Condamnarea la moarte...

3 Iulie 2014

Mi-au condamnat la moarte poezia...

Ce vis ciudat! știu, unele-s deșarte!

Azi-noapte-n vis mi-au condamnat la moarte

poezia mea, nescrisă încă;

ce neagră era noaptea și adâncă!

I-am auzit din lacrimi glasul ei:

„nu mă vor ucide acei mișei,

ocne și lanțuri pentru mine nu-s,

cum să ucizi ce e trimis de sus?

În condamnarea lor tu să nu crezi,

sunt aer și sunt duh și tot de vezi,

pe pământ nu-i cine să mă prindă,

nici numele măcar să mi-l cuprindă

nicio moarte-n gândul ei nebun,

tu scrie-mă așa cum eu îți spun... ”

Ce vis ciudat! și zorii se revarsă,

parcă mi-e mâna sub cuvinte arsă

și strâng în brațe fericit, lumina-,

Poezia mea, tu iartă-mi vina,

visul acesta nu-i al meu, nu fie!

E condamnat poetul? cine știe...