Cine-i supărat în Ziua de Crăciun...

“şi auzind, regele Irod s-a tulburat...”
Matei 2, 3
25 Decembrie 2011

Cine-i supărat în Ziua de Crăciun
să ia aminte,
Astăzi S-a născut Mesia,
cel mai scump dintre cuvinte!
Nu-i nimic mai trist pe lume,
mai făţarnic, decât ura,
pe acel cuprins de boală
să îl vindece natura!
Toată firea pământească,
plante, om şi dobitoace,
de această Zi preasfântă
să se bucure în pace!
Oameni buni, luaţi aminte
la cuvântul care-l spun,
împăcaţi-vă cu toţii
întru Ziua de Crăciun!
Astăzi S-a născut Mesia,
cel mai vrednic Împărat-
numai unul stă pe gânduri,
abătut şi tulburat,
dar şi el de-o vreme încoace,
de durere şi ruşine,
fără vicleşug la Pruncul
ar veni să se închine…

La moartea unui prieten drag...

20/21 Decembrie 2011
“Nimeni din casa mea nu mă iubește
mai mult ca acest câine”.
Petroniu


“Ai grijă Charly pe unde treci”,
plânge lumânarea în fereastră,
uitându-se în calea lui de veci,
a murit strivit de o culoare albastră

în fața bisericii din Sat,
pe trecerea de pietoni a murit.
Ieri-noapte fiul meu l-a visat
îmbrățișându-l cu o dragoste de nebiruit.

Când auzea ambulanța gemea într-una
cuprins de o durere ne-înțeleasă,
în seara asta parcă e tristă și luna,
câinele meu nu o mai latră de-acasă...

I-au rămas atâtea oase de ros
și atâtea așteptări zgribulite în poartă,
el întotdeauna lătra cu folos,
știa că lătrătura în plus e deșartă!
.....................................................

Murmură vântul peste lacrima noastră-
„Ai grijă Charly pe unde treci!”
Plânge lumânarea în fereastră
uitându-se în calea lui de veci...

Omul de zăpadă...

20 Decembrie 2011
Liniștea se linuie sub cer,
Tu uită-te cum ninge-n ochii mei,
Mi-e gândul lângă tine grănicer,
De bucurie nu mai știu ce vrei!


Nu-i drum nici înainte, nici 'napoi,
Nicio privire să nu ne mai vadă,
Din fulgii ce se miruie-ntre noi
Hai să facem omul de zăpadă;


Tu să-mi dai în toate ajutor,
Hai să facem om, cum altul nu-i!
Când o fi gata, obosiți de Dor
Să ne ascundem în tăcerea lui...

Din Casa cărților...

Sunt obosit ca râul...

-Început de colind-
14 Decembrie 2011, spre seară...

Sunt obosit ca râul
când se revarsă-n mare
şi-aşa mi-e dor de tine
ca focului de vânt,
să nu întrebi vreodată
din vârstă ce mă doare,
ci vindecă-i tăcerea
rămasă în cuvânt.
În ochii tăi din care
lumina mă învinge,
aşterne-mă uitării
şi-acolo să rămân,
în seara asta blândă
cu lerui ler mă ninge
şi-n mâine dimineaţă
să mă adormi la sân.
Curând se naşte Pruncul,
cel mai presus de moarte,
şi Maica Lui din ceruri
odihnă-n veci nu are...
mă fure, dar, Colindul
şi ducă-mă departe-,
sunt obosit ca râul
când se revarsă-n Mare...

Lacrimi...

9 Decembrie 2011

Cumpăr lacrimi...

Mamei

În Copilărie

o auzeam pe Mama

rugându-se:

„ Doamne, dă-mi lacrimi

de-ajuns !”

Tata era plecat, departe în Munți,

noi,

în jurul aceluiași plâns,

dezbrăcați și desculți.

Risipiți, ca un fum,

au trecut anii,

cei tulburi

și grei.

Mai aud și acum

Rugăciunea din sufletul ei...

Trece poetul...

8 Decembrie 2011, dimineața...

Trece poetul
tăcut,
ca un gând.
Aerul se bucură
de respirația
lui,
împărtășită-n cuvânt.
Trece poetul
de Aer flămând-
blândă adiere
de vânt...