Vineri,
4 Mai 2018
Nu
spune niciodată nu am vreme...
Mi-a scris un
prieten din copilărie,
Citea și recita
poeme-ntregi,
„Nu
mai am vreme poentru poezie,
Nu
mai am vreme, poate mă-nțelegi...”
De-atunci tot port o
tainică durere
În lutul meu sub
arșiți și sub ploi,
Nu i-am răspuns,
nici nu aveam putere
Și timpul se
surpase între noi...
Anii au trecut
de-atunci în goană,
De unde, înspre
unde, n-o să știu,
„N-am
vreme!”
Și acum ca o dojană
Cuvântul
lăcrimează, prea târziu...
Nicolae
Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu