De Ziua lui ce-aș mai putea
să-i spun
Din vremea vremii tot mai
tulburată?
El, EMINESCU, n-a murit nebun
Și nici nu cred că a murit
vreodată!
Nici fratele din Munții din
Apus,
Iancu al nostru, Crăișorul
sfânt,
Pe amândoi, din lumea cea de
sus,
Nu-i mai încape Veacul pe
pământ!
Acum s-au întâlnit de bună
seamă,
Ce mult aș vrea să fiu la cina
lor,
Vorbind de Patrie ca despre-o
mamă
Din Unicul și cel din urmă
dor!
Un Dor ce știu că nu îi lasă-n
pace,
Ca focul mistuindu-se-n
tăciune,
De Ziua lui, Duminică se face
Și sufletul mi-e plin de
rugăciune!
Ridică-te, tu neam al meu ce
cazi,
N-auzi cum bate inima-n gorun?
Cine-și iubește Patria și azi
Îi spune gura lumii că-i
nebun!
Azi, de ziua ta...
Azi, de Ziua ta cea sfântă,
Știu, ar trebui să tac,
Să ascult cum îți descântă
Ursitoarele din veac,
Însă inima nu poate,
Alduitul nostru Domn,
Buga de la Putna bate,
Ștefan s-a trezit din somn,
Geniul cel pustiu din Munți,
Strânge lancea-n pumni, no
hai!
Îngerii prin cer desculți
Cântă-n slava lor: Mihai!
Azi, de Ziua ta întreagă
Sufletul mi-e plin de Dor,
Doamne, ce-Adevăr ne leagă!
Tu, învață-mă să mor,
Sus, în Țara mea Moțească,
Unde Bunul Dumnezeu
I-a fost dat ca să se nască
Din Cuvânt, cuvântul meu!
El stie că Este...
De-un Veac şi mai bine
modelăm
între palmele
Limbii Române
statuia firească a Numelui
Tău,
niciodată deplină
după puterile noastre.
Pe-aici trecură paşii
purtându-ţi trupul de Aer,
zeiesc,
mistuitorul tău trup -
E M I N E S C U !
Prea tânăr mereu, prea
neştiind
a muri vreodată!
Sfioasă alunecă luna
pe urmele tale,
ea, cea de- atunci
şi de-acuma,
pe de rost recitându-ţi
nesfârşitul Poem.
Teii arzând
în neliniştea lor ancestrală
iluminează auzul-
cum dureroasă se frânge
nemarginea Mării
din Ultimul Dor...
Ziua Ta-
E M I N E S C U,
fie
Ziua Naţională
a
Poeziei Române!
În anul 2009, scriam acest
poem.
Cineva, cred, l-a citit cu
atenția cuvenită...
În urma Legii 238/2010,
începând din anul 2011, în 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este
celebrată Ziua Culturii Naţionale.
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu