Hora Unirii nu-i degeaba,
Îi simt și-acum nevoia ei
De la Focșani, până-n Ohaba,
De la Constanța la Carei,
Se vrea întinsă ca o lavă
Prin toată Țara românească,
Se prind și îngerii din slavă
În unduirea ei firească!
Români, care aveți în piept
O inimă ce încă-i vie,
Să stați nepăsători nu-i drept
Și niciodată n-o să fie!
După ce soarele apune
Și întunericul e greu!
Să ne unim! Așa ne spune
Și Cântecul și Dumnezeu!
***
Iertată-mi fie și acum acuza,
Prea multe steaguri n-am văzut
arzând,
Cine mai știe astăzi despre
Cuza?
Au altceva copiii noștri-n
gând.
Degeaba vă tot spun, să aveți
grijă,
Istoria e vie și sub zeghe,
Soldatul poartă-n inimă o
schijă
Și-așa rănit el stă mereu de
veghe.
Hora Unirii, dacă se mai
joacă,
Nu este hora gândului
de-atunci,
E-atât de simplă și tot mai
săracă,
Doar Milcovul ne murmură
porunci...
Risipiți prin lume, dezbinați,
Uniți-vă, Români, în
Libertate,
Zadarnic între voi vă tot
certați,
În inimă același sânge bate!
Îndemnul să vă fie cu temei,
Aveți o Țară care v-a fost
dată,
Să nu uitați de lacrimile ei-
Treziți-vă, „acum ori
niciodată!”
Cade tencuiala de pe ziduri,
Să îi cadă nepăsării-n cap,
Fața vremii plină e de riduri,
Cum aș vrea de ele să mă scap!
Azi e Ziua Horii noastre
sfinte,
Frați români, orinde vă
aflați,
Să v-adune soarele-n cuvinte
Cum răsare liber în Carpați!
Razele nu poartă dușmănie,
Ele luminează la un loc,
Între voi de-a pururea să fie
Dragoste, iar dezbinări deloc!
Nu a fost Unirea noastră Mică,
Bunicii au lăsat-o la nepoți,
Dușmanii se cutremură de
frică,
Dumnezeu ne va uni pe toți!
Nicolae Nicoară-Horia
