Azi e-ntâi Aprilie...

 

 

Astăzi e întâi April,

Fericirea se învață,

Cine nu a fost copil

Nu e nici matur în viață!

 

Mugurul visează floare,

Frunză ce-a plecat în toamnă,

Niciun cântec nu te doare

Când la Dragoste te-ndeamnă!

 

Oameni buni, lăsați deoparte

Ura dintre voi deșartă,

Gândul care vă desparte

Și mândria ce nu iartă!

 

Bucurați-vă de toate,

De la țipăt, la tăcere,

Fie-vă cu sănătate

Luna plină de Înviere

 

Și în fiecare acasă

Vie Sfânta Zi de Paști!

Pe sub zarea ei aleasă

Doamne, cum să nu te naști?

                 * * *

Azi e-ntâi Aprilie, nu simți

Mugurii din gând cum dau în floare?

Lumina din icoanele cu sfinți

Miroase-a mir de nard și-a sărbătoare!

 

Azi e-ntâi Aprilie, nu mint,

Pune mâna ta acolo unde

E-atâta primăvară și alint

Și în poemul, cel nescris, te-ascunde...

 

De bucurie plânge seva-n vii

Și pomii bat din palme prin grădină,

Azi e-ntâi aprilie, nu știi,

L-am așteptat cu-atâta Dor să vină!

 

Au înflorit cireșii...

 

Au înflorit cireșii astă-noapte,

Acum, când scriu, la umbra unui dor

De adevăr și de cireșe coapte,

Mă arde din cuvinte floarea lor.

 

Și s-a făcut mai ziuă peste lume

Și s-a făcut mai ziuă în pridvor-

Au înflorit cireșii- ce minune!

Hai să ne bucurăm de vestea lor!

 

Au înflorit și piersicii-n grădină

Și merii în curând vor da năvală,

Și-așa cum stau, de-a pururi în lumină,

Să nu îi mai cuprindă nicio boală.

 

Aprilie-i de-acum ca o mireasă,

Cuvintele dau muguri din izvod,

Au înflorit cireșii de Acasă,

Le fie împlinită floarea-n rod.

 

Mi-e sufletul ca zarea cea curată

Și trupul meu ca un ecou învins-

Au înflorit cireșii dintr-odată

În Poemul care ți l-am scris…

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nicolae Grigorescu-O floare între flori

Ce faci Bătrâne?

 

„Și-atunci, dacă lui Dumnezei îi spui tu,

mie de ce-mi zici dumneavoastră?

Hai bătrâne, zi-mi Nichita...”

Nichita Stănescu

 

Un sfânt fior în suflet îmi pătrunde:

„Ce faci Bătrâne?” Parcă îți aud,

Glasul tău venind de oareunde,

Strigându-mă din verdele cel crud...

 

Te scriu încet, gândindu-mă la tine,

E Ziua ta de pe pământ rămasă

Și „îngerul cel blond” tăcut îmi vine,

Iar vinul roșu tremură pe masă...

 

Ce Duh înalt îmi trece-acum prin vie!

Ce faci Bătrâne, cum îți mai petreci?

Hai să ne-mbătăm cu Poezie,

Să nu ne mai trezim din ea în veci!

* * *

Aripile unui înger

nu ating niciodată pământul,

ele sunt deschise

întotdeauna

spre Cer!

Fericit e cel ce a privit vreodată

în ochii lui,

în ochii îngerului

din el!

De multe ori,

de prea departe,

uităm,

că îngerul acela păzitor,

locuiește în fiecare

dintre

noi...

 * * *

Bunavestire a Poemului meu.

Sufletul se bucură de el,

precum Maria

de glasul îngerului.

***

Nu te mai văd, de atâta lumină.

***

Ai grijă de aripile mele,

să nu le cuprindă prea devreme

zborul.

***

Curgea lumina din sufletul ei,

ca roua din ochii dimineţii.

***

Te iubesc,

cu mult mai înainte

de-a te cunoaşte.

***

Şi cuvintele au marginile lor.

***

Ascultă cum creşte iarba

din numele ei...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Nichita Stănescu...

(31 Martie 1933 - 13 Decembrie1983)

Nichita Stănescu vorbea aşa cum scria,

iar dialogurile cu el cuprindeau jocuri de cuvinte lesne de desprins din fraze pentru a le aşeza în versuri:

 

 

„Viaţa asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci să te naşti, c-ai şi îmbătrânit.“

„Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia călare pe un cal, nu pe un câine...”

„Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie. ”

„Tu să nu te tragi cu mine de şireturi, întrucât eu mă port desculţ. ”

„Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.”

„Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.”

„Vai autorului care nu seamănă cu scrisul său, - şi vai poetului care nu seamănă cu versul său! ”

-„Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.”

-„Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”

-„Suntem ceea ce iubim!”

-„Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”

-„Viaţa este o scurtă absenţă între două inexistenţe.”

- „Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic.”

-„Noi ne-am născut în timp ce mamele noastre răcneau de durere.”

„Poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală.”

 

Nevoia de Dragoste...

 

„...iar dragoste nu am, nimic nu sunt.”

1 Cor.13, 2

 

Când l-a făcut cu mâinile sale din lut,

Creatorul i-a dat Omului inteligența

Să nu-i rămână sufletul cuvântului slut,

Mai presus decât toate să se bucure de ea!

 

De-atunci n-a fost mulțumit niciodată,

Scormonind prin pustia din viață mereu

De la-nceputul cunoașterii i-a fost limitată,

Degeaba îl judecă Adam pe Dumnezeu...

 

Poemul acesta pe deplin mi-l asum,

Ascultă-mi rugăciunea mea de pe Munte:

„Inteligența artificială” e la modă acum,

Ea nu are dragoste nici cât un grăunte...

Luni, 30 Martie 2026

 

E-atâta nevoie de Dragoste pe pământ,

În aer, în apă și în cuvinte!

Nu mai încape în cel care sunt

Sufletul ce mi l-ai dat, Părinte

 

Și liniștea mi-e ca o casă spartă

În care nimeni nu mai stă de mult,

Pentru toate, Doamne, Tu mă iartă

Că nu mai știu de mine să ascult!

 

Mi-e inima de-amărăciune plină,

Trăiesc un timp habotnic și străin,

Aceeași iudă parcă prin grădină

Stă-n umbra crucii mele când mă-nchin...

 

Sărutul acela din Ziua de Joi

Și astăzi are gustul de cucută,

E-atâta nevoie de dragoste între noi,

De Dragoste adevărată, nu prefăcută!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Iertate sunt păcatele tale...

 „Iertate sunt păcatele ei, căci mult a iubit.

Iară cine iartă puțin, iubește puțin.”

Ev. Luca 7, 36-50

-Cuvinte duminicale și de fiecare zi-

 

Sunt și eu, Doamne, ca toți ceilalți,

Tu îmi cunoști toate poverile grele,

Din ele zilnic Tu mă înalți

Și pui rugăciunea pe buzele mele!

 

Ca un copil, care veșnic mă știu,

Niciodată nu merg singur pe cale,

Aud pretutindeni glasul Tău viu-

„Iertate sunt toate păcatele tale!”

 

Sufletul meu amiroase a mir,

El nu Te-a hulit niciodată,

Alte averi nici nu am în chimir,

Doar Poezia ce mi-a fost dată...

 

Om și eu, Doamne, ca toți ceilalți,

Dragostea mea nu cunoaște ce-i ura,

Alții ca mine sunt mult mai înalți,

Dar mulțumit cu cât mi-e statura...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Trece vremea...

Degeaba-mi spune gândul: nu te teme!

Și totuși, târziul e-atât de aproape!

Oricâtă Dragoste ar fi să ne cheme,

De el nu poate nimenea să scape!

 

Cu Poezia stau și îmi petrec,

Ce sfântă-i, precum aburul de pâine!

Toate trec din lume, toate trec,

Numai cuvântul dintre noi rămâne.

În lumea asta orișice poveste

În nerostirea ei nu e deplină,

El de la început a fost și Este,

Fără el lumina nu-i Lumină...

Duminică, 29 Martie 2026

 

Trece vremea, vremea trece oare?

Nu știu adevărul nicidecum,

Martie e gata de plecare,

Aprilie, Prierul, e pe drum...

 

E rece noaptea, rece și adâncă

Și luna parcă-i obosit străjer,

Frunza nu e împlinită încă,

Nici stelele nu au odihnă-n cer.

 

Greierii nu cântă, dinspre zare

Nu se-aude cip de rândunele,

Trece vremea, trecerea mă doare,

Cât de devreme-s gândurile mele!

 

Sufletul meu în liniște se scaldă,

Parcă și el tânjește după ploi,

Pune-mi mâna ta pe frunte, caldă,

Să-nmugurească Dorul dintre noi...

 

Nicolae Nicoară-Horia