Dumnezeul meu...

31 Iulie 2014

Dumnezeul meu întotdeauna

e un Dumnezeu

discret!

Nu i-a plăcut niciodată

să stea în fața

celorlalți dumnezei.

Știu!

O singură dată în viață

mi-a spus:

„Eu sunt Dumnezeul tău

Cel viu”

și mi-a fost de-ajuns!

El nu mi-a rămas nicicând

dator!

Și eu în fiecare dimineață

și seară,

cu fiecare gând,

toate datoriile mi plătesc

la vremea lor.

Dumnezeul meu întotdeauna

e un Dumnezeu

discret!

El de bună seamă

e

și Poet!

A fost odată...

30 Iulie 2014

Mă zbenguiam pe dealuri ca un miel

Și iarba împrejur era curată,

Se schimbă toate, aerul la fel,

Nu mai este cum era odată!

Cosașii de pe dealuri în amurg

Nu simțeau ce-i oboseala firii,

A ruginit ceasornicul în burg

Și au sălbăticit și trandafirii...

Râdeam în ploaie, ploaia de atunci

Îmi umple sufletul de bucurie,

Acum e-atâta secetă în prunci

Și câtă încă, Doamne-o să mai fie!

Cum fremătau pădurile pe creste!

Nici umbra lor nu era tulburată,

Azi peste tot e-o jalnică poveste

Care începe cu...a fost odată...

Mi-e dor de ploile de altădată...

29 Iulie 2014

Mi-e dor de ploile de altădată

Când m-ascundeam sub părul tău de fată

Ca grâul copt în iulie târziu,

Cu-aceeași bucurie să te scriu

De la creștet până la călcâie,

Și tot nescrisă ființa să-ți rămâie...

Mi-e dor, ce sfânt e dorul dintre toate!

De ploile din Dragoste-adunate,

Ce dulci erau și-atâta de fierbinți!

Iar noi în ierburi, harnici și cuminți,

Spuneam povești și greierii-n surdină

Ne legănau acolo în lumină...

Plouă și-acum, o ploaie tristă, surdă,

Cerul parcă peste Munți se îmburdă

Și Dorul meu de-atunci stă lângă tine,

Iar fulgerele cad în serpentine...

Furăciosul...

28 Iulie 2014

Ce seamănă poeziile noastre

ca două gemene!

Dacă e una singură

cum să nu semene?

Și uite așa

poetul în toate

se jură

că nu mi-a luat poezia

din gură!

I-a plăcut și-a semnat-o

cu numele întreg,

pe fură-ciosul acela nu-l înțeleg!

Se întâmplă minunea

să gândim la fel-

câteodată cel din Hamangia

mi se pare

mișel...

Speranța...

Duminică, 27 Iulie 2014

„Cel mai frumos cadou făcut cuiva este speranța.”

Anatole France

Speranța fără profesor se învață!

Ea m-a purtat de mână prin viață,

Din copilăria ei mi-a fost dragă,

Câte-amintiri împreună ne leagă!

Greul cu ea e mult mai ușor,

Lacrima-i lacrimă și dorul-dor,

E duhovnicul sincer la care te spui,

Speranța e gratis, la-ndemâna oricui!

Vine-asfințitul și noaptea-i aproape,

Eu port dimineața cu roua sub pleoape,

Vine și moartea într-o zi și ce-i dacă?

Speranța de viață nu mi-e săracă...

Avocatul...

24 Iulie 2014

„Unii oameni își angajează avocați.

Alții își cumpără judecători.”

Vasile Ghica

Avocatul celui bătut și al celui ce bate

La proces întotdeauna are dreptate,

Când făptuitorul nu e vrednic de faptă

Judecata aceasta niciodată nu-i dreaptă!

Întotdeauna în soartă și la timp potrivit

Dumnezeu pedepsește adevărul plătit,

El e întreg între viață și moarte,

El niciodată la doi nu se împarte...

Pentru cel urât, pentru omul frumos,

Dreptatea e una, de sus, până jos,

Pentru demon și înger, la recurs invocat

Numai primul în toate are avocat!

Când a venit șarpele ca un mișel

Între Adam și Eva, cine-a fost el?

Scrie în Carte și Cuvântul e sfânt-

Mijlocitorul e altul aici pe pământ...

Ura dintre neamuri...

23 Iulie 2014, spre seară...

De unde vine ea, pustiul știe,

Ura dintre cei apropiați,

Părinții sunt bolnavi de gelozie,

Bântuie invidia între frați;

Se ceartă-n piețe, ori prin magazine,

De-o vreme și cei singuri sunt certați,

Prin tribunale sălile sunt pline

De pârâși, dar și de avocați...

Aceste umbre zilnic mi se-arată,

Acum când scriu se ceartă doi nepoți

Și totuși dintr-o Dragoste curată

Răsare-același soare peste toți!

Pentru lumină nu există hamuri,

Lumina născătoare din Cuvânt-

Cât de grea e ura dintre neamuri,

Ca întunericul de pe pământ!

Am fost acolo...

Muntele Găina

Vineri, 18 Iulie 2014

Am fost acolo de mai multe ori

Și fratele Vieru martor este,

Ne-am întâlnit frățește lângă nori,

Tulburătoare, harnică poveste!

Și Crucea Iancului era aproape,

Cea veche a fost ruptă în bucăți

Și acum port o lacrimă sub pleoape,

Din ea, Te rog, Părinte, să îi ierți

Pe cei ce nu încap de Iancu nostru

Și de-amintirea lui de pe poteci,

Iar toți ce vin aici să-i știe rostu'

Acestui Târg, rămas din veci în veci...

Invocație...

„Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut!

Să nu ne pierdem încai sufletele...”

Constantin Brâncoveanu

(n. 1654 – d. 15 August 1714)

17 Iulie 2014

Brâncovene Constantine

Plânge sufletul din tine

De trei veacuri zi și noapte

Lacrimile lui curate

Picură pe-acest pământ-

Nume fără de mormânt!

Despre jertfa ta mereu

Tot învață neamul meu,

Tot învață iar și iar

Totdeauna în zadar...

Țara-i sub povară grea,

Mulți se leapădă de ea;

Pentru un pumn de arginți

N-au străbuni și nici părinți,

Călcând legea și credința

Își vând pruncii și ființa...

Brâncovene Constantine,

Plânge sufletul din mine

Și din lacrimile sfinte

Pururea răsar cuvinte!

Tu, Mărite Domn Român,

Să ne pui la toți în sân

Sfânta de atunci durere-

„Eu mor, Dumnezeu nu piere!”

Nerăbdarea...

16 Iulie 2014

Răbdător am scris și-o să mai scriu

Câtă vreme în cuvânt sunt viu,

Cât voi purta vremelnicind prin lume

Steaua mea ce mi-a fost dată-n nume!

Nici să vorbim nu mai avem răbdare,

Ce vifor poartă-n gânduri fiecare!

Adeseori ne salutăm în treacăt

Din timpul nostru ferecat sub lacăt;

„Trăiește-ți clipa!” am uitat de ea,

Mereu în gând tânjim spre altceva,

N-avem răbdare să iubim de-ajuns,

Să ne cunoaștem Dorul nepătruns;

Spre unde alergăm nici noi nu știm

Și spunem vieții întruna, ne grăbim!

Iar când ajungem până lângă hău

Mult prea târziu atunci ne pare rău...

De unde vin...

15 Iulie 2014

„Nu ești nimic, dacă nu ești de undeva”.

Thomas Mann

M-am întrebat și eu de unde vin,

Am fost și sunt aici un strop divin

Ca fiecare dintre cei de față,

Precum plecații din această viață,

O taină niciodată dezlegată

Cu toată știința vremii adunată

Sub steaua ce răsare și apune,

Minunea de-a fi om e o Minune!

De unde vin, din care zări anume,

Venirii mele i-a fost dat un nume,

Când mă strigă viața să-i răspund!

În el eu niciodată nu m-ascund,

Îl port cu mine ca pe-un sfânt odor,

Eu știu că vin din suferința lor,

Din Apusenii mei, cei trași pe roată,

Eu vin mereu și nu plec niciodată!

Mă mântui de tăcere când vă scriu

De frații mei și parcă sunt mai viu,

Cuvintele în mine dau năvală,

Ce sfântă și statornică răscoală!

..............................................

De unde vin m-am întrebat și eu

Cu ochii rugători la Dumnezeu,

Să-mi dea atâta timp cât îl pot duce

De la leagăn, până lângă cruce...

Să ne bucurăm de viață...

12 Iulie 2014

Fericirea se învață

Totdeauna unde-s doi,

Să ne bucurăm de viață

În lumina dintre noi!

Să ne bucurăm de viață

Și s-o împărțim la trei,

Nu se cumpără din piață,

Cât e oare prețul ei?

Dragostea ta mă răsfață,

Niciodată în zadar,

Să ne bucurăm de viață,

Viața ce-am primit-o-n dar.

Și poemul meu, femeie,

Are lacrimi dulci pe față,

Cât o fi în noi scânteie

Să ne bucurăm de viață!

Dinspre orice dimineață

Ne trezim cu ea în gând,

Să ne bucurăm de viață,

Cine știe până când...

Nu am să tac...

8 Iulie 2014

De-o vreme simt nevoia să mai tac,

Dar nici atunci n-o să le fiu pe plac

Acelora care împrejurul meu

Dau cu pietre înspre Dumnezeu!

Am tot spus în vers că nu se cade

Și orice piatră azvârlită cade

Și în căderea ei când nu se-așteaptă

Pe fiecare îl lovește-n soartă...

Ei, uite, cineva îmi spune-acum-

„Să nu taci vreodată, nici postum!”

Porunca din aceste dragi cuvinte

Am auzit-o mult mai dinainte,

Pe vremea când scriam acolo-n Munți

Despre durerea celor drepți și mulți!

Și n-am tăcut, de-am șovăit vreodată

Să-mi fie gândul osândit pe roată!

Și-așa am pătimit și nu de-ajuns!

Ochii mei sunt limpeziți de plâns,

Nu am să tac, cuvântul nu-i al meu,

E pus în gura mea de Dumnezeu...

Cum te simți...

7 Iulie 2014

„Cum te simți?” ce întrebare slută!

Cel ce mă-ntreabă știu că nu m-ajută,

„Destul de rău” i-am spus și dinadins

I-am arătat o mutră de...învins!

Superior m-a ascultat, în fine,

Știam că el o duce foarte bine,

„Da și pe mine oasele mă dor

Și-așa cum se zvonește în popor

Se schimbă vremea, poate o să plouă,

De-aceea mi-am luat umbrelă nouă...”

Sărmanul ins, ca dânsul sunt destui,

Nici nu mai ști ce „adevăr” să-i spui...

Aceeași întrebare mai târziu

Mi-a pus-o altul...„mulțumesc, sunt viu,

Și-așa o să rămân în viața toată,

Cu mult mai sănătos ca niciodată...”

Rușinea de a fi român...

4 Iulie 2014

Toţi sunt naţionalişti mai rău decât noi, numai noi n-avem voie.

Tudor Gheorghe

Îl aud pe-un oarecine,

„Sunt român și mi-e rușine!”

Și o zice-n gura mare

Și dincolo de hotare!

Mă uit la obrazul lui

Nici pătat de vină nu-i

Și atunci când el vorbește

Limba-n gură și-o stâlcește.

Cel crescut dintr-o silabă,

Biet român cu mintea slabă,

Uns cu-atâtea alifii,

Spune-mi ce ai vrea să fii?

Dacă nu-ți place destinul

Schimbă-ți, frate, buletinul

Și pe lumea cealaltă

Când o să te naști vreodată

Să le spui părinților

Suferința ta din dor

Și-n certificat să-ți scrie

Nația ce-ți place ție...

Oriunde te duci prin lume

Când te strig'ai tăi pe nume,

Tu să nu mai porți la sân

Rușinea de-a fi român!

Adevărul...

4 Iulie 2014

Pe acei ce mint și fură

Nu i-am suferit în viață,

Mi-a plăcut întotdeauna

Adevărul spus în față.

Adevărul cel de mâine

E-adevărul de acum,

El întotdeauna doare

Când nu-i Adevăr comun!

Orice om ce-l poartă-n suflet

E cu gândul împăcat,

Când va fi la judecată

Nu-i nevoie de-avocat!

Fericit cine-l cunoaște

Și rămâne-n raza lui,

Pentru el aici sub soare

Nicio nedreptate nu-i!

Nici Pilat spălându-și vina

Nu l-a priceput atunci,

Fie-ne de-a pururi strajă

Adevărul din porunci.

Unul singur să rămână

Adevărul tău și-al meu,

Între diavolul cel silnic

Și eternul Dumnezeu!

Condamnarea la moarte...

3 Iulie 2014

Mi-au condamnat la moarte poezia...

Ce vis ciudat! știu, unele-s deșarte!

Azi-noapte-n vis mi-au condamnat la moarte

poezia mea, nescrisă încă;

ce neagră era noaptea și adâncă!

I-am auzit din lacrimi glasul ei:

„nu mă vor ucide acei mișei,

ocne și lanțuri pentru mine nu-s,

cum să ucizi ce e trimis de sus?

În condamnarea lor tu să nu crezi,

sunt aer și sunt duh și tot de vezi,

pe pământ nu-i cine să mă prindă,

nici numele măcar să mi-l cuprindă

nicio moarte-n gândul ei nebun,

tu scrie-mă așa cum eu îți spun... ”

Ce vis ciudat! și zorii se revarsă,

parcă mi-e mâna sub cuvinte arsă

și strâng în brațe fericit, lumina-,

Poezia mea, tu iartă-mi vina,

visul acesta nu-i al meu, nu fie!

E condamnat poetul? cine știe...