duminică, februarie 27, 2011
Înduminicare...
Astăzi m-a trezit în zori
Dimineaţa din cuvinte-
Înduminică-mi Părinte
Gândul mirosind a flori,
Spală-mi sufletul cu mir
Şi Vederea mea cu rouă
Şi-îmbrăcat în haină nouă
Fă-mă, Doamne, trandafir...
Când pe Singurul Tău Fiu
Răstignitu-L-am în mine,
Om am fost aici, ştiu bine,
Mi-e ruşine să mai fiu!
Fă-mă lacrimă fierbinte
Pe pământ din ochii Lui,
Mă-nduminică, Părinte-
Altă vindecare nu-i!
sâmbătă, februarie 26, 2011
Dependenţa de Aer...
Toate tristeţile şi bucuriile
vin
din Aer.
Depinde
cum ai învăţat să respiri
din Copilărie...
Aerul-
Ce minunat cuvânt!
Duhul, cel purtător pe deasupra
apelor,
când pământul era netocmit
şi gol...
Şi Viaţa aceasta
vine
din Aer!
El întreţine arderea
ei...
Întoarcerea Acasă...
Eram plecat cu trupul meu prin lume,
Frumos şi tânăr, gata de vânzare,
Nici nu mai ştiu ce căutam anume,
Risipa lui-risipă mă mai doare...
N-am reuşit să îl traduc din Dor,
În urmă i-a rămas rănită brazda,
Sărmanul suflet, cel tânguitor,
Şi azi se-aude cum îşi mustră gazda...
Spre seară mă întorc umil pe brânci,
Simt cât de vinovată-mi este huma,
Ce-a mai rămas din preţul ei de-atunci,
Cât a rămas din preţul lui acuma?
Eram plecat cu trupul meu prin vară
Şi pielea de miresme era plină-
Te-ntorci Acasă, dulcea mea povară,
Cine îţi face semne din lumină?
sâmbătă, februarie 19, 2011
Lacrimă desculţă...
Toate despărţirile sunt triste,
Cele din care nu mai vii-napoi-
Când voi pleca să-mi pui în mâini batiste
Şi încălţările să-mi fie noi...
Mă chemă Cerul-„gata eşti, Linuţă?”
Ce cunoscut îmi pare acel glas!
Sărmana Mamă, lacrimă desculţă
Prin lumea asta fără de popas...
Mă uit la ea ca l’o icoană dulce,
Când vine seara-n ochii ei căprui
Îşi face aşternutul să se culce
Cu Tatăl nostru spus la căpătâi…
Acum când scriu ea doarme fericită,
Tăcerile din ziuă n-o mai dor,
Doar versul meu se-aude cum recită
Pe fruntea ei ca umbra unui nor…
duminică, februarie 13, 2011
Fântâni de vânzare...
E Duminică pe strada mea.
Trece un om
în amiaza mare-
ciubere avem,
doniţe avem,
fântâni aveeem
de
vânzareee!
Fântâni
cu dor de izvoare...
vineri, februarie 11, 2011
Cântec la marginea Satului...
9 Febr. 2011.
“Se gată oamenii”, îmi spune Mama
Ştergându-şi gândurile cu năframa,
Gândurile ei ostenite de drum
Tot mai rar urcă din Vale de-acum…
Nu mai stă “nime” acolo pe crânguri
Şi vulturii parcă sunt tot mai sânguri,
De sub zăpada şi ea putrezită
Iarba m-aşteaptă demult necosită…
Liniştea roade flămândă din stele,
Fântânile ard supărate şi ele,
De-acasă, până la margina Satului,
Ea simte toate durerile lui...
„Măcar tu din când în când să te duci
Acolo în Satul rămas lângă cruci-
Se gată oamenii, cărări nu mai sunt
Între casele lor locuite de vânt...”
luni, februarie 07, 2011
Numărându-mi tristeţile...
Te-am auzit
numărându-mi tristeţile-
una, două, trei...şi aşa mai încet,
până la capătul lor...
Acolo,
mă aştepţi toropită
şi fericită
pe sufletul
acestui
Poem...
duminică, februarie 06, 2011
Nu vreau să ştiu...
Nu vreau să ştiu de ce mi-eşti dragă,
Zadarnic mă întrebi acum,
Acelaşi Dor de cer ne leagă
Şi de pământ acelaşi drum...
Atâtea frumuseţi în jur
Aşteaptă să le spui pe nume,
Doar ochii tăi le dau contur,
Există un ceva anume
Care ne ţine de cuvânt-
Nu vreau să ştiu de unde vine,
Sunt fericit că eşti şi sunt
Şi toate zările mi-s pline...
Nu vreau să ştiu de ce mi-eşti dragă,
Zadarnic mă întrebi mereu
Ce Dor ne-pământesc ne leagă
De-acelaşi Unic Dumnezeu...
Din aceeaşi lumină...
5 Febr. 2011, spre Duminică...
Poezia mea, Poezia ta-
Una singură este.
Din acelaşi oftat
Dumnezeu
mi te-a dat
dătătoare
de veste,
dătătoare
de pace.
Din aceeaşi lumină
cu numele sfânt,
când mâna mea tace,
mâna ta scrie
împărtăşită-n cuvânt...
vineri, februarie 04, 2011
Streaşina lumii pe suflet m-apasă...
4 Febr. 2011, spre seară...
Uichend nesfârşit...
Streaşina lumii pe suflet m-apasă,
Mă simt de o vreme tot mai stingher
Şi iarăşi mă poartă gândul spre-Acasă,
Pridvorul de-acolo se umple de cer...
O Mamă la geamuri nu mi se-arată,
Liniştea doarme de după zăbrele,
Ştiu că nu-i nimeni la masa pătrată,
Singure doar manuscrisele mele...
Nu mai e loc pe pământ de avarii,
De furii, de răii şi de care mai sunt,
Şi totuşi sub grinzile roase de carii
Mă văd ca un prunc înviat din cuvânt...
Streaşina lumii pe suflet m-apasă,
Nici prea devreme, nici prea curând
Iarăşi mă duce dorul spre- Acasă-
Pridvorul de-acolo se umple de gând...