marți, februarie 10, 2026

Vine vremea...

 



„Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam

şi i-a zis: «Adame, unde eşti?»”

 (Facerea 3,9)

 

Vine vremea să le lași pe toate,

Să se ducă în pustia lor,

Brațele noastre, pline peste poate,

De-atâtea griji nevolnice ne dor...

 

Vai, câte lucruri adunăm degeaba

Că ne vor fi vreodată de folos,

Cine-mi spune: săvârșit-am treaba

Din văzduhul Clipei, până jos?

 

Nu mai avem loc unul de altul

Amândoi obercăind pe drum,

Adame, astăzi cum ne mustră-Înaltul

Dintre cel de-atunci și cel de-acum!

Marți, 10 Februarie 2026

 

„Adame, Adame, unde ești Adame?”

Izgonitul de atunci din Rai,

Chinuit ți-e gândul de aceeași foame,

Când stăpân a toate singur tu erai!

 

Dar pentru ispită cine e de vină?

Coasta, cea pierdută încă te mai doare,

Pașii tăi pe drumuri veșnic n-au hodină,

Pâinea amiroase zilnic a sudoare.

 

Tristă-i goliciunea care îți ascunde

Numele ce-l poartă trupul tău prin lume,

„Adame, Adame, unde ești?” Răspunde-

Dumnezeu te strigă, iertător, pe nume!

 

Încălcând porunca nu ți-a fost rușine,

Cum te ispitește gândul cel păgân!

Șarpele e-același, Eva lângă tine

Își alină pruncul dorului la sân...

 

Nicolae Nicoară-Horia

sâmbătă, februarie 07, 2026

De unde vine Dragostea...

 



„Dacă vrei sa fii iubit, iubește.”

Seneca

 

Se-ntunecă lumina de la soare

De câtă ură e în jurul meu,

Adeseori mă-ntreb cu disperare:

Cât ne mai rabdă bunul Dumnezeu,

 

Cât mai poate oare să ne ierte

Șederea noastră pe acest pământ?

De-ar fi aici am da în El cu pietre,

În Cel ce ne-a făcut din lutul sfânt!

 

Din Dragostea în care-a fost și Este

Ascultă Glasul Fiului din veac,

Iluminând, ca soarele pe creste:

 „Tată, iartă-i că nu știu ce fac!”

Sâmbătă, 7 Februarie 2026

 

M-am întrebat și mă întreb mereu,

De unde vine Dragostea anume,

Din care răsărit de curcubeu,

Cine i-a dat întâia oară nume?

 

Mi-aduc aminte când eram fecior

În Satul meu, cel plin de Poezie,

Acolo, între ierburi, sub răzor

Mi-a fost dat fiorul sfânt și mie...

 

De unde vine Dragostea? Ea-ce-i?

La fiecare cât și cum se-mparte?

Și-acum mă simt cuprins de vraja ei,

Ca de-o poveste scrisă într-o carte...

 

Ce mută-i Poezia și săracă,

Fără ea nici n-aș putea să scriu!

De unde vine Dragostea? Când pleacă

Se face-n lume rece și târziu...

 

Răspunsul noi îl știm atât de bine,

Ne place întrebarea, cea mereu,

La stupul nostru, ca un roi de-albine,

Dragostea vine dinspre Dumnezeu!

                    * * *

 Din Dragoste vă scriu acest poem,

Cu dragoste le-am scris aici pe toate

Și așa în fiecare zi vă chem

La masa mea, cea plină de bucate.

 

Fără Dragoste nu-i nicio bucurie,

Degeaba spui în viață că iubești

Dacă nu arzi în ea ca o făclie,

Lumina ta în jur s-o dăruiești!

 

Ea niciodată nu se împrumută,

Nici nu există dacă nu-i întreagă,

De unul singur dragostea e mută,

Cum să-i spui tăcerii dragă-dragă?

 

De va sfârși vreodată? Nu mă tem,

Celor ce vin întreagă le rămâne,

Din dragoste v-am scris acest poem,

Din Dragoste o să îl scriu și mâine...

 

Nicolae Nicoară-Horia

vineri, februarie 06, 2026

Alburnus Maior...

 



„Adevărul aur? După aur aleargă toți, de adevăr fug toți.”

Mihai Eminescu

 

Alburnus Maior, Roșie Montană,

Aur și durere fără leac,

Numele tău acum e o dojană

Pe sufletul acestui neam sărac!

 

În Munții noștri, cei mai din Apus,

Tu ne-ai fost de-a pururi mărturie,

Aici în tine Dumnezeu a pus

De la început atâta veșnicie!

 

Stau în lumină tablele cerate

Și urmele din fiecare pas,

Din glorioasa, falnica Cetate,

Doar amintirile ne-au mai rămas...

 

Parcă îl văd pe Decebalus rege

Cu dacii răzvrătiți în jurul lui,

Să înțeleagă cei fără de lege

Și să își pună poftele în cui,

 

Destul e aurul la Roma dus,

Acolo și prin alte părți ciudate,

Noi mai avem aici cuvânt de spus

Și gândurile nu ne sunt prădate!

 

Alburnus Maior, Roșie Montană,

De tine ne legăm cu jurământ,

Cât vom trăi în Țara transilvană

Să ne rămâi și leagăn și mormânt!

                  * * *

Aurul unește, dar el și dezbină,

A intrat o vâlvă între Moții mei,

Chiar acum cuvântă colo sus pe bină

Și-i atâta ură în cuvântul ei!

 

Unii vreau cianură, alții mediul viu,

Mă întreb ca unul ce le-a fost ortac:

Cine-s vânzătorii? Pe vânduți îi știu,

Dar cobor în mină obosit și tac

 

Și la gura minei, cum făceam 'nainte,

Spun un Tatăl nostru, până ies afară,

Din adâncul firii eu Te rog fierbinte

Pune rânduială între Moți și-n Țară!

 

Potolește duhul vremii tulburat

Și adu-ne pacea-n care-am fost odată,

Vederează hoții care ne-au furat

Și le dă pedeapsa binemeritată!

 

Scoate adevărul, Doamne, la lumină

Și minciuna pune-o în celula ei,

Aurul unește, dar el și dezbină,

A intrat iar vâlva între Moții mei...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Tabla Cerată XVIII (nr. inv. 54186 ) din colecția Muzeului Național de Istorie a României este cea mai veche dintre Tăblițele Cerate de la Alburnus Maior. Este vorba despre un contract de muncă, încheiat la data de 6 Februarie 131 p. Chr. din care s-a mai păstrat doar una dintre părțile tripticului confecționat din lemn de brad (partea 1 sau 3, având în vedere că doar una dintre fețe este acoperită cu ceară și are chenarul de protecție). Textul, păstrat de asemenea lacunar, este scris în latină, cu caractere cursive, dimensiunile tăbliței fiind de 145 X 70 mm. Piesa a fost descoperită în anul 1854, în galeria Ohaba – Sf. Simion, din masivul Cârnic.

Textul latin:

[Po]ntiano [et] Rufino co(n)s(ulibus) VIII idus Februarias Valerius Firmus /s[cripsi rogatus ab] Verzone Beusantis quod (?) di[- -]s nu[- -] /[- - - - - ]Beusantis iure [ - - - ]agro gra[ - - ] quod [ - - - - ] /[ - - ] suos feren[ - - - - ]retio Dasius Verzonis [ - - ]in[ - ]os c / [ - - - - - - - ]r[ - - - - - - ]i[ - - -]id[ - - - ]r[ - - - - - ] / ex viro gra[ - - - - - - ]ide[ - - - - - - - ]* viginti [ - ]q[ - - ] / gro gra[ - - - - - - - - - - - - - ] Beusantis [ - - - - ]f[ - - - ] / fere[ - - - - - - - - - - - - Al]burno Maiori [ - - - - - - - - ]

joi, februarie 05, 2026

Cu lecția învățată...

 



 

Ca om ce sunt am lecția-nvățată

De când umblam copil desculț pe grui:

Să nu rănești pe nimeni, niciodată

În adevărul și-n credința lui!

 

Acolo-n Apuseni, între izvoare,

Am înțeles din jocul meu fidel,

Nu cel ce strigă din cuvânt mai tare

Are dreptatea răstignită-n el!

 

Dreptate și-adevăr, a câta oară

Pentru ele mi-am făcut dușmani?

De-am îndurat și vorbe de ocară

Alături de părinții mei țărani,

 

Dac-am purtat prin viață frigu-n oase

La nimeni n-am cerșit căldură-n prag,

Da, am origini pururi sănătoase,

Din Dorul tras pe roată eu mă trag!

 

Între Albacul sfânt și Curătură

Am deslușit iubirea din Cuvânt,

Tot neamul meu nu-i neam de corcitură,

De-aici mă știu, statornic în cuvânt!

 

Aud și-acum îndemnul care vine,

Ca om ce sunt, cu lecția-nvățată:

În tot ce ești, pe cel de lângă tine

Să nu-l rănești în viață niciodată!

 

Nicolae Nicoară-Horia

miercuri, februarie 04, 2026

Steagul Iancului nu-i de vânzare...

 



 

Nepotolit stă fulgerul în brâncă,

Să lumineze-n văzul tuturor:

Avea un Steag, oare-l mai are încă?

El stă acolo-nfășurat în Dor,

 

În Dorul cel dintâi și cel din urmă,

Pe care-l moștenim din tată-n fiu,

Degeaba-ntrebătorii lui tot scurmă,

Steagul Iancului e-atât de viu!

......................................................

Avea un steag și încă îl mai are,

Să-l binecuvânteze Dumnezeu!

Culorile din el nu-s de vânzare,

Nici Dorul dinspre care vin mereu...

4 Februarie 2026

 

Steagul Iancului nu-i de vânzare,

Iar mă mustră gândul și mă doare,

Steagul Iancului, gata de luptă,

Blestemul din sângele lui se înfruptă!

 

Supărarea mea nu mai are hotar,

Cum să vinzi ce ai primit în dar?

Duhul Iancului fulgeră-n Munți,

Se tulbură Râul de Aur sub punți,

 

Speranțele noastre sunt tot mai nătânge,

Fluierul Iancului în lacrimi se frânge,

Ne dă târcoale tot mai lacomă hidra-

Locul Steagului e-acolo, la Vidra!

 

Nicolae Nicoară-Horia

luni, februarie 02, 2026

Întâmpinare...

 



 

Cu ochii pironiți în calendar,

Îmi spune iar: „la noi nu-i Sărbătoare!”

Să-L Întâmpinăm și nu-n zadar

E-această minunată Întâmpinare.

 

Fără ea nicio întâlnire nu-i!

Cu necredința pururea de mână

Neisprăvitul meargă-n treaba lui,

Neterminată-n veci o să-i rămână...

 

Eu grijile de azi le pun deoparte,

Degeaba înspre Rugă îl îndemn,

Dinspre zarea care ne desparte

Aud ciocanul cum izbește-n lemn,

 

Așa precum lovea și-atunci pe cruce, 

Când răstignea Lumina din cuvânt,

Nu-i cine Sărbătoarea să mi-o spurce,

Tu, iartă-i...răutatea, Tată Sfânt,

 

Cu toată neputința ce-l apasă

Și pune-i Dragostea dintâi în gând,

Eu am ieșit în Calea Lui din casă,

El, Fiul, o să treacă în curând...

 

Voi, frații mei de-aici, să m-acultați,

Parcă-l aud pe Simeon cum rostește

Cu glasul stins, cu ochii-nlăcrimați:

„Pe robul Tău Stăpâne-l slobozește!”

Luni, 2 Februarie 2026

 

Simt Aerul din jur cum se-nfioară,

Creștini și necreștini, să nu uitați,

Pruncul Iisus, în brațe de Fecioară

E dus la Templu, să-L întâmpinați!

 

La patruzeci de zile numărate

De când a fost trimis în lume, iată,

Același Prunc, din zările curate,

În straie de lumină vi se-arată!

 

Spre toată bucuria cea rămasă

Din Clipa de uitare necuprinsă,

Întâmpinați-L dar, în orice casă

Cu Dragostea din inimă aprinsă.

 

Creștini și necreștini, luați aminte,

Să nu-mi răspundă nimenea: nu pot!

De două mii de ani între cuvinte

Iisus e-n templu și e peste tot...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

„Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi Întâmpinarea Domnului, adică aducerea la templul din Ierusalim a Pruncului Iisus, la 40 de zile de la Naşterea Sa, de către Sfânta Fecioară Maria şi Dreptul Iosif. Aici este întâmpinat de Dreptul Simeon şi prorociţa Ana. Bătrânul Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea pe Mesia, precum i se făgăduise. Iar în Pruncul Cel adus la templu, el a văzut cu ochi prorocesc mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, prin Hristos, Cel plin de lumina harului, mai presus decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit întru întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a rostit cuvintele: „Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32). Tot în templu se afla şi „Ana prorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim” (Luca 2, 36-38). Aceşti doi oameni drepţi sunt cei care mărturisesc mesianitatea Pruncului Iisus, adus la templul din Ierusalim la 40 de zile de la Naşterea Sa.