Gândul tânăr mă condamnă
Că nu pot deplin să-l strig,
Tremură moșii de toamnă,
De durere și de frig...
Anotimp cuprins de vaier,
Doamne, cât mi-ai fost de drag
Și-așa-mi vine să mă-ncaier
Cu tristețile din prag!
Stă nimicul să mă soarbă,
Sunt ca drumul de sub roți,
Scriu pătruns de-o teamă oarbă
Dinspre moși, dinspre nepoți;
Soarele și el din ceață
Luminează tot mai plâns,
Dragostea de Om se-nvață
Niciodată îndeajuns...
Sâmbătă, 30 Octombrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu