Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului
Mă întrebau
Copiii
Mei
În Rugăciunea lor
Curată,
De ce e Maica
Supărată,
De ce plâng din icoană,
Tată,
Lacrimi de sânge
Ochii ei?
Şi cu mânuţele
Plăpânde
O mângâiau pe chip
Uşor
Şi-acum când scriu
Mă înfior!
Zadarnic,
La-ntrebarea lor
Nici astăzi
Nu le pot răspunde...
Privindu-ți chipul din icoana
vie,
Ne-nvinsă niciodată pe pământ
Și dracii se cutremură, Marie,
Slăvit să fie numele tău
sfânt!
Slăvită fie Clipa dumnezeie
Când din ceruri îngerul
Gavriil
Te-a binecuvântat atunci,
Femeie,
Cu Vestea că vei naște un
Copil
Și ai rămas de-a pururi Mama
Lui,
La care astăzi versul meu
se-nchină
Și nu dă socoteală nimănui
La Adormirea ta ce o să vină!
Spre Apusenii mei mă duce-un
gând,
Privindu-ți chipul din icoana
vie
Parcă o văd pe mama lăcrimând
Pe dealul meu, cel dinspre
veșnicie...
** * *
„Nimic fără iubire nu-i!”
Același crez mă înveșmântă,
Să ne-amintim de Maica Lui,
Ea, dintre toate-i cea mai
sfântă!
Celui ce vrea să mă condamne
Că-i o „femeie” ca oricare,
Să-i veșnicești în suflet,
Doamne,
Lumina, cea biruitoare!
Și-oricărui om cu mintea
întreagă,
Aceeași Dragoste s-o pui,
Aș vrea și el să înțeleagă
Că fără ea nici Viață nu-i!
Pe Fiul cel de Dumnezeu,
Ea a știut aici să-L crească,
Pe brațe L-a purtat mereu,
Măcar acum să se-odihnească.
Să-nvețe Adormirea ce-i,
Cu lacrima-i curgând pe față
Cel ce nu crede-n somnul ei
Și în trezirea spre viață...
Nicolae Nicoară-Horia
Icoanele Maicii Domnului din
Mănăstirea Hodoș-Bodrog (Arad)
și Nicula
