Vineri, 25 Martie 2011.
Nu vă jucaţi cu Moţii, în demnitatea lor
Citiţi-le cu grijă durerea de pe roată,
Prin tulnice mai arde acelaşi Unic Dor
În care Avram Iancu s-a-nveşnicit odată...
Nu vă jucaţi cu Moţii, nu-i întrebaţi cât pot
În Ţara lor de piatră să tacă şi să-ndure,
De la bătrânul vajnic şi până la nepot
Mai ştiu să pună mâna pe coasă şi săcure.
Dar să nu-i scoată nimeni din lacrimă afară,
C-atunci detună Munţii de fulgerele lor,
Nu vă jucaţi cu Moţii, că s-ar putea să doară,
Prin tulnice mai arde acelaşi Unic Dor
Din care Crăişorul mereu şi iar ne ceartă
Că nu am ţinut seamă de Testamentul lui,
Nu vă jucaţi cu Moţii, tot mâzgălind pe hartă
O patrie străină, din pofta nu-ştiu-cui!
duminică, martie 27, 2011
Te-am pus hotar luminii...
Duminică, 27 Martie 2011.
Se-aprind în seară crinii,
Nu te întreb de vrei,
Te-am pus hotar luminii
Şi gândului temei.
Mă odihnesc cu tine,
Ca pasărea în cânt,
Ce pace sfântă-mi vine,
Visată, din cuvânt,
De mă cuprind fiorii
Aici de-atâta Dor!
Deasupra noastră norii
Îşi poartă umbra lor...
În ochii tăi e-o apă,
Ferice-i, dar, preaplinul
Din care îşi adapă
Sufletul meu suspinul...
Cum ard în seară crinii,
De-acum eu ştiu ce vrei-
Te-am pus hotar luminii
Şi Versului temei...
Se-aprind în seară crinii,
Nu te întreb de vrei,
Te-am pus hotar luminii
Şi gândului temei.
Mă odihnesc cu tine,
Ca pasărea în cânt,
Ce pace sfântă-mi vine,
Visată, din cuvânt,
De mă cuprind fiorii
Aici de-atâta Dor!
Deasupra noastră norii
Îşi poartă umbra lor...
În ochii tăi e-o apă,
Ferice-i, dar, preaplinul
Din care îşi adapă
Sufletul meu suspinul...
Cum ard în seară crinii,
De-acum eu ştiu ce vrei-
Te-am pus hotar luminii
Şi Versului temei...
vineri, martie 25, 2011
Ziceri
Vineri, 25 Martie 2011.
Buna-Vestire a Poemului meu.
Sufletul se bucură de el,
precum MARIA
de glasul îngerului.
***
Nu te mai văd, de atâta lumină.
***
Ai grijă de aripile mele,
să nu mi le cuprindă prea devreme
zborul.
***
Curgea lumina din sufletul ei,
ca roua din ochii dimineţii.
***
Te iubesc,
cu mult mai înainte
de-a te cunoaşte.
***
Şi cuvintele au marginile lor.
***
Ascultă cum creşte iarba
din numele ei.
Buna-Vestire a Poemului meu.
Sufletul se bucură de el,
precum MARIA
de glasul îngerului.
***
Nu te mai văd, de atâta lumină.
***
Ai grijă de aripile mele,
să nu mi le cuprindă prea devreme
zborul.
***
Curgea lumina din sufletul ei,
ca roua din ochii dimineţii.
***
Te iubesc,
cu mult mai înainte
de-a te cunoaşte.
***
Şi cuvintele au marginile lor.
***
Ascultă cum creşte iarba
din numele ei.
vineri, martie 18, 2011
Iancule-Avram, cel viul...
15/16 Martie 2011.
Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit sub stele
Şi a gemut în lacrimi ţărâna prea sărată,
În Dorul lui, cel Unic, din dorurile mele
Nu-l vor putea ucide nemernicii vreodată!
Cei care îl visează şi azi legat cu funii
Şi spânzurat de Cerul în care s-a ascuns-
Prin Apuseni detună din rădăcini gorunii,
Toţi mugurii din codri se-aud pleznind în plâns...
Mă doare, ce mă doare? Nu mă-ntrebaţi acum,
Un fluier îşi topeşte în mine întreg amarul,
Îl judecă pe Iancu şi-l spânzură postum-
Ia de la mine, Doamne, plin de venin paharul...
..........................................................................
Iancule Avram, cel viul, precum mereu ţi-am zis,
Mai treacă de la tine durerea şi ne iartă-
Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit în Vis
Şi a gemut sub stele ţărâna prescurată...
Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit sub stele
Şi a gemut în lacrimi ţărâna prea sărată,
În Dorul lui, cel Unic, din dorurile mele
Nu-l vor putea ucide nemernicii vreodată!
Cei care îl visează şi azi legat cu funii
Şi spânzurat de Cerul în care s-a ascuns-
Prin Apuseni detună din rădăcini gorunii,
Toţi mugurii din codri se-aud pleznind în plâns...
Mă doare, ce mă doare? Nu mă-ntrebaţi acum,
Un fluier îşi topeşte în mine întreg amarul,
Îl judecă pe Iancu şi-l spânzură postum-
Ia de la mine, Doamne, plin de venin paharul...
..........................................................................
Iancule Avram, cel viul, precum mereu ţi-am zis,
Mai treacă de la tine durerea şi ne iartă-
Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit în Vis
Şi a gemut sub stele ţărâna prescurată...
marți, martie 15, 2011
Scrisoare din Arizona...
14/15 Martie 2011.
Lui I. N.
Răspuns unui prieten drag, pribegind prin deşerturile Arizonei...
„Tot mai scurte ni se par clipele, zilele,
Fotografiile tot mai albite de vreme,
Rămân în urma noastră amintirile-
Cine la cină să le mai cheme?
Adunăm în sertarele Vieţii de toate,
Şifonierele ne sunt tescuite şi ele...”
Mi-ai umplut sufletul de singurătate,
Prieten drag al tinereţilor mele...
Cum arde acolo, departe de ţară,
Scrisoarea ta scrisă cu litere adânci,
Durut înmuitate-n cernela amară
Şi iarăşi urc Dealul acela pe brânci
Şi iarăşi mă umplu de pacea rămasă
Sub streaşina Vremii, în cuibul de lut,
Ce Dor îmi lumină paşii spre Casă!
Copilăria în care o să mă mut...
„Tot mai scurte ni se par zilele, clipele,
Fotografiile tot mai albite de vreme,
Cocorii îşi frâng în uitare aripile-
Cine din toamnă să îi mai cheme?...”
Lui I. N.
Răspuns unui prieten drag, pribegind prin deşerturile Arizonei...
„Tot mai scurte ni se par clipele, zilele,
Fotografiile tot mai albite de vreme,
Rămân în urma noastră amintirile-
Cine la cină să le mai cheme?
Adunăm în sertarele Vieţii de toate,
Şifonierele ne sunt tescuite şi ele...”
Mi-ai umplut sufletul de singurătate,
Prieten drag al tinereţilor mele...
Cum arde acolo, departe de ţară,
Scrisoarea ta scrisă cu litere adânci,
Durut înmuitate-n cernela amară
Şi iarăşi urc Dealul acela pe brânci
Şi iarăşi mă umplu de pacea rămasă
Sub streaşina Vremii, în cuibul de lut,
Ce Dor îmi lumină paşii spre Casă!
Copilăria în care o să mă mut...
„Tot mai scurte ni se par zilele, clipele,
Fotografiile tot mai albite de vreme,
Cocorii îşi frâng în uitare aripile-
Cine din toamnă să îi mai cheme?...”
luni, martie 14, 2011
De ce mă chemi...
12/13 Martie 2011.
De ce mă chemi? Sunt lângă tine-acum,
Lumina mea, ne-preţuită vamă,
Curg pe pământ dezastrele duium,
De întuneric să nu-ţi fie teamă...
De ce mă chemi? În tine sunt, sub tâmple,
Precum altoiul într-un port-altoi
Şi niciun rău nu are să se-ntâmple
Cât vom dura în lume amândoi...
De ce mă chemi? Tu ştii atât de bine
Din totul cât mă ai, mai mult mă ceri!
Şi totuşi mi-e atâta Dor de tine
Ca în Poemul scris alaltăieri...
De ce mă chemi? Sunt lângă tine-acum,
Lumina mea, ne-preţuită vamă,
Curg pe pământ dezastrele duium,
De întuneric să nu-ţi fie teamă...
De ce mă chemi? În tine sunt, sub tâmple,
Precum altoiul într-un port-altoi
Şi niciun rău nu are să se-ntâmple
Cât vom dura în lume amândoi...
De ce mă chemi? Tu ştii atât de bine
Din totul cât mă ai, mai mult mă ceri!
Şi totuşi mi-e atâta Dor de tine
Ca în Poemul scris alaltăieri...
marți, martie 08, 2011
LA MULŢI ANI!
Tuturor celor care poartă pe reverul sufletului numele acesta unic în dicţionarele lumii, alături de cuvântul Dor- FEMEIE!
EA, cea slăvită, umilită, cea din coasta bărbatului mereu – şi totuşi reazemul nostru, zarea de care ne lipim tâmplele obosite de Viaţă, dintotdeauna şi pentru totdeauna cel mai ceresc şi mai adevărat cuvânt lăsat de Dumnezeu oamenilor aici pe pământul acesta!
SĂ NU FIE OMUL SINGUR!
Cu plecăciunea cuvenită fiecăreia în parte, alături de această dulce boare de vânt, leagănul tuturor copilăriilor în care ne cuibărim mereu gândurile-MAMA!
Să vă fie mereu Duminică în suflet!
LA MULŢI ANI!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
