Baia de Arieș
Un tulnic mă tot mustră din
lumină,
Cântecul orb prin sufletul
meu scurmă,
Câte-amintiri mi le-au zidit
în mină
Aceste vremuri, oare de pe
urmă?
N-am să-nțeleg nici dincolo
de moarte
Cu toată știința lumii la un
loc,
De unde aceste uneltiri
deșarte
Și până când bătaia lor de
joc?
Acolo, împreună cu minerii,
Cum ne rugam pe-ascuns lui
Dumnezeu!
Baie de-Arieș, zălog tăcerii
N-o să rămână-n veci cuvântul
meu!
........................................................
Atât să nu uitați și nu
greșesc,
De sufletul, ca lacrima
curată,
De aurul și-argintul
românesc,
Rugina nu se-atinge
niciodată!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu