16 Ianuarie 2012
Lovește-mă, lovește-mă,
potolește-ți necazul
și sculptorul izbește în stâncă,
dalta lui scoate-n lumină obrazul
celui nevăzut încă.
Lovește-mă, lovește-mă,
până ești în putere,
fără milă și fără cruțare,
demult nu mai simt nicio durere
în aceste omenești mădulare.
Eu nu-i voi răspunde mâniei
nicicând,
lovește-mă,
lovește-mă cu tărie curată
și râul ce aleargă spre mare flămând
obosește odată...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Loveşte-mi sufletul cu versul tău
Să scoţi din mine toată poezia
Şi niciodată n-o să-ţi pară rău
Că mi-ai trezit în suflet bucuria!
Nici nu mai ştiu pe unde am umblat
Călcând în urma ta cuminte
Să caut versul tău atâta de curat
Ce mi-a trezit în suflet simţăminte.
Curat mi-e gândul şi târziu
Nu obosesc citindu-te-nainte
Acolo unde eşti vreau să te ştiu
Întreg şi-n gândul meu cuminte!
Trimiteți un comentariu