Mereu mai sus, de când e omenirea,
Mereu mai sus, aceasta e menirea,
Mă-ntreb și eu, gândindu-mă la tine,
Chemarea spre înălțimi de unde vine?
Cât mi-a plăcut ecoul din pruncie!
Știam că vine dinspre veșnicie,
Știam că toate-n lume au un capăt
Precum lumina care dă în scapăt...
Mereu mai sus, acolo printre stele,
Ce dor nebun de aripile mele,
Pe care simt că le-am avut în viață,
M-apucă-ntotdeauna și mă înalță!
Nicolae Nicoară-Horia
Păcatul, ce-i păcatul? Mă întrebai odată
Strângându-mă la pieptul înfiorat de fată,
De-atunci și toată viața nu știu să îți răspund,
Pe-aproape Arieșul se murmura pe prund
Și-acolo, lângă apa curată și fierbinte,
Pe trupul, ca zăpada, scriam încet cuvinte
Pe care fără grabă mereu ți le recit,
Eram cu tine-alături și-atât de fericit!
Și stelele pe boltă priveau la noi mirate,
Da, stelele acelea în veci nenumărate,
Păcatul, ce-i păcatul? Mă-ntreb mereu și-acum
Când mergem împreună de-atunci pe-același drum...
Nicolae Nicoară-Horia
„Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele,
în neamul acesta desfrânat şi păcătos,
şi Fiul Omului Se va ruşina de el,
când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri.”
Ev. Marcu 8, 38
-Cuvinte duminicale-
Eu nu mă rușinez de Tine, Tată,
Cuvintele, din leagăn mi-au fost dragi
Și le-am purtat cu mine viața toată
Cum poartă Moții cerul în desagi!
Acolo-n Munți, ori pe sub zări străine,
Cât m-au purtat prin lume pașii mei
Când a căzut ocara peste mine
Nu am gemut de sub povara ei!
Ispitele de-a valma vin și pleacă
Și mai ales când scriu îmi dau ocol,
Dar inima din piept nu mi-e săracă
Și sufletul nicicând nu mi-a fost gol!
E plin de primăveri, dar și de toamne,
Mi-e dragă iarna când Te-am cunoscut
Și nu mă rușinez de Tine, Doamne,
Ca de părinții care m-au născut!
Nicolae Nicoară-Horia
Suspină-n sinea lui Adam,
Ca flacăra dintr-o scânteie:
Prin Rai miroase a femeie
Și eu ce fericit eram!
O, Eva sufletului meu!
De ea tot Aerul mă leagă,
De ce mi-a fost atât de dragă
O știe bunul Dumnezeu!
...........................................
Îmi umblă Dragostea prin gând,
Prin Rai miroase a femeie,
Nu poate locului să-mi steie
Dorul de-atunci, tot mai flămând...
Nu-i Om pe lume să-l robească,
Pentru miros cătușe nu-s,
El vine pe pământ de sus
Minunea mea dumnezeiască!
Duminică, 18 Septembrie 2022
Nicolae Nicoară-Horia
Din marginile rugăminții
Vă scriu acum poemul meu,
Copii, nu vă certați părinții,
Să v-alduiască Dumnezeu!
Ce-nseamnă vorbele de-ocară?
Cărunți cum sunt și nu-n zadar
În urma lor o să vă doară
Plecarea scrisă-n calendar...
Așa „uituci și „depășiți”
V-au legănat la sân fierbinte,
Din graba vieții când vorbiți
Să aveți grijă de cuvinte!
Cu toată ființa lor ciudată,
De Dragoste nicicând săracă,
Să nu le spuneți niciodată
Și nici măcar în gând, să tacă!
Nicolae Nicoară-Horia
Iar mi-e gândul de durere frânt,
Știu că nu e vremea de jelanii,
Trupul tău coboară în pământ,
În pământul sfânt al Transilvanii...
Tu, mire niciodată, logoditul
Cu Dragostea de neam la căpătâi,
Sufletul se-ntoarce, preatruditul,
Să se odihnească-n pacea Lui!
Dinspre asfințit se sparge flancu'
Și curge noaptea peste cimitire,
Românii mei, să nu-l uitați pe Iancu,
Precum nu uită omul să respire...
13 Septembrie 2022
Nicolae Nicoară-Horia
„Ce este născut din trup, trup este
și ce este născut din Duh,
duh este...
Trebuie să vă nașteți de sus.”
Ev. Ioan 3, 6-7
-Cuvinte duminicale-
Credința
Te naște
De
Sus!
Poezia-
La fel!
Ea
Moarte nu are!
Nașterea
De jos
E
Trecătoare...
Duminică, 11 Septembrie 2022
Nicolae Nicoară-Horia
Şi iar mă duce versul înspre-Acasă
Precum se pleacă vara în cocori,
Plouă peste Munţi, ce ploaie deasă,
Parcă plânge cineva din nori!
Câmpia pârjolită de ispite
Şi-adună rodul cât a mai rămas,
Nu mă-ntreba de ce mi-s năcăjite
Pădurile şi doinele din glas...
Plouă peste Munţi, ce ploaie mută
La Roşia, la Vidra şi Albac,
Mi-e gândul speriat precum o ciută,
De ce să urlu şi de ce să tac?
Domnilor de-acum nici nu le pasă,
Tot mai degeaba e cuvântul meu
Şi iar mă duce versul înspre-Acasă,
Şi-acolo parcă plânge Dumnezeu...
Nicolae Nicoară-Horia
Românii mei, de-aici, din țări străine,
Oriunde sunteți risipiți pe plai,
Să-l privegheați așa cum se cuvine
Pe cel ce-n viața asta ne-a fost Crai!
De-aceea-nlăcrimat aici vă spun:
Când va pleca să-i puneți de merinde
Gândul vostru, cel curat și bun,
Din jertfa lui nimica nu se vinde!
La Țebea, când veniți, sub ramuri sfinte,
Cu Dragostea de Țară în desagi,
La căpătâi să-i murmurați cuvinte
Care în viața asta i-au fost dragi!
Și-atât vă cer, precum pe-un Tatăl nost',
Ce ne-a fost dat din cerurile înalte,
Să-i spuneți Testamentul pe de rost,
Unicul Dor, cel mai presus din toate!
10 Septembrie 2022, spre seară...
Nicolae Nicoară-Horia
Tot singur și flămând pe prispa humii,
Iancule-Avram te stingi încet și-acum,
Te plânge în genunchi lumina lumii
Și Dorul tău de-atunci e numai scrum...
Baia de Criș-ce baie-ndurerată!
Cealaltă „baie” de la Vidra nu-i,
Pe care ne-ai lăsat-o-n veci testată,
Craiul nostru drag și-al nimănui.
Se-aude clopotul din cer cum bate,
Parcă de-o vreme obosit și rar,
Tot singur și flămând întru dreptate
Și tot mai supărat din calendar...
..................................................
Când se revarsă zorii din Poem
Și Aerul din jur e-atât de greu,
O să ne fie dor, ce Dor suprem!
De sufletul plecat la Dumnezeu.
9/10 Septembrie 2022
A murit Iancu?
Sufletul omului nu se desparte,
El vine și pleacă întreg pe furiș,
A murit Iancu? Ce cuvinte deșarte!
A murit Iancu la Baia de Criș
Nu de durere, ci de tristețe,
Regele nostru, Geniul pustiu,
Neamul meu ar trebui să învețe:
„A murit Iancu, pentru mine, cel viu!”
Moartea nu poate nimeni să o evite,
Călător pe sub soare, sub stele,
Uitați-vă la hainele lui ponosite,
Cât Adevăr se ascunde sub ele!
Ca pruncul de mamă ținut de cuvânt
Poemul acesta nu are tihnă,
Iartă-mă, Doamne, nevrednic ce sunt,
Și dă-i Crăișorului nostru odihnă!
Nicolae Nicoară-Horia
I-a fost dat Poeziei, în zi de sfântă și vrednică Sărbătoare, să se întâlnească a treia oară, cu elevii Școlii profesionale „Astra” Arad!
Mulțumesc Domnului Director, Prof. Cristian Stoica, pentru invitație și pentru încredere!
Întotdeauna în fața Poeziei m-am simțit și mă simt ca un elev, cu Abecedarul Dragostei în mâini!
Clipele trec-amintirile rămân!
Doamne, ce Amintire frumoasă!
Joi, 8 Septembrie 2022
Nicolae Nicoară-Horia
„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt;
și harul Lui care este în mine n-a fost în zadar.”
1 Corinteni 15, 10
-Cuvinte duminicale-
Să mă-nțeleagă orișicine:
V-am spus mereu și vă spun iar,
Cu Dragostea ne-nvinsă-n în mine,
El, Harul, nu este-n zadar!
Mi-a fost și sabie și scut,
E cel mai prețios tezaur,
Cu el în suflet m-a născut
O Mamă-n munții mei de aur...
De-aceea nu sunt vrednic eu
Cât voi trăi în Poezie
Să-i mulțumesc lui Dumnezeu
Pentru această veșnicie!
Duminică, 4 Septembrie 2022
Nicolae Nicoară-Horia
Nu te uit, Iancule, nu pot,
Duhul tău, bunule, e peste tot,
La Baia de Criș în septembrie iar
Picură lacrima din calendar.
Fluierul tău se aude sub stele
Cum geme durutul din Dor și de jele;
Pe prispa aceea amiroase a pită,
Nu-i națiunea ta fericită
Din Testamentul pe care-l scriai,
Baie de aburi la Vidra nu ai
Și pretutindeni nu-i rânduială,
Istoria ta nu se-nvață în școală,
La Vidra, la Țebea adesea când vin
Mi se spune la vamă că sunt șovin,
Țara e plină de vâlve, de hoți,
Nici să mori, Iancule, azi nu mai poți!
Tot supărat ești...
Tot supărat eşti, Iancule de-atunci,
Acelaşi Dor în zori ţi se destramă
Şi iarăşi vine vremea să te duci,
Ştie Cel de sus de ce te cheamă.
Cad stelele din Cerul tău polog,
Tăceri aprinse peste Munţii mei
Şi aşa îmi vine să te rog
Lângă tine-acolo să mă iei...
Eu ştiu că nu e timp şi nu e loc,
Nici tu nu ai hodină să te culci-
Geniu pustiu şi fără de noroc
Tot supărat eşti, Iancule de-atunci?
Nicolae Nicoară-Horia
