Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr...

 

Ev. Luca 16, 19-31

Bogatul și Lazăr, ce pildă frumoasă!

Săracul acesta, e-n fiecare casă

Din deal în vale, oriunde te duci

Prin Țara aceasta de la răscruci...

Ei „în profiră și-n vison” își petrec,

Dar toate petrecerile vin și trec

Precum trece vara umbra unui nor,

O să vină și arșița pe buzele lor...

Ei nu au milă de neam și de țară,

Ceasul e-aproape când o să-i doară,

Suflete-al meu, tu nu te teme,

Române Lazăre, mai îndură o vreme!

.........................................................

Citiți cu răbdare din Sfânta Scriptură,

Celui ce nu vrea, nu îi port ură,

Bogat sau sărac, sătul sau flămând,

Nu-l alungați pe Lazăr din gând...

Nicolae Nicoară-Horia

Se schimbă ora...

 

V-aduc aminte, prieteni, tuturora,

Cei care locuiți în ochii mei,

La noapte pe pământ se schimbă ora

Și vom dormi mai mult ca de-obicei...

Să dați cu grijă ceasul înapoi

Și fără niciun fel de răutate,

Lumina de-o să scadă între voi,

Să vă sporească Dragostea în toate!

Tu rămâi veșnic, Poezia mea,

Sufletul nu-i cine să-l strămute,

Se schimbă ora, Doamne, cum aș vrea

Și cei din fruntea Țării să se mute!

Nicolae Nicoară-Horia

Moșii de toamnă...

 

Gândul tânăr mă condamnă

Că nu pot deplin să-l strig,

Tremură moșii de toamnă,

De durere și de frig...

Anotimp cuprins de vaier,

Doamne, cât mi-ai fost de drag

Și-așa-mi vine să mă-ncaier

Cu tristețile din prag!

Stă nimicul să mă soarbă,

Sunt ca drumul de sub roți,

Scriu pătruns de-o teamă oarbă

Dinspre moși, dinspre nepoți;

Soarele și el din ceață

Luminează tot mai plâns,

Dragostea de Om se-nvață

Niciodată îndeajuns...

Sâmbătă, 30 Octombrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Vineri...

 

Eu știu că nu mai suntem tineri

În ochii tăi nu-i nicio vină,

Tot mai mereu se face vineri

Și vremea parcă-i mai puțină...

De dimineață până-n seară

Nu avem timp nici de-o poveste,

De-atâtea griji ce ne înconjoară

Nici loc de-odihnă nu mai este!

Cum scade ziua dintre noi

Și noaptea o să fie lungă!

Cuprinși de-același sfânt șuvoi

Până în zori să ne-ajungă

Să povestim așa cum vrei,

Tot mai grăbit se face vineri,

Nu-i nicio vină-n ochii mei-

Tu știi că nu mai suntem tineri,

Tu știi că nu suntem bătrâni?

Prin noi același sânge strigă

Când apa-i limpede-n fântâni

Și-o sete sfântă ne câștigă...

Nicolae Nicoară-Horia

Rafael-Femeia cu val

Ateii...

Nu e vânt acela ce nu bate!

Am întâlnit în viață mulți atei

Înverșunați și plini de răutate,

Dar niciodată n-am crezut în ei!

Cel necurat le-a fost și e complice,

Nici ei nu cred în necredința lor,

Mereu în van încearcă s-o explice

Albindu-și neputințele în clor...

„Sunt plini de must” Și ei așa au spus

Bătându-și joc de ucenicii Lui!

Citesc și recitesc și nu-i de-ajuns,

Ca răutatea lumii alta nu-i!

Vorbească dar, până mai au cuvinte,

Până mai au în mintea lor idei,

Atunci când le-amintești de cele sfinte

Se zvârcolește sufletul din ei!

În gândul lor se-ascunde o dalilă,

Sărmani samsoni și fără de putere!

Ciudate „legiuni”, cât mi-e de milă

De ființa voastră plină de durere!

Nicolae Nicoară-Horia

Ce scurtă este viața...

 

Te-aud oftând, poete: e-atât de scurtă viața

Și-atât de trecătoare ca umbra unui gând!

Tu spală-ți în lumina din Poezie fața,

Lumina izvorâtă de unde și de când?

Îmi vine dinspre-Acasă mirosul sfânt de brazi

Și sufletul se umple de-o liniște ciudată,

Nimicul se alege din tine de nu arzi,

Iubirea nu își stinge dogoarea niciodată!

Țărâna se întoarce de-a pururi în țărână,

Cum orice întrebare se-ntoarce în răspuns,

Ce scurtă este viața și-așa o să rămână,

Nu o să-mi spună nimeni că a trăit de-ajuns!

Nicolae Nicoară-Horia

Legiune...

 

Ev. Luca 8, 26-39

-Poezia de duminică-

Și pe el l-a vindecat Iisus,

Cum scrie în Scriptură, drept răsplată,

„Pleacă de la noi”, așa I-a spus

Mulțimea de atunci înfricoșată.

El n-a plecat, stă înviat în drum

Și vuietul acelora îL doare,

E vindecatul printre noi și-acum,

Ferice dar de cine-i dă crezare!

Bărbatul s-a întors la casa lui,

Priviți-l „îmbrăcat și-ntreg la minte”,

„Legiuni” și astăzi sunt destui-

Prietenii mei, vă zic- luați aminte!

Nicolae Nicoară-Horia

Poetul nu vă minte...

Poetul nu vă minte niciodată,

Cu simplitatea-n suflet și în glas

V-am scris de „pașaport” la vremea dată,

Unii au strâmbat atunci din nas...

Despre culoarea lui ce pot să spun?

Mă strigă adevărul din cuvânt,

E veștejită frunza din gorun

Și Iancu n-are liniște-n mormânt!

Se-ntunecă vederea dinspre zare

Și drumul se-mpuțină către-Acasă,

Nu sunt mâhnit că nu mi-au dat crezare,

Alte griji pe gânduri îi apasă...

Dar nu e bine, Doamne, nu e bine,

De pașaport Tu n-ai nevoie, știu,

Cât de străină-i vremea care vine

Și-n urma ei târziul din târziu!

23 Octombrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Cântec de unul singur...

 

Cântec de unul singur...

Singur, tot mai singur,

Într-o zi de tot,

Nici să mă mai gândur

Doamne, nu mai pot!

Sete mi se face,

Nu mai știu de cine

Și mi-e dor de pace

Și mi-e dor de mine.

Se aude vântul

Șuierând târziu,

Nu-mi lua cuvântul

Până mai sunt viu,

Lasă-mi încă mersul

Limpezit sub pas,

Duminică-mi versul

Ce mi-a mai rămas!

Sete mi se face,

Nu mai știu de cine

Și mi-e dor de pace

Și mi-e dor de Tine!

...............................

Aerul mă doare

Cu miros de mir,

Doamne, dă-mi răbdare

Să îl mai respir!

Nicolae Nicoară-Horia

Din toamnă...

De-atâta frumusețe n-ai unde te ascunde,

E toamna pentru mine un anotimp divin

Și gândurile noastre ne sunt tot mai flămânde,

Când strugurii din vie bolborosesc în vin...

Ce-ai dăruit în viață să nu ceri înapoi,

Lumina împărtășită nicicând nu-i o povară,

Nu-i bai că pică frunza în clipa dintre noi,

Atât cât se cuvine, ne-am bucurat de vară!

Nuntașii de pe vremuri se-aud venind pe drum,

Din amintiri răzbate o muzică ciudată,

Cu-aceeași bucurie să ne-adunăm de-acum

Risipa fericită în care-am fost odată...

Copilărind prin ierburi, acolo sus, pe Deal

Același prunc mă cheamă neliniștit acasă,

De m-au născut părinții din toamnă în Ardeal

Eu n-am văzut în lume o alta mai frumoasă!

Nicolae Nicoară-Horia

Picturi: Ioan Nicoară

 

Poem durut...

 

Detest cu toată ființa mea acest Covid!

Mi-e inima din piept tot mai sihastră,

Luați aminte, cei care ucid

Să nu se bucure de moartea noastră!

Ne mor năprasnic bunii și părinții,

Ne mor copiii fără nicio vină,

Plâng din icoane mamele și sfinții,

Plânge-ntunericul dinspre lumină

De parcă-i vremea vremii de apoi

Și gura de-adevărul ei mi-e arsă,

Tot cerul de deasupra peste noi

Durerea lui în valuri și-o revarsă...

.......................................................

E plin de teamă și de îndoială

Pământul până-n marginile nopții,

Va trece în curând și-această boală

Și ne vom îngropa-n iubire morții...

Joi, 21 Octombrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Cântecul...

 

El n-are vârstă, numai alinare,

Ferice fie aerul ce-l cântă!

Când îl aud se face sărbătoare,

Când îl respir minunea mă înveșmântă.

De unde vine? Mă întreabă gândul,

Eu știu că de acolo, din văzduh,

Precum e versul meu, înfiorându-l,

Cel plin de pace, de-adevăr și duh,

Fără de care în cuvânt când scriu,

Fără de care pe pământ când tac

S-ar face întotdeauna prea târziu,

Ce trist mi-ar fi poemul și sărac!

De-aici, din Umbra stelei ce mă spune,

Dacă e steaua mea nu știu defel,

Ascultă-mi, Doamne, dreapta rugăciune,

Nu ne lăsa nicicând orfani de el!

Când îl aud se face sărbătoare,

Când îl respir minunea mă înveșmântă,

El n-are vârstă, numai alinare,

Ferice fie aerul ce-l cântă!

Nicolae Nicoară-Horia

Bacoviană...

 

Îmi pipăi pulsul gândului, sunt viu!

Mă doare-acum înlăcrimată mâna,

Cu ce cuvinte oare să vă scriu

Să nu se tulbure din voi fântâna?

E toamnă și miroase-a frunză arsă,

Nu mai doinește nimenea din ea,

Simt Poezia-n mine cum se varsă

Și sufletul se-apleacă să o bea...

Ce sete sfântă spre-adevăr mă poartă

Și pașii noștri sunt tot mai greoi!

Afară-i noapte, liniștea mi-e spartă

În cioburi de la unu unu doi...

18 Octombrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Se ceartă între ei poeții...

 

Ne umblă viscolul prin soartă,

Mi-e gândul ca un zeu învins,

Aud poeții cum se ceartă,

Ce „boală” mută i-a cuprins?

Sub vremea doldora de ură

Azi e spurcat tot ce-i divin,

Mustește clipa-n bătătură,

Miroase în podrum a vin...

..........................................

Desculță-n roua dimineții

Făptura din cuvânt suspină,

Se ceartă între ei poeții,

Împacă-i, Doamne, în lumină!

17/18 Octombrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Se duc spre alte zări cocorii...

 

Se duc spre alte zări cocorii,

S-au săturat și ei de ceartă,

Aici în Țară vânzătorii

Vreau libertatea să ne-o-mpartă!

Sub soarele trudit, sub stele,

Ei poartă Dorul sub aripă,

Cuvintele mă dor și ele

De-atâta jalnică risipă

Și mă cuprinde-un fel de milă

De cântecul doinit sub spuză,

Mă uit în ochii tăi, Copilă,

Frumoasa mea, râvnită muză...

Tristețile când mă apasă,

Acolo mă ascund mereu,

Se duc cocorii de acasă,

Să-i ocrotească Dumnezeu!

Duminică, 17 Octombrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Și gândul e tot mai rotund...

 

Se zbate sângele sub tâmplă

Și gândul e tot mai rotund,

De tot ce-n lume se întâmplă

Aș vrea la Tine să m-ascund

Atunci când nu mai pot să-ndur,

Iar Țara tot mai grabnic geme

Și toți vecinii dimprejur,

Te-aud spunându-mi: „nu te teme!”

Lumina Ta o port sub pleoape

Și nu dau seamă nimănui,

Sfârșitul, încă, nu-i aproape

Și nici departe știu că nu-i...

Atunci când o să se întâmple

Nepregetat la Tine vin,

Se zbate inima sub tâmple

Și gândul e tot mai deplin...

16 Octombrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Lacrimile Cuvioasei Parascheva..

 

Fiți cuvioși,

Precum a fost ea,

Parascheva

Aici pe pământ!

Dezbrăcați-vă de hainele voastre

Și îmbrăcați cu ele aproapele,

Cel gol și flămând,

Cum se îmbracă în fiecare dimineață

Poezia,

Cuvânt cu cuvânt!

Lacrimile ei,

Picurând din icoană,

Credincioși

Sau atei,

Oricare sunt ei,

Să le vindece din suflet

Orișice rană!

De la primul,

Până la ultimul laș,

Recunoaște,

Luminează și astăzi la Iași

Sfintele-i moaște...

Nicolae Nicoară-Horia

Ce liniște-i, Doamne...

„Rămâi calm în orice situație

deoarece liniștea înseamnă putere.”

Joice Meyer

Ce liniște-i, Doamne, tare ca piatra

Și cerul deasupra e-atât de senin

De parcă văd îngerii păzindu-mi vatra

Când mâna mea scrie cuvântul divin!

Mă simt câteodată de toate sătul,

De ceea ce este, de ceea ce nu-i,

Ce liniște-i, Doamne, tare ca bronzul

Ce se visează turnat în statui!

Cuvintele Tale ca iarba sunt crude

Și picură rouă acum între noi,

Ce liniște-i, Doamne și totuși se-aude

Cum curge în mine Poezia șuvoi...

Nicolae Nicoară-Horia

Suflete-al meu...

Suflete-al meu, eu știu că vrei,

M-ai duce undeva, m-ai duce

Într-o cabană-n Munții mei,

Niciun urât să nu ne-apuce

Și-acolo-n liniștea doinită

Peste pădurile de brazi,

Străin de orișice ispită,

În apa sfântă să mă scalzi;

S-ascult cum cum curge peste noi

Ca-n ziua cea dintâi lumina,

Nu suntem singuri amândoi!

Cu tine ispăși-voi vina,

Copil de-a pururi printre Moți

Tot hoinărind pe serpentine,

Suflete-al meu, eu știu că poți,

Niciun Poem nu-i fără tine...

12 Octombrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia