4 Febr. 2011, spre seară...
Uichend nesfârşit...
Streaşina lumii pe suflet m-apasă,
Mă simt de o vreme tot mai stingher
Şi iarăşi mă poartă gândul spre-Acasă,
Pridvorul de-acolo se umple de cer...
O Mamă la geamuri nu mi se-arată,
Liniştea doarme de după zăbrele,
Ştiu că nu-i nimeni la masa pătrată,
Singure doar manuscrisele mele...
Nu mai e loc pe pământ de avarii,
De furii, de răii şi de care mai sunt,
Şi totuşi sub grinzile roase de carii
Mă văd ca un prunc înviat din cuvânt...
Streaşina lumii pe suflet m-apasă,
Nici prea devreme, nici prea curând
Iarăşi mă duce dorul spre- Acasă-
Pridvorul de-acolo se umple de gând...
Un comentariu:
Eu, când merg la ai mei, acasă
Nu-mi găsesc locul, odată ştiut.
Sunt mai străină şi tot mă apasă,
Doar drumul mă ştie, pe unde am venit!
Trimiteți un comentariu