Să crești mare...

„Şi cine dintre voi, îngrijindu-se,

poate să adauge staturii sale un cot?”

Ev. Matei 6,27

 

Așa-mi ziceau sătenii: „Să crești mare!”

Nu uit cuvintele ce mi le-au spus,

E-atâta pace-n ele și culoare!

Voi crește cât o vrea Acel de Sus...

 

E-un cer curat în vorba lor adâncă!

Spre el încerc statornic să mă sui,

De am crescut și voi mai crește încă

Pe umbră mi-au călcat „amici” destui.

 

„Să crești mare!” Se ruga o Mamă

Acolo-n Munții cei mai din Apus,

De prea înalt odată mi-a fost teamă,

Să cresc, atât voiam și mi-e de-ajuns.

 

Cine-a vrut și vrea să înțeleagă,

E-un singur adevăr întru cuvânt-

Întotdeauna-n viața asta întreagă

Mi-a plăcut să fiu atât cât sunt,

 

La creștet să ajung mereu cu mâna

Și cu gândul pân’ la Dumnezeu,

Ce plină de Iubire mi-e fântâna

Și lângă ea același curcubeu!

.........................................................

„Să crești mare!” Tot așa le-am spus

Și celor dragi când au venit sub stele,

Nu știu cât sunt de jos și nici de sus,

Nu-i port  grija-n veci staturii mele!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Îmbrățișarea din Poem...

 

Orice îmbrățișare este din prag,

Cu brațele deschise spre Viață

Te îmbrățișează, cititorule drag,

Poemul meu din fiecare dimineață!

 

El vine spre tine, însetat de lumină,

Cum urcă izbucul rugăciunii din stâncă,

Îmbrățișarea aceasta nu se termină,

Niciodată de-ajuns, întotdeauna încă...

 

Precum slovele, scrise-n Poem

Și ziua cu noaptea se-mbrățișează...

În brațele cuvintelor mele te chem,

Pline de dragoste n-auzi cum oftează?

Joi, 20 August 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-i nimeni acasă...

 

 

Mă doare de-o vreme și cuvântul „zăvor!”

Tot mai des Auzul pe suflet m-apasă

Când trec prin Satele mele din Dor:

Nu-i nimeni acasă, nu-i nimeni Acasă!

 

Bate vântul degeaba în poarta-ncuiată,

Gândul meu bate zadarnic la geam,

De dincolo nimeni nu mi se-arată,

Din toate-amintirile pe care le am

 

Și totuși pe Dealul ferit de ispită,

Căsuța mea dragă nu mi-e pustie!

La masa din lemnul de tata cioplită

Copilul acela stă încă și scrie...

 

Cine-l citește? El nu se întreabă

Și nu s-a-ntrebat niciodată,

Dintre cuvinte își vede de treabă,

De „treaba” aceea neterminată...

19 August 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Pleacă și poeții...

In memoriam

Poetului Dumitru Ichim

 

Se duce viața, vrând-nevrând,

Nu-i nimeni veșnic și nici eu,

Pleacă și poeții, rând pe rând,

De ce pleacă? Știe Dumnezeu...

 

Pribegind prin lume,  cei, „aleși,”

Cu Veșnicia nu se iau la trântă

Și ei sunt oameni, poate ne-nțeleși

Câtă vreme printre noi cuvântă!

 

Prieten drag, Dumitrule Ichim,

Te-ai întors psalmodiind Acasă,

Mergi împăcat, părinte, noi îți știm

Rugăciunea de pe buze arsă...

18 August 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Plouă...

 

 

Şi iar mă duce versul înspre-Acasă

Precum se pleacă vara în cocori,

Plouă peste Munţi, ce ploaie deasă,

Parcă plânge cineva din nori!

 

Câmpia pârjolită de ispite

Şi-adună rodul cât a mai rămas,

Nu mă-ntreba de ce mi-s năcăjite

Pădurile şi doinele din glas...

 

Plouă peste Munţi, ce ploaie mută

La Roşia, la Vidra şi Albac,

Mi-e gândul speriat precum o ciută,

De ce să urlu şi de ce să tac?

 

Domnilor de-acum nici nu le pasă,

Tot mai degeaba e cuvântul meu

Şi iar mă duce versul înspre-Acasă,

Şi-acolo parcă plânge Dumnezeu...

                     * * *

La tine, ştiu, e secetă-n cuvinte,

Ce gândeşte ploaia despre noi?

Sfânta ei aducere aminte

Să ne pătrundă-n suflete şuvoi.

 

Deasupra vieţii plină de păcate,

Cum alergam acolo sus pe Munţi

Ca două curcubeie însetate,

Cu hohote în calea ei desculţi.

 

Ce fericiţi eram şi-atât de sânguri!

Nu ne păsa de lume şi de goi,

Afară plouă, de ce stai pe gânduri,

N-auzi cum cade vremea peste noi?

 

Nicolae Nicoară-Horia

Datornicul nemilostiv...

Ev. Matei 18, 23-35

„Plătește-mi ce ești dator!”

-Cuvinte duminicale și nu numai-

 

Suntem datori, cât suntem, cine știe

Și zi de zi mereu ne-ndatorăm,

Odată subjugați de datorie,

Țara, cu tot neamul ei, ne-o dăm!

 

Suntem datori, vă faceți că nu știți,

Și Soarelui din cer pentru lumină,

Iar voi dormiți, românii mei, dormiți,

Vai, boala asta nu se mai termină?

 

Când datoria nu ne mai încape,

Pe cei ce ne conduc îi doare-n bască,

Târziul din târziu e-atât de-aproape

În Țara asta, încă românească!

Duminică, 16 August 2026

 

„Plătește-mi ce ești dator!”

„Doamne, îngăduiește-mi și-ți voi plăti!”

Și pentru talanții, îngăduitor

Regele i-a iertat cei zece mii...

 

„Plătește-mi ce ești dator!”

Slugă vicleană, talanții, o sută

Și datornicul răzbunător

Nu i-a iertat datoria avută!

 

De-aceea vă spun cu părere de rău,

Cum din Cartea Cărților ni se arată,

Cel ce nu iartă pe fratele său

Dumnezeu nu-l va ierta niciodată!

 

Nicolae Nicoară-Horia

De Ziua Adormirii tale...

 

 

Mi-e sufletul de Liniște cuprins,

E Zi de doliu și de resemnare,

De ce bați cuie, Omule-n adins?

Și lemnul pironit din cruce doare!

 

Nu-i tulbura Somnul pe pământ,

Te rog din toată ființa omenească,

Ea, Maica Adormită în Cuvânt,

În Pacea Fiului să se-odihnească!

 

Acolo sus, în ceruri, ea e vie,

Creștinii de-Adevăr nu sunt orfani,

Iertată-mi fie această „bucurie,”

Eu n-o să vă spun, prieteni,

„La mulți ani!”

Sâmbătă, 15 August 2026

 

Cum să nu cred în Dragostea luminii?

Azi, de Ziua Adormirii tale,

Când se cutremură sub cer măslinii,

Da, sunt mâhnit și obosit pe cale...

 

De peste tot acum sporește hula

Și lumea-ntreagă parcă e sub drog,

Te văd plângând, acolo la Nicula,

Sub coarnele de bour la Bodrog...

 

Cei fără mamă nu te lasă-n pace

Nici să adormi și te hulesc mereu,

O, Maică sfântă, lumea-ntreagă zace

Cu-atâtea legiuni în jurul meu!

...................................................................

Voi, bârfitorilor, luați aminte,

Saul cel din urmă e pe drum,

Cine nu crede-n lacrimile sfinte

Ce picură din ochii ei acum?

                * * *
Nu-i nimeni pe pământ să nu adoarmă!
A adormit Maria, Mama Lui,
Vă rog, prieteni, nu mai faceți larmă,
Dușmanii ei și astăzi sunt destui,

Dușmanii ei au fost dintotdeauna
Ce n-au crezut în Adevărul sfânt,
Fecioara-ntre fecioare este Una
Și a născut pe Fiul din Cuvânt!

Acolo-n ceruri, lângă El, ea plânge
Și lacrimile-i picură fierbinți,
Ca Mamă, sufletul rănit se frânge-
Vai de copiii fără de părinți,

Vai de părinții fără de copii!
Și stelele pe boltă se-nfioară,
Tu între noi de-a pururea să fii
Și Adormirea ta să nu ne doară!
...................................................
Pe-un pat de crini stă trupul ei-lumină!
În rugăciune gândul meu se sfarmă
Și sufletul poemului suspină-
Nu-i nimeni pe pământ să nu adoarmă...

Nicolae Nicoară-Horia

 

Nu toate obiceiurile de pe pământ sunt bune și folositoare, chiar dacă ele sunt frumoase!

Cu toată Dragostea și cu tot respectul de care dăm dovadă, astăzi, în Ziua Adormirii Maicii Domnului, nu se spune celor dragi-LA MULȚI ANI!

Sentimentul acesta unic în viața unei fiice, al unui fiu, l-am trăit și eu, cu lacrimile topite în cuvinte, la căpătâiul mut al mamei mele și nimeni dintre apropiații sau depărtații mei nu mi-au spus atunci decât aceste trei cuvinte, atât de simple și de curate : „Dumnezeu s-o odihnească în Pacea Lui!”