Păcatul...

 

Păcatul, ce-i păcatul? Mă întrebai odată

Strângându-mă la pieptul înfiorat de fată,

De-atunci și toată viața nu știu să îți răspund,

Pe-aproape Arieșul se murmura pe prund

Și-acolo, lângă apa curată și fierbinte,

Pe trupul, ca zăpada, scriam încet cuvinte

Pe care fără grabă mereu ți le recit,

Eram cu tine-alături și-atât de fericit!

Și stelele pe boltă priveau la noi mirate,

Da, stelele acelea în veci nenumărate,

Păcatul, ce-i păcatul? Mă-ntreb mereu și-acum

Când mergem împreună de-atunci pe-același drum...

Nicolae Nicoară-Horia

Eu nu mă rușinez de Tine...

„Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele,

în neamul acesta desfrânat şi păcătos,

şi Fiul Omului Se va ruşina de el,

când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri.”

Ev. Marcu 8, 38

-Cuvinte duminicale-

Eu nu mă rușinez de Tine, Tată,

Cuvintele, din leagăn mi-au fost dragi

Și le-am purtat cu mine viața toată

Cum poartă Moții cerul în desagi!

Acolo-n Munți, ori pe sub zări străine,

Cât m-au purtat prin lume pașii mei

Când a căzut ocara peste mine

Nu am gemut de sub povara ei!

Ispitele de-a valma vin și pleacă

Și mai ales când scriu îmi dau ocol,

Dar inima din piept nu mi-e săracă

Și sufletul nicicând nu mi-a fost gol!

E plin de primăveri, dar și de toamne,

Mi-e dragă iarna când Te-am cunoscut

Și nu mă rușinez de Tine, Doamne,

Ca de părinții care m-au născut!

Nicolae Nicoară-Horia

 

Mirosul de femeie...

 

Suspină-n sinea lui Adam,

Ca flacăra dintr-o scânteie:

Prin Rai miroase a femeie

Și eu ce fericit eram!

O, Eva sufletului meu!

De ea tot Aerul mă leagă,

De ce mi-a fost atât de dragă

O știe bunul Dumnezeu!

...........................................

Îmi umblă Dragostea prin gând,

Prin Rai miroase a femeie,

Nu poate locului să-mi steie

Dorul de-atunci, tot mai flămând...

Nu-i Om pe lume să-l robească,

Pentru miros cătușe nu-s,

El vine pe pământ de sus

Minunea mea dumnezeiască!

Duminică, 18 Septembrie 2022

Nicolae Nicoară-Horia

Copii, nu vă certați părinții...

 

Din marginile rugăminții

Vă scriu acum poemul meu,

Copii, nu vă certați părinții,

Să v-alduiască Dumnezeu!

Ce-nseamnă vorbele de-ocară?

Cărunți cum sunt și nu-n zadar

În urma lor o să vă doară

Plecarea scrisă-n calendar...

Așa „uituci și „depășiți”

V-au legănat la sân fierbinte,

Din graba vieții când vorbiți

Să aveți grijă de cuvinte!

Cu toată ființa lor ciudată,

De Dragoste nicicând săracă,

Să nu le spuneți niciodată

Și nici măcar în gând, să tacă!

Nicolae Nicoară-Horia

Să nu-l uitați pe Iancu...

 

Iar mi-e gândul de durere frânt,

Știu că nu e vremea de jelanii,

Trupul tău coboară în pământ,

În pământul sfânt al Transilvanii...

Tu, mire niciodată, logoditul

Cu Dragostea de neam la căpătâi,

Sufletul se-ntoarce, preatruditul,

Să se odihnească-n pacea Lui!

Dinspre asfințit se sparge flancu'

Și curge noaptea peste cimitire,

Românii mei, să nu-l uitați pe Iancu,

Precum nu uită omul să respire...

13 Septembrie 2022

Nicolae Nicoară-Horia

Poezia te naște de sus...

„Ce este născut din trup, trup este

și ce este născut din Duh,

duh este...

Trebuie să vă nașteți de sus.”

Ev. Ioan 3, 6-7

-Cuvinte duminicale-

Credința

Te naște

De

Sus!

Poezia-

La fel!

Ea

Moarte nu are!

Nașterea

De jos

E

Trecătoare...

Duminică, 11 Septembrie 2022

Nicolae Nicoară-Horia

Plouă peste Munţi...

Şi iar mă duce versul înspre-Acasă

Precum se pleacă vara în cocori,

Plouă peste Munţi, ce ploaie deasă,

Parcă plânge cineva din nori!

Câmpia pârjolită de ispite

Şi-adună rodul cât a mai rămas,

Nu mă-ntreba de ce mi-s năcăjite

Pădurile şi doinele din glas...

Plouă peste Munţi, ce ploaie mută

La Roşia, la Vidra şi Albac,

Mi-e gândul speriat precum o ciută,

De ce să urlu şi de ce să tac?

Domnilor de-acum nici nu le pasă,

Tot mai degeaba e cuvântul meu

Şi iar mă duce versul înspre-Acasă,

Şi-acolo parcă plânge Dumnezeu...

Nicolae Nicoară-Horia