miercuri, februarie 07, 2024

Ne-a dat Dumnezeu de toate...



 

Ne-a dat Dumnezeu aici de toate,

Precum i-a dat și lui Adam din rai,

Inima mea tot românește bate,

Oriunde-n lume sunt, în dulce grai!

 

Ce sfântă-i Clipa dintre gând și faptă

Cu nașterea dintru aceleași Dor!

Frumoasă Țară, ca o pâine coaptă

Aburind pe vatra din cuptor...

 

Cât Adevăr nu s-a furat din tine,

Câmpii de sonde, aurul din Munți,

Simt vremea socotelilor cum vine

Ca un râu năvalnic pe sub punți!

 

N-auzi, Române, inima bum bate,

Mai jos de-atâta unde să cobori?

Ne-a dat Dumnezeu aici de toate,

Dar mintea ne-am pierdut-o deseori...

Miercuri, 7 Februarie 2024

Hagen, Renania de Nord-Westfalia

 

Nicolae Nicoară-Horia

Niciun comentariu: