Nu-i așa că mugurii te dor?

 

 

N-a plecat din toamnă nicio frunză,

Toate sunt la locurile lor,

Primăvara tremură sub bluză,

Nu-i așa că mugurii te dor?

 

Peste tot acum e-atâta sevă

Și viața gâlgâie sub coajă,

Frumoasa mea, neprețuită Evă,

Mi se umple sufletul de vrajă

 

Când te strâng nelămurit la sân

Ca izvorul hohotind din stâncă,

Cine-a spus că ochiul meu bătrân

Nu mai știe să iubească, încă?

 

Ce bucurie sinceră mă-ndeamnă

Să ies în lume să să strig flămând-

Nicio frunză n-a plecat din toamnă,

N-a plecat din viață niciun gând...

 

Focul viu mocnește-acum în spuză,

Și o spun în văzul tuturor,

Primăvara tremură sub bluză,

Nu-i așa că mugurii te dor?

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nimeni nu vă judecă oare...

 

Istoria în școală nu se mai învață,

Mi-ați distrus Patria dintre hotare,

Patria ca o pâine din gând dodoloață,

Nimeni, nimeni nu vă judecă oare?

 

Le-ați „privatizat” cu interes pe toate,

Fabrici, uzine, combinate..., ce vis sadea!

Cu voi dimpreună am strigat „Libertate!”

De-am crezut și încă mai cred în ea!

 

„Mai lesne trece cămila prin urechea acului...”

Toți călcătorii de lege și de porunci

Aibă în veci bucuriile iadului,

Cu cei îmbogățiți peste noapte de atunci!

 

Ei nu citesc poezii  niciodată...

Până când Cerul vă mai  îndură

Pe Horea trăgându-l iarăși pe roată?

Și-acum când vă scriu stau la pândă și fură...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Mănăstirea Voroneț

Eva, Ave...

„Nu este bine ca omul să fie singur;

am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”

Facerea 2, 18

 

Femeie, femeie, Evă, Ave,

Tu ești bucuria și semnul dintâi,

Oricât vor fi clipele Vieții de grave,

Nesingurătatea mea să rămâi!

 

Tu ești nașterea Poemului, raiul

Prin care cutreieră sufletul meu,

Cu tine ce limpede-i gândul și graiul,

De când te-a trimis aici Dumnezeu

 

Cu tine jumătatea să-mi fie întreagă,

Fericită e clipa de când te-am văzut,

Femeie, femeie, Eva mea dragă,

Fără de care cuvântul e mut,

 

Fără de care nu-i Dor și nici cântec

Și poemul acesta în vânt se destramă,

Pruncul degeaba se naște din pântec

Dacă nu poartă nume de mamă...

Vineri, 8 Mart

ie 2024

 

Lumină vie...

 

Întotdeauna mi-ai fost dragă,

Cum drag e norului de vânt,

De tine Aerul mă leagă

Ca literele de cuvânt!

 

Vai, câte umilințe-ndură

Cea mai deplină-ntre femei,

Ce jalnică-i orice făptură

Care n-o poartă-n gândul ei!

 

Fecioară, Maică Născătoare

În veci a Pruncului divin,

Dragostea mea nepieritoare,

Altar la care mă închin!

 

Stau brațele să mi te strângă,

Femeie, Evă, nume drag

Și Dumnezeu în partea stângă

Te-a pus bărbatului drept steag

 

Și-acolo locul tău să fie,

Oriunde ești, în orice zare!

Slăvită fii, lumină vie,

Ce-i Omul fără tine, oare?

 

Nicolae Nicoară-Horia

A venit primăvara...

 

Toate anotimpurile de pe pământ

Sunt

De genul feminin!

Veșnicia-

La fel...

Bine-ai venit

În suflet

Și în casă,

Martie-

Femeie frumoasă!

Vineri, 1 Martie 2024

 

A venit primăvara, să te bucuri de ea,

Omule-frate din aceeași lumină,

Iarna din viață, oricât e de grea,

Ea nu uită niciodată să vină!

 

A venit primăvara, ce femeie frumoasă!

Cu dragoste sfântă și cu respect

Primește-o în suflet, primește-o în casă

Și pune-i mărțișorul la piept!

 

A venit primăvara! Cum râd ghioceii,

Mugurii tresaltă și ei prin livezi,

În inima mea dă colțul ideii,

Hai, pune mâna dacă nu crezi!

*       *       *

Ascultă ploaia, ce frumos recită!

Poemul ei întreg să te cuprindă,

Să-ți fie ființa pururi fericită,

Prin ea atâtea doruri se perindă...

 

Se duce iarna, vine primăvara

Și liniștea înmugurește-n crâng,

Nu le mai simt durerilor povara

Și-așa îmi vine-n brațe să te strâng!

 

Dar mi-e un fel teamă că te-oi frânge,

Și tu atât de fragedă îmi ești,

Se-aude-un înger pe genunchi cum plânge,

Ori tu îmi spui, de ce mă eminești?

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

DRAGOSTEA...

 

 

Dragostea nu fură și nu minte,

Pe Dragoste nu se pune pariu,

S-au spus despre tine atâtea cuvinte,

Eu ce aș putea să mai scriu?

 

În clipele vieții, ușoare sau grele,

Din amonte și până-n aval,

Slăvit să fie de pe buzele mele

Cuvântul Dragoste, niciodată banal!

 

Să-l poarte în trup și gând fiecare,

Poemul acesta nu este-n zadar,

Dragoste, Dragostea-i fără de care

Târziu din lume nu are hotar...

 

IUBIREA alină suferințele toate,

Ea niciodată n-o să ne-ajungă,

Pune mâna, nu simți cum se zbate

Inima mea ca un clopot în dungă?

24 Februarie 2024

 

Nu-i așa că Dragostea te-mbată...

 

Fără Iubire n-am putea petrece,

Nu-i om fiorul sfânt să nu-l străbată

Și piatra simte valul care trece,

Nu-i așa că Dragostea te-mbată?

 

„Beția” asta nu-i din tescovină,

Ci vine-ntotdeauna din văzduh

Și toate supărările-ți alină,

Ea e numai flacără și duh...

 

Tânăr mereu, frumosul Dragobete,

„Bată-te norocul să te bată!”

Bine-ai venit, cel fără de secrete,

Nu-i așa că Dragostea te-mbată?

 

Cum iubește arcușul vioara...

„De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim,

iar noi ne sfâșiem.”

Mihai Eminescu

 

Te iubesc, cum iubește arcușul vioara,

Cum iubește altarul odoarele sfinte,

În loc de bună ziua, ori bună seara,

Să rostim împreună aceste cuvinte!

 

Din somn dimineața când ne trezim

Cu roua în suflet și în privire,

Să ne cuprindă fiorul sublim,

Ce mut e Cântecul fără Iubire!

 

Cine nu poate să le-nțeleagă,

Cuvintele-acestea cu miros de mir?

Te iubesc! Te iubesc, Poezia mea dragă,

Aerul Clipei pe care-l respir.

 

Fără tine e oarbă orice fântână,

Nici ciocârlia din Dor nu se înalță,

Când o să plec doar cu tine de mână

Să-mi fie plecarea din moarte, spre viață...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-mbătrânește Dragostea...

 

 

Precum e matca într-un stup de-albine,

De-a pururi slujitoare și stăpână,

Nu-mbătrânește Dragostea, știu bine,

Nici Poezia mea nu e bătrână,

 

Precum scânteia dintre-amnar și iască,

Duhul viu, mistuitor și sfânt,

Omul ce nu știe să iubească

Zadarnic pribegește pe pământ!

 

Dragostea e-un legământ divin,

Ce inspirat e Aerul când vine!

Numai rostindu-i numele deplin

Și se-nfioară sufletul din mine...

 

Nu-mbătrânește Dragostea, cărunți

La tâmple, dar în gânduri niciodată,

De din Vale până sus în Munți,

Chipul ei ce tânăr mi se-arată!

Vineri, 23 Februarie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Tu n-auzi Dragobetele cum vine...

 

Luciei

Din lumea asta, plină de venin,

Stau și mă-ntreb, aproape lângă tine,

Cu sufletul de Dragoste preaplin:

Mai vine, Dragobetele, mai vine?

 

Răspunsul tău și-acum e tot fierbinte,

Și zarea lui din suflet tot albastră,

Iartă-mi tristețea care mă cuprinde,

Ea niciodată nu-i tristețea noastră

 

Și-acum îl așteptăm, ca altădată,

Frumosul chip de noi nu și-l ascunde,

Te-ntreb, precum atunci când erai fată:

Mai vine Dragobetele? Răspunde!

***

De tot ce-i românesc ne e rușine,

Până și limba parcă e un chin,

Tu nu auzi Logodnicul cum vine?

E Dragobetul nostru, nu-i străin!

 

Zeu tânăr și frumos peste măsură,

Lui Valentin venit aici anume

El nu îi poartă niciun fel de ură,

Au loc destul îndrăgostiții-n lume!

 

De ziua lui, îți mai aduci aminte?

A fost logodna noastră pe pământ

Și cununia, cea dintre cuvinte,

Când ai spus „da” acelui care sunt!

 

Și mi-ai șoptit: îmi ești atât de drag!

Tu nu auzi Năvalnicul cum vine?

Cu Dragostea înmugurită-n prag

Noi să-l întâmpinăm cum se cuvine...

 

Nicolae Nicoară-Horia