Sunt împăcat...

 

Lui  Dumitru Mălin

 

Sunt unii mult mai necăjiți ca mine,

Sunt alții mult mai fericiți, îi știu,

M-am împăcat cu Viața și mi-e bine

Și-atât de sănătos atunci când scriu!

 

Mereu între tăcere și răscoală,

Pe drumul, nu întotdeauna drept,

Nu-mi coboară-n gânduri nicio boală,

Nici în tic-tacul inimii din piept,

 

Când Poezia mi-e atât dragă!

Să mă înțeleagă cel ce vrea:

Sunt împăcat cu sinea mea pribeagă,

În care locuim, și eu, și ea...

15 Iulie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Sunt împăcat cu lumea

 

M-aș duce undeva-ntr-un munte rece,

Pe-o vale neagră, lâng-un râu prelins,

Cu frunza și cu iarba mi-aș petrece,

Le-aș spune lor ce-amurguri m-au cuprins…

 

Nu-mi mai doresc petreceri necurmate,

Cu prieteni de pahar și cu femei;

De-acum sunt robul liniștilor toate,

Toți norii fără tunet sunt ai mei!

 

Sunt împăcat cu lumea și cu soarta,

Cu bătrânețea mea sunt împăcat;

Chiar și cu moartea, până una-alta,

Numai în pace să mai fiu lăsat:

 

Să-mi recitesc viața ca pe-o carte

Pe care-au scris-o alții-n voia lor,

Pe mine împingându-mă deoparte

De slavă și de glorii și de spor,

 

Pe mine amăgindu-mă cu graba

De-a căuta comori de negăsit:

Să-mi cheltuiesc speranțele degeaba,

Tot că voi fi vreodată fericit…

 

Dar vreau s-ajung cumva până la capăt

Și să mă sting apoi ca un ecou;

După-orizont, ca soarele, să scapăt

Și-n zori să-ncep a mă citi din nou!

14.07.2026

 

Dumitru Mălin

Vindecare...

„Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!”

Ev. Matei 9, 1-8

-Cuvinte duminicale-

 

Doamne, versul meu Te roagă,

Cel de-a pururi printre Moți,

Lumea-i tot mai slăbănoagă,

Vindecă-o, știu că poți!

 

Vindecarea prin Cuvânt

Ne-a rămas acum din toate,

Lumea-n care scriu și sunt

În amarul ei se zbate.

 

Mi-e bolnavă Țara toată

Din târziul care vine,

Aerul, cel plin odată

De miresmele divine;

 

Mi-e bolnav până și Dorul,

Numai Tu știi să-l traduci,

Doamne Sfinte-Salvatorul,

De la noi să nu te duci!

Duminică, 12 Iulie 2026

 

Vindecă-l, Doamne și pe-aproapele meu,

Din patul neputinței degrabă îl scoală,

Iartă-i păcatele, Fiu de Dumnezeu

Și-alungă-i din suflet orice-ndoială!

 

Eu cred în cea mai deplină putere

Și-n Dragostea Ta care vine de sus,

Cum crede Primăvara în Înviere

De fiecare dată când iarna s-a dus...

 

Pe lumea aceasta, tot mai bolnavă,

Credința e simplă, răutatea e dublă

Și totuși Porunca se-aude din slavă:

„Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!”

 

Cuvintele Tale îmi stăruie-n minte

Din rugăciune, atunci când mă rog

Și Rugăciunea întotdeauna-i fierbinte:

„Vindecă-mi, Doamne, gândul slăbănog!”

 

Nicolae Nicoară-Horia

Dragostea nu obosește niciodată...

 

„Dacă vrei sa fii iubit, iubește.”

Seneca

 

Dragostea nu obosește niciodată,

Ziua și noaptea aleargă peste tot,

Prin lumea aceasta, tot mai ciudată,

Ea n-a spus nimănuia: „nu mai pot!”

 

Obosește omul ce nu vrea să o cheme,

Omul cel schimonosit și hapsân,

Dragostea o cântă poeții-n poeme,

Dragostea o poartă veșnicia la sân...

 

Dragostea e-aici și acum între noi,

Pretutindeni prin Viață ne ține de mână,

În vremea de-acum și în vremea de-apoi

Dragostea fie-ne de-a pururi stăpână!

11 Iulie 2026

 

N-am urât pe nimeni, niciodată,

Totdeauna am fost om întreg,

Nu te-mplinește ura, nici blestemul,

Ce-am semănat aceea și culeg!

 

Nu spun că nu mă doare și nu-mi pasă

De tot ce se întâmplă-n jurul meu,

Dar cerul de deasupra nu m-apasă,

E mâna-ntinsă dinspre Dumnezeu

 

Când cei de jos de mine se agață

Să mă cufunde în mocirla lor!

Sunt plin de fericire și de viață,

Precum e plin de viață un izvor

 

Ce curge niciodată pentru sine

Din dragostea și plinătatea lui,

N-am urât pe nimeni și mi-e bine

Și altă fericire-n preajmă nu-i!

 

N-am urât pe nimeni, niciodată,

Chiar de-am avut adeseori motive,

Mi-e inima cuvântului curată,

Și ura și blestemul sunt nocive...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Păcatul nu-i de genul feminin...

 

 

În fața frumuseții mă înclin,

Ea vine-ntotdeauna din lumină,

Păcatul nu-i de genul feminin,

Degeaba a-gramații îl declină!

 

El nu există-n viață fără doi,

Cum au fost ei, în raiul cel dintâi,

Nu-i vinovată dragostea-ntre noi,

De-aceea izbăvirea mea rămâi...

 

Nu se alină gândul, ne-mpăcatul

Până nu te scriu în versul meu,

Fie-mi acesta, singurul, păcatul,

În fața ta și a lui Dumnezeu!

Vineri, 10 Iulie 2026

 

Știu încă frumusețea ce-i,

Urâtul, Doamne, du-l departe,

Lumina dintre ochii mei

Nu e lumină ce desparte

 

Ca aerul dintre doi miri,

Ca malurile unei ape,

De versul meu să nu te miri

Când îl recit așa de-aproape!

 

Ascultă-i sufletul cum geme

De bucurie și de nor

Și de cuvinte nu te teme,

Nu sunt cuvinte care dor!

 

În pacea lor să te cobori,

Ci lasă-ți grijile sub stele

De dimineață până-n zori

Și te înduminică cu ele.

 

Știu încă frumusețea ce-i,

Ți-o dau și ție drept arvună,

Tu uită-te în ochii mei,

Lumina lor mereu cunună...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Să-mi dați de veste când se naște Iancu...

 

Neclintit din gând rămâne flancu’,

Cel dinspre Țara Moților mereu,

Să-mi dați de știre când se naște Iancu,

La căpătâiul drag să vin și eu,

 

Cum veneau magii, să-i aduc în dar

Tot aurul din Munți și-argintul lor...

„Nu-i bună rânduiala...” iar și iar,

Din cel dintâi și cel din urmă Dor!

 

N-are hodină nicăieri sub soare

Iancu de-atunci „bolundul”, supăratul,

Fluierul din Doina lui mă doare

Și tot mai mincinos e ...împăratul!

............................................................

Ce necăjită-i Țara românească,

De la Constanța până la Carei!

Să-mi dați de veste când o să se nască

Din pântecul Mariei, pruncul ei...

Joi, 9 Iulie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Istorie furată...

 

 

Ce stare de somn pentru oameni și vite!

Poate și nepăsarea să aibă vreun temei?

Dă-mi, Doamne, cuvintele cele mai potrivite

Să le pun în ochii contemporanilor mei!

 

Aud în grinda vremii cum rod carii,

Vă-ntreb: de unde vine această letargă?

Câtă bucurie de Viață era între fruntarii!

Istoria, oare, cine vrea să ne-o șteargă?

 

Și-acum, când scriu, stă hidra la pândă,

Traducându-mi silabele, una câte una,

Patria-ntreagă cine vrea să ne-o vândă?

Când ea ne-a fost aici dintotdeauna!

7 Iulie 2026

 

Aș vrea din somnul morții să te scoli,

Să fulgere durerea ta în lume,

Un om umblat prin viață și prin școli

Să n-aibă-o zi de naștere anume?

 

Mă-ntreb, ca orice ființă omenească,

Nelămurit ca aurul prin foc:

Vai, cum putea „școlarul” să ne nască

„La vremea când cireșele se coc?”

 

Mi-e inima din piept tot mai bolundă,

Iancule, de când te-am cunoscut,

Cine oare vrea să îmi ascundă

Ziua sfântă-n care te-ai născut?

 

Nicolae Nicoară-Horia