Mă cheamă veșnicia...

 

In memoriam

Ioan Nicoară

(24 Octombrie 2017)

 

Cade frunza pe Vâlceaua mea,

Cad frunzele, Ioane, între noi,

Ca ele odată și eu voi cădea,

Dar frunza se întoarce înapoi...

 

Prieten drag, eu nu te uit defel,

Din Arizona te-ai întors Acasă,

Culorile rămase din penel

Le-așterne toamna prin pădurea deasă...

 

Atâtea „vorbe” mai aveai de spus

Despre Raiul nostru, despre iad,

Ce liniște-i la tine-acolo sus

Și gândurile se aud cum cad!

 

Mâinile tale, cât au fost în viață

Le-au pictat pe pânză îndelung,

Căderile din întru, se învață,

La tine, sus în ceruri când ajung

 

Să-mi fie Poezia Vieții trează,

De dincolo de vreme să o scriu

Și-acolo, poate, mâna ta pictează

La umbra unui nor pe care-l știu...

Sâmbătă, 24 Octombrie 2026

 

„Nu vreau să mor,” vai ce cuvinte crude!

Le-am auzit și le aud mereu,

De moarte, știu, n-ai unde te ascunde,

De la pământ, până la Dumnezeu...

 

Nici filozofii lumii, nici poeții

Nu au clintit-o de la locul ei,

Cât de aproape-s marginile vieții

Pentru creștini, dar și pentru atei!

 

La fiecare vârsta ne-a fost dată

Și totuși anii tot mai puțini sunt!

Se naște Omul, singur niciodată,

Dar cât de singur pleacă în mormânt!

 

Bogați, săraci, odată ne vom duce

Și noi vom spune-atunci: „s-a isprăvit!”

„Nu vreau să mor!” Parcă îl văd pe cruce,

Pe Cel fără de vină răstignit...

 

Așa mi-ai spus în glumă, ce glumă nesărată!

„Mă cheamă veșnicia și trebuie să plec!”

Mă sfâșie durerea, bucată cu bucată,

Nu am crezut vreodată s-ajung să te petrec...

 

Ce mută e țărâna! Prietenul meu iubit,

Acolo în Cătunul cel drag de Nicorești,

Cu ochii plini de zare, cu sufletul cernit,

Precum întotdeauna eu știu că mă citești.

 

E toamnă și în toamnă te-a zămislit o mamă,

Care ți-a spus povestea acestui neam de moți,

Și astăzi dintre lacrimi asculți cum ea te cheamă,

Acolo unde-odată pe rând vom merge toți

 

Și arca ta de-o vreme desprinsă-i de edec

Și o vioară plânge, rămasă-ntre suspine:

„Mă cheamă veșnicia și trebuie să plec!”

Rămân în urmă toate, nimic nu iau cu mine...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Aș vrea să tac...

 

 

Aș vrea să tac, dar să tăcem deodată

Și-așa e-atâta larmă pe pământ,

Doar inima în pieptul tău să bată,

Inima mea cu Dorul de cuvânt!

 

Aș vrea să tac și-am vrut adeseori,

Tăcerea mea să-nmugurească-n tine,

Cu sufletul desculț, flămând în zori

S-aud Copilul dinspre Munți cum vine...

 

Mă uit în ochii tăi, tot mai adânci,

Vederea din înalt mă înfioară,

Vai, Poezia mea, tu de ce plângi,

Ce ne-rostire a-nceput să doară?

.......................................................

Mă numără tăcerile din toamne,

Mai am atâtea Amintiri de spus!

Să tac aș vrea, cât se cuvine, Doamne,

Cu Tine să vorbesc, acolo sus...

Vineri, 23 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Violența...

 

Violența se-nvață din Copilărie,

„Truda” cunoașterii nu-i grea,

Părinți, s-aveți grijă lângă ce „jucărie”

Se bucură pruncul de ea!

 

Violența crește deodată cu el,

Cine, străinii să-i pună hotare?

Omul în viață e bun sau mișel,

Toate sunt praf dacă Iubire nu are...

 

Omul nu mai are timp să iubească!

Mă mistuie-adevărul rămas în cuvânt,

Cine din lume să-l mai citească?

Violența și ura, gemene sunt!

21 Octombrie 2026

 

În viața noastră-i tot mai mult gunoi

Și lutul nostru-i tot mai plin de hulă,

E-atâta ură, Doamne, între noi

Și totuși încă Dragoste-i destulă!

 

Nu mai avem răbdare s-ascultăm

Nici muzică, ori să citim o carte

Și gândurile ni le-amanetăm

În schimbul altor amăgiri deșarte.

 

Dacă vorbesc de Patrie nu-i bine,

Se-aud în preajmă urlete de lupi

Și roiurile mele de albine

Mi le alungă trântorii din stupi...

 

Ne batem singuri cuie reci în soartă,

Nici frații gemeni nu mai sunt la fel,

De cele sfinte dacă scriu mă ceartă

Cel ce nu crede nici măcar în el.

 

În viața noastră-i tot mai mult noroi,

Speranța ni se pare tot mai nulă,

E-atâta ură, Doamne, între noi

Și totuși încă Dragoste-i destulă...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Cred în ce simt...

„Eli, Eli, lama sabahtani!”

Ev. Matei 27, 46

 

Se mută vremea tot mai spre apus,

Din vineri, Doamne, îmi aduc aminte

De Fiul Tău pe cruce când Ți-a spus

Toată durerea lumii din cuvinte:

 

O, „Eli, Eli, lama sabahtani!”

Și s-a cutremurat întreaga fire,

„Să-L răstignim!” Se-aud și-acum tiranii,

Pe Cel ce ne-a dat Pace și Iubire!

                           * * *

Unii spun că sunt în Evul Mediu,

Că sufletul din mine-i încă sclav,

Credința pentru ei nu-i un remediu,

Oricât ar fi creștinul de bolnav!

 

Spună, dar, ce vor, de mult nu-mi pasă,

Și nu mă sperie scuipatul lor,

Pe sufletul acesta nu m-apasă

Nici în treacăt umbra vreunui nor...

 

Am învățat, acolo printre Moți,

Pe mal de Dor și de-Arieș durut,

„Roagă-te, copchile, pentru toți,

Cuvinte ai destule cu-mprumut!”

 

Cred în ce simt și nu dau socoteală

Oricât mi-ar fi aproapele de-ateu

Și n-am pus niciodată la-ndoială

Dacă există-n ceruri Dumnezeu!

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Izvor de mir...

 

ROMÂNIA, deocamdată...

 

 „România va fi înconjurată de foc, vă vor pune taxe și alte îngrădiri, vă vor cerne, vă vor lua totul!”

Arsenie Boca

 

Se-aude Vremea din turn cum se zbate,

E-atâta ură, între noi și pe hărți!

Lucrează de zor „ciobitorii” de toate

Și liniștea mea e spartă-n bucăți...

 

Nu cerșesc îndurare și milă nimănui!

Zadarnică-i truda să-mi sfărâme ulciorul,

Cel făcut de olar cu mâinile Lui,

Din adâncul de sus nu-mi seacă izvorul.

 

Vor să-mi ciobească și versul ce-l scriu!

Îi simt și aici cum îi stau împotrivă,

Cine-i plătește, Doamne, nu știu,

Fie-le câ

știgul bun de colivă...

Duminică, 18 Octombrie 2026

 

,,România, deocamdată!” Sunt cuvinte care dor...

Doamne, marginile tale nu le ştiu, le simt acum,

Ţara asta măritată cu văzduhul tricolor

Nu-i privata nimănuia de la margine de drum!

 

Între Dunăre şi Tisa ea ne-a fost de la-nceputuri,

Patria fără de care nu era nici Europa.

Aici doarme veşnicia Dorului rănit pe scuturi,

Aici, unde trepăduşii tot jucară hopa-tropa...

 

Din grădina Maicii Tale, pururi binecuvântată,

Înviatule Iisuse, de pe crucea de sub ploi,

Nu lăsa să-i smulgă plugul, cel străin, nicio bucată,

Potoleşte-ne vrăjmaşii, pune Dragoste-ntre noi!

 

„România, deocamdată?” Nu-i de azi şi nici de mâine,

Nu-i cadoul nimănuia pentru nuntă sau botez,

ROMÂNIA „dodoloaţă”, precum lacrima din pâine

Ea e trinitatea noastră din fiinţă şi din Crez !

 

Nicolae Nicoară -Horia

 

Trăim vremuri grele, vremurile dez-integrării...

Situl istoric „Movila lui Burcel”- harta României dodoloațe (Județul Vaslui)

Bio-grafică...

 

 

 

Nu mă tângui, Doamne, la ce bun?

Viața asta scurtă, oricum trece!

În Poezie gândul mi-l răzbun

Și sufletul în pace își petrece...

 

Griji nu-mi fac de-averea ce rămâne

Pe urme și din față, deopotrivă,

Ziua de azi e-n Ziua cea de mâine,

Ce niciodată nu mi-e împotrivă...

 

Nu îi condamn pe cei ce-mi spun „maestru,”

Și-așa cuvântul știu că nu mă-ncape,

Nu-mi pun cenușă-n cap și nici sechestru

Pe visele poetizând sub pleoape...

 

Nu mă tângui, Doamne, nu mă tângui,

Ca Horea pe roată, din Albac,

Nici el n-a cerut milă nimănui:

„Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”

Sâmbătă, 17 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia