Jucăriile tale...

Tatălui meu,

4 Noiembrie, demult...

4 Noiembrie 2014

Ce minunate erau jucăriile tale, tată!

O parte din copilăria mea certată

Într-un leagăn tăcut de nuiele

Se mai joacă și astăzi cu ele,

Cu jucăriile din piatră și din lemn,

Pe toți copiii lumii îi îndemn

Din zările acestea, încă albastre-

„Aveți grijă de jucăriile voastre!”

De ce-ai plecat n-am știut niciodată,

Plecarea aceea, dureros de ciudată,

O are fiecare sub tâmple în viață

Și pașii mei pe pământ o învață...

Mama s-a dus lângă tine, știu,

Ți-a purtat dorul atât de târziu!

Sufletul ei din acele zile

Îl aud și acum: „de ce plângi, copile?”

Când stătea de vorbă cu Dumnezeu

Îmi aduceam aminte de tatăl meu,

De tatăl meu totdeauna orfan.

Fără Tatăl fiul pe pământ e în van!

...............................................

Ce minunate erau jucăriile tale

În mâinile mele ca două petale!

Jucăriile acelea din lemn și din piatră,

Cioplite cu grijă, acolo, pe vatră...

Strigă la mine pe Internet...

3 Noiembrie 2014

Strigă la mine pe Internet

unul-una

în gura

mare-

„de ce ai votat, mă,

pe cutare?”

înjurându-mă întruna,

să-mi fie

cu respect,

nu vă spun înjurătura

că doare!

De unde știe el-ea,

unde am pus

stampila?

De acești indivizi,

cu genul încă

indecis,

mă cuprinde mila!

Doamne,

ferește-mă de ei

și-n vis...

Bogatul nemilostiv...

2 Noiembrie 2014

Ev. Luca 16, 19-31

Nemilostivul stă și-acum la masă,

De Lazăr, cerșetorul, nici nu-i pasă,

Îi ling afară câinii lângă poartă

Bubele din gânduri și din soartă...

Durerea lui azi nimeni n-o ascultă

Când dincolo e-o veselie multă,

Săracul, cel plecat, din pilda sfântă

În veșnicia lui, la el se uită,

Iar celălalt bogat, dintre văpăi

Cu seceta arzând în ochii săi

Îl strigă din mărirea lui umilă-

„Părinte Avraame, fie-ți milă!”

Rogu-te, dar, pe Lazăr dintre sfinți

La frații mei de-acasă să-l trimiți

Și ei, toți cinci, petrec acum la masă

De cel de-afară nici lor nu le pasă;

Din chinurile acestea-n care sunt

Eu le-am avut pe toate pe pământ,

Dar nu l-am auzit în jurul meu

Pe Lazăr, cel cu chip de Dumnezeu...

Alegătorul turmentat...

Duminică, 2 Noiembrie 2014

Striga unul rătăcit pe stradă,

Cine i-a dat să bea eu nu vă spun,

Votați-l pe „ciobanul” din baladă,

Dintre toți e „bosul” cel mai bun.

Avea un glas de mioriță-laie,

Vecinul s-a trezit din somn buimac

Și i-a tras un tată de bătaie-

Tu mă înveți pe mine ce să fac?

L-a cuprins atunci un fel de teamă

Pe-alegătorul nostru turmentat-

Du-te la județ de mă reclamă

Pentru votul care ți l-am dat...

M-am visat cu tine...

1 Noiembrie 2014

M-am visat cu tine, Mamă

Și mi-e lacrima sărată,

Noaptea-n valuri se destramă,

Zorii limpezi mi se-arată.

Ce mi-ai spus eu nu mai știu,

Ca un fulg așa-mi erai

În Poemul care-l scriu,

În poemul ce-l citeai

Ca pe-o dulce rugăciune

Pe pământul plin de dor,

Din acele vremuri spune

Câte versuri te mai dor?

Cel mai scump volum, „Acasă”

L-ai purtat cu tine-n gând,

Maica mea, lumină arsă,

M-ai trezit din vis plângând...

Se face liniște...

1 Noiembrie 2014

Se face liniște, dar nu de tot

Și-așa să fie până după vot,

Prea ne-am certat degeaba împreună-

Noi ne risipim, ei se adună!

Uite și acum, așa târziu

Chiorâș se uită una la ce scriu,

Nu candidează, nu vă fie teamă,

Nu e domnișoară și nici mamă,

E o idee care-o port sub frunte,

O să mă duc acolo sus pe Munte

O zi sau două, până-n turul trei,

Să-mi văd în pace de căluții mei

Ce i-am lăsat din liniște curată

Să pască, ei, sătuii niciodată,

S-ascult cum cântă îngerii din slavă,

Să uit de-această ură și gâlceavă,

Să scriu pe frunze și pe piatră arsă

Cu Dorul cel nemăsurat de-acasă

Poemul meu și-așa precum v-am spus

Se face liniște, dar nu de-ajuns;

Noiembrie, de-acum încep să cadă

Primii fulgi legitimi de zăpadă,

S-acopere această murdărie

În care stăm, plătind aici chirie...

Ziua morților...

1 Noiembrie 2014

Acei care-au plecat din astă lume,

Plecăm și noi pe rând și nu mă mir,

Ne-au lăsat aici o zi anume

Cu lumânări aprinse-n cimitir.

E ziua dinspre noaptea cea mai lungă,

Nimeni nu știe stingerea când vine,

Timpul cel vremelnic să ne-ajungă

Să ne-amintim de ei cum se cuvine!

Chiar dacă grijile ne dau ocol,

Fiecare dintre cei ce-aleargă

Între leagăn și mormântul gol,

La casa lor, cea veșnică să meargă!

Rămân în urmă glorii și dezastre,

În ziua lor de-acum și-adeseori

Din grădina sufletelor voastre

Să presărați peste amintire flori...