Când eram copil...

 

Visam atunci să fiu bătrân,

Mă uit în ochii tăi, Copile,

Uitat acolo să rămân

Cu gândurile între file...

 

Urc Muntele pe serpentine,

E timpul tot mai slut și strâmb,

Acum visez să fiu ca tine,

Păstor la mieii de pe Dâmb...

Mă uit în ochii tăi adânci,

Rămași în pragul sfânt de-Acasă,

Și tu în brațe să mă strângi,

Copilăria mea frumoasă!

Duminică, 11 Octombrie 2026

Când eram copil, țin minte,

Mă visam să fiu bătrân,

Știu că n-am fost prea cuminte,

Nu m-a alintat la sân

 

Viața asta, dulce-amară,

Plină de-Adevărul ei,

Am crescut de mic la țară

Printre zâne, printre zmei...

 

Nu se vindecase încă

Lacrima după război,

Tata era dus la muncă,

Mama se-ngrijea de noi;

 

Eu cu fratele mai mare

Pășteam vitele pe plai,

N-aveam vreme de pierzare,

Tot „no,gata? și „no, hai!”

 

Mai plecam și noi de-acasă

După fluturi, după nori,

Tristă viață, dar frumoasă

Și ce sfinte sărbători!

 

Vremea astăzi de nu-i multă

Niciodată nu mă plâng,

Pruncul de atunci ascultă,

Cânt-o mierlă sus în crâng.

 

Cântecul mi-aduce-aminte

De-un copil culcat în fân,

Știu că n-am fost prea cuminte,

Nici acum când sunt bătrân...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Notă:

Ne trăsese în chip baciul Viorel, pentru un „mulțam fain!”. Noi bani nu aveam pe atunci...

Pe spatele fotografiei este scris, cu creion chimic, de către Ioan : „amintire de când eram de 13 ani și fratele (sub-semnatul) de 9 ani.”

Nu plânge...

Ev. Luca 7, 11-16

-Cuvinte duminicale-

 

„Nu plânge!” Așa i-a spus Iisus

Cuprins de milă mamei din Cetate,

Când mâinile peste sicriu și-a pus

Copilul ei s-a deșteptat din moarte,

 

Iar mortul a-nceput să le vorbească

Și frică mare i-a cuprins pe toți,

Dar mama lui nu uită să-L slăvească

De-atunci pe Înviatul dintre morți.

 

„Nu plânge!”Ce cuvinte minunate!

Și lacrimile nu mai curg șuvoi-

Pe văduva aceea din Cetate

O văd mereu și astăzi printre noi…

 

Nicolae Nicoară-Horia

În Țara tuturor și-a nimănui...

 

Simt Poezia mereu cum vine,

Dar fără liniște nu pot s-o scriu,

Mi-e plină Țara, toată, de jivine

Și Aerul miroase a târziu!

 

Crește-ntunericul flămând peste toate

Și mișună strigoii-n umbra lui,

Românul-slugă până când mai poate

În Țara tuturor și-a nimănui?

 

Din Somnul cel de moarte de sub pleoape,

În care-i adâncit de-atâția ani,

Tot murmurând un Imn ce nu-l încape,

Câți prieteni are, Doamne, câți dușmani?

 

Desparte-i, dar și pune-le hotare,

Că prea de-a valma-n viața noastră sunt,

Cuvântul ce mă scrie azi mă doare,

Din Durerea Duhului Tău Sfânt...

10 Octombrie 2026

 

Dac' a ajuns precum o... zdreanță

Această Țară minunată,

Mă-ntrebi: mai pot avea speranță

Că va fi iar ce-a fost odată?

 

Cu noaptea-nchisă-ntre pereți,

Prin sate pline de urzici,

De liniște și de scaieți,

Nu mai sunt pocnete de bici

 

Și clopotul tot mai în dungă

De la Biserică se-aude,

O, Doamne cine îmi alungă

Românii înspre oareunde?

 

Bătrânii pleacă spre morminte,

Cei tineri în tristețea lor,

Din limba Maicii mele sfinte,

Cuvintele și ele dor!

 

Spre Cer privirea mi-o ridic:

Le vom avea aici pe toate

Ce s-au vândut pentru nimic

Uzine, fabrici, combinate?

 

Din glodul plâns, până-n tavan,

E lupta crâncenă în toi

Pentru putere și...ciolan,

Nu pentru binele din noi!

......................................

Și totuși Cineva îmi spune

Cu-același glas dumnezeiesc:

Nu piere Țara în genune

Nici Neamul nostru Românesc!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu orice rod e bun pentru cules...

 

 „Gura celui drept rodește înțelepciune,

iar limba urzitoare de rele aduce pierzare.”

Solomon 10,31

 

De roadele Harului

Nu m-am îndoit niciodată!

Rodește spornic sufletul meu.

Ce sămânță bine-cuvântată

A pus în el Dumnezeu!

Rodul Dragostei

Mi-a fost întotdeauna

Aproape!

Din Copilăria ei

Bucuria culesului,

Toată viața

Am purtat-o sub pleoape...

Joi, 8 Octombrie 2026

 

Nu orice rod e bun pentru cules,

„Omul cât trăiește tot învață!”

Multe lucruri nu le-am înțeles

Și poate-așa a fost mai bine-n viață!

 

Pe toate nici acum nu le-nțeleg

Și-n veci neînțelese-or să rămână,

Dar am știut măcar ce să culeg

Din rodul toamnei care mă amână.

 

Am în hambare doar cât se cuvine,

Mulțumit mă simt de cât e-al meu,

Nu-i port grija zilei care vine

Și nu mă plâng, oricât mi-ar fi de greu...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Tunul din cireș...

 

 

Cireșul de la Sohodol...

Baia Mare, 19 Aprilie 2016

Pentru tine, Nicule

 

Cireșul vostru, cel de pe răzor,

Mai are încă niște ramuri verzi,

Stă ca un paznic peste Sohodol,

Golit de ger, de vânturi și zăpezi...

 

Se uită-n jos, la Dâmbul de la Cruce,

Oare mai vine cineva în sus?

Spre somnul veșnic pare că s-ar duce

Cu cei plecați demult către apus.

 

Prin negura cea deasă nu mai vede,

Totu-i pustiu, tăcere de mormânt,

Se uită-n gol și nu-i vine a crede,

Copiii au plecat și nu mai sunt.

 

Din hornul casei nu mai iese fumul,

Nici zvon de clopot nu se mai aude,

De-atâta vreme s-a pierdut și drumul,

Pe el crescut-au ierburile crude;

 

Bătrânii se-odihnesc prin țintirim,

Odată ne vom odihni și noi,

Ne-așteaptă-acolo lângă ei să fim

După atâta zbucium și nevoi...

 

Ioan Nicoară

 

Din adevărul vremii cel mai crud

Parcă aud cireșul meu de-Acasă,

Când trecea Iancu pe Vâlcea spre-Abrud:

Taie-mă și fă-mă tun, nu-mi pasă!

 

Dușmanii Țării, toți, să ia aminte,

Aici vom fi în veci, aici am fost

Și azi același freamăt de cuvinte

Își caută prin ramuri adăpost...

........................................................

Neliniștea sporește la fruntarii,

Sub toamnă încă nu mă încovoi,

Fă-mă tun să alungăm tâlharii

Ce mișună ca iudele-ntre noi...

                     * * *

Azi-noapte-n vis mi-am amintit de tine,

Eram Acasă prunc, la umbra ta,

Cireșul meu, cu ramuri tot mai line,

Nici după Viață nu te pot uita!

 

Pe Dealul meu sfințit de Nicorești

Tu niciodată nu ai fost ursuz,

Acolo am crescut și ce povești

Îmi susură și astăzi în auz!

 

Cireșul alduit de Dumnezeu!

Și-acum când scriu departe îl aud

Cum povestea de tine tatăl meu

Și Iancu trece tânăr înspre-Abrud...

 

Genunchii mei prea scrijeliți te iartă,

Aproape lângă cer, ca un plăieș,

Iar mama grijulie mă tot ceartă,

Coboară-te, Copchile, din cireș!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Tot mai aproape sunt de tine, Mamă...

 

Duminică, 6 Octombrie 2013, ora 5.38

 

Tot mai aproape sunt de tine, Mamă,

Orice depărtare nu e grea,

Amintirea-n veci nu se destramă,

Ce ne-am face, Doamne, fără ea?

 

Duminică, în zori, mi-aduc aminte...

Atâtea versuri au trecut de-atunci,

Poezia veșnic nu mă minte

Cu slovele rămase din porunci!

 

Tot mai aproape sunt, tot mai aproape

Și Aerul din jur se-mpuținează,

Ce vie-i, încă, lacrima sub pleoape,

S-o țină Dumnezeu acolo trează...

6 Octombrie 2026

 

Dormi împăcată, mamă, cu toate că eu știu

Că nicio oboseală în cer nu te cuprinde,

Din umbra amintirii stau în genunchi și scriu,

Ea niciodată-n viață și după nu se vinde...

 

Dormi împăcată, mamă, eu mai rămân puțin

Cât încă mai sunt lacrimi pe lume să le strâng,

De poala hainei tale și-acum copil mă țin,

Cum mă țineam odată acolo sus în crâng...

 

N-am încălcat o slovă rămasă din porunci,

Dormi împăcată, Mamă, îți spun a treia oară,

Cad frunzele din toamnă, precum cădeau și-atunci

Și freamătul acesta nicicând să nu te doară...

 

Nicolae Nicoară-Horia