luni, octombrie 25, 2021

Ce scurtă este viața...

 




Te-aud oftând, poete: e-atât de scurtă viața

Și-atât de trecătoare ca umbra unui gând!

Tu spală-ți în lumina din Poezie fața,

Lumina izvorâtă de unde și de când?


Îmi vine dinspre-Acasă mirosul sfânt de brazi

Și sufletul se umple de-o liniște ciudată,

Nimicul se alege din tine de nu arzi,

Iubirea nu își stinge dogoarea niciodată!


Țărâna se întoarce de-a pururi în țărână,

Cum orice întrebare se-ntoarce în răspuns,

Ce scurtă este viața și-așa o să rămână,

Nu o să-mi spună nimeni că a trăit de-ajuns!


Nicolae Nicoară-Horia


duminică, octombrie 24, 2021

Legiune...

 



Ev. Luca 8, 26-39

-Poezia de duminică-


Și pe el l-a vindecat Iisus,

Cum scrie în Scriptură, drept răsplată,

Pleacă de la noi”, așa I-a spus

Mulțimea de atunci înfricoșată.


El n-a plecat, stă înviat în drum

Și vuietul acelora îL doare,

E vindecatul printre noi și-acum,

Ferice dar de cine-i dă crezare!


Bărbatul s-a întors la casa lui,

Priviți-l „îmbrăcat și-ntreg la minte”,

Legiuni” și astăzi sunt destui-

Prietenii mei, vă zic- luați aminte!


Nicolae Nicoară-Horia


Poetul nu vă minte...



Poetul nu vă minte niciodată,

Cu simplitatea-n suflet și în glas

V-am scris de „pașaport” la vremea dată,

Unii au strâmbat atunci din nas...


Despre culoarea lui ce pot să spun?

Mă strigă adevărul din cuvânt,

E veștejită frunza din gorun

Și Iancu n-are liniște-n mormânt!


Se-ntunecă vederea dinspre zare

Și drumul se-mpuțină către-Acasă,

Nu sunt mâhnit că nu mi-au dat crezare,

Alte griji pe gânduri îi apasă...


Dar nu e bine, Doamne, nu e bine,

De pașaport Tu n-ai nevoie, știu,

Cât de străină-i vremea care vine

Și-n urma ei târziul din târziu!

23 Octombrie 2021


Nicolae Nicoară-Horia


sâmbătă, octombrie 23, 2021

Cântec de unul singur...

 


Cântec de unul singur...


Singur, tot mai singur,

Într-o zi de tot,

Nici să mă mai gândur

Doamne, nu mai pot!


Sete mi se face,

Nu mai știu de cine

Și mi-e dor de pace

Și mi-e dor de mine.


Se aude vântul

Șuierând târziu,

Nu-mi lua cuvântul

Până mai sunt viu,


Lasă-mi încă mersul

Limpezit sub pas,

Duminică-mi versul

Ce mi-a mai rămas!


Sete mi se face,

Nu mai știu de cine

Și mi-e dor de pace

Și mi-e dor de Tine!

...............................

Aerul mă doare

Cu miros de mir,

Doamne, dă-mi răbdare

Să îl mai respir!


Nicolae Nicoară-Horia


vineri, octombrie 22, 2021

Din toamnă...



De-atâta frumusețe n-ai unde te ascunde,

E toamna pentru mine un anotimp divin

Și gândurile noastre ne sunt tot mai flămânde,

Când strugurii din vie bolborosesc în vin...


Ce-ai dăruit în viață să nu ceri înapoi,

Lumina împărtășită nicicând nu-i o povară,

Nu-i bai că pică frunza în clipa dintre noi,

Atât cât se cuvine, ne-am bucurat de vară!


Nuntașii de pe vremuri se-aud venind pe drum,

Din amintiri răzbate o muzică ciudată,

Cu-aceeași bucurie să ne-adunăm de-acum

Risipa fericită în care-am fost odată...


Copilărind prin ierburi, acolo sus, pe Deal

Același prunc mă cheamă neliniștit acasă,

De m-au născut părinții din toamnă în Ardeal

Eu n-am văzut în lume o alta mai frumoasă!


Nicolae Nicoară-Horia


Picturi: Ioan Nicoară





 

joi, octombrie 21, 2021

Poem durut...

 



Detest cu toată ființa mea acest Covid!

Mi-e inima din piept tot mai sihastră,

Luați aminte, cei care ucid

Să nu se bucure de moartea noastră!


Ne mor năprasnic bunii și părinții,

Ne mor copiii fără nicio vină,

Plâng din icoane mamele și sfinții,

Plânge-ntunericul dinspre lumină


De parcă-i vremea vremii de apoi

Și gura de-adevărul ei mi-e arsă,

Tot cerul de deasupra peste noi

Durerea lui în valuri și-o revarsă...

.......................................................

E plin de teamă și de îndoială

Pământul până-n marginile nopții,

Va trece în curând și-această boală

Și ne vom îngropa-n iubire morții...

Joi, 21 Octombrie 2021


Nicolae Nicoară-Horia



miercuri, octombrie 20, 2021

Cântecul...

 



El n-are vârstă, numai alinare,

Ferice fie aerul ce-l cântă!

Când îl aud se face sărbătoare,

Când îl respir minunea mă înveșmântă.


De unde vine? Mă întreabă gândul,

Eu știu că de acolo, din văzduh,

Precum e versul meu, înfiorându-l,

Cel plin de pace, de-adevăr și duh,


Fără de care în cuvânt când scriu,

Fără de care pe pământ când tac

S-ar face întotdeauna prea târziu,

Ce trist mi-ar fi poemul și sărac!


De-aici, din Umbra stelei ce mă spune,

Dacă e steaua mea nu știu defel,

Ascultă-mi, Doamne, dreapta rugăciune,

Nu ne lăsa nicicând orfani de el!


Când îl aud se face sărbătoare,

Când îl respir minunea mă înveșmântă,

El n-are vârstă, numai alinare,

Ferice fie aerul ce-l cântă!


Nicolae Nicoară-Horia