Acasă niciodată nu te plictisești,
Dacă ai o bibliotecă și o grădină,
Singur acolo cu tine nu ești,
Toată viața trebăluind prin lumină
Pentru gânduri deșarte n-ai timp,
Nici loc în sufletul tău pentru ură
Și zeii sunt invidioși în Olimp,
Veșnicia Clipei abia o îndură...
De rodul ei se bucură floarea,
Mi se-aude inima cum bate în piept
Ca un clopt din turn, vestind Înălțarea...
Vine vara, Doamne, de când o aștept!
Vineri, 31 Mai 2024
Nicolae
Nicoară-Horia
Și-așa mă simt, ca Aerul din vânt!
Nu la toți le place tot ce scriu,
Unii știu să scuipe în cuvânt,
Alții îl citesc de dimineață,
Să le fie versul cu folos,
Cei care te felicită din față
Aceiași mâine te bârfesc din dos!
Aceiași astăzi de îți pun în ramă
Chipul tău cu aură de sfânt,
Mâine cât de lesne te reclamă
Că ai fost un nimeni pe pământ...
Kuppenheim, Baden-Württemberg
Duminică, 26 Mai 2024
Din
volumul în curs de pregătire-Poeme neterminate...
Coperta: George Roca (Australia)
Nicolae
Nicoară-Horia
Tot aud mereu că
nu se vinde
Ardealul nostru, nici
Moldova-ntreagă,
Pe amândouă gândul
le cuprinde
Și Țara Românească-mi
este dragă!
Din tot ce-avem,
nimic nu-i de vânzare,
Cel ce le-a pus
vremelniciei prețul,
Aici, acum și
dincolo de zare
Să-i fie parte ura
și disprețul!
Dumnezeu din cer să-i
pedepsească,
Pe cei care de-averi
sunt nesătui,
Îi întreb cu
dragoste firească:
Ce-a făcut Iuda cu
arginții lui?
Le fie pohta stâmpărată-n
veci
Și gândul, care
jalnic se aprinde,
Cât Dorul nostru
umblă pe poteci
Țara mea D’acia, nu se vine!
Nicolae
Nicoară-Horia
„Scoală-te, ia-ți
patul și umblă!”
Ev. Ioan 5, 1-15
-Cuvinte duminicale-
Câte paturi,
Doamne, sunt
Neumblate pe
pământ,
Câte suferințe
grele
Pentru cei ce stau
în ele
Și așteaptă plini
de jale
Semnul vindecării
Tale!
Pentru ei mă rog,
Părinte,
Cu tot cerul din
cuvinte,
Pentru cei bolnavi
și mulți,
Ruga mea să o
asculți,
Dă-le lor poruncă
vie
Slăbănogi să nu
mai fie,
Cum i-ai dat celui
adus
Și înaintea Ta
l-au pus,
Iartă-ne în tot
și-n toate
Nesfârșitele
păcate!
Vindecă-l,
Doamne și pe-aproapele meu,
Din
patul neputinței degrabă îl scoală,
Iartă-i
păcatele, Fiu de Dumnezeu
Și-alungă-i
din suflet orice-ndoială!
Eu
cred în cea mai deplină putere
Și-n
Dragostea Ta care vine de sus,
Cum
crede Primăvara în Înviere
De
fiecare dată când iarna s-a dus...
Pe
lumea aceasta, tot mai bolnavă,
Credința
e simplă, răutatea e dublă
Și
totuși Porunca se-aude din slavă:
„Scoală-te, ia-ți patul și umblă!”
Cuvintele
Tale îmi stăruie-n minte
Din
rugăciune, atunci când mă rog
Și
Rugăciunea întotdeauna-i fierbinte:
„Vindecă-mi, Doamne, gândul slăbănog!”
Nicolae
Nicoară-Horia
Cât de
curând mă voi întoarce-n țară,
Vai, Dragostea
aceea cum s-o scot
Din
gânduri și din inimă afară?
Mă simt
ca un izvor lângă fântână,
Oricâte
bogății sunt pe pământ
Duminică
și peste săptămână
N-am
liniște și-odihnă în cuvânt!
Alții pot
în voie să-și petreacă,
Să uite
limba-n care s-au născut,
Nu e
nimic ce vine să nu treacă,
Ce-i
prezentul fără de trecut?
Aud mereu
ca zumzetul de-albine
Căutându-și
matca de la stup:
„E-acolo
Patria unde ți-e bine!”
Gura
lumii cum pot s-o astup?
Nici Dragostea
aceea să o scot
Din versurile
mele, nu mă lasă,
Nu am
plecat, nu am plecat de tot,
Cât de
curând mă voi întoarce-Acasă...
Kuppenheim,
Baden-Württemberg
Sâmbătă, 25 Mai 2024
N-am spus eu că Munții sunt ai mei,
Munții plini de patimi și durere?
ANI dragă, tu degeaba vrei,
Nu-i am în...„declarația de-avere!”
Eu știu ce vreau să afle curioșii,
Impozit au plătit pe ei destul
Părinții mei, bunicii și strămoșii,
De-abuzurile vremii sunt sătul!
Și Râul Arieș, așa să știți,
Cu prundul aurit și cu sudoare,
Din inventarul meu să nu-l clintiți,
De la aval și până la izvoare!
Mai am și niște Doine fără leac,
Un Dor înalt ce nu-l mai pot ajunge,
N-am fost și nu mă știu copil sărac
Și lacrimi am destule să pot plânge...
Zadarnică e pohta unor monștri,
Ce tot mai des îi dau ocol târziu,
N-am spus eu că Munții sunt ai noștri
Lăsați prin Testament din tată-n fiu?
Nicolae Nicoară-Horia
1824-2024
De câtă vreme mâna mea te scrie,
Iancule-Avram, ce sfântă mi-e povara,
Aș vrea Poemul piedestal să-ți fie
În Munții din Apus și-n toată Țara!
Și-așa mă simt de Dorul tău pătruns
Întru Lucrarea care mi-a fost dată,
Din Duhul ei nu știu unde-am ajuns,
Dar nu voi săvârși-o niciodată!
Se surpă-n mine timpul ca un hău
Și sufletul în Testament mă duce,
Când Dumnezeu a pus pe chipul tău
Durerea Celui răstignit pe cruce!
Durerea Lui și-a ta e-atât de vie,
Nu-și află vindecare pe pământ,
Aș vrea Poemul piedestal să-ți fie,
Să nu te scoată nimeni din cuvânt,
Să nu te scoată nimeni din Ardealul
Ce ți-a fost Leagăn și mormânt fidel,
Poemul meu să-ți fie piedestalul
Cu toată Veșnicia scrisă-n el!
Kuppenheim, Baden-Württemberg
Vineri, 24 Mai 2024
Nicolae Nicoară-Horia
Pictura: Mariana Petruța
24 Mai 1969
A orbit lumina, Doamne, eram prunci,
Se-nvăța la școală, încă, meserie,
Amintirea doare, câți ani sunt
de-atunci?
Iartă-mi întrebarea, câți or să mai
fie?
Și acum îmi sună capsa detonată,
Locul ei, desigur, era jos, în mină,
Clipa cea nefastă n-am s-o uit vreodată,
Cu privirea arsă, arsă de lumină...
Simt cum se-nfioară sufletul din mine
Când prin bezna mută m-auzeai cum vin,
La spital, acolo, ca printre ruine,
Am venit Vederii tale să mă-nchin...
Luna Mai își plânge floarea-ntre
petale,
Prieten drag, desigur, știu că azi mă
crezi,
Plângi și tu în voie, lacrimile tale
Sunt de bucurie, tu cu ele vezi...
Nicolae Nicoară-Horia
Din scrinul amintirilor...
Să inventăm cuvinte noi,
Cuvintele
strămoșilor
Sunt
demodate!
Grâul nu
mai este grâu,
Pâinea
Nu mai
este pâine.
Tot mai
puțină
E ziua de
azi
Din ziua
de mâine!
Vântul
recită singur
Prin
ogradă
Poemul meu,
Nescris
Încă...
Țârâitul greierilor
A amuțit
și el,
Ce timp
Mișel!
Memoria
ne-alungă
Din
tiparele ei!
Se-aude
Cum se-așterne
praful
Peste
Abecedarul
Sufletului...
Kuppenheim,
Baden-Württemberg
Vineri, 17 Mai 2024
Nicolae Nicoară-Horia
Ce drag mi-a fost
Ștergarul Copilăriei,
Țesut cu mâinile mamei!
Îmi aduc aminte
De cuvintele
Ei,
Sfintele,
Din Acasa mea
De Sohodol:
„Oriunde mergi prin viață,
Cu tine să-l iei!”
Ștergându-mi fața
Seara
Și dimineața
Gândul meu se umple
De har.
Acolo,
În mormântul gol,
Pus deoparte,
E un alt ștergar,
Al Celui
Înviat
Din moarte...
Nicolae Nicoară-Horia
