„Jalnic ard de viu, mă nărui...”
În zadar din Viață strigu-l,
Cine să-mi răspundă nu-i,
Scriu și mă cuprinde frigul,
Triști sunt, Doamne, ochii lui,
Moarte, unde ți-e câștigul?
Nu e Dor să nu suspine!
Mi-ai luat părinți și frate,
Oameni dragi de lângă mine,
Câte amăgiri deșarte!
Duhul tău de unde vine,
Blestematul, ce desparte?
Moarte vitregă, când scriu
Mi-e cuvântul sus, pe cruce,
Răstignitul Sfânt e viu,
Vie-i Slova lui cea dulce!
În mormântul gol, pustiu,
Numai vântul să se culce...
Luni, 15 Iunie 2026
„Sunt năruit!” Aceste cuvinte
Le-a rostit Poetul atunci în
spital,
Când Râul vieții, încă
fierbinte,
Îl ducea spre Mare cu ultimul
val...
„Dă-mi lapte!” Ce sete ciudată
Îl cuprinse pe Sărmanul Poet!
Și Celui de pe crucea
înlăcrimată
În loc de apă i-au dat oțet...
„Nebuni” amândoi, trimiși pe
pământ
Să ne vorbească despre lumină
Și-n loc de Dragostea scrisă-n
cuvânt
Au fost judecați fără vină!
Doamne al Poeziei care ne
Ești,
Eminescului nostru și-al
tuturor
Iartă-i păcatele, cele lumești
Și dă-i odihna din Ultimul
Dor!
„Sunt năruit!” În cer, nu în
hău,
Pentru el nicio cădere nu-i!
Celor ce încă îl vorbesc de
rău
Dă-le setea de pe buzele
lui...
Nicolae Nicoară-Horia
Grafica: Mihai Cătrună
„Pe data de 15 iunie 1889, în casa de sănătate,
sau mai bine zis sanatoriul de boli mintale al doctorului Şuţu, situat pe
Strada Plantelor din municipiul Bucureşti, Oficial, Mihai
Eminescu a murit pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineata, Poetul nepreche
Mihai Eminescu se stingea pe un pat metalic, la vârsta de 39 de ani.”
Certificatul de de deces al Poetului?
Câtă blasfemie! Cât fals!
După Registrul Stării Civile pentru morți, cu cei
doi martori analfabeți, Eminescu avea...43 de ani!
Fiul lui...Mihail Eminovici!
Așa se scrie Istoria...„la vremea cireșelor
coapte...”
MĂCAR SE ȘTIA CĂ E POET!
Astăzi sunt tot mai mulți care nu știu!
