Omul de zăpadă...

20 Decembrie 2011
Liniștea se linuie sub cer,
Tu uită-te cum ninge-n ochii mei,
Mi-e gândul lângă tine grănicer,
De bucurie nu mai știu ce vrei!


Nu-i drum nici înainte, nici 'napoi,
Nicio privire să nu ne mai vadă,
Din fulgii ce se miruie-ntre noi
Hai să facem omul de zăpadă;


Tu să-mi dai în toate ajutor,
Hai să facem om, cum altul nu-i!
Când o fi gata, obosiți de Dor
Să ne ascundem în tăcerea lui...

Din Casa cărților...

Sunt obosit ca râul...

-Început de colind-
14 Decembrie 2011, spre seară...

Sunt obosit ca râul
când se revarsă-n mare
şi-aşa mi-e dor de tine
ca focului de vânt,
să nu întrebi vreodată
din vârstă ce mă doare,
ci vindecă-i tăcerea
rămasă în cuvânt.
În ochii tăi din care
lumina mă învinge,
aşterne-mă uitării
şi-acolo să rămân,
în seara asta blândă
cu lerui ler mă ninge
şi-n mâine dimineaţă
să mă adormi la sân.
Curând se naşte Pruncul,
cel mai presus de moarte,
şi Maica Lui din ceruri
odihnă-n veci nu are...
mă fure, dar, Colindul
şi ducă-mă departe-,
sunt obosit ca râul
când se revarsă-n Mare...

Lacrimi...

9 Decembrie 2011

Cumpăr lacrimi...

Mamei

În Copilărie

o auzeam pe Mama

rugându-se:

„ Doamne, dă-mi lacrimi

de-ajuns !”

Tata era plecat, departe în Munți,

noi,

în jurul aceluiași plâns,

dezbrăcați și desculți.

Risipiți, ca un fum,

au trecut anii,

cei tulburi

și grei.

Mai aud și acum

Rugăciunea din sufletul ei...

Trece poetul...

8 Decembrie 2011, dimineața...

Trece poetul
tăcut,
ca un gând.
Aerul se bucură
de respirația
lui,
împărtășită-n cuvânt.
Trece poetul
de Aer flămând-
blândă adiere
de vânt...

Bună ziua...

30 Noiembrie 2011
"Când întâlneşti în calea ta un român,
să-i zici «Bună ziua», dar maghiarului să-i zici «Jo napót»,
iar neamţului «Guten Tag»
şi treaba fiecăruia dintre dânşii e cum îţi dă răspuns."
Ioan Slavici Lumea prin care am trecut

Să nu-ți fie mâna slută
Și nici limba gurii tale,
Totdeauna tu salută
Omul întâlnit în cale!

Nu-i nimic de nu-ți răspunde,
Nicio supărare nu-i,
Plece el spre oareunde,
Vine altu' n urma lui.

Să nu-ți fie gura mută
Și nici mâna în zadar,
Celuia ce nu salută
Dă-i binețea ta în dar...

Doină repetată...

22 Noiembrie 1951- 22 Noiembrie 2011
Celor dragi

Tot mai puţin loc
e pe pământ,
maica mea are dureri
de cuvânt,
spre dimineaţă
ea va naşte un fiu,
prea târziu, prea devreme,
nu ştiu.
Naşterea lui
să-i fie uşoară,
se sparge în ţăndări
frigul de-afară
de când tot aşteaptă,
aşteaptă să vină
țipătul pruncului,
răstignit
în lumină!…

Frunză verde încă, frunză verde,
Copacul meu e tot mai cenuşiu-
60 de ani! Nici nu îmi vine-a crede,
Când au trecut atâţia nu mai ştiu...

Bate vântul rece printre crengi,
De unde vine n-aş putea să spun-
Tu singură eu ştiu că mă-nţelegi,
Mama celor trei bărbaţi de-acum:

Silvanus, Horia şi Dorul tău
Ce l-ai visat să-ţi fie fată-n casă,
60 de ani! Şi nu îmi pare rău
În urma lor ce Poezie lasă!

Câţi au rămas? O ştie Cel de Sus,
Cuvântul doar să-mi fie sănătos,
Încă mai am, încă mai am de spus
Atâta freamăt, poate cu folos!

Nu sunt bătrân, aşa precum se spune
În actele din starea mea civilă,
Tot sufletul în palme ţi se pune,
Precum în vremea când erai copilă

Şi eu copchil, acolo printre Moţi,
Cu toată fericirea de pe Munte,
Nu e târziu, eu ştiu că tu mai poţi
Să faci din el peste prăpăstii, punte.

Ţi-aduci aminte, ce nebuni eram,
Ca două curcubee însetate!
60 de ani! Atâţia oare am?
Iubita mea femeie, nu se poate!...