9 Febr. 2011.
“Se gată oamenii”, îmi spune Mama
Ştergându-şi gândurile cu năframa,
Gândurile ei ostenite de drum
Tot mai rar urcă din Vale de-acum…
Nu mai stă “nime” acolo pe crânguri
Şi vulturii parcă sunt tot mai sânguri,
De sub zăpada şi ea putrezită
Iarba m-aşteaptă demult necosită…
Liniştea roade flămândă din stele,
Fântânile ard supărate şi ele,
De-acasă, până la margina Satului,
Ea simte toate durerile lui...
„Măcar tu din când în când să te duci
Acolo în Satul rămas lângă cruci-
Se gată oamenii, cărări nu mai sunt
Între casele lor locuite de vânt...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu