duminică, iulie 12, 2020

Demonizații...



Duminică, 12 Iulie 2020
Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus
şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.”
Ev.Matei 8,28-34.
Cuvinte duminicale
-Restituiri-

El vindecase-atunci demonizații
Și-n loc de mulțumire și ovații
I-au spus să plece din ținutul lor,
Cuvintele și astăzi mă mai dor!
El a plecat cu Dragostea în sân
Că-n urma Lui cei vindecați rămân
Și-n țara mea, Iisuse, sunt destui,
Vino, Te rog, o vorbă să le spui,
Alungă duhul necurat din ei,
E plină clipa, Doamne de mișei
Și pune în Grădina Maicii sfinte
Lumina, cea nestinsă, din cuvinte;
Tu ai mai fost aici și altădată,
În Țara mea, cea binecuvântă,
Aici pe Munți, pe șesuri și pe văi
Sunt încrustați în viață pașii Tăi!
Stau mărturie drepții voievozi
Din fața nemiloșilor irozi,
Și-ateii toți din lume să-nțeleagă,
Credința noastră a rămas întreagă!

Nicolae Nicoară-Horia




Niciun comentariu: