Cântec dintre floare și rod...

 

 Și dacă-mbătrânesc nu-mi pasă,

Nu-i nimeni veșnic pe pământ,
Când Poezia mea frumoasă
Rămâne tânără-n cuvânt!

Ea nu se uită în oglindă,
Nici nu-i încape chipul ei,
Dragostea mea să te cuprindă,
Să-ți fie pururea temei!

Cu ea în viață mă răzbun,
Precum lumina-n largul zării,
Iubește! Tot mereu îți spun
Până la capătul mirării...
2 Mai 2026

 

N-am urât pe nimeni, niciodată,

Totdeauna am fost om întreg,

Nu te-mplinește ura, nici blestemul,

Ce-am semănat aceea și culeg!

 

Nu spun că nu mă doare și nu-mi pasă

De tot ce se întâmplă-n jurul meu,

Dar cerul de deasupra nu m-apasă,

E mâna-ntinsă dinspre Dumnezeu

 

Când cei de jos de mine se agață

Să mă cufunde în mocirla lor!

Sunt plin de fericire și de viață,

Precum e plin de viață un izvor

 

Ce curge niciodată pentru sine

Din dragostea și plinătatea lui,

N-am urât pe nimeni și mi-e bine

Și altă fericire-n preajmă nu-i!

 

N-am urât pe nimeni, niciodată,

Chiar de-am avut adeseori motive,

Mi-e inima cuvântului curată,

Și ura și blestemul sunt nocive...

                   * * *

Gol e Raiul fără Eva,

Inima din Dor pustie,

Doamne, cât de crudă-i seva

Din cuvântul ce mă scrie!

 

Dragostea nu are vină,

Omul fără ea-i nerod,

Geme floarea prin grădină,

Floarea cu dureri de rod!

 

Fructul dintre noi se coace,

Niciodată fruct străin,

Plin mi-e sufletul de pace,

Gândul de-Înviere-i plin!

...............................................

Scriu din Umbra Crucii Tale,

Semnul viu al crucii sunt,

De aici, dintre petale,

Ocrotește-mi rodul sfânt!

 

Nicolae Nicoară-Horia

E luna Mai...

 

Azi e zi de-ntâi Florar,

Dragii mei, vă dau povață,

Să nu fie în zadar-

Bucurați-vă de viață,

 

Cum se bucură-n lumină

Floarea albă de gutui

Pentru fructul ce-o să vină,

Rodul fără floare nu-i!

 

Vă-ntreb, ce gândește oare

Floarea cu mirosul sfânt?

Precum ea, aici sub soare

E și viața pe pământ...

 

Azi e zi de-ntâi Florar,

Frații mei, vă dau povață,

Cu gust dulce sau amar-

Bucurați-vă de viață!

             * * *

Adam se-aude-n mine cum suspină

Împovărat de-o tainică lumină,

De bună seamă era luna Mai

În ziua izgonirii lui din Rai...

 

Iertat și împăcat între cuvinte

Omul cel nou și-aduce iar aminte

De toate frumusețile de-atunci

Pierdute prin călcarea din porunci!

 

E luna Mai, femeia mea iubită

Și iar mă duce gândul în ispită,

Ce sfântă-i floarea dintre noi acum!

Mai multă, știu, s-a scuturat pe drum...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Pleacă luna lui April...

 

Uite-așa, tiptil-tiptil,

Plină de miresme dulci

Pleacă luna lui April,

Drag Prier, unde te duci?

 

Eu întreb, dar nu-mi răspunde,

Poate nici nu are grai,

Dinspre Munți, de oareunde

Vine, vine-un june Mai!

 

Drumul de petale-i plin,

Cerul parcă-i plin de șoapte

Și m-apucă din senin

Un dor de cireșe coapte.

 

Dorul tainic mă apasă

Să merg iarăși la furat,

Dar vecina nu-i acasă

Și cireșul s-a uscat...

 

Plânge-un greiere bătrân,

Singur și el a rămas,

Iarba se visează fân,

Coasa nu mai are glas...

.............................

Tăcut ca o lumânare

Se topește Satul meu

Și se stinge pe altare

Ruga către Dumnezeu...

 

Gândul tainic mă-nfioară,

Acolo, printre uluci,

Te întreb, a câta oară?

Satule, unde te duci?

 

Vine, vine luna Mai...

Luciei

 

Vine, vine, luna Mai,

Tot ce-aștepți în viață vine,

Ce dumnezeiesc alai!

Zările de el sunt pline...

 

Toate gândurile tale

Ard acum ca-ntr-un sinod,

Ce risipă de petale!

Floarea se-mplinește-n rod.

 

Vine luna Mai cuminte,

Vine luna Mai frumoasă,

Știu că îți aduci aminte,

Cum erai în ea mireasă

 

Și m-ai vrut atunci de mire

Sus pe Dealul plin de stele

Și-ai rămas de-atunci-iubire,

Tu, mireasa vieții mele...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Și iarăși...

 

„Tăcerea este una dintre marile arte ale conversației.”

Marcus Tullius Cicero

„Ah! De câte ori voit-am

Ca să spânzur lira-n cui

Şi un capăt poeziei

Şi pustiului să pui!”

Mihai Eminescu-Singurătate

 

 

Şi iarăşi îmi vine de-o vreme să tac

Şi iarăşi îmi vine să urlu rotund,

În HOREA Ursu, cel din Albac,

Aş vrea câteodată să mă ascund!

 

Nu mă-ntrebaţi de ce şi de cine,

Nu e vremea, nici locul acum,

A început să mi se facă ruşine,

A început să mi se facă postum.

 

Prin Ţară când trec paşii mei tulburaţi

Vederea până la capăt mă doare,

Tricolorul demult nu mai arde-n bărbaţi,

Nici fântânile nu mai cred în izvoare.

 

De copil am băut întuneric de-ajuns

Aşteptând mântuirea ce o să vină

Şi totuşi la Ţebea din fluierul plâns

Mă umplu de-o sfântă şi dreaptă lumină.

 

Şi aici în văzduh Testamentele dor

Şi aici în pământ nu e linişte încă-

Şi iarăşi îmi vine să mă strecor

Ca o şopârlă de aur prin stâncă...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Hotarnicii...

„Mută hatul...”

Un vecin...

 

Omul întotdeauna

Se învecinează cu cineva.

Învecinarea

Nu este în zadar.

Noaptea

Cu dimineața,

Moartea cu Viața

Nimeni nu este fără hotar!

Și josul, cât e de jos,

Are un înalt.

Nemulțumitul se uită cu jind

La hatul celuilalt...

Unul,

Plin de inividie meagră

Mi-a spus:

Mută,

Vecine,

Hatul de sus...

28 Aprilie 2026

 

Omule cu gând turbat

Ce cauți dincolo de hat,

Ce cauți dincolo de tău,

Nu îți ajunge cât e-al tău?

 

În ochii mari ce patimi ard

Când te uiți lacom peste gard

Gem coardele de clavecin,

Cu vântul de-ai fi fost vecin

 

Măcar s-ar bucura și el

Că are-n preajmă un mișel!

Ce semeni fie-ți de cules,

Nu te-am ales, nu te-am ales!

 

Și nu e pururi vinovat

Acela care m-i te-a dat,

Cum nu sunt vinovați nici ei,

Părinții tăi, părinții mei,

 

Aceia care ne-au dat viață

Cum dă lumină dimineață

Din cer același soare sfânt,

Vecinul meu de pământ,

 

Tu, omule cu suflet slut

Ce cauți dincolo de lut,

Ce cauți dincolo de hău

Când nici acela  nu-i al tău?

 

Vecinul de lângă tine...

 

Oricând în viața asta, unde m-a pus destinul,

Știu fără el niciunde conviețuire nu-i!

Din frageda pruncie mi-am respectat vecinul,

Cu-aceeași prețuire și pe vecinul lui!

 

Această-nvecinare așa ne-a fost să fie,

Cine se mărginește cu sinea lui haină,

Acel om n-are parte de nicio bucurie,

Unde-i hotarul nopții, nu-i tot înspre lumină?

 

Un fel de-amărăciune în suflet îmi pătrunde

Și-o Doină parcă plânge pe limba mea străbună,

Spui „Bună dimineața, vecine!” „Noapte bună!”

Și te-ntristezi, desigur, atunci când nu-ți răspunde...

 

Îl pui flămând la masă, în pat dacă se poate,

Îi dai și la nevoie chiar haina de pe tine,

Prea multă toleranță! De-atâta bunătate

Vecinul o să-ți spună în casa ta-„străine!”

 

Nicolae Nicoară-Horia

Să te împaci cu gândul...

 

 

Să te împaci cu gândul care îți vine-n prag,

Că cineva ca tine e mult cu mult mai drag,

Să te împaci cu gândul și să îl strângi la piept,

Că cineva ca tine e mult cu mult mai drept!

 

Să te împaci cu gândul, statornic și străbun,

Că cineva ca tine e mult cu mult mai bun,

Să te împaci cu gândul, oricât ar fi de grav

Că cineva ca tine mereu e mai bolnav!

 

Să te împaci cu gândul pe care-aici l-am spus,

Că cineva ca tine e mult cu mult mai sus,

Să te împaci și gândul să-ți fie cu folos,

Că cineva ca tine e mult cu mult mai jos!

..............................................................

Cu gândurile-acestea degrabă să te-mpaci,

Să fii egal cu tine în tot ceea ce faci,

Degrabă să te lepezi de-aceste griji deșarte,

Cum viața de pe cruce s-a lepădat de moarte...

 

Omul...

„Homo homini lupus.”

„Omul e lup pentru om.”.

Plaut

 

I-am cunoscut în lumea aceasta pe-amândoi,

Pe lupul din pădure, dar și cioban la oi,

Cuvântul de pe buze îmi arde-acum ca para,

Am cunoscut și omul cel sacru, dar și fiara!

 

Când scriu, întotdeauna simt mușcătura ei,

Tu, care-mi dai târcoale din zarea mea să piei!

Pe Omul, cel minune, l-am prețuit în viață,

Știam că-ntotdeauna e schimbător la față.

 

De nouă ori ajută-l și de nu poți odată

Ca un dușman feroce îți uită jertfa toată!

Din fragedă pruncie am întâlnit jivina

Și de furia-i oarbă m-a ocrotit lumina.

 

De-atunci mă duce gândul mereu spre început,

Când Creatorul însuși m-a plămădit din lut

Și astăzi de sub zarea dumnezeiesc de-albastră

Mi-e dor de cel „cu chipul și-asemănarea noastră...”

 

Nicolae Nicoară-Horia