26 August 2020
Când scriu cărțile se uită la mine
Din biblioteca sufletului meu,
Cititul astăzi parcă e-o rușine,
Scrisul și el din ce în ce mai greu...
Nu mai are liniște omul defel,
Noaptea, dimineața, ziua întreagă,
Se tânguie și umbra după el,
Nici ea nu poate să-l înțeleagă...
Nici cerneala nu mai e albastră,
E-atâta-ntunecime oarbă-n ea!
Când scriu se face ziuă în fereastră
Și cât de-aproape ești, minunea mea!
Când scriu niciodată nu mi-e urât
Și nicio tristețe nu mă ajunge,
Umblă târziul cu cheia la gât,
N-auziți Copilul din mine cum plânge?
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu