Ce timp potrivnic, Doamne și mișel!
Îl simt în toate ca pe-un greumânt,
Măcar acum să ne-amintim de el,
Când îi coboară trupul în pământ!
Da, suntem vinovați, de la-nceput
N-am fost lângă durerea lui aproape,
Nici nu știm ziua-n care s-a născut,
Când Lumina l-a strigat sub pleoape...
Din Testamentul scris cu-atâta jale
Nicio slovă n-o știm pe de rost,
Ce sfântă a fost jertfa vieții tale
Pentru Ardeal și pentru neamul nost’!
Pe suflet simt o umbră de dojană,
La Țebea când e-mpământarea ta,
Regele nostru, fără de coroană,
Iartă-ne, dacă mai poți ierta!
Se tulbură din ochii tăi seninul
Și plânge soarele peste Carpați,
„Geniu pustiu”, cum te-a numit Eminul,
Acum cu el, acolo, ca doi frați...
Sâmbătă, 13 Septembrie 2025
Nu sunt de ajuns cuvintele...
Ţebea, 13 Septembrie, mereu...
Nu sunt de ajuns cuvintele,
Nici tăcerile Moţilor nu-s!
Astăzi coboară în lut
osemintele,
Sufletul se uită la noi de
sus.
El ne ştie pe fiecare în parte
Cât suntem de români şi de
buni,
Ce Dor ne adună, ce gând ne
desparte
De Tricolorul dintre goruni...
Câmpiile Blajului, Târnavele
gem,
Arieşul tău, Iancule-Avrame, e
viu,
Astăzi din cerul acestui Poem
Cineva-mi spune că nu e târziu
Până mai este din Vis o
fărâmă,
Până mai ard cucuruzii în brazi,
Până cad lacrimi şi stele-n
ţărână,
Înseamnă că Ochiul acela e
treaz!
Şi-acelora care-ţi aduc
osanale
Cu Numele tău
lăudându-se-apoi,
Să le ieşi, Bunule, noaptea în
cale
Şi tot Adevărul să ţi-l iei
înapoi!
Nu îmi sunt de ajuns cuvintele
Şi nici tăcerile voastre nu-s!
În pământ se întorc
osemintele,
Sufletul Iancului e tot mai
sus...
Nicolae Nicoară-Horia
Înmormântarea lui Avram Iancu
„…şi dacă o fi să mor, numai
aici să mă îngropaţi“ (Avram Iancu)
„Marele şi nefericitul nostru
Avram Iancu a răposat la 11 septembrie la trei ore dimineaţa, în Baia de Criş.
Boala mortală i s-a tras
dintr-o răceală întâmplată în luna trecută, când odată mergând din Brad la Baia
de Criş, a petrecut noaptea sub cerul liber.
În urma acesteia el fu
transportat în ospiciu comitatens din Baia de Criş, dar apoi, vindecându-se
întru-câtva, a ieşit.
Însă mai târziu iară s-a răcit
şi astfel recidivând, boala a devenit nevindecabilă, şi nefericitul şi-a
respirat nobilul său suflet (s.n.)– sub cerul liber.
Inteligenţa română din Baia de
Criş, care a făcut atât de mult pentru alinarea suferinţelor gloriosului martir
până-ce acela atrăit,– îndată ce a aflat tristul eveniment, dispune, a se
transporta cadavrul la locuinţa domnilor Ion Simionaş şi Ion Vlas, unde apoi
acela se aşeză pe un catafalc decorat în doliu.
Abia s-a lăţit ştirea tristă,
inteligenţa şi poporul, care adorau deopotrivă pe Iancu, s-au grăbit din toate
părţile a vedea încă-odată pe acest adevărat martir mare al românismului,– şi
a-i depune tribut admiraţiunii lor prin o ultimă sărutare.
În poarta casei, unde zăcea
cadavrul, tricolorul naţional era acoperit în doliu; şi comunele din întreg
districtul au tras clopotele de trei ori pe zi, şi toate au scos la biserică
flamura neagră.
Înmormântarea se începu la 13
septembrie după amiază la două ore, asistând un public imens, adunat din toate
părţile districtului, mai şi din cele învecinate. În mijlocul celor veniţi se
afla şi marţiala figură a eroului-protopopul Balint, coleg al răposatului, şi
alţii.
La celebrarea ceremoniei
funebre, sub pontificarea domnului protopop din Brad, Nicola Mihelţian, au luat
parte 30 de preoţi în ornamente bisericeşti şi o mare mulţime de învăţători şi
cantori.
La finalul ceremoniei,
părintele protopop pontificat a rostit o cuvântare funebră; demnă de înălţimea
doliului general.
Apoi cortegiul plecă. În
frunte mergea un june cu flamura naţională, îmbrăcată în doliu; după acesta
urmau mai mulţi prapori bisericeşti, apoi coşciugul cu carul funebru făcut
anume pentru acest scop; pe lângă coşciug de ambele părţi mergeau 25 de tineri
cu făclii aprinse; apoi urmau toţi preoţii, cantorii şi învăţătorii,– după
aceştia două bande musicale, care pe rând,– intonau arii triste; şi în fine
damele, inteligenţa şi poporul întristat.
Astfel toţi pe jos petrecură
mortul până la comuna vecină, la ţebea, şi în cimitirul acesteia, aşezară
cadavrul scump spre odihnă eternă, lângă”gorunul lui Horia“.
Ceremonia tristă se încheie
printr-o frumoasă cuvântare funebră, rostită la mormânt de dl. avocat George
Secula, – care a impovizat şi o poezie ocazională împărţită cu această ocazie
între cei de faţă.
Seara mai mulţi inteligenţi se
adunară la hotelul din Baia de Criş, unde apoi se purtară multe toasturi în
memoria răposatului, care de multe ori zicea relativ la faptele lui din 1848: „S-a
fost cam stricat aerul prin case, şi eu ca vijelia am venit să le curăţesc!“
Şi el ne-a curăţat şi inimile.
Ne-a învăţat cum să ne iubim naţiunea, fără interes material, fără a aspira la
funcţii, şi neavând altă dorinţă decât a o vedea fericită.
Adio, sublime apostol al
românismului!
Adio neuitatul nostru martir!“
(3178)
Revista Familia, nr. 38, din
17/29 septembrie 1872
