Cred, Doamne...

 

„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.”

Ev. Marcu 9, 24

-Cuvinte duminicale-

 

E vie credința din inima mea

Cu toate durerile ei trecătoare,

Cred, Doamne, că mă poți vindeca,

Cred în iubirea biruitoare!

 

Lasă-mă doar cu gândul deplin

Să-Ți ating haina scăldată-n lumină,

Tu știi dinspre câte păcate eu vin,

Izbăvește-mi trupul acesta de vină!

 

Cu mâna pe crucea plină de har

Vindecă orbul din mine, Iisuse!

Învierea Ta nu a fost în zadar

Dintre cuiele mele străpunse

 

Și astăzi câteodată ele Te dor

Când fărădelegea-i prea multă,

Cred, Doamne! Și o spun tuturor

Celor ce-n preajmă stau și ascultă...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Dumnezeiască Poezie...

 

Poezia este Lumina din „Să fie lumină!”

 

Plâng ochii tăi dumnezeiești,

Într-o lume tot mai degradată,

Doamne, Doamne, cât de dragă-mi ești,

Fie-ți Ziua pururi lăudată!

 

Aici, în fața frumuseții tale,

Mă știu tot mai Acasă, lângă cer,

Precum e rodul strâns între petale,

Ferit de bruma vremii și de ger.

 

Sufletul din mine nu te minte,

Plâng ochii cei dumnezeiești

Și lacrimile mele sunt cuvinte,

Ce fericit mă simt când le citești!

Sâmbătă, 21 Martie 2026

 

Nimeni de pe pământ

nu știe

Ziua nașterii tale-

Poezie!

Pentru mine

fiecare zi începe

cu tine!

Tu ești pretutindeni,

precum aerul

fără de care

zadarnic

e orice cuvânt!

Ce fericit

e poetul

care

te inspiră!

Ce fericit e numele

în care

sunt!

 

Scriu și eu, ca fiecare,

Cine e chemat, s-o facă,

Să nu-i spună mâinii mele

Ce să scrie, când să tacă!

 

Am trăit și-acele vremuri,

Fie-i pausat oftatul

Celui ce mi-a stat în preajmă,

Ca pe vremuri...Nefârtatul,

 

Creatorul făcând lumea,

Tot mustrându-L că nu-i bună!

Poezia nu desparte,

Ea din veac în veci ne-adună.

 

Fericit să fie-n viață

Cel care îi știe rostu’

Precum pâinii dată nouă

Pe pământ din Tatăl nostru!

 

Mi-e sufletul ajuns la vamă,

Plin de-ntrebări și de tăceri,

Deschide brațele și ia-mă

În zborul tău spre nicăieri

 

Și nimenea să nu-l mai vadă,

Mă simt ca vântul prins în ham,

Nu mai am liniște-n ogradă,

Nici dincolo de ea nu am...

 

Așa am fost de când mă știu,

Flămând de clipa ce-o să vină,

Cuvintele mă ard când scriu,

Să-mi fie arderea deplină!

................................................

Petreacă lumea cu noroc,

Dumnezeiască Poezie!

Dar niciodată sub obroc

Nu vreau lumina ta să-mi fie.

.................................................

Tu ești din toate cea mai frumoasă

Și așa vei rămâne în sufletul meu,

Niciodată străină, niciodată geloasă,

Legământ între mine și Dumnezeu!

 

Știu, fără tine și ochii și mâna,

Cuvintele toate oarbe îmi sunt,

Eu, robul nevrednic, tu ești stăpâna,

Libertatea mea sfântă de pe pământ...

 

Fericită-i dimineața când mi te-arată

Fericită e clipa când m-ai trezit

Din somnul de moarte întâia dată,

Femeie și floare și rod împlinit!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Echinocțiu...

 

Poezia

este egală

cu

veșnicia.

Aerul

dintre mine

și tine,

la fel...

 

Acum e Soarele la ecuator,

Șederea lui aici să nu te doară,

E vremea dar după atâta Dor-

Fii Echinocțiul meu de Primăvară!

 

Se tulbură narcisele din noi,

Floarea de vișin, vița cea de vie,

Rămâne frigul iernii înapoi,

Tu vino să te îmbrac în Poezie.

 

Gândul meu, pe fruntea ta să-l pun,

Să te-aud șoptindu-mi că ți-e bine-

Fii Echinocțiul meu în tot ce spun,

De-acum și până-n veacul care vine...

 

Vine ziua Poeziei...

 

Câtă vreme voi umbla prin lume

N-am să știu vreodată sub cuvânt

În care zi e Ziua ta anume

Din câte mi-au fost date pe pământ...

 

De-i vineri sau duminică, mereu

Când mă trezești în orice dimineață

Mă rog smerit la bunul Dumnezeu

Să mi te țină teafără în viață!

 

Doar ziua mea de naștere e una

Și pentru ea sunt pururea dator,

Ziua ta de-aici e întotdeauna,

Slăvită fie-n văzul tuturor!

 

Mâna fericită scrie, sufletul din Dor tresare

Și Vederea mi se umple de lumină și de har,

Vine Ziua Poeziei, ziua ei să fie oare?

Binecuvântat e gândul care-a pus-o-n calendar!

 

Vine Ziua Poeziei și tu simți mereu cum vine,

Când în orice dimineață din iubirea ei te chem,

Ca de fiecare dată, hai aproape lângă mine

Să îți mângâi frumusețea și-adevărul tău suprem...

 

Tu, mireasă nenuntită, dintre câte sunt mirese,

Să ne logodim de-a pururi în această clipă sfântă,

Să-ți îmbrac ființa toată în cuvintele alese,

Vine Ziua Poezie, n-auzi îngerii cum cântă?

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Ca un străin...

 

 

Străin mă simt și fără pașaport

La Sohodol, în Casa mea pustie,

Nici liniștea de-aici n-o mai suport,

Există-n ea atâta gălăgie!

 

Păreri de rău se-aud bătând la geam,

Ori semne-mi fac de dincolo părinții,

Mă certă din icoanele lor sfinții

Uitați din vremea când copil eram

 

Și îi rugam în serile cu lună,

Când viscolea cu ură pe pământ,

Să facă lumea din cuvânt mai bună

Și mai curate toate câte sunt...

 

Acasa mea- răcoare și văpaie!

Aici în tine m-am trezit poet,

Te văd cum te topești încet, încet

Pe sub zăpezi, sub arșiță și ploaie...

 

Sunt obosit ca Prometeu pe stâncă

Și timpul roade din ficatul meu-

Trecură anii, vor mai trece încă?

Mai știe numai bunul Dumnezeu...

........................................................

Ca un străin și fără pașaport

Mă simt acum în Casa mea pustie,

Nici liniștea de-aici n-o mai suport,

Există-n ea atâta gălăgie!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Pictura: Ioan Nicoară -Acasa de la Sohodol

„Ziua Paşaportului Românesc, marcată în fiecare an, în ziua de 19 martie, aminteşte de data la care, în anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită „Lege asupra paşapoartelor”. În acest context, statul român introducea primele principii generale pentru paşapoarte şi pentru trecerea frontierei. Chiar dacă paşapoartele erau documente individuale de călătorie în străinătate, în acesta puteau figura, pe lângă titular, şi soţia, soţul şi copiii minori”.

Suflet odihnit...

 

„Îți mai aduci aminte ziua când

ai luat soarele și mi l-ai pus în suflet?”

Lucian Blaga

 

Suflete-al meu, al meu ești oare?

Cu tine drumul nu mi-e greu

Dintre răspuns și întrebare,

Dintre acum și Dumnezeu!

 

Din Nordul clipei, până-n sud,

Menirea ta e-atât de simplă,

Cu tine văd, cu tine-aud

Orice minune cum se-ntâmplă!

 

Ce drag mi-ai fost de când te știu

Tu, Vestitorule de viață

Din versurile ce le scriu

În fiecare dimineață!

Luni, 16 Martie 2026

 

Cu gândul omul să se-mpace,

Oricâtă știință-n el asudă,

Transplant de suflet nu se face,

Zadarnică-i această trudă!

 

Zadarnic îl chemăm 'napoi,

Chemarea noastră-i prea săracă,

Nu știe nimeni dintre noi

Când vine pe pământ, ori pleacă.

 

Nici bisturiu nu-i pe măsură

Să taie doctorul din el-

Transplant de dragoste și ură

Se poate face-n orice fel...

.................................................

Cu dragoste neobosită

Mă întrebai copilărește,

Mă întrebi și azi nedumerită,

Sufletul, când se-odihnește?

 

Ca aurul de sub văpăi,

Ca Duhul Sfânt la Bobotează,

Eu îl vedeam prin ochii tăi

Atât de dragi cum luminează!

 

Din cea mai sfântă libertate

Lăsată nouă pe pământ

În pieptul meu și-al tău se zbate,

Hai, pune-ți mâna pe cuvânt!

 

Tu știi că nu-n zadar te chem

Și ea, chemarea, ne-a fost dată,

Oricât de obosiți suntem

El nu adoarme niciodată...

 

Nicolae Nicoară-Horia