de cel „cu chipul și-asemănarea noastră...”

 

Nicolae Nicoară-Horia

Mironosițele...

 

,,Și ziceau între ele:

Cine ne va prăvăli nouă piatra

de la ușa mormântului?"

Ev. Marcu 16, 3

 

Parcă le văd și tainic mă-nfior

Stând și-așteptând acolo la Mormânt,

Mironosițele cu miresmele lor,

Statornice-n Iubire și-n cuvânt

 

Și „tânărul în alb”, grăind îndată:

„Nu vă temeți! A-nviat Iisus!”

Duminica de-atunci mi se arată,

Iar Pacea ei pe frunte mi s-a pus...

 

Bărbaților, de-aceea se cuvine

Să le dați femeilor cinstire!

Scriu și tresaltă sufletul din mine

Precum Izbucul de la Mănăstire...

 

Nu vă temeți...

„Nu vă înspăimântați!”

Ev. Marcu 16, 6

 

Grăit-a îngerul: „nu vă înspăimântați!”

Femeilor când la mormânt s-au dus,

Cel răstignit, pe care-L căutați

Nu este-aici, a Înviat Iisus!

 

E mai presus de firea omenească

Și locul era gol, precum pustia

Unde a vrut atunci să-L ispitească,

Cel de-o seamă cu nemernicia!

 

Pe lumea asta, plină de ispite,

A-tomiști mai sunt încă destui

Cu inimile pururi răzvrătite,

Cei ce nu cred în Învierea Lui!

 

Credința noastră nu-i deșertăciune:

Hristos a Înviat! Ce Nume Sfânt!

„Nu vă temeți!” Tot așa ne spune

Și azi același înger pe pământ!

 

Nicolae Nicoară-Horia

De unde vine Visul...

În somnul dulce, noaptea când te scalzi

De unde vine Visul? Mă-ntrebam,

Copil fiind și mă întreb și azi

Privind lumina care-mi bate-n geam...

 

Mereu departe și mereu aproape

Visul acela tânăr dintre noi

Îl simt aici cum stăruie sub pleoape,

Când o să plece iarăși înapoi?

 

Oprește-mi-l, te rog, întinde mâna,

Nu-l simți cum arde tânăr ca un jar?

Au cine știe, nu ești tu stăpâna

Ce mi-l trimite ca pe un ștrengar?

 

Iar Visul celălalt, el ,bunăoară,

De dincolo de soarele cel viu

Îmi vine-ntotdeauna și-nfioară

Sufletul meu treaz, atunci când scriu...

                     * * *

Nu mă-ntreba ce fac şi cine mi-s,

Lasă-mi liber gândul să îmi fie

Cioplitor în Aer, cioplitor în Vis,

Doamne, ce sublimă, dulce meserie!

 

Şi din „truda” asta care mi-e câştigul?

Încă e devreme şi nu pot să ştiu,

Vino lângă mine când te arde frigul,

Focul meu de tine e atât de viu!

 

Tot mai clar mi-apare chipul cel promis,

Gândul meu lucrează până se termină-

Cioplitor în Aer, cioplitor în Vis

Şi-mprejurul nostru așchii de lumină...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Istoria pe tăbliță...

 

„Un popor care nu-și cunoaște istoria

e ca un copil care nu-și cunoaște părinții”.

Nicolae Iorga

 

Uneori mi se pare atât de ciudată

Istoria nescrisă a acestui popor,

Românii scrijelau pe tăbliţe de piatră,

Unde sunt astăzi cuvintele lor?

 

Mereu sub o cruntă, potrivnică vreme,

Aşa învăţau pe furiş Alfabetul,

Aşa învăţau să compună poeme

Aici deopotrivă şi dacul şi getul...

 

Cu stilul tocit de atâtea tăceri,

Cu gândul plecat spre o altă răscoală,

Mâine ştergeau ce au scris ieri

Pe tăbliţa aceea de şcoală...

 

Şi era pe atunci temutul îndemn

Către cei ce voiau mănăstiri să ridice,

Să le fie rugăciunile zidite din lemn,

Ştiau ei, sfătuitorii, de ce...

 

Şi acum se tot miră veniţii de-afară

Noi de când suntem şi cine eram?

Uneori mi se pare atât de bizară

Istoria nescrisă a acestui neam.

................................................................

Istoria aceasta mereu se repetă

Când „ștergerea” e tot mai la-ndemână,

Din Viața noastră, scrisă pe tabletă,

Mă-ntreabă gândul: cât o să rămână?

 

Toate „demolările” întotdeauna mă dor,

Sufletul amintirilor din ele nu moare!

Judecă-i, Doamne, pe cei care vor

Să ne șteargă memoria dintre tipare...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Al vostru sunt...

 

Moților mei

 

Al vostru sunt și de acolo-mi trag

Izvoarele spre gura mea însetată,

Neam de moți, prea dureros de drag,

Mamă îmi ești și la nevoie-tată!

 

Neam al meu, statornic și frumos,

Cu regii și cu craii lui anume,

Spre cerul tău cu tălpile pe jos

Oriunde-aș fi rătăcitor prin lume

 

Când vin Acasă cu întreg văzduhul

De doruri adunate în desagi,

Simt cum se pogoară-n mine duhul

Ca freamătul pădurilor de fagi.

 

Gândul meu în Amintire scurmă,

Când amintiri sunt toate pe pământ,

Acolo m-a născut cu ani în urmă

O Mamă, purtător de nume sfânt...

 

Se varsă din șiștar în cântec zorii

Și dacă e întuneric pe pământ,

Moții mei de-aici și din istorii

Și după moartea mea o să vă cânt!

 

Mi-e dor de voi, cum grâului de pâine

Și vă iubesc durerile cât pot,

Al vostru sunt și veșnic voi rămâne

Cu lacrima și ochiul ei, cu tot...

 

Nicolae Nicoară-Horia