luni, august 22, 2022

Mă strâng în brațe Munții...

 






Mă strâng în brațe Munții Apuseni,”

Tu de Iubirea lor să nu te temi,

Eu știu că gelozia-i boală grea,

Dar noi ne-am lepădat demult de ea!


Mă strâng în brațe Munții, cei de-Acasă,

Unde-i Copilăria mea rămasă

Pe Curătura unui Dor prelung,

Ce tânăr e! Nu pot să-l mai ajung...


Cuvântul mi se înalță tot mai sus,

M-or strânge-n brațe Munții din Apus

Când obosit de vreme mă voi duce

Să-mi odihnesc tăcerea sub o cruce.


Acolo, pe cărări de iarbă arsă,

Gândul meu flămând, precum o coasă,

Spre ei tot urcă-n orice dimineață,

Mă strâng în brațe Munții plini de viață...


Nicolae Nicoară-Horia


Niciun comentariu: