Fântâna mea...

15 Făurar 2014

Fântâna mea e încă la amiază,
Ferice dar de cel ce însetează,
Drumețule, oricând din apa ei,
Dacă ți-e sete-apleacă-te să bei.

Nu-i căuta în adâncimi izvorul,

Ci potolește-ți arșița și dorul,

De va seca? să nu îți fie teamă,

Preaplinul se revarsă fără vamă.

Când Horea în lanțuri era dus

Acolo-n Munți, pe Arieș în sus,

Izvorul s-a înălțat spre gura lui

Și l-au lovit soldații nimănui,

Fântâna-n stâncă de atunci e oarbă

Ca nimenea din ea să nu mai soarbă,

De-aceea m-am legat cu jurământ

De apa ei din cer și din cuvânt!

Fontana mea, ce vine de departe

Tuturora fără preț se împarte,

Atâta doar te rog, oglinda-i clară

N-o tulbura cu vorbe de ocară...