5/6
iunie 2012
Când
scriu
îmi
stâmpăr setea din lut,
mistuitoare
și
gândul mi se umple de duhul
din
izvoare,
e
setea ce-l cuprinde în toate
creatorul,
tu
vino
mai aproape
să
te-adumbrească norul,
să
nu simți niciodată ce-i arșița
de-afară.
Când
scriu se face ziuă
și
dacă-n jur
e
seară.
Prin
aerul
acesta,
oricât
ar fi de larmă
și
vântul,
obositul
de el,
ar
vrea s-adoarmă!
Să
nu mă-ntrebi vreodată
atunci
de
unde vine
această
sete sfântă
ca
sângele
prin
vine.
Când
scriu
parcă
și timpul
își
potolește fuga,
așează-te
cuminte în jilț
și-ascultă-mi
ruga...
Un comentariu:
Cu plăcerea lecturii mereu ...
... şi setea mai potolesc, puţin câte puţin, dar niciodată destul!
Trimiteți un comentariu