Noiembrie, noi...

 

 

Noiembrie, noi, ce dulci cuvinte

Din câte-amărăciuni pe lume sunt!

Venirea mea e-aducerea aminte

Când mă năștea o mamă pe pământ...

 

Am fost și eu aici „un boț de humă”

Și-așa mă simt și înc-atât de vie!

Noiembrie și ce-i de cade brumă

Pe Dealul rezemat de Veșnicie?

 

În curând îl voi urca pe brânci,

Când urc înspre Acasă nu mi-e greu,

Sunt șaptezeci și cinci de ani de-atunci,

Câți or mai fi, îi știe Dumnezeu!

......................................................

Iarba de pe grui miroase-a fân,

De vinerea, trecută...înspre Joi

Din acte nu mi-e sufletul bătrân,

Bătrân e numai vântul prin zăvoi.

 

Poetizează unsprezece lângă zece,

Și-așa în calendarul meu să stea,

Noiembrie și toamna o să plece

Cu toate amăgirile din ea...

Duminică, 1 Noiembrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Ce preț să-i pun...

 

 

„Nu vă adunaţi comori pe pământ,

unde molia şi rugina le strică

şi unde furii le sapă şi le fură.”

Ev. Matei 6, 19

 

Nici în vis nu m-am gândit vreodată

Acestei poezii ce preț să-i pun,

De unde vin cuvintele când scriu,

Nu mă-ntreba și dacă, ce să-ți spun?

 

Poezia mea, ca o minune,

Precum Albastrul, cel de Voroneț,

Cum să vând eu sufletul din mine?

„Darul,” cel primit, nu are preț!

 

Dintre coperți de carte prescurată

Nu mi-am făcut avere pe pământ

Să o „strice” molia și furii,

Cât de bogat mă simt întru cuvânt!

................................................................

Scriu noaptea și o scriu atunci când vine

Și sub aceeași rază mă supun,

Nici nu o-ntreb în fiecare zi,

Ca orice vânzător, ce preț să-i pun?

Sâmbătă, 31 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Mă mistui în cuvânt...

 

Mă mistui în cuvânt de viu,

Nu-mi regăsesc râvnita pace,

Din tot ce simt nu pot să scriu,

Silabele sunt prea sărace

 

Și-așa smerit în gândul meu,

Mai ales noaptea pe sub stele,

Mă rog la bunul Dumnezeu:

„Pune lacăt, Doamne, gurii mele!”

 

Nedreptatea lumii e prea multă

Și Dreptatea plânge sub obroc,

Ce hram poartă cei care m-ascultă?

De citit, nu mă citesc deloc...

 

„Prezumția de ne-vinovăție?”

„Criticii” sporesc în jurul tău,

De Libertatea mea ce-ți pasă ție,

Omule, cu suflet de călău?

.........................................................

Tot ce simt acum, să scriu nu pot,

Silabele din gând sunt prea sărace,

Mă mistuie cuvintele de tot,

Tăcerile-tăceri nu îmi dau pace...

 

Dar și Tăcerea asta, Doamne, ce-i?

Măcar Vederea liberă să-mi fie,

Suspină Poezia-n ochii mei

Și Aerul miroase-a veșnicie...

Vineri, 30 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Poemul de mâine...

 

 

Scrisul de mână nu-i o meserie,

Se plimbă gândul peste tabla goală,

Nu mai știu școlarii să mai scrie,

Nici caiete nu mai au la școală...

 

Din ceruri parcă plânge Dumnezeu,

Vă scriu cu lacrimile Lui sărate:

Citiți și re-citiți cuvântul meu,

Câtă vreme încă se mai poate!

........................................................

Ai telefon, tabletă...cine știe,

„Inteligență,” câtă vrei de-acum

Și mâna ta cu dorul de hârtie-

Omul-robot la toate, e pe drum...

 

Nu-l aștepta, el singur o să vină

Vai, de mânia lui să te ferești!

Rămas în urmă Sufletul suspină:

„Unde ești, Adame, unde ești?”

Joi, 29 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

N-auzi cum scade ziua...

 

 

A-nceput să crească noaptea peste noi,

Ziua din fereastră e tot mai puțină,

Noiembrie e-aproape, ca trunchiul de altoi,

Degeaba-ncearcă unii din cale să-l ațină!

 

Da, o să-mi fie Ziua, din zile, în curând,

Când pruncul, cel din leagăn, statornic mă îngână

Și Toamna se va duce, toate se duc pe rând,

Nimic nu-i dat veciei din lume să rămână...

 

Tu, Dragoste, din toate, tu nu te încovoi,

Ea, Vârsta, pentru tine nicicând nu-i o povară,

A-nceput să crească noaptea dintre noi,

Nu auzi cum scade ziua din afară?

28 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-i lăsa să-mi vândă țara...

 

 

Nu răspunde la mânie,

De oriunde vine ea,

Piară orice dușmănie,

Locului să nu mai stea!

 

Țara mea, frumoasă țară

Și nicicând invidioasă,

Câți din cei de dinafară

Nu te-au vrut să fii mireasă?

 

Câți intruși cu papioane,

Pe sub zările buiestre

Nu visează sub icoane,

Încă, lada ta de zestre?

 

Nu e plină și nici goală

Precum vor dușmanii toți,

Pe români din somn îi scoală,

Doamne, care știu că poți!

 

Pune-le în inimi para

Dragostei ce-a fost odată,

Nu-i lăsa să-și vândă Țara

Românească, niciodată!

De sub zările asceze

Gândului să-i pună prag,

Nu-i lăsa s-amaneteze

Dorul nostru, sfânt și drag...

27 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia

Cuvinte cu miros de mir...

 

 

Ce plin de Lumină era sufletul tău

Când a plecat din lume, singur pe cale!

„Ferește-te din calea celui rău!”

Cum să uit, mamă, cuvintele tale?

 

Sub cerul acesta, nu-ntotdeauna senin,

Ele veneau de mult și de departe,

Le-am înțeles în viață rostul deplin,

De câte „ferește-te” n-am avut parte!

 

Ce liniște-albastră îmi coboară în vers!

Din Pacea ei netradusă, când mă inspir

Și-n vremea de astăzi aud tot mai des

Cuvintele Mamei, cu miros de mir...

 

Suspină Floarea Dorului dintre petale,

Din calea celui rău să-ți ferești fața,

Aud acum, Doamne și cuvintele Tale:

„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!”

Luni, 26 Octombrie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia