Tot
mai aproape e dușmanul,
Rod
carii-n inima din lemn,
Să
nu-l uitați pe Ioan Buteanu,
Vai,
ce dumnezeiesc îndemn!
Mă
arde verdele cel crud,
Îmi
bubuie-n timpane tunul,
Legat
de el dinspre Abrud,
Venea
înlăcrimat tribunul
Cu
Adevărul viu din grai,
Iubindu-și
Patria, ce vină!
La
Gurahonț, în luna Mai
Tresare
Crișul și suspină...
Pe
malul strâmb, ce mal durut!
Să
nu îl uite-n veci românii,
Sub
cerul de durere mut
L-au
spânzurat atunci păgânii...
Dar
Ioan Buteanu, nu e mort,
Vai,
cine sufletul să-i spurce?
În
versul meu și-n gând îl port-
E
viu, ca Viul de pe cruce!
* * *
„Mor
liniștit...”
Iosășel-Gurahonț,
23 Mai 1849
Nu
are somn și liniște defel
Sufletul
meu, e-ntotdeauna treaz,
Azi-noapte-n
vis m-am întâlnit cu el
Și
m-am trezit cu lacrimi pe obraz...
IOAN
BUTEANU, Criș îndurerat,
Cum
se-nfioară Munții mei deodată,
Vor
„domnii” iar să fie spânzurat
De
salcia aceea blestemată?
La
Gurahonț, târziu, miroase-a fân
Și
iarba hohotește-n ochii mei,
Ce
vină are că a fost român
Din
tată-n fiu și dincolo de ei?
Nicolae
Nicoară-Horia
IOAN
BUTEANU
născut
la Sighetu Marmației în anul 1821 – mort, prin spânzurare pe
malul Crișului Alb la 23 mai 1849, în satul Iosășel, Gurahonț-
Arad) , cel despre care mama lui vitregă spunea despre el că
"suferă de boala românismului".
Ioan
Buteanu a fost unul dintre fruntaşii adunărilor populare de la
Abrud, Câmpeni şi Bistra din aprilie 1848 şi unul dintre
principalii conducători al primei Adunări Naţionale de la Blaj din
30 aprilie 1848. La Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai
1848 a avut un rol deosebit în însufleţirea maselor, alături de
Avram Iancu.
În
ziua de 23 mai 1849 în satul Iosăşel, jud. Arad, Ioan Buteanu este
spânzurat de Hatvani.
Înaintea
morţii, Ioan Buteanu a aruncat o pungă cu bani la picioarele
călăilor, spunându-le: „Luaţi-o, tâlharilor! Pentru asta
luptaţi voi, nu pentru libertate! Eu mor dar nu mă tem de moarte,
căci am stat zi de zi în faţa ei. De altfel, fraţii mei vor
răzbuna moartea mea violentă”.
A
fost îngropat după puţine zile de la moarte, la doar câţiva paşi
de locul execuţiei sale și înmormântat creştineşte în
cimitirul din Gurahonţ doar la 20 septembrie 1869, la comemorarea a
douăzeci de ani de la moartea sa.
În
anul 1924, la centenarul naşterii lui Avram Iancu, osemintele sale
au fost duse la Ţebea unde îşi doarme somnul de veci alături de
bunul său prieten Avram Iancu, în cimitirul din curtea bisericii
ortodoxe.
Ioan
Buteanu, prefectul Ţării Zarandului, o jertfă pentru libertatea
neamului românesc!
Sursa:
Enciclopedia României