Casa părintească...

 

Aici numai pustiu...

 

Mamă, mărul nostru mătăsos,

Lăsat de strajă-n fața casei tale

Nu știu ce ticăloase mâini l-au scos,

Sau l-au tăiat, de umbră nu mai are.

 

Iar de pe casă țiglele tot cad

Ca niște lacrimi de pământ străine

Și-n toată curtea noastră până-n gard

E numai părăsire și ruine.

 

Chiar nucul de pe coastă-ncremenit

Cu crengile-nnegrite-n vijelii

Parcă, plângând amar, m-a dojenit

Unde-ați plecat cu toții, măi copii?

 

De ce-ați lăsat pădurea de agăți

Să năpădească-n voie toată coasta

Iar voi v-ați risipit, prin alte părți

De parcă n-ați mai fi pe lumea asta?

 

Ori dacă mai veniți din când în când

Numai din drum ne mai priviți, în fugă,

Și-abia atunci, ca niște cruci, oftând

Vedeți cum ați lăsat să se distrugă

 

Tot ce-ntr-o vreme se părea că-i sfânt

Aici în curtea asta și în casă

Și-o să vă certe mama din mormânt

Că ne-ați vândut și parcă nu vă pasă

 

Nici că lipsește mărul de la prag,

Nici că se surpă streșina bătrână,

Nici că din tot ce-odată v-a fost drag

Aici, numai pustiu o să rămână!

18.11.2024

Dumitru Mălin

 

Casa părintească...

 

Stă gândul la poartă ca un năuc,

Dincolo de gard lumina doare,

Nu vinde Casa, banii ei se duc,

Sufletul Copilăriei nu-i de vânzare!

 

Nu vinde Casa, oricât de flămânzi

Frații de-aiurea vreau să o-mpartă,

Nu mai ai unde să te ascunzi,

Nici părinții din cer nu te iartă!

 

Casa părintească e ca o redută

În vreme de pace și de război,

Niciodată n-o vine și dacă-i vândută

Ia-o cu prețul întreit înapoi...

19 Noiembrie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Acasa mea părintească...

Pictura: Ioan Nicoară

Doamne, ce blestem ne apasă...

 

„Posteritatea nu vreau să afle

că am suferit de foame din

cauza fraților mei.”

Eminescu, la 8 Iunie 1876

 

Am aflat, Eminescule, am aflat

Și mă doare crunta nedreptate,

Poetul și astăzi este cenzurat

Prin orașele patriei și la sate!

 

Vremea se-aude scârțâind pe șine,

Durerea aceasta nu pot s-o-nțeleg,

A început de El să ne fie rușine?

În școală nu se mai învață întreg!

 

Plugul tristeții prin suflet mă ară,

Ascultăm, ascultăm cu căciula în mâini

Poruncile celor ce vin din afară,

Pe Țara acesta nu mai suntem stăpâni!

....................................................................

Luceafărul, fraților, plânge în Cer,

Alungăm spre Nirvana tot ce-i Acasă,

Doinele noastre nezise ne pier,

Doamne, Doamne, ce blestem ne apasă!

Duminică, 17 Noiembrie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Grafica: Mihai Cătrună

Scriu...

 

Scriu noaptea cu lumina ei,

Hârtia albă se-nfioară,

Te scriu încet să nu te doară

Și dacă, încă, știu că vrei...

 

Din Vale-n Deal, ce sfânt urcuș!

Cu zvonuri în auz, de nuntă,

Se-aude liniștea cum cântă

Precum vioara sub arcuș.

..................................................

Poemul meu e-aproape spus,

În Aerul tot mai fierbinte

Din ochii tăi răsar cuvinte,

Ori stele sunt pe boltă sus...

Duminică, 17 Noiembrie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Mi-a rodit țarina...

„Mi-a rodit din belşug ţarina ...

Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani;

odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te.

Dar Dumnezeu i-a zis:

Nebune!

În această noapte voi cere de la tine sufletul tău.

Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”

Ev. Luca 12, 16-21

-Cuvinte duminicale-

 

Nici hambare

Nu am

Aici

Pe pământ...

Sărac sunt,

Doamne,

Dar

Şi mai săraci

Ca mine

Sunt!

Bucuraţi-vă,

Voi,

Secerători!

Mi-a rodit ţarina

Sufletului,

În

Zori...

 

Nicolae Nicoară-Horia 

Îmi aduc aminte...

 

Câteodată nu știu la ce oră sunt,

În bârlog, ca ursul, stau între cuvinte

Și aștept să vină iarna pe pământ,

Dinspre primăvară îmi aduc aminte,

 

Îmi aduc aminte, n-aveam celulare,

Gândurile noastre trimiteau scrisori,

Câtă armonie locuia sub soare

Și purtam în suflet sfinte sărbători!

 

Vremea era vreme bună pentru toate,

Timpul din ceasornic ne era de-ajuns,

Se-auzea în inimi limpede cum bate

Și Iubirea noastră își afla răspuns.

..........................................................

Îmi aduc aminte, alduite zile!

Plini de răutate, care dă-n afară,

Azi între tablete stranii și...mobile

Bântuie uitarea, cum să nu mă doară?

Sâmbătă, 16 Noiembrie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Poem de Post...

 

 

„Nu toate lucrurile sunt de folos!”

Aceste cuvinte le-aud și le văd:

Urgie, cutremur, dezastru, prăpăd!

Lumea întreagă-i întoarsă pe dos!

 

Ne-omul, ce-i Omul? Nu are măsură

În gândul cel poartă, în faptele sale,

Mergând împreună pe-alături de cale

Unul statornic mereu mă înjură...

 

Când spun Dumnezeu, el altceva-mi zice,

Făcându-mi cruce, scuipă în ea,

Înspre Leagănul Nașterii merg după stea,

Căzând are cine să mă ridice!

 

Ce început este astăzi? Mă-ntreabă

Cu glas răgușit de tilincă

Și ochii lui tulburi miros a pălincă,

E Postul Crăciunului și-mi văd de treabă...

Vineri, 15 Noiembrie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Postul Crăciunului...

 

 

Azi începe Postul Crăciunului,

să ne bucurăm

de el,

de Postul

Nașterii Lui!

Cu sufletul la vedere,

cumpătați

în toate cuvintele

și-n faptele noastre,

să nu postim

ca

fățarnicii.

Ferice de cel care știe

să-și postească

vorbele

și

gândurile

sale!

Poemul din post...

 

Iertaţi-mă, dar, acum de vă spun,

Aşa glăsuiau şi pe-atunci fariseii

Despre Fiul Cel Sfânt al Iudeii-

„Nu vă luaţi după El, e nebun!”

 

Ochii, de culoarea cuvântului Dor,

Numele Lui, plin de sudalme,

Obrazul, cel stâng, cu urme de palme,

Toate în Postul Crăciunului dor!

 

Pe frigul acesta, rănit, în sandale

Umblă Iisus obosit pe pământ,

Zdenţurosul Acela se roagă: „Eu Sunt!”

Nu-i vedeţi urmele cuielor Sale?

 

Fie-vă milă de Lacrima plânsă,

Cea păstrată mereu în năframă,

Cine nu crede că El are-o Mamă

Fie-i durerea mereu îndeajunsă...

 

Trupul de piatră nu-L recunoaşte,

Maria vă cere-adăpost pentru El,

Casa e plină şi loc nu-i defel-

Pruncul în Staul curând se va naşte...

 

Nicolae Nicoară-Horia