Sabina...

12 Februarie 2020

„Bu-nicule, vine Sabina!”

Cu-nfrigurare-așa mi-a spus,

Afară s-a „cănit” lumina

Și vântul bate din apus...

Lovește ca turbat și vai!

Nu poate Anna să-nțeleagă,

În geamul unde tot priveai

Înspre acasa noastră dragă!

Morman de țigle sparte-afară

Și parcă nu e de ajuns,

Nici avioane nu mai zboară

Și păsările s-au ascuns...

Mi-e dor de tine-ce cuvinte!

Să vii, bu-nicule înapoi,

Se roagă mama: Doamne sfinte,

Te rog, îndură-te de noi!

Nicolae Nicoară-Horia

Fiecare dintre noi...

11 Februarie 2020

Fiecare dintre noi scrie cum poate,

N-am dat și nu dau nimănui lecții,

Mi-e milă de cel ce nu știe să înoate

Aruncându-se-n valurile vieții...

Poezia adevărată este un har,

Ea nu cunoaște invidia, nici ura,

Cine l-a primit să-l recunoască măcar,

„Să nu fie nepăsător”, cum spune Scriptura!

Nu am întrebat pe nimeni, niciodată,

Câte diplome și câte facultăți are,

Poezia aceasta dacă i-a fost dată

Inima să-i fie recunoscătoare...

Fiecare dintre noi scrie cum poate

Și câtă vreme izvorul e viu,

Până inima în cuvânt îmi va bate

Nu dau nimănui socoteală cât scriu!

Nicolae Nicoară-Horia

Pleacă vecinii...

10 Februarie 2020

Pleacă vecinii din Sat în afară,

Pleacă vecinii din Sat în pământ,

Poemul acesta să nu te doară

Citește-i cu grijă fiecare cuvânt!

Stau casele lor răzimate de ger,

Stau casele lor răzimate de plâns,

Locuri sunt tot mai puține sub cer

În care de lacrimi să nu fi constrâns...

Nu mă-ntreba ce mai face cutare,

De ce bate clopotul tot mai rotund?

Pleacă vecinii, de ce pleacă oare?

La toate acestea nu pot să-ți răspund...

Nicolae Nicoară-Horia

Și nu mă plâng...

8 Februarie 2020

-Restituiri-

Și eu sunt plin de griji și de nevoi,

Țărâna mea din gânduri mi-e sărată,

Totuși mă-ntreb: oare vedeți și voi

Tristețile ce zilnic mi se-arată?

Și nu mă plâng, de toate nu mă plâng,

Cum nu se plânge sarea din bucate,

Le-adun în mine, oare până când?

Aceste suferinți ce mi-au fost date!

Mi-e țara pe pământ tot mai prădată

Și tot mai mulți sunt răii dimprejur,

De Patria din cer, vai, niciodată

De ea să nu v-atingeți, vă conjur!

Știu, drumului pe care merg mereu

Nu-i pun eu capăt și nici căpătâi,

Când peste tot, cu mine-i Dumnezeu,

Cu mine pururi, Doamne, să rămâi!

Și câtă vreme voi trăi-n cuvânt

Nu port în suflet niciun fel de moarte,

Vreau toate bucuriile ce-mi sunt,

De ele fiecare s-aveți parte...

Nicolae Nicoară-Horia

Gânditorul de Rodin

Flori de dor și flori de mină...

Kuppenheim, Baden-Württemberg

Duminică, 2 Februarie 2020

-Revizuită și adăugită-

Flori de Dor și flori de mină,

Inima din piept suspină

Și în ea tristețea bate-

Flori din mine încuiate...

Țară de-adevăr și piatră,

Se-aud vâlvele cum latră,

Ochii din departe plâng

Și acolo în adânc

Întrebarea-i ca absintul,

Unde-i aurul și-argintul?

Flori de mină, flori de Dor

Și cuvintele mă dor!

Flori de mină preafrumoase,

Mi-a intrat durerea-n oase,

Aibă cine să o-nvețe,

Nu mă dor de bătrânețe...

Țară plină de ispite,

Flori din mine părăsite,

Cine le-a-ncuiat, române,

Aibă-le în loc de pâine!

Nicolae Nicoară-Horia

Stibine din Mina Herja, Baia-Mare, Maramureș-România

Dumnezeu nu e șovin, rasist...

Kuppenheim, Baden-Württemberg

Duminică, 2 Februarie 2020

„Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu;

singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui,

Acela L-a făcut cunoscut.”

Ev. Ioan 1,18

-Cuvinte duminicale-

De mai multă vreme tot asist

La dispute oarbe, cardinale,

Dumnezeu nu e șovin, rasist,

Cine-a văzut culoarea Feței Sale?

Atât vă spun, acum și tuturor,

Celor ce lovesc în El cu pietre,

Dumnezeul meu e-ndurător

Și îți iartă lepădarea, Petre!

Dacă te-ndoiești de Este-ori nu-i,

Deșertăciunii nu mă voi supune,

Dar niciodată tu în locul Lui

Un Altul pe măsură nu vei pune!

Nicolae Nicoară-Horia

Ființă românească...

Kuppenheim, Baden-Württemberg

1 Februarie 2020

Ne sfâșiem ca fiarele-ntre noi,

Prin păduri și-așa tot mai puține,

Suflete-al meu să nu te încovoi,

Cât în lumină Dumnezeu mă ține!

Ce ură oarbă ne-a intrat în sânge!

Cuvintele sunt pline de otravă

Și Miorița noastră parcă plânge,

Ea nu mai paște liniște și-otavă...

În Patria rămasă din cuvânt,

Acum, aici și de mai multă vreme,

De peste tot semănători de vânt

Aruncă-n ființa noastră cu blesteme!

Dacă mi-a dat-o Dumnezeul meu

Această ființă, pururi românească,

Din care plânge lira lui Orfeu,

Din locul ei nu-i cine s-o clintească!

Nicolae Nicoară-Horia