Mă doare, mamă, tot mai mult mă doare,
Versul meu în lacrimi este frânt,
Se tulbură lumina din izvoare
Și Aerul deasupra pe pământ!
Tu ai plecat atunci, mi-aduc aminte,
Văd chipul, cel din ramă surâzând,
Când mi-ai șoptit: „ai grijă de cuvinte!”
Cu glasul tău dumnezeiesc și blând...
Azi inima din pieptul meu se zbate,
Se moare, mamă, tot mai mult se moare,
Acum e-o „boală” cruntă prin cetate,
Mă-ntreb mereu: cine-a trimis-o oare?
Duminică, 3 Octombrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu