Luciei
Din lumea asta, plină de venin,
Stau și mă-ntreb, aproape lângă tine,
Cu sufletul de Dragoste preaplin:
Mai vine, Dragobetele, mai vine?
Răspunsul tău și-acum e tot fierbinte,
Și zarea lui din suflet tot albastră,
Iartă-mi tristețea care mă cuprinde,
Ea niciodată nu-i tristețea noastră
Și-acum îl așteptăm, ca altădată,
Frumosul chip de noi nu și-l ascunde,
Te-ntreb, precum atunci când erai fată:
Mai vine Dragobetele? Răspunde!
***
De tot ce-i românesc ne e
rușine,
Până și limba parcă e un
chin,
Tu nu auzi Logodnicul cum
vine?
E Dragobetul nostru, nu-i
străin!
Zeu tânăr și frumos peste
măsură,
Lui Valentin venit aici anume
El nu îi poartă niciun fel de
ură,
Au loc destul îndrăgostiții-n
lume!
De ziua lui, îți mai aduci
aminte?
A fost logodna noastră pe
pământ
Și cununia, cea dintre
cuvinte,
Când ai spus „da” acelui care
sunt!
Și mi-ai șoptit: îmi ești
atât de drag!
Tu nu auzi Năvalnicul cum
vine?
Cu Dragostea înmugurită-n
prag
Noi să-l întâmpinăm cum se
cuvine...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu