Al vostru sunt...

 

Moților mei

 

Al vostru sunt și de acolo-mi trag

Izvoarele spre gura mea însetată,

Neam de moți, prea dureros de drag,

Mamă îmi ești și la nevoie-tată!

 

Neam al meu, statornic și frumos,

Cu regii și cu craii lui anume,

Spre cerul tău cu tălpile pe jos

Oriunde-aș fi rătăcitor prin lume

 

Când vin Acasă cu întreg văzduhul

De doruri adunate în desagi,

Simt cum se pogoară-n mine duhul

Ca freamătul pădurilor de fagi.

 

Gândul meu în Amintire scurmă,

Când amintiri sunt toate pe pământ,

Acolo m-a născut cu ani în urmă

O Mamă, purtător de nume sfânt...

 

Se varsă din șiștar în cântec zorii

Și dacă e întuneric pe pământ,

Moții mei de-aici și din istorii

Și după moartea mea o să vă cânt!

 

Mi-e dor de voi, cum grâului de pâine

Și vă iubesc durerile cât pot,

Al vostru sunt și veșnic voi rămâne

Cu lacrima și ochiul ei, cu tot...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Casa din Dor...

 

-Acasa Poeziei-

 

Mi-am zidit din Dor o casă,

Doamne, cât e de frumoasă!

Nu-i nici mare și nici mică,

Fără teamă că mi-o strică

 

Răii, ploile sau vântul,

Cât o fi sub cer cuvântul!

Aici, ori prin zări străine,

Casa mea o port cu mine.

 

Casa mea e-o sărbătoare

Cu ferestrele spre soare

Și cu aer strecurat,

Casa mea din Dor curat,

 

Veșnic nu e încuiată,

Cel ce locuiește-odată,

Orice om cinstit de vrea,

O să-i fie dor de ea.

......................................

Vă aștept mereu cu drag,

Ea nu are niciun prag

Și nici nu-mi plătiți chirie,

Casa mea din Poezie...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Necredinciosul...

 

Duminica Tomii

din Săptămâna Luminată

 „..și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta sa...”

Ev. Ioan 20, 19-31

 

Simt urmele piroanelor străpunse

Și gustul fierei care Ți-a fost dată,

Cred în Învierea Ta, Iisuse,

De ea nu m-am îndoit niciodată!

 

Nu înțeleg moartea nicidecum,

Moartea Ta, ca Fiu de Dumnezeu,

Acolo, lângă cruce, stă și-acum

Pironit în versuri gândul meu...

 

Mă urmărește peste tot fantoma

Acestui timp fățarnic și anost,

Lângă mine îl aud pe Toma

Recitând Poemul pe de rost...

Duminica Tomii, 19 Aprilie 2026

 

E Duminică-n suflet şi-n calendar,

Întotdeauna Duminica nu e târziu,

Hristos a Înviat! Dacă nu, e-n zadar

Poemul acesta pe care îl scriu...

 

Tot pipăindu-i urma cuielor Sale,

Urmele cuielor din ceea ce vezi,

Mă uit la tine cu atâta jale-

Nici astăzi, Toma, tu nu mai crezi?

........................................................

Cu „Pace vouă” între ucenici

Dacă Hristos când a venit în lume

A doua oară Înviat aici

De nu vedeau însemnele anume

 

Din coasta Lui, din mâini și din picioare,

Cum nu văzuse „cel” de mai târziu,

Mă-ntreb nedumerit- credeau ei oare

Că este El, Învățătorul viu?

 

”Luați Duh Sfânt!” Le-a glăsuit Iisus

Dar, „Domnul meu și Dumnezeul meu”

Nimenea de frică nu I-a spus

Decât acel...Necredincios mereu...

 

Am crezut în cuvânt...

 

Am crezut totdeauna în cuvântul cel viu,

Îl simt în auz și acum când îl scriu

Cum izvorăște din sufletul meu,

Cu el mă trezesc dimineața mereu,

 

Cu el adorm seara în Rugăciune,

Cuvântul e cea mai curată minune,

De-aceea vă spun cu iubire și zel,

Totdeauna în viață s-aveți grijă de el!

 

Și atunci când vă arde pe buze tăcerea

Cuvântul din ea se revarsă ca mierea,

În aer, în apă, în foc și în vânt,

Pretutindeni lumina îl murmură-Sunt!

 

Am crezut în cuvântul cel dat să îl spun,

Azi și de-a pururea lui mă supun,

Cu bucurie rostită vi-l dărui și vouă,

Cum se dăruie norii din ceruri când plouă...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Izvorul Tămăduirii...

„Dă-Mi să beau!”

Ev. Ioan 4:7

 

Poezia

E ca izbucul din stâncă!

Și apa

Ei,

Doamne,

E vindecătoare!

Fără ea lumea

E-atât de bolnavă

Și de săracă!

Niciodată

Nu știu când vine,

Când pleacă...

 

Întotdeauna am crezut în izvoare,

Acolo, între ele, am venit pe pământ,

Cuprins de-o sete mistuitoare,

Nu mă lăsa, Doamne, fără ele-n cuvânt!

 

Ascultă-mi, Te rog, rugăciunea curată,

Cu ea nu sunt singur pe cale,

De-or seca toate, din văzduh niciodată

Izvorul Tămăduirii Tale!

 

Apa cea vie să curgă din stâncă,

Din ea să-și astâmpere setea și dorul

De pe Valea Plângerii, tot mai adâncă,

Sufletul Omului, mereu călătorul.

 

Îmi stăruie-n suflet acele cuvinte,

Spuse acolo lângă fântână,

Cine nu crede-n izvoare, Părinte,

Setea prin viață să-l ducă de mână...

                     * * *

Cât de mult am iubit izvoarele!

Copil, acolo în Munți,

îmi spălam în ele

fața,

picioarele...

Toată copilăria

mi-am petrecut-o

între aceste

sfinte odoare.

Se umple sufletul meu

când scriu

de o lumină vindecătoare!

De arșița vremii

nici nu-mi mai pasă;

mă simt și acum

atât de viu

în brațele lor!

Fericit e cel ce lasă

în urma lui

un drum

și

un izvor!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu mai scrie poezie tristă...

 

Gândul tău de-o vreme tot insistă

Și așteaptă să îi pun hotar:

Nu mai scrie poezie tristă

Și-așa lumea-i plină de amar!

 

Scrie despre păsări, despre soare,

Scrie despre ierburi, despre ploi,

Despre Dragostea nepieritoare,

Ce-nvlăstărește pururi între noi...

 

Hai să ne-amintim, ți-aduci aminte

Cum te jucai cu părul meu bălai

De-a v-ați ascunselea printre cuvinte

Să mă duci cu tine-acolo-n rai?

 

Cum te rugam cuminte să mă ierți

Și îți spuneam că încă sunt fecioară

Și nu știu drumul care mi-l arăți,

Drumul acela pentru-ntâia oară;

 

Depun azi mărturie, el există,

Precum există cetină în brazi,

Nu mai scrie poezie tristă

Și-așa lumea-i plină de necaz...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Săptămână Luminată...

 

 

Mi-e sufletul curat precum hermina,

Ca aurul trecut prin bobotăi,

Lumină din lumină, ce-i Lumina,

Mă-ntreabă plini de soare ochii tăi?

 

Întreagă întrebarea mi-o acum,

Sunt flacără și-n Umbra ei ți-e bine,

Citește-mi versul ce mă scrie-acum,

Răspunsul meu tu nu-l auzi cum vine?

Luni, 13 Aprilie 2026, din Săptămâna Luminată

 

Luminată

Şi

Binecuvântată

Săptămână!

Ce

Izvor

Tămăduitor

Curge din

Vinerea

Ta!

Ochii orbilor

Au început

Să vadă,

Cerurile deschizându-se

Deasupra

Lor!

De mult atâta Lumină

Împăcată

Nu s-a aşternut

Peste bucatele noastre!

Bucuraţi-vă

De toată floarea

Ei!

Duminică o să vină el,

Necredinciosul

Mereu,

Să-i pipăie urmele

Cuielor

Sale...

Și totuși

să ne aducem aminte

de strigătul

lui:

„Domnul meu și Dumnezeul meu!”

 

O, Săptămână Luminată,

Cu bucurie ne-ai fost dată

Ca pe o haină pururi nouă,

Hristos vă spune: „Pace vouă!”

 

Și eu vă spun cu gând curat-

IISUS HRISTOS A ÎNVIAT!

Să nu vă temeți, dragii mei,

Vă fie Dragostea temei;

 

Degeaba-L răstignim mereu,

El Este Fiu de Dumnezeu

Și-atâtea semne astăzi sunt!

În viața noastră pe pământ

 

Nu poate nimenea să-L frângă,

Sub umărul din partea stângă

Nu-L auziți cu dor cum bate?

El este viu în tot și-n toate!

 

Nicolae Nicoară-Horia