DRAGOSTEA...

 

 

Dragostea nu fură și nu minte,

Pe Dragoste nu se pune pariu,

S-au spus despre tine atâtea cuvinte,

Eu ce aș putea să mai scriu?

 

În clipele vieții, ușoare sau grele,

Din amonte și până-n aval,

Slăvit să fie de pe buzele mele

Cuvântul Dragoste, niciodată banal!

 

Să-l poarte în trup și gând fiecare,

Poemul acesta nu este-n zadar,

Dragoste, Dragostea-i fără de care

Târziu din lume nu are hotar...

 

IUBIREA alină suferințele toate,

Ea niciodată n-o să ne-ajungă,

Pune mâna, nu simți cum se zbate

Inima mea ca un clopot în dungă?

24 Februarie 2024

 

Nu-i așa că Dragostea te-mbată...

 

Fără Iubire n-am putea petrece,

Nu-i om fiorul sfânt să nu-l străbată

Și piatra simte valul care trece,

Nu-i așa că Dragostea te-mbată?

 

„Beția” asta nu-i din tescovină,

Ci vine-ntotdeauna din văzduh

Și toate supărările-ți alină,

Ea e numai flacără și duh...

 

Tânăr mereu, frumosul Dragobete,

„Bată-te norocul să te bată!”

Bine-ai venit, cel fără de secrete,

Nu-i așa că Dragostea te-mbată?

 

Cum iubește arcușul vioara...

„De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim,

iar noi ne sfâșiem.”

Mihai Eminescu

 

Te iubesc, cum iubește arcușul vioara,

Cum iubește altarul odoarele sfinte,

În loc de bună ziua, ori bună seara,

Să rostim împreună aceste cuvinte!

 

Din somn dimineața când ne trezim

Cu roua în suflet și în privire,

Să ne cuprindă fiorul sublim,

Ce mut e Cântecul fără Iubire!

 

Cine nu poate să le-nțeleagă,

Cuvintele-acestea cu miros de mir?

Te iubesc! Te iubesc, Poezia mea dragă,

Aerul Clipei pe care-l respir.

 

Fără tine e oarbă orice fântână,

Nici ciocârlia din Dor nu se înalță,

Când o să plec doar cu tine de mână

Să-mi fie plecarea din moarte, spre viață...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-mbătrânește Dragostea...

 

 

Precum e matca într-un stup de-albine,

De-a pururi slujitoare și stăpână,

Nu-mbătrânește Dragostea, știu bine,

Nici Poezia mea nu e bătrână,

 

Precum scânteia dintre-amnar și iască,

Duhul viu, mistuitor și sfânt,

Omul ce nu știe să iubească

Zadarnic pribegește pe pământ!

 

Dragostea e-un legământ divin,

Ce inspirat e Aerul când vine!

Numai rostindu-i numele deplin

Și se-nfioară sufletul din mine...

 

Nu-mbătrânește Dragostea, cărunți

La tâmple, dar în gânduri niciodată,

De din Vale până sus în Munți,

Chipul ei ce tânăr mi se-arată!

Vineri, 23 Februarie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Tu n-auzi Dragobetele cum vine...

 

Luciei

Din lumea asta, plină de venin,

Stau și mă-ntreb, aproape lângă tine,

Cu sufletul de Dragoste preaplin:

Mai vine, Dragobetele, mai vine?

 

Răspunsul tău și-acum e tot fierbinte,

Și zarea lui din suflet tot albastră,

Iartă-mi tristețea care mă cuprinde,

Ea niciodată nu-i tristețea noastră

 

Și-acum îl așteptăm, ca altădată,

Frumosul chip de noi nu și-l ascunde,

Te-ntreb, precum atunci când erai fată:

Mai vine Dragobetele? Răspunde!

***

De tot ce-i românesc ne e rușine,

Până și limba parcă e un chin,

Tu nu auzi Logodnicul cum vine?

E Dragobetul nostru, nu-i străin!

 

Zeu tânăr și frumos peste măsură,

Lui Valentin venit aici anume

El nu îi poartă niciun fel de ură,

Au loc destul îndrăgostiții-n lume!

 

De ziua lui, îți mai aduci aminte?

A fost logodna noastră pe pământ

Și cununia, cea dintre cuvinte,

Când ai spus „da” acelui care sunt!

 

Și mi-ai șoptit: îmi ești atât de drag!

Tu nu auzi Năvalnicul cum vine?

Cu Dragostea înmugurită-n prag

Noi să-l întâmpinăm cum se cuvine...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Cămașa Poeziei...

 

 

Dintre toate bucuriile Copilăriei mele

Mi-a mai rămas doar Dorul de ea,

Ziua sub soare, noaptea sub stele,

Gândul nu mai poate locului să stea

 

Și totuși el vine, el vine înapoi,

Ce tânăr e zborul peste munți, peste ape!

Cămașa aceea țesută-n război

Cu mâinile mamei nu mă mai încape.

 

Mi-a mai rămas dumnezeiescul parfum,

Cămașa Copilăriei pe unde-o fi oare?

Mi-am făcut alta, din cuvinte de-acum,

Pentru sufletul meu, mult mai încăpătoare...

Miercuri, 21 Februarie 2024

 

Din volumul Cămașa Copilăriei,  în pregătire pentru tipar...

Coperta: George Roca (Australia)

 

Nicolae Nicoară-Horia

Miroase a plăcinte...

 

 

Miroase a plăcinte sus în Munți,

Dintre toate, ce miros ne-nvins!

Cum ai putea, Copile, să-l înfrunți?

Ci lasă-te de vraja lui cuprins.

 

Miroase a plăcinte și-așa-mi vine

Să dau o fugă până lângă zare,

Mă cotropește-un fel de dor de tine,

Dorul acesta-ntotdeauna doare.

 

Te văd acolo, Mamă, lângă șpor,

Prin gândurile duse hăt departe,

Cu sufletul cuprins de-un sfânt fior

Tot așteptând plecatul din departe

 

Și Așteptarea știu că nu mă cruță,

Nu uita, de-atâtea ori mi-ai spus,

Eu vin acum, dar Dumneata măicuță

Cu Dorul meu din lacrimă te-ai dus...

.........................................................

Îmi bate luna tânără-n fereastră,

Poemul meu de dragoste e plin,

Miroase a plăcinte-n cohea noastră,

Dintre toate, ce miros divin!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Întrebări dintre cuvinte...

 

1824-2024

 

De ce nu vrei în pace să mă lași,

Sufletul meu nu-i suflet de tarabă,

Nu mi-au fost strămoșii ucigași,

Ei și-au văzut în Țara lor de treabă,

 

În Țara lui „No gata” și „No hai,”

Pe Horea de ce-l vorbești de rău,

Cu mine din Istorie ce ai?

Nimic n-am de-mpărțit cu „neamul” tău!

 

„Prietene”, îți știu atât de bine

Durerile în care tu te zbați,

Neamul meu de Moți de unde vine

Și Neamul celălalt dintre Carpați?

 

Sunt întrebări ce-mi scormonesc în vatră,

În vatra unde spuza e fierbinte,

Nu am venit de nicăieri în șatră,

Aici am stat mereu, între cuvinte!

 

Din fântâni nu ne-a secat izvorul,

Ce limpede ne-a curs din veac în veac,

Mi-am scris în piatră și în aer Dorul

Și Doina noastră, cea fără de leac...

Duminică, 18 Februarie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-i întâmplare să te naști în Ardeal...

 

Nu-i întâmplare să te naşti în Ardeal,
Cu mâinile arse, bătucite de muncă
Tata îşi ară amurgul pe Deal,
Plugul lui taie brazdă adâncă...

Plânşi ochii mamii stau să-l petreacă,
Pruncul prin ierburi aleargă flămând,
Nu se mai satură, Doamne, de joacă!
Un fluier se-aude în ceruri plângând...
.................................................................
Ochii tăi, scumpii, de ce se tot miră?
Aici totul miroase a Dumnezeu,
Acesta e Aerul pe care-l respiră
Clipă de clipă, numele meu...

 

Arde o rugă în clopote seara,

Din amonte și până-n aval

Doamne, ia-mi de pe suflet povara!

Nu-i întâmplare să te naști în Ardeal!

 

Mi-e gândul înalt, ce curată e slova,

Precum Învierea în Ziua de Paști!

Nu-i întâmplare să te naști în Moldova,

Nu-i întâmplare atunci când te naști...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Cântec zidit...

 

Baia de Arieș

 

Un tulnic mă tot mustră din lumină,

Cântecul orb prin sufletul meu scurmă,

Câte-amintiri mi le-au zidit în mină

Aceste vremuri, oare de pe urmă?

 

N-am să-nțeleg nici dincolo de moarte

Cu toată știința lumii la un loc,

De unde aceste uneltiri deșarte

Și până când bătaia lor de joc?

 

Acolo, împreună cu minerii,

Cum ne rugam pe-ascuns lui Dumnezeu!

Baie de-Arieș, zălog tăcerii

N-o să rămână-n veci cuvântul meu!

........................................................

Atât să nu uitați și nu greșesc,

De sufletul, ca lacrima curată,

De aurul și-argintul românesc,

Rugina nu se-atinge niciodată!

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

 

Centrul și marginile...

 

Niciodată nu mi-a plăcut

Să fiu în centru!

Mama, de fapt, m-a născut,

Singură,

În Acasa de pe marginea

Satului.

Nici la școală nu am stat

În prima bancă,

Decât o singură dată,

Pedepsit,

(Știe Maria de ce!)

Ca un om liber

Toată viața am fost îndrăgostit

De margini,

Acolo și temperatura

Sufletului

E mai moderată...

În centru

E prea multă aglomerație,

Nu te poți vedea

Nici pe tine,

Nici să gândești

Uneori

Dezorientarea e tot mai acută.

Fiind în centrul Europei,

Și nu numai,

România

A fost întotdeauna și în centrul

Atenției

Tuturor popoarelor,

Începând cu cele

Migratoare...

Acum,

La bătrânețe, recunosc-

Fără centru

Toate marginile sunt

Zadarnice...

 

Nicolae Nicoară-Horia 

Din Abecedarul vieții...

 

 

Nu e om acel ce umblă pe pământ în patru labe,

Nu e om acel ce n-are o coloană vertebrală,

Știu, îi supără pe unii „despărțirea în silabe”,

Din Abecedarul vieții ignorând cuvântul „școală!”

 

Care școală? De o vreme cât de...evaziv se-nvață!

Totuși lumea asta-i plină de fuduli și de „deștepți”

Peste tot îți ies în cale „doctorii” cu măști pe față,

De atâta căciuleală nu mai știm ce-nseamnă „drepți”!

.....................................................................................

Cât de odihnită-i mintea celui beat cu apă rece,

Nu suportă niciodată orice fel de-nvățătură!

Știu, îi supără pe unii...supărarea-n lume trece,

Dar prostia niciodată, mai ales când e matură...

Duminică, 11 Februarie 2024

Hagen, Renania de Nord-Westfalia

 

Nicolae Nicoară-Horia