„Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu.”
Ev. Luca 8, 11
Flămândă mi-e țărâna, de când
o știu,
Doamne, după toate semințele
Tale!
Cade rouă pe sufletul meu când
le scriu,
Din Dealul Copilăriei mele,
până-n vale...
La vremea culesului m-a născut
o mamă,
În Acasa noastră, singura, de
pe colină,
Poezia, cea zilnică, acolo mă
cheamă
În pridvorul plin de dragoste
și de lumină...
Îndură-mă, încă, Semănătorule
bun
Din lumea aceasta în care mai
sunt,
Toate cuvintele risipite să le
adun
În Poezia în care m-ai trimis
pe pământ...
Duminică, 12 Octombrie 2025
Fericit e semănătorul
Care trudește
Nopți
Și
Zile,
Semănându-ți ogorul!
El știe
Că nu toate
Ogoarele
De pe pământ
Sunt fertile...
Ce minunat e ogorul
Lui Dumnezeu
Din sufletul
Tău!
Ce Fericit
E semănătorul
De
Poezie!
Cu câtă nădejde seamănă
Cuvintele
Lui!
* * *
Întotdeauna am iubit
semințele,
Mai ales pe cele de grâu;
Asemenea poetului din Lancrăm,
Copil fiind,
Mă scăldam în ele
Ca într-o albie de râu...
Fiorul acela, tainic și sfânt,
Umplându-mi sufletul plin de
mirare
Îl simt și acum în cuvânt
Ca pe-o nestăvilită
sărbătoare!
Acasă, la vremea dată,
Acolo,
Pe Dealul Copilăriei mele,
Semănam primăvara,
Împreună cu bunul meu tată
Și semințele-acelea
Mi se păreau
Stele...
Precum își iubește pasărea
zborul
Cu o dragoste plină de zel,
Așa am iubit semințele
Și semănătorul
Și am crezut întotodeauna
În ele,
În el!
Nicolae Nicoară-Horia
.jpg)
