vineri, octombrie 23, 2020

Izbăvește-ne, Doamne, de cel rău...

 


Vineri, 23 Octombrie 2020


Se-nfioară-n mine Duhul Tău,

Cuvântul spre ceruri când mă ridică,

Izbăvește-ne, Doamne, de cel rău,

Lumea întreagă e cuprinsă de frică...


De-o vreme tot mai flămândă e fiara,

Pretutindeni în viață sunt semnele ei,

Lumânarea în sfeșnic își tânguie ceara,

În focul cel veșnic, Necuratule, piei!


Se împlinește Apocalipsa din Cartea

Cea Sfântă de care nu mă-ndoiesc,

Acum e la modă „jocul cu moartea,”

Tot mai des aud: vreau să trăiesc!


Sub noi se întinde marele hău,

Deasupra lumina parcă-i zidită,

Izbăvește-ne, Doamne, de cel rău

Și nu ne lăsa duși în ispită!


Nicolae Nicoară-Horia



joi, octombrie 22, 2020

Mergi înapoia Mea, satano...

 


Joi, 22 Octombrie 2020


Suntem tot mai aproape de capăt de drum

Și vremea suspină la pieptul viorii,

Ce piesă murdară se joacă acum!

De după măști rânjesc în voie-actorii...


Cine sunt ei și ce hram poartă?

Întrebările mele sunt fără răspuns,

Cât de nesigur e Omul pe soartă

Și cât de-aproape de prăpăd a ajuns!


Leul din cușcă își linge rana sa,

Au, cine-i stăpânul peste-animale?

Mergi, satano, înapoia Mea!”

Dă-mi, Doamne-adevărul cuvintelor Tale!

Nicolae Nicoară-Horia



duminică, octombrie 18, 2020

A-nceput Poetul să tușească...

 



Duminică, 18 Octombrie 2020


Marin Sorescu a-nceput să tușească,

Poetul care, după cum știți,

În limba noastră, încă „românească”,

Ne îndemna odată categoric: „tușiți!”


Nu vă grăbiți să-l scoateți din manuale

Și așa suntem, prea „distanțați!”

El a rămas teafăr în „școale”,

Alături de tot mai puținii confrați;


De-aceea vă spun, cu tot regretul

Și toamna suspină prin cucuruz:

A-nceput să tușească în sine Poetul,

Prin Minister e un Breking news...”

Nicolae Nicoară-Horia



joi, octombrie 08, 2020

Nu orice rod e bun pentru cules...

 


Joi, 8 Octombrie 2020


Nu orice rod e bun pentru cules,

Omul cât trăiește tot învață!”

Multe lucruri nu le-am înțeles

Și poate-așa a fost mai bine-n viață!


Pe toate nici acum nu le-nțeleg

Și-n veci neînțelese-or să rămână,

Dar am știut măcar ce să culeg

Din rodul toamnei care mă amână.


Am în hambare doar cât se cuvine,

Mulțumit mă simt de cât e-al meu,

Nu-i port grija zilei care vine

Și nu mă plâng, oricât mi-ar fi de greu...


Nicolae Nicoară-Horia



marți, octombrie 06, 2020

A plecat mama...

 

Cuvintele rămân...

In memoriam
Mamei

6 Octombrie 2020

Se-aude vremea-n tâmple cum îmi bate,

Șapte ani, când au trecut de-atunci?

Toate se duc din lumea asta, toate,

Ca un râu lovindu-se de stânci...


Cuvintele rămân până la vamă

Și dincolo de ea, în veșnicie,

Tu le citești acum, slăvită mamă,

Când mâna mea înfiorată scrie...


Mi-ai fost în viață-ntâia dăscăliță,

Abecedarul, cel deschis mereu,

Din care-nvață-ntreaga mea ființă-

Să te-odihnească Bunul Dumnezeu!


A plecat Mama...

Duminică, 6 Octombrie 2013, ora 5.38


-Restituiri-

A plecat Mama, ea nu mai este,

Totul ce-a fost e aducere-aminte,

Niciodată n-am crezut în această poveste,

Nu am crezut niciodată în aceste cuvinte!


Când mâna mea dreaptă pe creștet i-am pus

Tot Cerul parcă se coborâse sub pleoape,

Ai grijă de mine!” așa mi-a spus,

De dumneata întotdeauna voi rămâne aproape!


A doua oară e despărțirea de fiu,

Aici pe pământ altă naștere nu-i,

Nu mai am lacrimi, să plâng nu mai știu,

Dumnezeu să o țină în brațele Lui!


Acolo măcar să o simt fericită,

A plecat Mama”, trei cuvinte și-atât,

Fiecare plecăm când e clipa sortită

Cu cheia Casei legată de gât...


Dormi împăcată...


Afară plouă, Mamă și e frig,

Peste mormântul tău cad stropii reci,

Ca și atunci și astăzi te mai strig

Din marginile lumii: „unde pleci?”


Și întrebarea mea-i fără răspuns,

Sub cerul toamnei, mut și plumburiu,

Chemat acolo unde ai ajuns

Și eu o să mă mut într-un târziu...


Dormi împăcată”! Știu că tu exiști

Și simt în mine sufletul tău blând,

Duminică era, cu zorii triști,

Când ai plecat din lume surâzând...


Scria și mama...


Nu m-a-ntrebat niciodată, poezia ce-i?

Știa doar atât, că e un fel de scânteie,

Scria și Mama cu mânuțele ei

Cele mai minunate tindee!


Ele-au rămas și acum la icoane

Prin mănăstiri și biserici, prin casele „lor”

O aud cum ne strigă: „Nicule, Ioane,

Dați-mi și mie un strop de-ajutor!”


Scria și mama, acolo în Crâng,

Martor mi-e luna, aerul, toate,

Frunzele toamnei care se frâng

Lovindu-se-acum de singurătate...


Îmi citește pe-ascuns, să n-o vadă cine?

Poeziile mele din volumul ACASĂ,

Scria și Mama, și nu ca oricine.

Toată Opera ei e atât de frumoasă!


Nicolae Nicoară-Horia