luni, martie 18, 2024

Poem de Post...

 



 

Oricum lumea-i împărțită,

Nu mai pot eu s-o adun,

Cel deștept întotdeauna

E-adormit de cel nebun,

 

 

Cel bolnav de...logoree

Nu mai știe să asculte,

Unul singur e-Adevărul,

Niciodată nu-s mai multe!

 

Trăim vremuri fără noimă,

Gura nu mai are post,

Cel ce încă mai postește

E...înapoiat și prost

 

Și acum când scriu acestea,

Cât de omenești cuvinte!

Unul stă în Umbra Crucii,

Înjurând de cele sfinte...

 

Oricât mă înjură insul,

Din demult nu mă mai tem,

Fie-i gura aurită

Când citește-acest Poem,

 

Dacă nu vrea să postească,

Nu sunt eu Judecătorul,

Cât de oarbă e fântâna

Care i-a secat izvorul!

18 Martie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

vineri, martie 15, 2024

Mă strigă Dragostea...

 



 

Mă strigă Dragostea pe nume

Dintre silabele intacte:

Ce vârstă am? Nu știu anume

Și nici nu cred ce scrie-n acte,

 

Ci cred că am mai fost odată,

Nu pentru-ntâia oară sunt

În Viața care mi-a fost  dată

Să ard în focul ei cel sfânt!

 

Mă strigă Dragostea și dacă,

Cu-aceeași dragoste-i răspund,

Nu poate inima să-mi tacă,

De ea n-am unde să m-ascund,

 

E peste tot sub cer, spre care

Privirea-n psalmuri mi-o ridic,

Fără de Dragoste oricare

Și eu și tu suntem nimic!


Cât încă în cuvânt sunt viu,

Cuvântul pururea nu moare,

Mă strigă Dragostea s-o scriu

Și cum să nu-i dau ascultare?

Vineri, 15 Martie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

duminică, martie 10, 2024

La Judecata fără avocați...

 



 

La Judecata fără-avocați,

Singur cu sine sub astre,

Fiecare odată vom fi judecați

Pentru toate săvârșirile noastre!

 

Cineva-mi spune: „nu-mi pasă,”

Nu-i nicio Judecată divină!

Pe tot mai mulți nu-i apasă

Clipa aceea care-o să vină.

 

Eu fără pre-judecăți o aștept,

„Doamne, din osândă să mă ridici!”

Judecat când mă știu pe nedrept

De „frații” mai mari sau mai mici...

Duminică, 10 Martie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-i așa că mugurii te dor?

 



 

N-a plecat din toamnă nicio frunză,

Toate sunt la locurile lor,

Primăvara tremură sub bluză,

Nu-i așa că mugurii te dor?

 

Peste tot acum e-atâta sevă

Și viața gâlgâie sub coajă,

Frumoasa mea, neprețuită Evă,

Mi se umple sufletul de vrajă

 

Când te strâng nelămurit la sân

Ca izvorul hohotind din stâncă,

Cine-a spus că ochiul meu bătrân

Nu mai știe să iubească, încă?

 

Ce bucurie sinceră mă-ndeamnă

Să ies în lume să să strig flămând-

Nicio frunză n-a plecat din toamnă,

N-a plecat din viață niciun gând...

 

Focul viu mocnește-acum în spuză,

Și o spun în văzul tuturor,

Primăvara tremură sub bluză,

Nu-i așa că mugurii te dor?

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nimeni nu vă judecă oare...



 

Istoria în școală nu se mai învață,

Mi-ați distrus Patria dintre hotare,

Patria ca o pâine din gând dodoloață,

Nimeni, nimeni nu vă judecă oare?

 

Le-ați „privatizat” cu interes pe toate,

Fabrici, uzine, combinate..., ce vis sadea!

Cu voi dimpreună am strigat „Libertate!”

De-am crezut și încă mai cred în ea!

 

„Mai lesne trece cămila prin urechea acului...”

Toți călcătorii de lege și de porunci

Aibă în veci bucuriile iadului,

Cu cei îmbogățiți peste noapte de atunci!

 

Ei nu citesc poezii  niciodată...

Până când Cerul vă mai  îndură

Pe Horea trăgându-l iarăși pe roată?

Și-acum când vă scriu stau la pândă și fură...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Mănăstirea Voroneț

vineri, martie 08, 2024

Eva, Ave...


„Nu este bine ca omul să fie singur;

am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”

Facerea 2, 18

 

Femeie, femeie, Evă, Ave,

Tu ești bucuria și semnul dintâi,

Oricât vor fi clipele Vieții de grave,

Nesingurătatea mea să rămâi!

 

Tu ești nașterea Poemului, raiul

Prin care cutreieră sufletul meu,

Cu tine ce limpede-i gândul și graiul,

De când te-a trimis aici Dumnezeu

 

Cu tine jumătatea să-mi fie întreagă,

Fericită e clipa de când te-am văzut,

Femeie, femeie, Eva mea dragă,

Fără de care cuvântul e mut,

 

Fără de care nu-i Dor și nici cântec

Și poemul acesta în vânt se destramă,

Pruncul degeaba se naște din pântec

Dacă nu poartă nume de mamă...

Vineri, 8 Mart



ie 2024

 

Lumină vie...

 

Întotdeauna mi-ai fost dragă,

Cum drag e norului de vânt,

De tine Aerul mă leagă

Ca literele de cuvânt!

 

Vai, câte umilințe-ndură

Cea mai deplină-ntre femei,

Ce jalnică-i orice făptură

Care n-o poartă-n gândul ei!

 

Fecioară, Maică Născătoare

În veci a Pruncului divin,

Dragostea mea nepieritoare,

Altar la care mă închin!

 

Stau brațele să mi te strângă,

Femeie, Evă, nume drag

Și Dumnezeu în partea stângă

Te-a pus bărbatului drept steag

 

Și-acolo locul tău să fie,

Oriunde ești, în orice zare!

Slăvită fii, lumină vie,

Ce-i Omul fără tine, oare?

 

Nicolae Nicoară-Horia

vineri, martie 01, 2024

A venit primăvara...

 




Toate anotimpurile de pe pământ

Sunt

De genul feminin!

Veșnicia-

La fel...

Bine-ai venit

În suflet

Și în casă,

Martie-

Femeie frumoasă!

Vineri, 1 Martie 2024

 

A venit primăvara, să te bucuri de ea,

Omule-frate din aceeași lumină,

Iarna din viață, oricât e de grea,

Ea nu uită niciodată să vină!

 

A venit primăvara, ce femeie frumoasă!

Cu dragoste sfântă și cu respect

Primește-o în suflet, primește-o în casă

Și pune-i mărțișorul la piept!

 

A venit primăvara! Cum râd ghioceii,

Mugurii tresaltă și ei prin livezi,

În inima mea dă colțul ideii,

Hai, pune mâna dacă nu crezi!

*       *       *

Ascultă ploaia, ce frumos recită!

Poemul ei întreg să te cuprindă,

Să-ți fie ființa pururi fericită,

Prin ea atâtea doruri se perindă...

 

Se duce iarna, vine primăvara

Și liniștea înmugurește-n crâng,

Nu le mai simt durerilor povara

Și-așa îmi vine-n brațe să te strâng!

 

Dar mi-e un fel teamă că te-oi frânge,

Și tu atât de fragedă îmi ești,

Se-aude-un înger pe genunchi cum plânge,

Ori tu îmi spui, de ce mă eminești?

 

Nicolae Nicoară-Horia