Sunt dezamăgit...

Vineri, 31 Iulie 2020

Da, sunt dezamăgit de multe cele,

Câteodată-mi vine gândul viclean, ptiu!

Mai ales noaptea murmurând sub stele,

„De astăzi înainte nu mai scriu!”

Mă doare-auzul, ochii mei sunt plini

De vederi ce nu îi mai încape,

De parcă port blestemul unor spini

Din cununa Lui, aici sub pleoape...

Sunt Om și pur și simplu mi-e rușine,

Stau și mă-ntreb, așa ca fiecare

Dintre cei dezamăgiți ca mine:

Vine August, ce ne-aduce oare?

Să fie pace-n lume, sănătate

Și Dragoste în suflet de merinde,

Avându-le, avem aici de toate

Și nicio teamă nu ne mai cuprinde!

......................................................

Aștept, când va fi ceasul să mă cheme,

Cel ce m-a trimis și mă voi duce,

Da, sunt dezamăgit de multă vreme

Și neamul meu e-aproape lângă cruce...

Nicolae Nicoară-Horia

Biblia nu-i carte de povești...

Joi, 30 Iulie 2020

Tolănit între cuvinte, Omule, stai și citești

Sorbind cu nesaț cafeaua, pufăind pe nas a-lene,

Biblia nu este-o carte tălmăcită, de povești,

Cum nu-i apă minerală sângele curgând prin vene...

„Înțelepți” destui ca tine fost-au și vor fi pe lume,

Dar din toți s-a ales praful sub blestemul cel mai greu

Și-acum îi aud prin piețe cum fac îndrăciții spume

Tot strigând în gura mare: „nu există Dumnezeu!”

De aici, până-n aiurea orice „isprăvit”să știe,

Strige cât îi țin plămânii, facă bătături la gură

Și „tratate” nesfârșite la comandă să le scrie,

Nicio slovă ce-a fost scrisă neclintită-i din Scriptură!

De „tradus” o traduc unii, după interese, știu,

Pentru cerșetorul străzii, de la slugă, la stăpân,

Tatăl nostru este-același, drept și milostiv și viu,

Pentru fiecare-n parte, musulman, chinez, român...

Nicolae Nicoară-Horia

Hărțuiala...

29 Iulie 2020

De când ne știm aici pe-această hartă

Ne-au hărțuit dușmanii rând pe rând,

Cu vorbe grele ne-au bătut în poartă,

Pe mal de ape între noi curgând...

Ne hărțuiesc și-acum, iubească-i gaia,

De dimineață, până în amurg!

Dar nu ne-au stins din suflete văpaia

Și toate râurile prescurtate curg;

Din cei care-au venit cu gânduri rele,

Să-i pomenească diavolul în veci!

Aici, sub cerul sfânt al Țării mele,

N-a mai rămas nici praful pe poteci.

Ne-au răstignit cu sfinții dimpreună,

Ne-au sfâșiat speranțele pe roată,

Prin Munții noștri nesupuși detună:

Acest neam nu piere niciodată!

Nu piere Aerul rănit de vânt,

La bine-ntotdeauna și la greu

Nicicând nu am fost singuri pe pământ,

Cu noi aici e Bunul Dumnezeu!

Nicolae Nicoară-Horia

Casa din duh...

28 Iulie 2020

Departe, acolo în zarea din zare,

Între văzduhul deplin și pământ,

E-o casă din aer ce nu-i de vânzare,

Cum să vinzi duhul ei sfânt?

Fără ea Valea doinește pustie,

Fără ea Dealul nu e rotund,

Atunci când afară e vijelie

În liniștea ei mă ascund...

Lângă un leagăn durut din nuiele,

La masa aceea, cioplită de tata,

Stau seara la cina cuvintelor mele,

Și-așa fără veste poemul e gata.

Căsuța mea plină de-aduceri-aminte,

Duhul din tine, știu, mă veghează,

În cohea de-alături miroase-a plăcinte

Și îngerii parcă din rame oftează,

De bună seamă și ei sunt flămânzi

Și-așa împreună întotdeauna am fost,

Acasa mea dragă, mereu mă ascunzi

În oftatul acela ce-l știu pe de rost...

........................................................

Ea nu-i de vânzare și așa o să fie

Și-atunci când copilul ce sunt se va duce

Cu dor de ea, de tine, poezie,

În leagănul din stele să se culce...

Nicolae Nicoară-Horia

În Țara poemelor fără de moarte...

Câmpeni, Duminică, 27 Iulie 1980,
în zori, se năștea fiul meu Horia-Dacian,

în Ziua unui Sfânt Tămăduitor...

27 Iulie 2020
-Restituiri-

Liniștea albă, neliniștea mării,
Tropotul cailor fără de ham,
Ce beznă cădea peste Munții răbdării,
Munții prin care buimac rătăceam...

Mi-era sufletul cântec durut de alean,
Doamne, ce greu se mai naște lumina!
Pruncul meu, Horea, zis Dacian,
Din Dor ți se trage curat rădăcina.

Albacu-i aproape, cu geamăt sub roți
Vin carăle bunilor pline cu stele
Și-aici, la Câmpeni, între vajnicii moți
Stă Iancu în bronzul statuii-durere!

Se-aude Lumina prin cântec urcând,
E întâiul țipăt al nașterii tale,
Silvanus te-așteaptă în prag fremătând
Cu mâinile întinse ca două petale.

Pe Munți arde ploaia ca un sărut,
Lacrimi de fluier neterminate,
Pădurile toate aici mi te-au vrut
În Țara poemelor fără de moarte...

Nicolae Nicoară-Horia

Trepădușii...

Luni, 27 Iulie 2020

De Nefârtatul în pustie duși,

Acum, în vremea vremii de risipă,

Mă uit la ei, ce jalnici trepăduși,

Hulindu-Te în fiecare clipă!

Tot mai răi sunt, Doamne și mai mulți,

Ca șerpii-nveninați îmi ies în cale,

Te rog ca pe-un Părinte să-mi asculți

Cuvântul dinaintea Feței Tale:

Pe lumea asta, plină de noroi,

Nu ne lăsa în voia lor păgână,

Dragostea Ta o pune între noi

Și-acolo-n veșnicie să rămână!

Nu ne lăsa sub cerul Tău răpuși

De ură, de-ntunericul din pripă,

Mă uit la ei, ce jalnici trepăduși,

Hulindu-Te în fiecare clipă!

Nicolae Nicoară-Horia

Ce-i graba asta...

Duminică, 26 Iulie 2020

-Cuvinte duminicale-

„Ce-i graba asta?” Se-ntreba odată

Cu ochii arși de-o sfântă rugăciune

Poezia mea înfiorată:

„Deșertăciune, știu, deșertăciune!”

Acum când scriu, cu aerul sub mască,

Din împrejurul meu cuprins de teamă,

Nu-i nimeni unde să se mai grăbească,

Tot mai aproape am ajuns la vamă...

Încorsetat de patimi și de legi

Mă doare și durerea mea-i antumă,

De bună seamă tu îmi înțelegi

Strigătul descătușat din humă;

Poemul meu nu-i o poveste spusă,

O filă-ngălbenită de război,

Mă doare din cuvânt distanța pusă

De-o mână nevăzută între noi!

Nicolae Nicoară-Horia

Întrebările fără răspuns...

Duminică, 26 Iulie 2020

Din Copilăria-n care stau ascuns

În goliciunea mea, supus Vederii,

Mi-au plăcut întrebările fără răspuns,

Mai ales cele ale Întemeierii...

Țin minte, martori îmi sunt sfinții,

La-nceput, acasă, sub cerul senin,

Copil fiind, îmi întrebam părinții,

Cine sunt și de unde vin?

Astăzi, când privesc în urma lor,

Aceste întrebări sunt tot mai multe,

Întrebările fără răspuns mă dor

Și nu mai are cine să le-asculte;

Copilului de-atunci cu ochii plânși

De vederea cea mai din afară,

Îi sângeră amurgul printre târși,

În amintirea lui se face seară...

Nicolae Nicoară-Horia

Ura pentru cei bătrâni...

25 Iulie 2020

Fierbe sufletul din mine

Cu tot Cerul prins în mâini,

Nu-nțeleg de unde vine

Ura pentru cei bătrâni?

Tu, ce vină porți, Marie?

Tu, ce vină porți, Ioane,

Dacă ființa ta e vie?

E un semn ce-mi dă frisoane...

Prin credința, cea străbună,

Ca un duh rănit de vânt

Umblă sprinten și detună

Antichristul pe pământ!

Pune vrajbă roditoare

Unde-i Dragoste și pace,

Să mă ierte, de ce ore

Dumnezeu din ceruri tace,

Lăsându-l să-și facă treaba,

Dimpreună cu păgânii?

Scrie-n Carte, dar degeaba

Mai citesc din ea bătrânii...

Crește ca o mătrăgună

Ura-n lume pentru pentru ei,

Vremea vremilor nu-i bună,

Dar și vremea asta, ce-i?

Nicolae Nicoară-Horia

Să căutăm frumusețea...

Vineri, 24 Iulie 2020

Hai să căutăm frumusețea de-afară,

Să căutăm frumusețea din noi,

De dimineață și până în seară

Soarele luminează și prin noroi...

Noaptea nu-i cereți să strălucească,

Deșartă, oricum, e această strădanie,

Fericit e cel ce știe să iubească

Și-atunci când în jur e zâzanie!

Urâtul, de peste tot, stă la pândă

Ca șarpele preaplin de venin,

Inima mea din Dor e flămândă,

Ascultă-i tic-tacul spre tine când vin...

Niciun drum nu mai există înapoi,

Cuvintele mele să nu te doară,

Hai să căutăm frumusețea din noi,

Să căutăm frumusețea de-afară...

Mâna când scriu e tot mai tristă,

Ca floarea toamna lovită de brume,

Frumusețea adevărată, dacă există,

Cine zilnic o alungă din lume?

Nicolae Nicoară-Horia

Între Munte și Mare...

Joi, 23 Iulie 2020

Între mare și munte e sufletul meu,

Fără odihnă și fără popas,

Pe drumul acesta căutați-l mereu,

Călător, de când îl știu, mi-a rămas!

Orice cuvânt care umblă e viu!

Din credința dată el nu se abate,

Între munte și mare e poemul ce-i scriu

Întotdeauna cu silabele neterminate...

Între Mare și Munte e sufletul meu

Și acolo o parte o să-mi rămână

Când îl va chema Acasă Dumnezeu,

Luându-l ca pe un copil de mână...

Nicolae Nicoară-Horia

Poem din miezul verii...

22 Iulie 2020

E miezul verii, dulce-amărui,

Supușii ei, noi n-avem nicio vină

Cum trece vremea? Nu suntem statui,

Deschide brațele înspre lumină,

Acolo sunt! Cuprinde-mă cu ele,

Să nu mai plece gândul nicăieri,

Deasupra noastră cerul plin de stele

Să nu ne țină-aici prizonieri!

Iubește-mă, ca flacăra chibritul,

Ca soarele-ntunericul în zori,

În noi e Clipa, dar și Infinitul,

N-a spus-o Dumnezeu de-atâtea ori?

Suntem grăbiți și n-ascultăm defel,

Odată vremea va fi prea târzie,

E miezul verii, să mușcăm din el,

Cu-aceeași foame din copilărie...

Nicolae Nicoară-Horia

Iancu al nostru și al tuturor...

21 Iulie 2020

Cred în lumina spusă din cuvânt,

De peste tot, din aer, din țărână,

Duhul lui, din Duhul Celui Sfânt,

E viu și-așa în veci o să rămână

Peste această Nație Română,

Frânt întotdeauna, dar ne-nfrânt!

Mă dor și-acum, așa străfulgerate,

Silabele din Ultimul său Dor,

Al celui ce mai crede-n Direptate,

Iancu al nostru și al tuturor,

Craiul Munților, nu cerșetor,

El, fulgerul: „așa nu se mai poate!”

Adeseori doinind l-au întâlnit

Pe maluri de-Arieș nepotolite,

Pe poteci de aur și de-argint,

Pline de-adevăr și de ispite,

Fecioarele de-a pururi nenuntite,

Pe mirele din Munți nefericit...

Nicolae Nicoară-Horia

Foto: Duhul lui Iancu la Arad

Vindecă-mă, Doamne...

Duminică, 19 Iulie 2020

„Iertate sunt păcatele tale!”

Ev. Matei 9, 2

Vindecă-mă, Doamne, numai Tu mai poți,

Doctorii de-a valma sunt bolnavi și ei,

Boala nemiloasă i-a lovit pe toți,

Sănătos la Tine, Tată, să mă iei!

Vindecă-mă, Doamne, pune peste mine

Mâinile-amândouă care m-au făcut,

Vindecă degrabă teama care vine

Și se cuibărește ca un șarpe-n lut...

Lumea asta-i plină de un gând mișel

Și-adevărul parcă s-a schimbat la față,

Vindecă-mi cuvântul, slăbănog și el,

Mâna care-l scrie dinspre dimineață!

Dă-mi putere, Doamne, câtă s-o îndur,

Iartă-mi, Milostive, din adânc păcatul,

Vindecă-mi făptura și pe cei din jur,

Limpezit de lacrimi le aud oftatul...

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-i singur Muntele...

Sâmbătă, 18 Iulie 2020

Nu-i singur Muntele, știu bine,

Sub cerul plin de funigei

Puțini și triști pe serpentine

Spre el tot urcă Moții mei;

La poale jos de bună seamă,

Oricâte legi sunt pe pământ

Nu-i cine să le pună vamă

Pe gând, pe suflet, pe cuvânt!

Ei tulnică din zare-n zare

Și pe-nțelesul tuturor,

Nu-i Târgul nostru de vânzare,

Cum să vinzi inima din Dor?

Porunca Iancului e sfântă,

Și vălurește peste plai,

Cine se ia cu ea la trântă?

„No gata, fraților? No hai!”

Cât va învlăstrări lumina,

Cea dintre un băiat și-o fată,

Nu-i singur Muntele Găina

Și n-o să fie niciodată!

Nicolae Nicoară-Horia

Ateul...

Vineri, 17 Iulie 2020

Ateule din lumea largă,

Cu chipul de tristeți tărcat

Și animalele se roagă

Și nimeni nu le-a învățat!

La ceas de seară ori în zori,

Pătrunse de un sfânt mister

Eu le-am văzut adeseori

Cu ochii ațintiți spre cer;

Biet maimuțoi cu fața tristă,

Orbit de ură, de nesomn,

Și ele simt că El există,

Ca Tată, Dumnezeu și Domn!

Ateule din lumea mare,

De tine nu știu dacă ești,

Iar tu, ca ființă vorbitoare,

În fiecare zi-L jignești,

Cu vorba ca o cobză spartă

Și cu blestemele din gând,

Dar El, din adevăr te iartă,

Mă-ntreb, și totuși, până când?

Nicolae Nicoară-Horia

S-a-mbolnăvit și Târgul de pe Munte...

Joi, 16 Iulie 2020

Cu dor de Munți vă scriu acest poem

Și tulnicul din mine dă de veste,

Românilor, de-acum nu vă mai chem

Să veniți la Târgul din poveste!

S-a-mbolnăvit și el, blestem să fie

Pe creștetul acestui virus mut,

Să n-aibă parte nici de liturghie

Cei ce cu bună știință l-au făcut!

Cu sufletul la noapte-o să mă duc

Acolo, lângă crucea detunată,

M-așteaptă Iancu și el tot năuc

De pandemia ce nu se mai gată!

Să plângem împreună ca doi frați

Până răsare soarele în zare,

Voi, Moții mei cei dragi, să mă iertați,

Dar Târgul nostru nu e de vânzare!

Din Țara cea de piatră, din dureri,

De-acolo, unde-a rătăcit găina,

N-o să îl ducă nimeni, nicăieri,

Cine să-i stingă Muntelui lumina?

Nicolae Nicoară-Horia

Niciodată boala nu vine din lumină...

15 Iulie 2020

Niciodată boala nu vine...din senin,

Niciodată boala nu vine din lumină,

E-un adevăr la care poemul meu se-nchină

Și-ntotdeauna-n viață el nu mi-a fost străin!

Iar boala, orice boală, nu-i singură pe lume,

Ea n-a știut vreodată singurătatea ce-i,

Ce vinovat e Omul de-ntunecimea ei!

După făgăduință le-a dat la toate nume...

S-a-mbolnăvit de-o vreme și duhul din cuvânt

Și soarele din ceruri e tot mai trist la față

Și totuși el răsare în orice dimineață,

Bolnav de sănătate nu-i nimeni pe pământ...

Nicolae Nicoară-Horia

Cresc amintirile...

14 Iulie 2020

Cresc amintirile

Precum

Crește iarba

Peste Satul meu,

Tot mai singur,

Mai bătrân de-acum,

Între Copilăria lui

Și Dumnezeu!

Cuvântul are gust

De veșnicie;

Tot mai aproape

De

Zarea

Albastră!

Ce-i dincolo,

Nimeni nu știe,

Cresc

Amintirile

În urma noastră...

Nicolae Nicoară-Horia

Scriu...

13 Iulie 2020

Aud liniștea cum vine,

Liniștea dintre pescari,

Scriu și mă gândesc la tine,

Mă gândesc, de ce tresari?

Precum vântul, stai cuminte

Și citește-mă apoi,

Mi se umple de cuvinte

Sufletul-ce dulce roi!

Scriu și cerul își pogoară

Peste noi albastrul sfânt,

Poeziua mea-fecioară,

Duh cu dorul de pământ;

Fără tine nu e-ntreagă

Clipa-n brațe când mă iei:

Scrie-ce poruncă dragă!

Mă supun vederii ei...

Nicolae Nicoară-Horia

Demonizații...

Duminică, 12 Iulie 2020

„Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus

şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.”

Ev.Matei 8,28-34.

Cuvinte duminicale

-Restituiri-

El vindecase-atunci demonizații
Și-n loc de mulțumire și ovații
I-au spus să plece din ținutul lor,
Cuvintele și astăzi mă mai dor!

El a plecat cu Dragostea în sân
Că-n urma Lui cei vindecați rămân
Și-n țara mea, Iisuse, sunt destui,
Vino, Te rog, o vorbă să le spui,

Alungă duhul necurat din ei,
E plină clipa, Doamne de mișei
Și pune în Grădina Maicii sfinte
Lumina, cea nestinsă, din cuvinte;

Tu ai mai fost aici și altădată,
În Țara mea, cea binecuvântă,
Aici pe Munți, pe șesuri și pe văi
Sunt încrustați în viață pașii Tăi!

Stau mărturie drepții voievozi
Din fața nemiloșilor irozi,
Și-ateii toți din lume să-nțeleagă,
Credința noastră a rămas întreagă!

Nicolae Nicoară-Horia