Violența...

 

Violența se-nvață din Copilărie,

„Truda” cunoașterii nu-i grea,

Părinți, s-aveți grijă lângă ce „jucărie”

Se bucură pruncul de ea!

 

Violența crește deodată cu el,

Cine, străinii să-i pună hotare?

Omul în viață e bun sau mișel,

Toate sunt praf dacă Iubire nu are...

 

Omul nu mai are timp să iubească!

Mă mistuie-adevărul rămas în cuvânt,

Cine din lume să-l mai citească?

Violența și ura, gemene sunt!

21 Octombrie 2026

 

În viața noastră-i tot mai mult gunoi

Și lutul nostru-i tot mai plin de hulă,

E-atâta ură, Doamne, între noi

Și totuși încă Dragoste-i destulă!

 

Nu mai avem răbdare s-ascultăm

Nici muzică, ori să citim o carte

Și gândurile ni le-amanetăm

În schimbul altor amăgiri deșarte.

 

Dacă vorbesc de Patrie nu-i bine,

Se-aud în preajmă urlete de lupi

Și roiurile mele de albine

Mi le alungă trântorii din stupi...

 

Ne batem singuri cuie reci în soartă,

Nici frații gemeni nu mai sunt la fel,

De cele sfinte dacă scriu mă ceartă

Cel ce nu crede nici măcar în el.

 

În viața noastră-i tot mai mult noroi,

Speranța ni se pare tot mai nulă,

E-atâta ură, Doamne, între noi

Și totuși încă Dragoste-i destulă...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Cred în ce simt...

„Eli, Eli, lama sabahtani!”

Ev. Matei 27, 46

 

Se mută vremea tot mai spre apus,

Din vineri, Doamne, îmi aduc aminte

De Fiul Tău pe cruce când Ți-a spus

Toată durerea lumii din cuvinte:

 

O, „Eli, Eli, lama sabahtani!”

Și s-a cutremurat întreaga fire,

„Să-L răstignim!” Se-aud și-acum tiranii,

Pe Cel ce ne-a dat Pace și Iubire!

                           * * *

Unii spun că sunt în Evul Mediu,

Că sufletul din mine-i încă sclav,

Credința pentru ei nu-i un remediu,

Oricât ar fi creștinul de bolnav!

 

Spună, dar, ce vor, de mult nu-mi pasă,

Și nu mă sperie scuipatul lor,

Pe sufletul acesta nu m-apasă

Nici în treacăt umbra vreunui nor...

 

Am învățat, acolo printre Moți,

Pe mal de Dor și de-Arieș durut,

„Roagă-te, copchile, pentru toți,

Cuvinte ai destule cu-mprumut!”

 

Cred în ce simt și nu dau socoteală

Oricât mi-ar fi aproapele de-ateu

Și n-am pus niciodată la-ndoială

Dacă există-n ceruri Dumnezeu!

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Izvor de mir...

 

ROMÂNIA, deocamdată...

 

 „România va fi înconjurată de foc, vă vor pune taxe și alte îngrădiri, vă vor cerne, vă vor lua totul!”

Arsenie Boca

 

Se-aude Vremea din turn cum se zbate,

E-atâta ură, între noi și pe hărți!

Lucrează de zor „ciobitorii” de toate

Și liniștea mea e spartă-n bucăți...

 

Nu cerșesc îndurare și milă nimănui!

Zadarnică-i truda să-mi sfărâme ulciorul,

Cel făcut de olar cu mâinile Lui,

Din adâncul de sus nu-mi seacă izvorul.

 

Vor să-mi ciobească și versul ce-l scriu!

Îi simt și aici cum îi stau împotrivă,

Cine-i plătește, Doamne, nu știu,

Fie-le câ

știgul bun de colivă...

Duminică, 18 Octombrie 2026

 

,,România, deocamdată!” Sunt cuvinte care dor...

Doamne, marginile tale nu le ştiu, le simt acum,

Ţara asta măritată cu văzduhul tricolor

Nu-i privata nimănuia de la margine de drum!

 

Între Dunăre şi Tisa ea ne-a fost de la-nceputuri,

Patria fără de care nu era nici Europa.

Aici doarme veşnicia Dorului rănit pe scuturi,

Aici, unde trepăduşii tot jucară hopa-tropa...

 

Din grădina Maicii Tale, pururi binecuvântată,

Înviatule Iisuse, de pe crucea de sub ploi,

Nu lăsa să-i smulgă plugul, cel străin, nicio bucată,

Potoleşte-ne vrăjmaşii, pune Dragoste-ntre noi!

 

„România, deocamdată?” Nu-i de azi şi nici de mâine,

Nu-i cadoul nimănuia pentru nuntă sau botez,

ROMÂNIA „dodoloaţă”, precum lacrima din pâine

Ea e trinitatea noastră din fiinţă şi din Crez !

 

Nicolae Nicoară -Horia

 

Trăim vremuri grele, vremurile dez-integrării...

Situl istoric „Movila lui Burcel”- harta României dodoloațe (Județul Vaslui)

Bio-grafică...

 

 

 

Nu mă tângui, Doamne, la ce bun?

Viața asta scurtă, oricum trece!

În Poezie gândul mi-l răzbun

Și sufletul în pace își petrece...

 

Griji nu-mi fac de-averea ce rămâne

Pe urme și din față, deopotrivă,

Ziua de azi e-n Ziua cea de mâine,

Ce niciodată nu mi-e împotrivă...

 

Nu îi condamn pe cei ce-mi spun „maestru,”

Și-așa cuvântul știu că nu mă-ncape,

Nu-mi pun cenușă-n cap și nici sechestru

Pe visele poetizând sub pleoape...

 

Nu mă tângui, Doamne, nu mă tângui,

Ca Horea pe roată, din Albac,

Nici el n-a cerut milă nimănui:

„Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”

Sâmbătă, 17 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Suflet de Copil...

 

 

Binecuvântată fie

Clipa de la Dumnezeu,

Din a mea Copilărie,

Acasă, în Satul meu!

 

Bucuria, cea deplină!

Tot Copil, precum eram

Și se umple de lumină

Sufletul pe care-l am.

 

Doamne, el de unde vine?

Din cuvântul sfânt Acasă

Crește iarba pe coline

Și mai fragedă sub coasă...

 

Omule, trăit sub stele,

Cine nu a fost Copil?

Într-un leagăn de nuiele

Doarme Dorul meu tiptil,

 

Dar nu doarme, se preface,

Leagănă-mi-l, tu, la sân,

Sufletul, cel plin de pace,

Niciodată nu-i bătrân...

 

Poate-așa de tine-ascultă,

Poezia mea cea dragă,

Dragostea i-a fost prea multă

Și de ea pe veci mă leagă!

 

Binecuvântată fie

Clipa de la Dumnezeu,

Din a lui Copilărie,

Acolo, în Satul meu!

Joi, 15 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Din volumul Cămașa Copilăriei, tot în lucru...

Coperta: George Roca-Australia

Lacrimile Cuvioasei Parascheva...

 

Aud lumea cum cuvântă,

Când în sus și când în jos:

„A fost sfântă, nu e sfântă,

Sfânt Este numai Hristos!”

 

Și pe El această lume

Îl hulește deseori,

Plină-i gura ei de spune,

Suflete, cum te-nfiori!

 

Nu mai plânge-n vie seva,

Frunzele se-aștern duium,

Înspre tine, Parascheva,

Urcă versul meu acum

 

Printre spini ce-i stau în cale,

Niciodată ca hotar,

Sfinte-s lacrimile tale

Pline de-adevăr și Har!

Miercuri, 14 Octombrie 2026

 

Fiți cuvioși,

Precum a fost ea,

Parascheva

Aici pe pământ!

Dezbrăcați-vă de hainele Voastre

Și îmbrăcați cu ele Aproapele,

Pe cel gol și flămând,

Cum se îmbracă în fiecare Dimineață

Poezia,

Cuvânt cu cuvânt!

Lacrimile ei,

Picurând din icoană,

Credincioși

Sau atei,

Oricare sunt ei,

Să le vindece din suflet

Orișice rană!

De la primul,

Până la ultimul laș,

Recunoaște,

Luminează și astăzi la Iași

Sfintele-i moaște...

Unii, încă, vor să-i Condamne

Străbuna Credință,

Stropindu-i Adevărul

Cu noroi;

Deșartă să le fie în veci

Biruința!

Plâng ochii ei, Doamne,

Limpezește Vederea

Din noi!

                     * * *

Ce vremuri, Doamne, ne-au fost date nouă,

Ne mușcă șarpele flămând din soartă,

E împărțită omenirea-n două

Și pe Hristosul Tău vor să-l împartă!

 

E Sărbătoare sfântă, pentru unii,

Ceilalți batjocoresc aceste moaște,

Umblă liberi peste tot nebunii

Și Anticristul astăzi recunoaște!

 

Aceeași teamă zilnic ne împarte,

Moartea stă la pândă-n cotitură,

Semănători de amăgiri deșarte

Pământul, oare, cât vă mai îndură?

 

Nicolae Nicoară-Horia