Poezia ca o Duminică...

Duminică, 1 Februarie 2015

Poezia îmi alină toată neputința,

Ea mă trezește din somnul cel greu,

Și-acum când scriu mi-e plină ființa

De o lumină vecină cu Dumnezeu!

Cu ea nu mă știu singur sub stele,

Nici sub soarele, cel zilnic și sfânt,

Când o rostesc, pe buzele mele

Arde o sete, necuprinsă-n cuvânt...

Fericit e acel ce-i cunoaște puterea,

E ca o Duminică fără hotare,

Ce mult se aseamănă cu Învierea!

În cugetul meu e mereu sărbătoare;

Cu ea totdeauna mi-e cald și mi-e bine

Și simt că nu trăiesc în zadar,

Liniștea ei o împart și cu tine

Și eu i-am primit frumusețea în dar!

Aici pe pământ, Poezia alină

Toată neliniștea din sufletul meu,

Acum când scriu mă robește-o lumină,

O lumină vecină cu Dumnezeu...