Scrisoare la...Scrisori…

 

Tot mai rar vorbim cu tine, tot mai rar și mai în grabă

Când cu alte dulci nimicuri mintea, inima se zdroabă,

Cât de-apatici, de slugarnici, îți rostim cerescul nume,

Iarna, când te naști, Emine, vara când te duci din lume...

 

Mă cuprinde o tristețe și mă strânge-n cercul ei,

În sălașul tău din ceruri așa-mi vine să mă iei,

Aici parcă de o vreme mă simt tot mai în zadar

Când le văd în jur pe toate cum se sfarmă, cum dispar!

 

Citesc în târziu de noapte, plin mi-e duhul de fiori,

Slovele Limbii Române lăcrimează din Scrisori,

Amiroase a cerneală proaspătă, de parc-acum

Le-a scris mâna ta, stăpâne, dintre flacără și scrum...

 

Unii „critici”, plini de vâlve, seamănă-ntre noi zâzanii,

Potolească-i Demiurgul, pună-le în trup litanii,

Înspre zori mă poartă gândul, peste Munți și peste văi,

Precum magii din Scriptură, până-n Botoșanii tăi...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Sabin Bălașa- LUCEAFĂRUL

Mulțumesc și dăruiesc...

 

 

Atunci când șarpele

I-a întins mărul

Evei,

Când Eva

L-a dăruit lui Adam,

Nici ea,

Nici

El

Nu își mai aduc aminte

Cine a spus

Întâiul-

Mulțumesc...

 

Harul primit îmi stăruie-n minte!

Mulțumesc și dăruiesc mereu,

De copil am crescut cu aceste cuvinte

Acolo în inima Satului meu!

 

Mulțumesc, mamă, mulțumesc, tată,

Mulțumesc, fratele meu drag,

Nu uit, nu vă uit niciodată,

Cu dimineața așteptându-vă-n prag...

 

Mulțumesc așa cu mânuțele mele

Ca două aripi întinse spre voi,

Mulțumesc, Doamne, pentru toate cele,

Deplină să fie mulțumirea-ntre noi!

 

Mulțumesc totdeauna atunci când Te chem

Și mâna Ta o simt părintește pe frunte,

Mulțumesc pentru sufletul acestui Poem

Dimineața mereu, cu privirea spre Munte...

 

Mulțumesc! Și cuvântul acum lăcrimează,

Fie-i Lacrima binecuvântată în veac,

Mulțumesc îngerului care-mi dictează

Ce să scriu din Viață și ce să tac...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Întrebările Poeziei...

 

 

 

Mă-ntreabă ea, ca marmora pe daltă,

Urcând sau coborând treaptă cu treaptă,

Mergând pe drumul vieții laolaltă:

Omenirea încotro se-ndreaptă?

 

Și întrebarea tot mai des mă doare

În pieptul meu flămând ca un jungher,

Ce-i dincolo de-această...îndreptare,

Cât de devreme-i, de târziu, sub cer?

 

Spre-acolo sus, unde mă poartă gândul,

Atât de-aproape sunt de Dumnezeu!

Răspunsul căutându-l și aflându-l

Ce fericit de-acum e versul meu!

Joi, 9 Ianuarie 2025

 

Nicolae Nicoară-Horia

Ioan...

 

Ioan, Io-an,

Numele pruncului

Tresăltând de bucurie

În pântecele

Maicii sale!

Și Celălalt Prunc,

Din pântecele Mariei!

Ce dialogos

Dumnezeiesc!

După treizeci de ani

Ioan și Iisus

În apele Iordanului...

Marți, 7 Ianuarie 2025

 

Era un om cu numele Ioan

Trimis aici ca să mărturisească

Despre Lumina cea dumnezeiască

Și mărturia lui n-a fost în van!

 

Acolo, în Iordan, și-n veșnicie

El boteza cu apa din cuvânt-

Nu sunt Ilie, nici prooroc, eu sunt

Doar glasul care strigă în pustie

 

Gătiți-I calea Celui care vine,

A Celui care e înaintea mea,

Ferice de acei ce merg pe ea

Și nu se rătăcesc prin zări străine!

 

El, e Iisus Hristosul, altul nu-i!

Urmați-L dar, mai mult nici nu vă cer

Și duhul pogorându-se din cer

A rămas de-atunci deasupra Lui.

.................................................

Era un om cu nume mai presus

De clipa cea de-a pururi trecătoare,

Și astăzi se aud curgând izvoare

Când ne vorbește Ioan despre Iisus...

                 ***

Azi e senin și trebuia să fie

În Ziua înaintemergătoare pe pământ,

Ioan mai umblă încă prin pustie

Strigând sub ceruri numele cel sfânt,

 

Al Celui care este mult mai mare,

Al Celui care vine-n urma lui,

Să-i netezească drumul pe cărare,

Când spini în cale încă sunt destui!

 

Duhul lui și azi din poartă-n poartă

Mărturisește neclintitul Crez-

Ferice dar, de cei care îi poartă

Numele-i rămas de la Botez,

 

Un nume de-adevăr, nu de împrumut!

Ioan, Proorocul mai presus de fire,

Cel scris pe tablă de Preotul mut,

Când s-a născut copilul din Iubire,

 

Cel ce-a tresărit de bucurie

În pântece când maica lui rostea,

„Slăvită fii de-a pururea, Marie,

Mama lui Iisus în casa mea!”

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Sf. Ioan Botezătorul-Mănăstirea Sf. M. Mc. Iacob Persul, Sireți, în inima Basarabiei

 

Dumnezeiasca Arătare...

 

 

S-au deschis cerurile, zăvoarele cad,

Nicio teamă să nu te cuprindă,

Suntem tot mai departe de iad,

Câtă pace e-n casă sub grindă!

 

Se-aude Duhul plutind peste noi,

Ca în Clipa aceea logodiți sub cunună,

Parcă ne cheamă Dumnezeu înapoi

În Raiul în care-am copilărit împreună...

 

I-a fost dat Omului pe pământ să iubească,

Dragostea să-i fie Izvorul cel viu,

Poezia-ce Arătare Dumnezeiască!

Nu mă atinge atunci când o scriu...

Luni, 6 Ianuarie 2025

-Botezul Domnului-

 

E Sărbătoare și așa să fie,

Ca un străin eu nu Te-am cunoscut,

De-atâtea ori Te-ai arătat și mie

Chiar și în ziua-n care m-au născut

 

Părinții mei, pe-un deal dinspre lumină

Și nașterea n-a fost întâmplătoare,

Azi cred în Arătarea Ta divină,

Dumnezeiască, dulce Arătare!

 

S-a-nfiorat și apa din Iordan

Și de atunci se tulbură mereu,

Din clipa sfântă când Proorocul Ioan

Te-a botezat ca Fiu de Dumnezeu!

 

Și astăzi se aude din văzduh-

„Acesta-i Fiul Meu!” A câta oară?

Și-n chip de porumbel același Duh

Peste făptura noastră se pogoară...

     *   *    *

Se umplu de lumină ochii mei,

Precum de lapte se umplea șiștarul,

Odată, știu, că nu vedeam cu ei,

De prea aproape ce-mi era hotarul...

 

În zori de zi, cu fratele de mână,

Sub cerul înghețat de Bobotează

Mergeam cântând Iordanul la fântână

Și raza lui de-atunci mă luminează,

 

Iar Cântecul și azi mi-atât de drag,

Că nu-și mai are-n sufletul meu loc

Și Mama ne ieșea zâmbind în prag

Cu gândul mirosind a busuioc...

 

E Bobotează peste casa noastră,

Copilăria mea, tu să mă ierți,

Izvorul și acum când scriu sub coastă

M-așteaptă murmurând de sub nămeți...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Și Poezia plânge...

 

Și Poezia plânge, ce minune!

De bucurie, de tristețe plânge,

Din „Tatăl nostru”, sfânta rugăciune

Ca pâinea pentru cei flămânzi se frânge

 

Și ne-a fost dată nouă pe pământ

De la-nceput și până-n veșnicie,

Iar lacrimile ei, cuvinte sunt

Ce picură-nsetate pe hârtie...

 

Poetul, om și el, asemeni vouă,

Le-adună-n Psalmul dragostei de viață

Și ochii tăi acum sunt plini de rouă,

Precum lumina dinspre dimineață...

.........................................................

Mi-e Patria durută ca o rană,

În jur flămânde gurile de lei

Și Maica sfântă plânge din icoană,

Primește-i, Doamne, lacrimile ei!

Vineri, 3 Ianuarie 2025

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Tânguirea Maicii Domnului

Pictură: Mariana Petruța

Dorințe...

 

 

 

Aș vrea să-mi termin „lucrarea”-ncepută,

Cât voi mai sta vremelnic pe pământ

În Viața asta, care nu-i trecută,

Plină de harul dat și de Duh Sfânt!

 

Dragostea să-mi fie cât cuprinde

Cerul deasupra, fără margini, știu,

Când voi pleca să-mi pot lua merinde

Pâinea cea zilnică, pe care-o scriu!

 

Aș vrea să nu îi simt în lut povara

Văz-duhului ce liber îl inspir,

Bine-cuvântată-n veci să-mi fie Țara

Cu miros de Pace și de mir...

 

Ne fie Anul plin de biruințe

Și-aproapele meu-Omul, mult mai bun,

Mai sunt și alte-asemenea dorințe,

Pe toate, deocamdată, nu le spun...

Joi, 2 Ianuarie 2025

 

Nicolae Nicoară-Horia