INSPIRAŢIA...

13 Mai 2009.
Inspiraţia-
O pasăre flămândă,
Ciugulind
Seminţe
Din mâna
Lui
Dumnezeu...

LUCIAN BLAGA (9 mai 1895- 6 mai 1961)

ÎN MAREA TRECERE...
Poet, dramaturg, filosof,...bibliotecar, Lucian Blaga- cel "mut ca o lebădă în patria sa..."
Numele lui, adeseori rostit pe şoptite, el, mortul acela de-atunci , de la morga unui spital, cu mâna dreaptă întinsă spre Cer, cu cioclii din jur îndreptându-i sensul oaselor şi al spuselor sale...
Lucian Blaga rămâne pentru neamul acesta şi pentru limba română, una dintre tâmplele înfrigurate ale existenţei sale!
În Lancrămul naşterii şi al re-naşterii lui, acolo, lângâ Râpa cea Roşie, nu departe de răzorul sub care se aude veşnic murmurând Izvorul veşniciei sale, în fiecare an, în luna Mai, se face Sărbătoare!
Acolo, în pridvorul luminat al Dorului său, unde filosoful Constantin Noica, istoricul Vasile Netea şi alţi români de bună şi dreaptă credinţă, asemenea lor, rosteau cuvinte de întemeiere, sub cupola unui timp ostil mereu, acolo, lângă Statuia de bronz a Maestrului, cea târâtă în lanţuri, abandonată la periferia neputinţei noastre, în Mai sătenii lui şi toţi oamenii de bine ai acestei Patrii de pământ şi de Cer, îşi mai aduc aminte de el.
Mi-a fost dat, în desele mele peregrinări la mormântul Poetului şi-n jurul Casei lui, care nu era atunci Acasa Poetului, încă de la prima ediţie a Festivalului de Poezie care îi poartă numele,( mai 1981) să stau de vorbă cu oamenii locului şi nu numai.
Prof. academician Titus Furdui, cercetător ştiinţific la Biblioteca Academiei din Cluj-Napoca, cel care a copiat olograf o parte importantă din manuscrisele Poetului, ţinea să îmi spună, ca pe un testament, mereu repetat: "Te rog, nu uita, Nicule, o singură virgulă poate determina existenţa unui om.
În poemul Autoportret al Poetului Lucian Blaga acesta e sensul adevărat al versurilor sale-"Lucian Blaga e mut ca o lebădă/ În patria sa/, zăpada făpturii ţine loc de cuvânt", şi nicidecum -" Lucian Blaga e mut ca o lebădă,/ În patria sa/ zăpada făpturii ţine loc de cuvânt."

DA, LUCIAN BLAGA A FOST MUT CA O LEBĂDĂ ÎN PATRIA SA!

Linişte! Poetul din Lancrăm vorbeşte:

"Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii..."
"Daţi-mi un trup,
voi, munţilor..."
"Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu să spintec
nemărginirea..."

DOR DE LANCRĂM...

Mi-e Dor de Lancrăm, ah! Ce dulce chin!
Un gând înalt pe tâmple mă apasă,
Mi-e Dor de Lancrăm, cum mi-e Dor de casă,
Acasa Lui la care mă închin...

"Sunt obosit ca drumul" şi bolnav
De-atâta sete netradusă-n zbor,
Se-aude clar izvorul sub răzor
Psalmodiind acelaşi cântec grav.

Sufletul meu se mistuie pe ruguri,
Precum sămânţa ce visează glodul,
Acum, când "pomii au dureri de muguri"
În floarea care îşi aşteaptă rodul.

Mi-e Dor de Lancrăm, ah! Ce dulce chin!
Oriunde-aş fi, din orice timp anume,
Mi-e Dor de Lancrăm şi-nspre Lancrăm vin
Cum vine numele înspre prenume...


LUCIAN BLAGA

Sunt
la tine Acasă
şi tac-
ce linişte-adâncă
de Veac!
Lebăda din mine
îşi aduce
aminte...
Des-cântecul ei
mă întârzie
încă,
Aici
în Lancrămul
dintre
cuvinte...
Sunt la tine
Acasă-
Doamne,
oare
cine
mă minte?...

LUNĂ MAI...

Lună mai,
lună mai,
du-ce-m-ai,
du-ce-m-ai?
Te aud,
şi m-aud-
verde crud,
verde crud...
Cântec mut...
cântec mut,
nu mă mut,
nu mă mut...

N-AM SPUS...

08 Mai 2009.
Oricât voi tălmăci, eu nu am spus
Că mă retrag civil din POEZIE,
Dar vreau o vreme linişte să fie
În jurul meu de jos şi până sus...

Eu niciodată n-am trăit în puf,
Să plec din Ea, eu ştiu că nu mă lasă,
În ochii ei mă simt mereu Acasă,
Aici, acum şi-acolo în văzduh!

Dar câteodată mi se face-n gânduri
Un fel de Dor ce nu îl pot traduce
Şi-atunci când în Cuvânt eu mă voi duce
N-o să mă-ncapă între cele scânduri...

N-am spus că mă retrag din Poezie,
De bună voie am intrat în ea
Şi-aici soldat şi chiriaş voi sta
Până la capăt, când o fi să fie...

EU MĂ RETRAG...

07 Mai 2009.
Din cercul vostru fără de noroc
Eu mă retrag, aşa cum se cuvine,
Să-i fac Acelui care ştiu că vine
Un mult mai rodnic şi mai vrednic loc!

Nu mă-ntrebaţi de-acuma de ce plec,
Nici nu mai ştiu când am venit anume,
De v-am lăsat întâmplător un nume
Nu-i aşteptaţi dobânda lui la CEC!

Nu mi-am dorit să fiu veleitar!
Nu mă-ntrebaţi ce margine mă doare,
Dacă v-am scris Aici, din întâmplare,
Târziul de acum e în zadar...

Eu mă retrag, cât încă e devreme...
Cuvintele îmi sunt tot mai puţine,
Simt o povară ce nu-mi aparţine-
Iertaţi-mi, dar, tăcutele poeme...

7 Mai 1978...

Sohodol
Ploua şi-atunci pe dealurile mele,
Eu mirele din Munţi şi tu mireasă
Acolo în căsuţa de sub stele,
Cea dintre toate, singura-Acasă!
Ploua şi-atunci şi erau flori de mai,
Câtă risipă sfântă de petale!
Ce minunat, dumnezeiesc alai
În urma noastră şerpuind a vale…
Ploua şi-atunci, îţi mai aduci aminte,
Răspunsul meu flămând la întrebări?
Dar ploaia era caldă şi cuminte,
Cu fulgere încremenite-n zări…
Ploua şi tu râdeai- Copilărie!
Acolo, între noi şi Dumnezeu,
Era în tine-atâta Poezie-
Ierusalimul sufletului meu!...

MASCA...

07 Mai 2009.
Eu nu mi-am ascuns chipul niciodată,
De când a fost Măicuţa să mă nască,
De vi se pare faţa mea ciudată
Nu i se potriveşte nicio mască...
Acesta sunt! în carne şi în oase,
În Sufletul pe care-l port acum,
Simt uneori priviri prea curioase
Cum se înteabă-n jurul meu pe drum:
Cine eşti tu, făptură cunoscută
După surâsul tău şi după nume?
Nu mi-e ruşine dacă am vreo cută
Pe frunte ori prin alte părţi anume...
Tot ce-i al meu îl port aici sub pleoape,
Alt veşmânt nu vreau cu împrumut,
Trupul acesta, încă, mă încape
Până o fi în altul să mă mut...
Nu i se potriveşte nicio mască,
De vi se pare faţa mea ciudată,
De când a vrut Măicuţa să mă nască
Eu nu mi-am ascuns chipul niciodată...

EU VIN ACASĂ...

Eu vin Acasă, Doamne, ce cuvânt!
Ce adăpost de linişte albastră,
Când peste lucruri e atâta vânt
Şi-atâta zbucium în fiinţa noastră.

Eu vin Acasă, zările mă dor,
Hotarul lor mereu e mai departe
Şi simt cum mă cuprinde-un fel de Dor
De Dorul Sinelui ce mă desparte...

Eu vin Acasă şi e luna Mai,
E vremea nunţilor de pe coline,
Mireasa mea, aşteaptă-mă, tu mai,
Acolo sus, sub cetinile line...

Eu vin Acasă şi Acasă sunt,
La Vidra, Lancrăm, Sohodol, oriunde
Trec paşii mei desculţi pe-acest pământ
Şi-acolo-n veşnicia ei m-ascunde...

Eu vin Acasă, Doamne, ce cuvânt!
Eu vin Acasă şi acolo Sunt!