Acest poem în sinea lui se frânge
Pentru tine, Duh de Dumnezeu,
La căpătâiul tău Iisus iar plânge
Și lacrimile ard în versul meu...
Cu sufletul de Poezie plin
Ca floarea hohotind între petale
Lângă icoana Plânsului mă-nchin
Acum, în Ziua Adormirii Tale!
O, Maică Făcătoare de minuni,
Fecioară Născătoare de Hristos,
Din pulberea tăcerii să m-aduni,
Fă Ruga să îmi fie cu folos!
Limba mea, până mai sunt cuvinte,
Să le rostească Adevărul viu,
Din Viaţa asta cât o fi înainte
În Ochiul meu vreau trează să te ştiu!
Mistuitor e Aerul ca para-
Cel Răstignit în lume iarăşi vine,
Dă-mi răbdare să îndur ocara
Acelora care nu cred în tine
Şi-oricâte îndoieli mă înconjoară
Niciuna să mă umilească nu-i!
Ave Maria! Pururea Fecioară
Ai fost şi vei rămâne-Mama Lui!
Vindecătoare fie-aceste ploi,
Clipa de-Aici miroase a tămâie,
Tu roagă-L să se-ndure pentru noi,
Apocalipsa lumii s-o amâie...
Copilului IISUS poate i-e Dor
Dumnezeiesc la piept să îl poţi strânge,
La căpătâiul tău mântuitor
De bună seamă că acum El plânge...
***
Cum să nu
cred în Dragostea luminii?
Azi, de
Ziua Adormirii tale,
Când se
cutremură sub cer măslinii,
Da, sunt
mâhnit și obosit pe cale...
De peste
tot acum sporește hula
Și
lumea-ntreagă parcă e sub drog,
Te văd
plângând, acolo la Nicula,
Sub
coarnele de bour la Bodrog...
Cei fără
mamă nu te lasă-n pace
Nici să
adormi și te hulesc mereu,
O, Maică
sfântă, lumea-ntreagă zace
Cu-atâtea
legiuni în jurul meu!
...................................................................
Voi,
bârfitorilor, luați aminte,
Saul cel
din urmă e pe drum,
Cine nu
crede-n lacrimile sfinte
Ce picură
din ochii ei acum?
Nu-i nimeni pe pământ să
nu adoarmă...
Nu-i
nimeni pe pământ să nu adoarmă!
A adormit
Maria, Mama Lui,
Vă rog,
prieteni, nu mai faceți larmă,
Dușmanii
ei și astăzi sunt destui,
Dușmanii
ei au fost dintotdeauna
Ce n-au
crezut în Adevărul sfânt,
Fecioara-ntre
fecioare este Una
Și a
născut pe Fiul din Cuvânt!
Acolo-n
ceruri, lângă El, ea plânge
Și
lacrimile-i picură fierbinți,
Ca Mamă,
sufletul rănit se frânge-
Vai de
copiii fără de părinți,
Vai de
părinții fără de copii!
Și
stelele pe boltă se-nfioară,
Tu între
noi de-a pururea să fii
Și
Adormirea ta să nu ne doară!
...................................................
Pe-un pat
de crini stă trupul ei-lumină!
În
rugăciune gândul meu se sfarmă
Și
sufletul poemului suspină-
Nu-i
nimeni pe pământ să nu adoarmă...
Nicolae
Nicoară-Horia
