duminică, noiembrie 26, 2023

Acasa Amintirilor...



 

Nu știu ce să mai cred, ce să mai spun,

Toate merg de-a-ndoaselea prin țară,

Din datini și din graiul cel străbun

Vor să ne scoată sufletul afară!

 

Groparii-n cimitir cu râvnă sapă,

Vai, Țepeș Doamne, tu pe unde ești?

Să-i vezi cum trag Istoria în țeapă,

Strigoii dau năvală-n Humulești...

 

Am fost acolo și sărmanul Nică

Plângea pe prispă între motocei,

Căsuța mea, dușmanii cum te strică,

Mânca-i-ar, Doamne, râia și pe ei!

......................................................

Nu sunt Amintiri fără Povești!

Îi amuțise Leagănul sub grindă,

Lumina-ncărunțită din ferești

Tristețea mea nu poate s-o cuprindă...

Duminică, 26 Noiembrie 2023

 

Nicolae Nicoară-Horia

Niciun comentariu: