„Pe vremea cireșelor coapte...”
Mă doare
tulnicul din gând, mă doare,
Nu are IANCU
ziuă, Ziua lui
Ne-o
pune, Doamne, ca pe-o sărbătoare,
În
Calendarul meu și-al Neamului!
Îți spun și
eu, cu sufletul amar:
„Nu-i bună rânduiala asta, Tată!”
Mai bine
lasă-l să se nască iar
Din pântec
de Marie-ndurerată,
În Munții
cei de Aur, printre Moți,
Pe Câmpul
de la Blaj, pe cal să vină,
Să
tremure-n mormânt dușmanii toți
Și cei de
lângă noi ce n-au hodină...
..........................................................
Doina din
fluier e tot mai beteagă,
Urlă
furtuna pe sub norii grei,
Nu are
Iancu ziua lui cea dragă,
Vai, cine
i-a furat-o, frații mei?
23 Iunie 2026
Nu-i ziuă să nu vină după noapte,
Chiar dacă ele se-ngână mereu,
Acum, „la vremea cireșelor coapte”
Iancu se naște din chinul cel greu,
Precum lumina ce nu are frâu,
Cel pururi cu Dorul de Țară bolund,
Acolo, la Vidra, lângă un Râu
Cu o durere albastră pe prund.
Aceeași Marie cu dragoste-l strânge,
Iar Pruncul se uită la chipul ei dulce
Și înțelege acum de ce plânge
Ca Maica aceea cu Fiul pe cruce...
Spre Tine-mi ridic privirea de jos
Și Te rog, bunule, milostiv Dumnezeu,
Nașterea lui să-i fie cu folos,
Spre izbăvirea neamului meu!
La Vidra, într-o Casă țărănească,
Pe-același mal de Arieș durut,
Vrea Avrămuț al nostru să se nască,
Precum și-atunci acolo-n Munți
a vrut
La ceasul când cireșelor pe ram
Li se-mplinise vremea să se coacă,
N-am uitat cât de-oropsiți eram,
Ne ruginise lancea lui în teacă
Pe care Baciul Horea din Albac,
A ridicat-o înspre cer deodată:
Doamne sfinte, până când să tac,
Cine să-mi tragă sufletul pe roată?
Să te nască-n pace Avrămuț
Măicuța ta, cea dintre toate una,
Că și acum, în Patria din Munți
Bântuie în voia ei furtuna.
Nu-i cine să îi pună pumnii-n piept,
Nestingherită iar făcându-și treaba,
Izbăvitorule de neam, te-aștept,
Nașterea ta să nu fie degeaba!
Nicolae Nicoară-Horia
