22
Iulie
2020
E
miezul verii, dulce-amărui,
Supușii
ei, noi n-avem nicio vină
Cum
trece vremea? Nu suntem statui,
Deschide
brațele înspre lumină,
Acolo
sunt! Cuprinde-mă cu ele,
Să
nu mai plece gândul nicăieri,
Deasupra
noastră cerul plin de stele
Să
nu ne țină-aici prizonieri!
Iubește-mă,
ca flacăra chibritul,
Ca
soarele-ntunericul în zori,
În
noi e Clipa, dar și Infinitul,
N-a
spus-o Dumnezeu de-atâtea ori?
Suntem
grăbiți și n-ascultăm defel,
Odată
vremea va fi prea târzie,
E
miezul verii, să mușcăm din el,
Cu-aceeași
foame din copilărie...
Nicolae
Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu