Laudă ție, Limbă Română...

 

„Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”

Mirabila sămânță-Lucian Blaga

 

Vremea de-afară e tot mai păgână,

Îmi plouă în suflet cu lacrimi de mir,

A scris Eminescu în Limba Română,

În Limba Română a scris Radu Gyr...

 

Din inima ei își ia Cântecul zborul,

Îngerii-n ceruri se-aud cum colindă,

În ea se-odihnește și Doina și Dorul,

O alta nu poate să le cuprindă...

 

Poemul acesta mi-e plin de năduh,

Vin veneticii să o condamne,

Scrijelată pe pietre, pe aer, pe Duh,

În Limba Română mă rog Ție, Doamne!

31 August 2026

 

Laudă ție, Limbă Română,

Laudă cuvintelor,

Celor de față

Și-n veci tuturor!

Mirabile sunt semințele-

Cuvintele tale!

Poetul din Lancrăm

Psalmodiază

Mereu

Prin pustia

Din inima

Noastră;

Din ceruri îi ascultă

Și

Dumnezeu

Cântarea măiastră...

Laudă ție, Limbă Română!

În limba strămoșilor tăi

Daci,

Plină de dragoste,

Niciodată

De ură,

Oricâte botnițe

Îți vor pune

Dușmanii pe gură,

Tu

Nu ai voie

Să taci!

 

Doamne, ce gând înalt mă cuminecă

De toate păcatele pe care le știu,

Limba Română e ca o Duminică,

Oricât de mort aș fi în ea înviu!

 

Zilnic mă înalță și mă coboară,

Cu ea adoarme gândul meu pe liră

Și îngerul acela-ntâia oară

Pe limba mamei mi-a șoptit-respiră!

 

Ea niciodată nu a fost ocultă,

De i-am plătit silabele în rate,

Rugându-mă și Dumnezeu m-ascultă

Și-mi înțelege slovele sărate...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Dictate...

 

Vrei adevărul, ți se dă cu flit,

Mi-aduc aminte, câtă nedreptate

Și hărțile de-atunci mă dor cumplit,

Plină-i, Doamne, lumea de Dictate!

 

E mâhnit și soarele pe creste,

Lumina curge-n hohote șuvoi,

Diktate, dictatori, totuna-mi este,

Pe nume nu le spun, le știți și voi.

.......................................................

Le-am trăit atunci, cu tot oftatul

Și-acum când scriu aud acel mișel:

„Scrie ce spun eu!” Nu uit dictatul

Și  nici pe milițianul plin de zel...

Duminică, 30 August 2026

 

N-am suferit de când mă știu dictatul

Și nici un dictator nu mi-a fost drag,

Parcă le-aud gorunilor oftatul

Din Munții mei înlăcrimați în prag.

 

Pe cei ce-au rupt atunci bucăți din hartă,

Din harta Țării mele sângerând,

Niciun plecat la ceruri nu îi iartă,

Îi judecă de-o vreme rând pe rând!

 

Și-acelora ce mai visează încă

Din trupul pământesc să rupă iar,

Același vers îmi dă mereu poruncă

Să le spun că totul e-n zadar!

 

Eu știu că nu au vreme să m-asculte,

Și născocesc în mintea lor idei-

Țara aceasta, cu dureri prea multe

A fost și-o să rămână-n locul ei!

 

Parcă le-aud gorunilor oftatul

Din Munții care încă mă mai dor,

N-am suferit de când mă știu Dictatul,

Nici Dumnezeu din cer nu-i dictator!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Tăierea capului...

 

Și totuși Capul tău plecat

Sub pământeștile porunci,

Sabia vremii l-a tăiat

Și câte capete de-atunci!

 

Se chinuie Irod dintre porunci,

Nu are-n suflet nicio sărbătoare,

I-a tăiat capul gâdele de-atunci,

Tăierea, Doamne, din adânc mă doare!

 

„Năpârcilor!” Cel mai presus de gând,

El n-a murit, Proorocule Ioane,

Parcă te-aud și astăzi detunând

Și-n jurul tău atâtea lighioane!

 

Cât Adevăr avea Ioan în Glas

Și surzii se cutremurau de el!

I-au tăiat capul, sufletul rămas

De-atunci nu are liniște defel...

29 August 2026

 

E Ziua Amintirii, Sfinte Ioane,

Botezător de legi și de Iisus,

Îți luminează chipul din icoane,

Atunci Irod degeaba l-a răspuns!

 

Celor ce nu cred în tine, încă,

În Adevărul spus de-atâtea ori,

Din peștera cuvântului adâncă,

Îmi strig durerea până către zori:

 

Bărbați cucernici, voi, femei frumoase,

Toată suflarea vrednică să știe,

A fost aici în carne și în oase,

În Duhul care strigă în pustie!

 

De el nu se atinge nicio moarte,

Capul, cel din temniță, tăiat

Și îngropat de trupul lui departe,

Nevătămat de-atunci a înviat!

................................................

Și-acum irozii vremii se-nspăimântă

Gândind la chipul celui care-ai fost,

E Ziua Amintirii tale sfântă,

O zi de Rugăciune și de Post...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Pleacă rândunelele...

 

 

Pleacă rândunelele, zbor lin,

Stă gândul în genunchi să le petreacă,

Din toate câte-n viața noastră vin,

La vremea cuvenită toate pleacă...

 

Dimineață, ca un sfânt obol,

Deasupra casei mele, gazdă bună,

S-a adunat tot neamul lor în stol

Și ciripitul în urechi îmi sună...

 

Am lăcrimat privindu-le din prag,

Orice plecare nu-i să nu mă doară,

La Anul vă aștept aici cu drag

S-aduceți pace și lumină-n Țară!

........................................................

Dintr-odată liniștea se sfarmă

Și cioburile din cuvinte dor,

Vrăbiile, trândave, fac larmă,

O să se mute-n cuiburile lor.

 

E-aproape toamna, pleacă și August,

Cum lăcrimează strugurii-n lumină

În lumina cu dureri de must

Și graurii în stoluri o să vină...

 

Nicolae Nicoară-Horia

O, mamă, orfană de mamă...

 

 

Mi-e sufletul tot mai aproape de vamă,

Umbra în urmă cât mi-a crescut!

Maica mea, orfană de mamă,

Astăzi e ziua din care te-ai născut!

 

Se frâng în mine-aducerile-aminte,

Cum așteptai să vin copchil Acasă!

Miroase-n cohea noastră a plăcinte

Și-a sărbătoare de atunci rămasă...

.......................................................

Te simt neliniștită, ce te doare?

Pe pământ sunt tot mai mulți orfani,

Azi unde ești, ce faci, acolo oare

Îți cântă îngerii întru mulți ani?

Joi, 27 August 2026

 

Ce mut e ceasul fără tic-tac,

Zadarnică-i pâinea fără de grâu!

De Ziua ta, Mamă, aș vrea să tac,

Mă cufund în durere ca într-un râu...

 

Dar apa-i adâncă din cugetul meu,

Mi-ai spus odată, de-atunci țin minte,

Porunca aceea mi-e povață mereu-

„Ai grijă de tine și de cuvinte...”

 

Când veneam acasă mă rugai deseori

Acolo pe Deal, în căsuța străbună,

„De ziua mea, Nicule, să nu-mi aduci flori,”

Ea-floarea orfană de mama ei bună...

 

Clipa aceasta miroase a scurm,

E ziua ta, Mamă, mi-e sufletul frânt,

Dumnezeu să te aibă în grijă de-acum,

Eu am avut cât ai fost pe pământ...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu mă simt bine...

 

 

Fără aripi, zadarnic, nu poți să zbori,

„Nu mă simt bine!” Aceste cuvinte,

Ce le-aud în viață de-atâtea ori,

Ca un jungher îmi stăruie-n minte...

 

Puterile Omului sunt tot mai slabe

Și Râul de Aur geme pe prund:

„Nu mă simt bine!” Despărțit în silabe

Gândul mă doare sub tâmple rotund.

................................................................

Libertatea de-afară e legată cu funii,

Legat de celula Speranței vă scriu,

Nu mă simt bine, se bucură unii,

De ce se bucură, încă nu știu...

 

Fie-le bucuria aceasta, Părinte,

Singura, dintre toate, ce le-a fost dată,

Nu m-am bucurat de-aceste cuvinte

Rostite de semenii mei, niciodată

 

Și nici nu m-am plâns că mi-e greu,

Cu dragoste le răspund celor care

Se-ntreabă acum despre binele meu:

„Nu mă simt bine!” Nimicul mă doare...

25 August 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia