duminică, octombrie 31, 2010


29 Oct. 2010.

Stau copiii singuri
Şi îşi spun poveşti,
Tata-i dus departe,
Mamă, unde eşti?

Prin străine Spanii,
Prin Italii duşi,
Bântuie dihaii
Dincolo de uşi,

Că aici în Ţară
Nu-i de lucru-ufff...
Şi mi-e plin cuvântul
Doamne, de năduf...

Creşte-i mari odată
Pe pruncuţii trişti
Şi le-adu aminte
Că şi Tu Exişti!

Dă-le pace-n gânduri,
Dragoste oricând,
Stau copiii sânguri,
Singuri, până când?!

POEZIA

Duminică, 31 Oct. 2010, în zori…

Niciun balsam în lume ca Poezia nu-i!
Când e mâhnit poetul şi veşnicia-l doare,
Ştergându-i de pe frunte broboana de sudoare
Ea stă mereu de veghe la supărarea lui...

Eu am văzut cu ochii minunea asta vie
Şi am simţit cu duhul acest cuvânt divin,
Aşa cum simte pâinea când e muiată-n vin,
Ori clopotul ce bate înalt a liturghie...

Atunci când ea mă strigă îndrăgostit pe nume,
Ca să îi pot răspunde, doar linişte vă cer
Şi mă-nfioară gândul de jos şi până-n Cer,
Iar trupul mi se umple de bucurii antume...

Nimic mai sfânt în lume ca Poezia nu-i!
Când e bolnav poetul e lacrimă şi doare,
Ştergându-i de pe suflet povara de sudoare
Ea stă mereu alături de suferinţa lui...

vineri, octombrie 29, 2010

Sfaturi pentru mai devreme...

28 Oct. 2010.

Copilul meu ascultă ce spun şi ia aminte
Până-i lumină încă şi umbra ei devreme
Din dar cu drag îţi dărui tot jarul din cuvinte,
Oriunde-ar fi norocul în viaţă să te cheme

Să nu îţi pleci urechea la răutatea lumii
Şi nu lua în seamă ademenirea ei,
Să nu crezi niciodată în puritatea spumii,
Acolo se adună şi genii şi mişei...

E-adevărat, cât omul trăieşte tot învaţă,
Uitarea te pândeşte mereu la cotitură,
Cel care-ţi dă bineţe cu zâmbetul pe faţă
De multe ori acela în sinea lui te-njură...

Discerne întru toate şi ai mereu răbdare
Oricum ar fi dictonul-nu tot ce vrei şi poţi!
La farmecul sirenei nu te-arunca în Mare,
Învaţă prima dată în ape mici să-înnoţi...

Nostalgii de toamnă...

29 Octombrie 2010.

E arămită frunza din vârsta mea de-acum,
Iar toamna îmi adună tăcerile-n hambare,
Căruţele cu mere se-aud venind pe drum
Din Munţii mei prin care mă susură izvoare...

Pe Deal, căsuţa noastră şi-n jur otavă crudă,
Din linişte pasc mieii cu ochii lor duruţi,
Uitate-n Rugăciune icoanele asudă
Şi te aşteaptă Mamă cu dor să le săruţi...

Noiembrie e-aproape, ca spiţele de-obadă,
Să mă mai naşti odată eu ştiu că nu mai poţi,
Un Arieş de stele mă duce în baladă,
Vreau nunta mea să-mi fie acolo printre Moţi...
...........................................................................

E arămită frunza şi stă de-acum să pice,
Iar toamna îmi adună poemele-n hambare,
Niciunul dintre ele n-aş vrea să mi se strice-
La vremea lor din toate să guste fiecare...

duminică, octombrie 10, 2010

Rămâi ce eşti...

Duminică, 10.10.1010

Cuvintele acestea din văzduh
Le-am auzit înmugurind pe roată-
Rămâi ce eşti, în Adevăr şi-n Duh
Cu Poezia care ţi-a fost dată!

Şi-oricâte-ademeniri vor fi din greu
Să nu îţi afli-n calea lor popas,
Rămâi ce eşti, fii mulţumit mereu
Ce tot ce-n tine şi-a găsit sălaş...

Acelaşi drumător bătând sfios
La porţile vremelnic ferecate,
Din Versul tău, de sus şi până jos,
Rămâi ce eşti, Duminică în toate!

duminică, octombrie 03, 2010

Lumină de toamnă...

RUGĂ la cules de vie...

29 Sept. 2010.

Cu botniţe flămânde ei culegeau duruţi
Strugurii din via lor, cea plânsă,
Adu-i Acasă, Doamne, pe Moţii mei din Munţi,
Iobagi fără de număr în ţara lor supusă...

Măcar odată-n viaţă cu ei să mă îmbăt
De zarea libertăţii prelinsă în cuvânt
Şi vinul meu, cel tânăr, să-l bem din cupe tăt,
Să tremure toţi domnii din lume ce mai sunt!

Eu ştiu că-i amăgire, eu ştiu că n-or să vină,
Din gândurile mele iertare-acum le cer
Când scriu aceste versuri la mine în grădină
Cu mâinile murdare, amirosind a Cer...

Pe unde-or fi, sărmanii, acum Te rog fierbinte
Zăvor să nu mai tacă pe gura lor amară,
Sunt la cules de vie şi Tu mă vezi Părinte,
Această aşteptare o fă nu mă doară...

Struguri de cules...

28 Sept. 2010.

Până e toamnă şi e vreme bună,
Până eşti frumoasă şi mai poţi,
Vino să culegem împreună
Strugurii din via mea răscopţi...

Vino să-i culegem cu folos,
Nimic să nu rămână de pierzare
Şi vinul să ne fie sănătos,
Graurii flămânzi pândesc în zare...

Lumina cadă peste noi fecundă,
Să nu ne adumbrească niciun nor
În care gelozia să se ascundă,
Vino să-i culegem, dor cu Dor...