duminicale

joi, august 06, 2026

Hulește, Omule...

Citesc pe Internet, e-atât de greu

Aerul din gânduri și de-afară!

Ce ușor să-njuri pe Dumnezeu,

S-arunci în El cu vorbe de ocară!

Cât mai sunt în gura ta cuvinte

Hulește, Omule, până mai poți,

El nu-ți răspunde, încă, ia aminte:

Ce oarbă e credința din roboți!

........................................................

Tu nu ai nicio față, ci figură!

Omul de-atunci nu-și mai cunoaște rangul,

Pe cel de lângă el dacă-l înjură

Se-ntoarce fără veste bumerangul...

Joi, 6 August 2026

Nicolae Nicoară-Horia

Din Ziua Schimbării la Față

Doamne, când va fi să-mi treacă,

Umbra crucii peste Dor,

În coliba cea săracă

Sus pe Muntele Tabor,

Unde Te-ai Schimbat la Față,

Fiu iubit de Dumnezeu,

Să mă pleci tăcut din viață,

Doamne, din sălașul meu!

Și din slava Ta cerească,

Unde întristare nu-i,

Norul sfânt să-mi adumbrească

Pururi cu lumina lui

Raiul meu de Poezie

Întru care Tu m-ai pus,

Doamne, când va fi să-mi fie

Ceasul pomenit mai sus...

Pân'atunci, Te rog fierbinte,

Pașii mei cât merg pe cale

Cu-adevărul din cuvinte,

Dă-mi lumina Feței Tale,

Dă-mi lumina arătată

Sus pe Muntele Tabor

Și cu dragoste curată

Să le-o dărui tuturor!

Mă rog Ție dinspre Dimineață

Și privirea mea e sus pe Munți,

Iisuse, când Te schimbi acum la Față,

Ruga mea, aceasta, s-o asculți:

E August, încă nu e dusă vara,

Nici frunza nu se-așterne pe poteci,

Schimbă la față Neamul meu și Țara,

Lumina Ta să strălucească-n veci!

Fața lor e-atâta de smolită,

Plină de griji, de lacrimi și nevoi!

Nu ne lăsa duși întru ispită

De iudele ce mișună-ntre noi...

Joi, 6 August 2026

Mă simt ca Saul, pribegind pe drum,

De mustarea Lui nu mă mai tem,

Se-aud cum vin cuvintele de-acum

Și se așează-n jilțul din Poem...

Da, fiecare își așteaptă rândul,

Ce liniște-i acolo, plin de har

E locul unde se-mplinește gândul

Ca rugăciunea spusă din altar!

O Rugăciune ce mă ține-n Viață,

Nu-i nimeni pe pământ să mi-o înfrunte!

Atunci când scriu parcă mă schimb la față

Cum S-a schimbat acolo sus pe Munte

Iisus Hristos, ce sfântă Libertate!

Rob dacă mă știu și-am fost mereu,

Fiorul sfânt prin suflet îmi străbate,

Ce vine dinspre bunul Dumnezeu...

Ce Sărbătoare binecuvântată!

Martorul acestei clipe sunt,

Slăvită fie Fața luminată,

Cea arătată nouă pe pământ!

Fața Ta, cea dinspre lume plină

De lacrimi și de sânge și de spini,

Din zarea-nveșnicită în lumină

Trimite, Doamne, pacea-ntre măslini,

Trimite, Doamne și aici, acasă

Lumina Ta și tuturor s-o-mparți,

Alungă dezbinarea ce ne-apasă

Și ura nesfârșită dintre frați!

Din bucuria mea mă rog mereu

Cu Cerul sprijinindu-se pe frunte:

Slăvită-Ți fie, Fiu de Dumnezeu,

Fața Ta, schimbată sus pe Munte!

............................................................

Schimbarea la Față, ce cuvinte adânci

Din Sărbătoarea binecuvântată!

Chipul Tău, Doamne, e-același de-atunci,

El nu s-a mai schimbat niciodată!

Nicolae Nicoară-Horia

marți, august 04, 2026

Îmbătrânim...

„Ce faci, Bătrâne?”

Nichita Stănescu

Îmbătrânim, poete,-mbătrânim,

Nu le putem avea aici pe toate,

O să rămână-n urma noastră, știm,

Poeme și iubiri neterminate...

Nu-mi aminti sfârșitul odiseei,

Ce ne așteaptă dincolo de prag,

Ce tineri și frumoși eram, ca zeii,

Acolo, în Olimpul nostru drag!

.......................................................

Trecem ca floarea și poemul doare,

Nimic nu-i pe pământ să nu se treacă,

Cum a trecut și ea și fiecare,

Îmbătrânim, Poete și ce-i dacă...

4 August 2026

Nicolae Nicoară-Horia

duminică, august 02, 2026

Doamne, scapă-mă...

Ev. Matei 14, 22-34

-Cuvinte duminicale-

Câte furtuni nu sunt în Viață, câte

Și de acolo, din vâltoarea ei,

Cu brațele cuvintelor durute,

Eu Te-am rugat din valuri să mă iei...

Speranța mi-a rămas mereu nestinsă,

Precum nestinsă-i flacăra din Dor:

„Doamne, scapă-mă!” Și mâna-ntinsă

Mi-a fost întotdeauna de-ajutor!

În vremea vremii, plină de stihie,

Știu, bunule Părinte, că m-asculți

Și mâna mea, cea dinspre Poezie,

Să-mi fie spre folosul celor mulți...

Duminică, 2 August 2026

„Doamne, scapă-mă!” Îți spun mereu

Ca Petru, dintre valuri, în furtună,

Atunci când mă apasă norul greu

Pune-mi în cuvinte vreme bună!

Ca om ce sunt, împovărat de vremi,

Ea, îndoiala-mi stăruie-n cuvânt,

Pe apă vin și eu , „să nu te temi!”

Aud îndemnul care-mi dă avânt!

Din zările de unde eu Te chem

Se potolește în adânc furtuna,

„Doamne, scapă-mă!” Acest poem

E-n Mâna Ta, întinsă-ntotdeauna...

Nicolae Nicoară-Horia

„În vremea aceea Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Şi dând drumul mulţimilor, S'a suit în munte, ca să Se roage în deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, Iisus a venit la ei umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s'au înspăimântat, zicând că este nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicând: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ Iar Petru, răspunzând, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă“. El i-a zis: „Vino!“ Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit la Iisus. Dar văzând vântul puternic, s'a înfricoşat şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: „Doamne, scapă-mă!“ Iar Iisus, întinzându-Şi îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?“ Şi suindu-se ei în corabie, vântul s'a potolit. Iar cei din corabie I s'au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“ Şi, trecând marea, au venit pe uscat în Ghenizaret.”