vineri, octombrie 23, 2020

Izbăvește-ne, Doamne, de cel rău...

 


Vineri, 23 Octombrie 2020


Se-nfioară-n mine Duhul Tău,

Cuvântul spre ceruri când mă ridică,

Izbăvește-ne, Doamne, de cel rău,

Lumea întreagă e cuprinsă de frică...


De-o vreme tot mai flămândă e fiara,

Pretutindeni în viață sunt semnele ei,

Lumânarea în sfeșnic își tânguie ceara,

În focul cel veșnic, Necuratule, piei!


Se împlinește Apocalipsa din Cartea

Cea Sfântă de care nu mă-ndoiesc,

Acum e la modă „jocul cu moartea,”

Tot mai des aud: vreau să trăiesc!


Sub noi se întinde marele hău,

Deasupra lumina parcă-i zidită,

Izbăvește-ne, Doamne, de cel rău

Și nu ne lăsa duși în ispită!


Nicolae Nicoară-Horia



Niciun comentariu: