Bolnavi de ură...

Vineri, 8 Mai 2020

Tot mai mulți oameni bolnavi de ură,

Întunericul jinduie în privirile lor!

Până când pământul ne mai îndură?

Până când fulgerul de sub nor?

Nu mai e la modă omul frumos,

Mișună de-aiurea purtătorii de coarne,

Totul în viață e întors pe dos

Și răsăritul vreau să-l răstoarne!

Bun e numai ce vine din zări

Deșarte, străine și fără cuvinte,

Nu mai ai voie să pui întrebări,

Ți se răspunde cu mult mai-nainte!

Pe pământul acesta, bogat în ură,

Cât de molipsitoare și fără de leac

E Boala Veacului pe care-o îndură

Animalul din omul tot mai sărac!

Nicolae Nicoară-Horia

De ziua nunții noastre...

Joi, 7 Mai 2020
7 Mai 1978

Luciei

De ziua nunții noastre doar atât,

La mulți ani! Aceste trei cuvinte

Să ne țină-n viață de urât

Cât vor trăi aducerile-aminte!

De ziua nunții noastre pe pământ

Și lumina parcă-i mai căruntă,

Tot ce-a fost odată demn și sfânt,

Cuvântul Dragoste, cuvântul nuntă,

Sunt pângărite într-un mod festiv,

Amestecate-n grabă cu noroi,

Și vremurile parcă-s la dativ

În declinarea mută dintre noi.

Biserica din Sat acum e-nchisă,

Nici după moarte n-am să nțeleg

De unde această lege nepermisă?

Oricum pe Dumnezeu eu n-o să-l neg!

Bătrâni, cum ni se spune, stăm în casă,

De ziua nunții noastre din cuvinte

Precum atunci voalul de mireasă,

Poemul meu te-nvăluie fierbinte...

Nicolae Nicoară-Horia

Vine iarăși ziua nunții noastre...

6 Mai 2020

Vine iarăși ziua nunții noastre,

Ziua dintre toate, șapte Mai,

Mireasa mea, din zările albastre

Se-aud nuntașii, Doamne, ce alai!

Și muzicanții-n fruntea lor se aud,

Cum freamătă pădurile pe creste!

Se prind și ele-n Hora din Abrud,

Ca ea o alta pe pământ nu este!

Acelei Clipe nu-i găsim egal

Din viața noastră plină de temei,

Ca un Râu, de-acolo de pe Deal

Înspre Vâlcea coboară pașii mei.

Un tulnic, undeva dinspre Apus

Își murmură povestea sub inele,

Ți-aduci aminte Jurământul spus

De-atunci, Mireasa Poeziei mele?

Câtă lumină-ardea în ochii tăi,

Se tulburau și sfinții din icoane!

Duminica lui Toma! Peste văi

Se-ntind aceleași neguri, lungi liane,

Iar clopotele nu mai bat acum

Și Cerul de deasupra-i plin de rouă,

Ierburile toate-s numai scrum,

Ce sfinte amintiri! O, slavă vouă!

.....................................................

Ce-i Omul singur, fără de pereche?

Ce-i risipirea dacă nu te-aduni?

Și astăzi, în Biserica cea veche,

Părinte Goia, vreau să ne cununi!

Nicolae Nicoară-Horia

Din Dor de Blaj...

5 Mai 2020

-Revăzută și adăugită-

Mereu trăim în decalaj,

De dimineața până seara,

Cât mi-am dorit să fiu la Blaj,

De-acolo să-mi lansez Comoara,

Pe Dealul Hulii să urc iar,

Dar mi s-a spus că nu se poate

Și nu e vreme-n calendar

Acum pentru lansări de carte!

Și-am înțeles, cu tot amarul

Și tulnicul din mine geme,

Precum ne spune cronicarul,

Tot omul, bietul, e sub vreme...

Fii tu-nțelegător și blând

Și cei puternici azi, ei mâine

Se vor încovoia pe rând,

Din toată fala, ce rămâne?

Cu sufletul o să merg iar,

Aici, sub zările buiestre,

Oricât încearcă, în zadar,

Nu-i pune nimenea căpestre;

El stă-n genunchi aici la Blaj,

Acum și pururea se-nchină

Acelor ce-au avut curaj

Să fie martori în Lumină,

Acelor ce-au crezut șuvoi,

Veniți din Munți, de pe Târnave,

„Că Dumnezeu este cu noi!”

Și versul meu îi spune Ave!

Nicolae Nicoară-Horia

Scrisoare de la Annamaria...

4 Mai 2020

Bu-nicule, îți scriu acum scrisoare

Și te întreb ce faci și cum te simți

Pe lumea asta, tot mai trecătoare,

Mai plină de tăceri și suferinți?

Aș vrea să vin adeseori acasă,

Acolo-n Țara cu-amintiri în Dor,

„Distanța socială” nu mă lasă,

Nu mă lasă parcă nici să zbor

Și-aripile de-o vreme sunt prea scurte,

Cum nu mi-au fost vreodată în lumină!

Mă plimb și eu acum aici prin curte,

Aș vrea să zburd și-acolo prin grădină,

Dar mi se spune, că ești prea bătrân

Și nu ai voie să te joci cu mine,

Să port cireșe proaspete la sân

Și totuși vreau să știu că tu ești bine!

Tu nu ai somn, Bu-nicule, nu vine,

Pe unde-o fi umblând hai-hui nu știu,

Să te-odihnești așa cum se cuvine,

Afară bate vântul și-i târziu,

Doar gândurile, herghelii flămânde

Se-aud cum dau năvală peste tot,

Din calea lor n-ai unde te ascunde

Și singură să le-mblânzesc nu pot!

Din Poezia cu miros de tei

Primește-mi dar Iubirea mea profundă,

Ci lasă-te cuprins de vraja ei,

În casa ta și-n suflet să-ți pătrundă

Și „pandemila ” asta o să treacă,

Așa cum trece negura pe vale

Să mă ascund și eu atunci oleacă

În adevărul Poeziei tale...

Nicolae Nicoară-Horia

Crește iarba pe mormântul tău...

Duminică, 3 Mai 2020

Mamă, crește iarbă pe mormânt,

Dar „domnilor” de-afară nu le pasă,

Aș vrea să vin, neputincios cum sunt,

De sub porunca vremii, nemiloasă!

Iartă-mă, atunci când ți-am promis

Nu știam ce clipe voi străbate,

Și cimitirul astăzi e închis,

Nici clopotul acolo nu mai bate...

Mi-e inima de-amărăciune plină,

Se strică parcă sarea din cuvânt,

Doar morții „speciali” mai pot să vină,

Să intre și ei grabnic în pământ;

Bisericile le-au supus tăcerii,

Parcă-L aud pe Dumnezeu cum bate

Precum în Dimineața Învierii:

„Deschideți, boieri, porțile-ncuiate!”

Nicolae Nicoară-Horia

Visul este liber...

Întâi Florar 2020

Visul este liber, niciodată-n viață

N-o să-l pună nimeni după gratii viu,

Cel ce mă trezește-n orice dimineață

Nu i-a dat puterea nimănuia, știu!

Visul este liber și așa rămâne,

Cel purtat de omul rătăcit prin rai,

De când dormi degeaba, nu uita, române,

Fără el în suflet astăzi nu erai!

Visul este liber, chiar acum sub pleoape

Ca un glas de înger n-auzi cum te cheamă?

Din tot mai departe, vino mai aproape

Și sărută-i ochii, să nu-ți fie teamă!

Din copilărie mi-a fost drag, fidel

Și la bătrânețe să visez îmi place,

Visul este liber și-ocrotit de el

Eu îmi scriu Poemul plin de-o sfântă pace...

Nicolae Nicoară-Horia