vineri, septembrie 29, 2023

Liniștea de-Acasă...

 


Ce liniște era la mine-Acasă,

O liniște pe care-o simt când scriu,

Parcă stăteam cu îngerii la masă

Sub cerul niciodată prea târziu!

 

Nu se-auzeau nici șoarecii prin pod,

Nici carii de atunci flămânzi din grindă,

Ci numai amintirile cum rod

Cămașa ce nu vrea să mă cuprindă...

 

Ca un izbuc eliberat din stâncă

Așa eram, Copil prin Paradis,

Cuvinte peste tot, nescrise încă

Și altele cuminți în manuscris.

...........................................................

Când am întotdeauna spini sub pleoape

De unde sunt spre-acolo fug mereu,

În Acăsuța mea sunt mai aproape

De îngeri, de-adevăr, de Dumnezeu...

Vineri, 29 Septembrie 2023

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

luni, septembrie 18, 2023

Copilăria mea, pe unde ești...












 

Copilăria mea, pe unde ești...

Sohodol, Duminică, 17 Septembrie 2023

 

S-au împădurit cărările spre-Acasă,

Drumul pe Vâlcea e tot mai greu,

Să mă urc în voie nu mă lasă,

Numai gândul către Dumnezeu...

 

Ce bucurie tristă mă cuprinde

Și Liniștea din jur e mai adâncă!

Izvorul parcă nu își mai întinde

Spre buze brațul încleștat în stâncă...

...........................................................

Și totuși urc spre-Acasa mea cea dragă

Cu storurile trase în ferești

Iar un Copil din mine tot întreabă:

COPILĂRIA mea, pe unde ești?

Luni, 18 Septembrie 2023

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

miercuri, septembrie 06, 2023

Bucurie...

 



Luna a noua, după cum v-am spus,

Vine iarăși Ziua să se nască

Fecioara Născătoare de Iisus

Din minunea cea dumnezeiască!

 

Pe părinții Ioachim și Ana

O să-i adumbrească-același nor

Vindecându-le din suflet rana

Și neputințele din vârsta lor!

 

Lumina din cuvânt e-atât de înaltă!

Poemul meu cu ea se înveșmântă

Și inima din pieptul lui tresaltă-

Luna a noua, ce-mplinire sfântă!

 

Dragostea și fericirea-ntotdeauna se învață,

Bună dimineața prieteni! Bună dimineața viață!

Lăsați grijile departe și aproape să vă fie

Plină Clipa de lumină și de sfântă bucurie!

 

În curând iar se va naște din aceeași dulce Veste

Mama cea fără de care nu-i nici leagăn, nici poveste,

Maica-Pururea Fecioară, Născătoare de Iisus!

Și întotdeauna Vestea pe pământ vine de sus...

 

De pe stâncile răbdării, până-n marginea Vederii

Glasul meu să vă alunge toate umbrele durerii,

Cu lumina bucuriei, astăzi și mereu pe față:

Bună dimineața prieteni! Bună dimineața Viață!

 

Nicolae Nicoară-Horia

vineri, septembrie 01, 2023

A venit toamna...


 

Arde lumina peste pomi, peste case,

Cineva prin grădină a dat cu parfum,

A venit toamna, ce cuvinte frumoase!

Bucuria aceasta o simt și acum...

 

Inima mea dintre gânduri tresaltă,

Aceeași inimă din piept de haiduc,

Mă cuprinde o liniște sfântă, înaltă

Și curge prin mine ca un izbuc.

 

A venit toamna, Doamne ajută-mi,

Cuvântul acesta să mă nască din nou!

El nu cunoaște pustiul, nici vămi,

Se duce mereu din ecou în ecou...

.......................................................

A venit toamna, pe Dealul meu drag

Plugul din cer tot scurmă-n țărână,

Acolo m-așteaptă Copilul în prag,

Pruncul acela ce tot mă îngână...

 

Cămările Dragostei dacă sunt pline,

Nu poate Dorul flămând să se culce,

Nu ți-am spus că Septembrie vine,

Nu ți-am spus că August se duce?

 

Să trecem Dealul, ia-mă de mână,

Până nu cade bruma pe grui,

Te uiți în Poem, precum luna-n fântână,

Ce vezi acolo nu vrei să-mi spui?

 

Nicolae Nicoară-Horia